AFFAIRE VERTUCCI c. ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 8 (respect de la vie privée);Violation de l'art. 13;Violation de P1-3;Partiellement irrecevable;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Dommage matériel - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE VERTUCCI c. ITALIE (CtEDO, 2006)
A TREIA SECȚIE
CAUZA
VERTUCCI c. ITALIA
(Cererea nr. 29871/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
29 iunie 2006
DEFINITIVĂ
11/12/2006
Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile stabilite la art. 44 § 2 din Convenție. Ea poate suferi corecturi de formă.
În cauza Vertucci c. Italia,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secție), funcționând în ședință de cameră compusă din:
MM.
B.M.
Zupančič
,
președinte
,
J.
Hedigan
,
L.
Caflisch
,
V.
Zagrebelsky
,
Mme
A.
Gyulumyan
,
M.
E.
Myjer,
Mme
I.
Ziemele,
judecători
,
și din dl. V.
Berger,
grefier de secție
,
După deliberarea în ședință de cameră din 8 iunie 2006,
Pronunță hotărârea următoare, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
1.
La originea cauzei se află o cerere (nr. 29871/02) îndreptată împotriva Republicii Italiene și care a fost introdusă la Curte de o resortisantă a acestui Stat, doamna Maria Rosaria Vertucci («reclamanta»), la 26 iulie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale («Convenția»).
2.
Reclamanta, care a fost admisă la beneficiul asistenței judiciare, este reprezentată de doamnele și domnii Silvio Ferrara și Massimiliano Ricciardi, avocați la Benevento. Guvernul italian («Guvernul») este reprezentat de agentul acestuia, dl. Ivo Maria Braguglia, de coagentul acestuia, dl. Francesco Crisafulli, și de coagentul adjunct, dl. Nicola Lettieri.
3.
La 23 septembrie 2004, Curtea (prima secție) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să transmită Guvernului argumentele bazate pe articolele 8 și 13 din Convenție, art. 1 al Protocolului nr. 1, art. 2 al Protocolului nr. 4 și art. 3 al Protocolului nr. 1. Invocând art. 29 § 3 din Convenție, a decis că admisibilitatea și fondul cauzei vor fi examinate împreună.
4.
La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale (art. 25 § 1 din regulament). Prezenta cerere a fost atribuită a treia secție astfel restructurată (art. 52 § 1).
ÎN FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
5.
Reclamanta s-a născut în 1972 și locuiește la Limatola (Benevento).
1.
Procedura de faliment
6.
Printr-o hotărâre depusă la 5 ianuarie 1998, tribunalul din Benevento a declarat falimentul societății V.M.R. și falimentul personal al reclamantei, administratoare a acesteia.
7.
La 20 ianuarie 1998, sidicul a procedat la aplicarea sigiliilor.
8.
Printr-o decizie din 27 ianuarie 1998, tribunalul a autorizat exercitarea provizorie a activității reclamantei.
9.
La 2 februarie 1998, sidicul a inventariat bunurile reclamantei.
10.
La 23 februarie 1998, judecătorul delegat («judecătorul») a autorizat sidicul să închirieze activitatea reclamantei, la 3 martie 1998 a autorizat vânzarea anumitor bunuri, și la 18 iunie 1998 a admis anumiți creditori la pasivul falimentului.
11.
La 21 septembrie 1998, sidicul a cerut judecătorului să numească un expert pentru a evalua bunuri și, la 2 octombrie 1998, judecătorul a avizat favorabil această cerere.
12.
La 25 noiembrie 1998, judecătorul a autorizat sidicul să reia o sumă din contul curent al falimentului și, la 15 decembrie 1998, a ordonat încetarea exercitării provizoare a activității reclamantei.
13.
La 1 februarie 1999, sidicul a cerut judecătorului să numească un reprezentant legal în vederea transmiterii unui bun făcând parte din activul falimentului și, la 15 aprilie 1999, judecătorul a admis anumiți creditori la pasivul falimentului.
14.
La 27 septembrie 1999 și 19 octombrie 1999, judecătorul a autorizat sidicul să reia o sumă din contul curent al falimentului și să efectueze operații financiare privind activul falimentului realizat între timp.
15.
La 15 noiembrie 1999, judecătorul a admis anumiți creditori la pasivul falimentului și a declarat pasivul falimentului executoriu.
16.
La 15 decembrie 1999, judecătorul a autorizat sidicul să reia o sumă din contul curent al falimentului și, la 22 decembrie 1999, a autorizat vânzarea anumitor bunuri.
17.
Cumpărătorul adjudecant nefiind a pus în practică achiziția acestor bunuri, la 12 iulie 2000, judecătorul a autorizat sidicul să vândă aceste bunuri unui alt cumpărător.
18.
La 11 aprilie 2001, judecătorul a autorizat sidicul să reia o sumă din contul curent al falimentului.
19.
La 19 aprilie 2001, sidicul a depus proiectul parțial de repartizare a sumelor făcând parte din activul falimentului.
20.
Conform informațiilor furnizate de reclamantă, procedura era încă în curs de soluționare la 7 noiembrie 2005.
2.
Procedura introdusă conform legii Pinto
21.
