Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.05.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4352/2006

HOTĂRÂRE
05.05.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4352/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 4073 din 31 martie 2003, reclamanții B.I. și V. au chemat în judecată pârâții B.M., B.D., B.F. și Z.M., Consiliul Local al Municipiului Bacău, Municipiul Bacău prin Primar, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de schimb nr. 12 din 6 septembrie 1998, autentificat la BNP O.I. Prin sentința civilă nr. 7111 din 27 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Bacău s-au respins ca nefondate excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și acțiunea. Întrucât prin încheierea nr. 2310 din 19 martie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis cererea de strămutare, dosarul de apel înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău a fost înaintat Curții de Apel Iași.

Prin decizia civilă nr. 1223 din 14 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-au respins apelurile formulate de reclamanții și pârâții B.M., B.D., B.F. și Z.M. împotriva sentinței civile nr. 7111 din 27 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău. Apelanții au formulat recurs împotriva deciziei de apel, făcând obiectul dosarului nr. 40098/1/2004 (nr. vechi 17389/2004) aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție secția civilă și de proprietate intelectuală. Asupra competenței de soluționare a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000, pentru modificarea și completarea codului de procedură civilă, și care este o lege de imediată aplicare, au intervenit modificări procedurale în ceea ce privește competența de soluționare a căilor de atac.

Astfel, potrivit prevederilor acestei legi, apelul formulat împotriva unei hotărâri pronunțate de către judecătorie se judecă de tribunal, conform art. 2 pct. 2 C. proc. civ. modificat, iar recursul se judecă de curțile de apel potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ. modificat. Prin art. II din Legea nr. 219/2005 s-au prevăzut dispoziții tranzitorii de soluționare a aspectelor procedurale generate de aplicarea acestei legi. Astfel, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit Legii nr. 219/2005, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel [alin. (3) art. II], iar într-un asemenea caz are loc trimiterea dosarului instanței devenită competentă să judece calea de atac [alin. (4) art. II].

După cum s-a arătat mai sus, în urma modificărilor procedurale intervenite, competența de soluționare a recursului în cazul unei hotărâri pronunțate de judecătorie, aparține curții de apel. Asupra aplicabilității art. II din Legea nr. 219/2005, articol care cuprinde dispoziții tranzitorii, s-a pronunțat si Curtea Constituțională prin decizia nr. 90/2006. S-a reținut că, deși prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale, menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil.

Reținând, prin urmare, că în cauză competența de soluționare aparține Curții de Apel Iași, Curtea urmează ca făcând aplicarea și a art. 158 alin. (1) C. proc. civ., să dispună scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului către această instanță, căreia îi revine competența legală de soluționare, instanță care nu poate intra în conflict negativ de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit art. 22 C. proc. civ., decizia Înaltei Curți valorând regulator de competență.

DECIDE: Scoate cauza de pe rol și o trimite Curții de Apel Iași pentru soluționarea recursurilor declarate de reclamanții B.I. și B.V. și de pârâții B.M., B.D., B.F. și Z.M. împotriva deciziei nr. 1223 din 14 iulie 2004 a Curții de Apel Iași. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pin acțiunea introdusă la Judecătoria Bacău, reclamanții B.D.A.I și B.D.A.G., prin mandatar în contradictoriu cu pârâții SC T. SA Bacău, SC R. SRL Bacău,
ÎCCJ 2006-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7112/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, secția civilă, sub nr. 6098/2003, reclamantul P.V. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pâr
ÎCCJ 2006-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7111/2006
Deliberând asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată, reclamanții P.G.C.N. și P.C.T. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Bacău și D.J.C.C.P.C.
ÎCCJ 2006-01-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1001/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 11751 din 1 noiembrie 2002 reclamanta M.V. a solicitat anularea dispozițiilor nr. 2597 din 3 octombrie 2002 prin car
ÎCCJ 2005-05-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3506/2005
Asupra recursului de față constată: Prin acțiunea înregistrată la 28 martie 2003 reclamanții M.A. și M.G. au chemat în judecată pârâții B.C., B.C.L., B.M., B.G., M.B., Prefectura județului Bacău și Consiliul Județean Bacău cerând constatare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă