ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3278/2005

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin contestația în anulare

formulată, condamnatul S.A. a solicitat casarea deciziei penale pronunțate în

recurs cu nr. 4771 din 24 septembrie 2004, aflată în dosarul nr. 2899/2002 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea contestației,

condamnatul a susținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 79

din 5 februarie 2002, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 369/2001,

contestatorul S.A. a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d)și e) C. pen., care a rămas definitivă

prin decizia penală nr. 4471 din 24 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în dosarul nr. 2899/2002.

S-a reținut în sarcina

acestuia, că în jurul orelor 21,30, în timp ce partea vătămată P.D.C. se afla

lângă autoturismul său parcat în B-dul Corneliu Coposu, vrând să pună niște

obiecte în portbagaj, S.A. s-a dus la ea și i-a smuls de pe umăr poșeta, fugind

cu ea.

În motivarea contestației în

anulare s-a invocat faptul că, la data când cauza s-a judecat în recurs,

contestatorul a fost în imposibilitate de a se prezenta, deoarece se afla la

muncă în Spania, iar, în ziua de 19 ianuarie, când s-a întors a fost arestat pe

aeroport.

A mai susținut că,

apărătorul ales a fost spitalizat la data judecării cauzei, așa încât, nu și-a

făcut apărările necesare.

În drept, contestația în

anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 pct. 9 C. proc. pen.

Prin încheierea din 9 martie

2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 391 C. proc.

pen., s-a admis în principiu, contestația în anulare formulată de condamnatul S.A.,

constatându-se că din actele depuse la dosar, cererea s-a formulat în termen,

iar motivul invocat în susținerea acesteia se încadrează în cazurile prevăzute

de art. 384 C. proc. pen.

Analizând pe fond contestația

în anulare dedusă judecății, se constată a fi nefondată, pentru considerentele

ce urmează:

Conform art. 386 lit. b) C. proc.

pen., partea trebuie să dovedească că la data la care cauza s-a judecat în

recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și totodată, de a

încunoștiința instanța despre această împiedicare.

Din conținutul textului de

mai sus, rezultă că pentru admiterea contestației trebuiau cumulativ îndeplinite

cele două condiții: partea să fie împiedicată atât de a se prezenta la

judecarea cauzei, cât și de a încunoștiința instanța despre această

imposibilitate de prezentare.

Ori, din actele depuse nu

rezultă realizarea acestor condiții.

Chiar dacă, la data

soluționării recursului, condamnatul se afla la muncă în Spania, avea

posibilitatea de a prezenta la proces, cunoscând termenul pentru care a fost

legal citat.

Chiar dacă s-ar admite că

această împrejurare ar putea constitui o imposibilitate de prezentare, este

evident însă, că petentul avea posibilitatea să facă cunoscut acest fapt

instanței de judecată.

Ori, este evident că în

cauză nu sunt respectate normele procesuale stricte și imperative, astfel

încât, pe starea de fapt invocată nu se poate pronunța o soluție de admitere a

contestației în anulare și în consecință, de desființare a unei hotărâri

judecătorești definitive.

În aceste condiții,

contestația în anulare este nefondată și se va respinge, ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de condamnatul S.A. împotriva deciziei penale nr.

4471 din 24 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

Obligă pe contestator să

plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 mai 2005.