La 5 decembrie 2002, reclamanta a introdus un recurs în fața curții de apel din Roma conform legii Pinto, plângându-se de durata procedurii și de prelungirea incapacităților derivând din declararea falimentului acesteia.
22.
Printr-o decizie depusă la 13 mai 2003, curtea de apel a respins cererea reclamantei.
23.
La o dată neprecizată, reclamanta a recursat la Curtea de Casație. Printr-o hotărâre depusă la 23 septembrie 2005, Curtea de Casație a anulat decizia curții de apel depusă la 13 mai 2003 și a trimis cauza unei alte secții a acesteia. O ședință a fost stabilită pentru 26 iunie 2006.
II.
DREPTUL INTERN RELEVANT
24.
Dreptul intern relevant este descris în hotărârile
Campagnano c.
Italia
(nr. 77955/01,
§§ 19-22, 23
martie 2006),
Albanese c. Italia
(nr. 77924/01, §§ 23-26, 23 martie 2006) și
Vitiello c. Italia
(nr. 77962/01, §§
17-20, 23 martie 2006).
ÎN DREPT
I.
PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 8 DIN CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DREPTUL LA RESPECTAREA CORESPONDENȚEI, ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 ȘI ARTICOLUL 2 DIN PROTOCOLUL NR. 4
25.
Invocând art. 8 din Convenție, reclamanta se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea corespondenței sale deoarece corespondența falitului este supusă controlului sidicului. Invocând art. 1 al Protocolului nr. 1, se plânge că declararea falimentului a lipsit-o de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 2 al Protocolului nr. 4, reclamanta contestă limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Aceste articole sunt astfel formulate:
art. 8 din Convenție
«
1.
Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și a (...) corespondenței sale.
2.
Nu poate exista ingerință a unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă această ingerință este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru siguranța națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății sau moralei, sau protecția drepturilor și libertăților altora.
»
art. 1 din Protocolul nr. 1
«
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prevederile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care îl posedă statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor.
»
art. 2 din Protocolul nr. 4
«
1.
Orice persoană care se află pe teritoriul unui stat are dreptul să se deplaseze liber pe acesta și să-și aleagă liber reședința.
2.
Orice persoană este liberă să plece din orice țară, inclusiv din a sa.
3.
Exercitarea acestor drepturi nu poate fi supusă decât unor restricții care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranța națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății sau moralei, sau protecția drepturilor și libertăților altora.
26.
Reclamanta susține că observațiile Guvernului au fost prezentate cu întârziere, contrar articolului 38 din regulamentul Curții.
27.
Curtea constată că a stabilit la 14 decembrie 2004 termenul pentru prezentarea observațiilor Guvernului și că acesta și-a trimis observațiile la 7 decembrie 2004.
28.
Guvernul susține că, în măsura în care reclamanta a introdus un recurs în fața curții de apel competente conform legii Pinto, nu poate fi considerată victimă a încălcărilor pe care le susține.
29.
Reclamanta pretinde că legea Pinto nu constituie un cale de recurs efectivă pentru a se plânge de durata incapacităților derivând din declararea falimentului.
30.
Curtea constată că, în hotărârea nr. 362 din 2003, depusă la 14 ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că despăgubirea morală privind durata procedurilor de faliment trebuie să țină seama, între altele, de prelungirea incapacităților derivând din statutul de falit.
31.
Curtea reamintește că a stabilit că, de la 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai poate fi ignorată de public și că este de la această dată că se poate cere reclamanților să folosească acest remediu în scopul articolului 35 § 1 din Convenție (a se vedea Sgattoni c. Italia, nr. 77132/01, hotărâre din 6 octombrie 2005, § 48).
32.
Curtea constată că, la 5 decembrie 2002, reclamanta a introdus un recurs în fața curții de apel din Roma conform legii Pinto și că, printr-o hotărâre depusă la 23 septembrie 2005, Curtea de Casație a anulat decizia curții de apel depusă la 13 mai 2003 și a trimis cauza unei alte secții a acesteia.
33.
O ședință fiind stabilită pentru 26 iunie 2006, Curtea constată că această procedură este în curs de soluționare și această parte a cererii, fiind prematură, trebuie deci respinge pentru neepuizarea căilor de atac interne conform articolelor 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
II.
PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DREPTUL LA RESPECTAREA VIEȚII PRIVATE
34.
Invocând art. 8 din Convenție, reclamanta se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții private în măsura în care, din cauza înscrierii numelui său în registrul faliților, nu poate exercita nici o activitate profesională sau comercială. În plus, contestă faptul că, conform articolului 143 al legii asupra falimentului, reabilitarea sa, care încheie aceste incapacități personale, nu poate fi cerută decât cinci ani după închiderea procedurii de faliment. art. 8 este astfel formulat:
«
1.
Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private (...).
2.
Nu poate exista ingerință a unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă această ingerință este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru siguranța națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății sau moralei, sau protecția drepturilor și libertăților altora.
»
A.
Privind admisibilitatea
35.
Curtea constată că argumentul nu este evident nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Ea constată de altfel că acesta nu se lovește de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să fie declarat admisibil.
