ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4961/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 17

august 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

230/57/2006, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C.

proc. pen., s-a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului C.R.P.

A fost admisă cererea de amânare formulată

în cauză.

A fost amânată soluționarea cauzei

la data de 14 septembrie 2006 pentru când se va repeta procedura de citare cu

părțile.

Pentru a se dispune astfel, instanța

de apel, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului

C.R.P, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri

subzistă, impunând în continuare privarea lui de libertate și față de lipsă de

procedură cu inculpații apelanți a dispus în consecință.

Împotriva acestei încheieri de ședință

a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul C.R.P., fără a arăta în scris

motivele.

Apărătorul recurentului inculpat, în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea

încheierii atacate și pe fond revocarea măsurii arestării preventive a

inculpatului.

Concluziile procurorului, precum și

poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu

în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

inculpatul C.R.P. prin prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire la

art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat

împotriva încheierii de ședință de la 17 august 2006 ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 124 din 21

iunie 2006 a Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosarul nr. 415/2006, în baza art.

211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.R.P. la o

pedeapsă de 8 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen.,

s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 961 zile din

pedeapsa de 8 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului C.R.P., prin

sentința penală nr. 114/1999 a Tribunalului Sibiu, pe care l-a contopit cu

pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința de față, urmând ca acest

inculpat să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, sporită la 9 ani închisoare.

În baza art. 7 C. pen., s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C.

pen., pe durata executării pedepsei.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului C.R.P., iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului, reținerea și arestarea preventivă, începând cu 3

ianuarie 2006.

Prin aceeași sentință a mai fost

condamnat și inculpatul B.I.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Totodată, s-a făcut aplicarea

prevederilor referitoare la latura civilă a cauzei, a dispozițiilor art. 118 lit.

d) C. pen., a altor măsuri, precum și a art. 191 C. proc. pen.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că partea vătămată P.V. este șef de district

în stația C.F.R. Copșa Mică și are domiciliul într-un imobil din apropierea

gării.

În seara zilei de 2 ianuarie 2006 a

consumat alcool la barul din gară, împreună cu cei doi inculpați și alte

persoane, el fiind cel care a achitat consumația. Fiind sub influența băuturii

a plecat apoi spre locuință, dar a fost urmărit de cei doi inculpați. După ce a

intrat în locuință, a fost lovit de inculpatul B.I.D. după propria recunoaștere

a acestuia, de trei ori în cap cu un topor de mici dimensiuni, cauzându-i

leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile îngrijiri medicale. Acest

inculpat a susținut că de fapt el ar fi fost cel agresat de victimă, dar

aceasta rămâne doar o afirmație nedovedită de nici o probă. În incident victima

a smuls de la gâtul acestui inculpat fularul care a fost găsit ulterior la fața

locului cu ocazia cercetării făcute de poliție. Victima a susținut că ar fi

fost lovit și de inculpatul C.R.P., dar acesta a negat această împrejurare,

susținând, însă că el l-ar fi despărțit pe celălalt inculpat de victimă.

Cert este însă că pe haină a avut

pete de sânge care au fost observate de către unii din martorii audiați, fapt,

de altfel, consemnat și în procesul-verbal încheiat de poliție.

Participarea lui la comiterea

faptei, însă a fost dovedită și cu împrejurarea că a primit o parte din bani

luați de la victimă. De altfel, victimei i-au fost sustrase în aceste

împrejurări un radiocasetofon în valoare de aproximativ 500 lei, pe care

inculpatul B.I.D. l-a vândut ulterior în Agnita martorilor I.N. de la care a

fost ridicat și restituit proprietarului.

Deși inculpatul C.R. a încercat în

mod constant să-și minimalizeze participarea, aceasta a mai fost dovedită și cu

o altă împrejurare semnificativă descrisă de martora H.B., care a arătat că

după ce inculpatul menționat a revenit la bar, încerca să ascundă mâneca stângă

a gecii care era stropită cu sânge, iar după puțin timp s-a dus și a venit

îmbrăcat cu o altă geacă.

Toate acestea au dus la concluzia că

cei doi inculpați se fac vinovați de a fi deposedat victima P.V. prin violență

de radiocasetofon și bani pe care i-au însușit, faptă care constituie

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), art. 2

1

lit. a) și c) C. pen.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apeluri inculpații C.R.P. și B.I.D., apeluri ce au fost înregistrate

pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. 2230/57/2006 la data de 4 august

2006.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în

care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice,

în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând

potrivit art. 160

b

.

Totodată art. 160

b

C.

proc. pen., modificat prin același act normativ arătat stipulează că în cursul

judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri

noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune,

prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod

corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării

preventive, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art.

148 lit. h) C. proc. pen., precum și ale art. 148 lit. f) din același cod,

chiar dacă sentința pronunțată în cauză nu este definitivă, inculpatul C.R.P.

fiind condamnat, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, sporită la 9 ani închisoare,

ca urmare a aplicării art. 61 alin. (1) C. pen., pentru o infracțiune de o

gravitate ridicată.

De asemenea, verificarea menținerii

măsurii arestării preventive a inculpatului C.R.P. a fost făcută în concordanță

și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv

arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal

competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a

săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte consideră că

încheierea din 17 august 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 2230/57/2006 prin care s-a menținut arestarea

preventivă a apelantului inculpat C.R.P. este legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.P. împotriva încheierii din 17

august 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

2230/57/2006.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40

RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.R.P. împotriva încheierii din 17 august 2006 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30

august 2006.