B.
Privind fondul
36.
Curtea consideră că totalitatea incapacităților derivând din înscrierea numelui falitului în registru atrage în sine o ingerință în dreptul reclamantei la respectarea vieții private care, având în vedere natura automată a acestei înscrierii, absența unei evaluări și a unui control judecătoresc privind aplicarea incapacităților aferente și durata prevăzută pentru obținerea reabilitării, nu este «necesară într-o societate democratică» în sensul articolului 8 § 2 din Convenție.
Curtea consideră deci că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.
III.
PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 AL PROTOCOLULUI NR. 1
37.
Invocând art. 3 al Protocolului nr. 1, reclamanta se plânge în plus de limitarea drepturilor sale electorale în măsura în care aceasta constituie o măsură represivă și anacronică, lipsită de o justificare legitimă și vizând să pedepsească și să marginalizeze falitul. Acest articol este astfel formulat:
«
Statele contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere în scrutin secret, în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei poporului privind alegerea corpului legislativ.
»
A.
Privind admisibilitatea
38.
Curtea constată că argumentul nu este evident nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Ea constată de altfel că acesta nu se lovește de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să fie declarat admisibil.
B.
Privind fondul
39.
Guvernul susține că statele se bucură de o marjă largă de apreciere pentru a stabili condițiile ce înconjoară drepturile electorale garantate la art. 3 al Protocolului nr. 1 și că, în orice caz, limitarea în cauză are o durată de cinci ani de la declararea falimentului.
40.
Reclamanta consideră că limitarea drepturilor electorale ale falitului se bazează pe ideea că acesta este penal responsabil de falimentul său. Această măsură, care nu are alt scop decât să pedepsească falitul, apare astazi antidemocratică și reprezintă o încălcare a demnității umane a falitului.
41.
Curtea reamintește că art. 3 al Protocolului nr. 1 implică drepturile subiective de vot și de eligibilitate (Mathieu-Mohin și Clerfayt c. Belgia, hotărâre din 2 martie 1987, seria A nr. 113, pp. 22-23, § 51), și consideră că aceste drepturi sunt cruciale pentru stabilirea și menținerea fundațiilor unei adevărate democrații guvernate de statul de drept (Hirst c. Regatul Unit (nr. 2), GC, nr. 74025/01, § 58). Ea reamintește de asemenea că, oricât de importante ar fi, aceste drepturi nu sunt totuși absolute. În ordonanțele lor juridice respective, statele contractante înconjoară drepturile de vot și de eligibilitate cu condiții la care art. 3 nu se opune în principiu. Ele se bucură în această materie de o marjă largă de apreciere, dar le revine Curții să dea decizia finală privind respectarea cerințelor Protocolului nr. 1; trebuie să se asigure că acele condiții nu reduc drepturile în cauză până la punctul de a le atinge în substanța lor și de a le lipsi de efectivitate, că urmăresc un scop legitim și că mijloacele folosite nu se dovedesc a fi disproporționate (a se vedea Gitonas și alții c. Grecia, hotărâre din 1 iulie 1997, Recueilul hotărârilor și deciziilor 1997-IV, § 39, Aziz c. Cipru, hotărâre din 22 iunie 2004 nr. 69949/01, § 25, și Hirst, precitat, § 62).
42.
În cauza de față, Curtea constată că măsura litigioasă este prevăzută de lege, și anume art. 2, alineatul 1, litera a) al decretului președintelui Republicii nr. 223 din 20 martie 1967, modificat de legea nr. 15 din 16 ianuarie 1992, care prevede în esență suspendarea drepturilor electorale ale falitului pe durata procedurii de faliment și, în orice caz, pentru o perioadă care nu depășește cinci ani de la declararea falimentului.
43.
Evident, această măsură constituie o ingerință în drepturile electorale ale reclamantei garantate la art. 3 al Protocolului nr. 1. De altfel, alte incapacități personale derivă din limitarea drepturilor electorale, cum ar fi, de exemplu, imposibilitatea de a ocupa funcții civile pentru Stat.
44.
Curtea constată în plus că reclamanta a suferit o limitare a drepturilor sale electorale între 5 ianuarie 1998 și 5 ianuarie 2003 și că alegeri politice (la camera deputaților și la senat) s-au desfășurat în Italia la 13 mai 2001.
45.
Privind scopul urmărit de această măsură, Curtea reamintește că, contrariamente altor dispoziții ale Convenției, art. 3 al Protocolului nr. 1 nu precizează și nu limitează scopurile pe care trebuie să le urmărească o restricție. O mare varietate de scopuri pot deci fi considerate compatibile cu acesta (a se vedea Hirst, precitat, § 74 și, de exemplu, Podkolzina c. Letonia, nr. 46726/99, § 33, CEDO 2002-II). Curtea constată de asemenea că în cauza Hirst (precitată, § 74), Marea Cameră a Curții a constatat că restricția dreptului de vot al deținuților putea fi considerată ca urmărind scopul prevenirii crimei, consolidării conștiinței civice și a respectului pentru statul de drept. Curtea ține să sublinieze că procedura de faliment în cauză se situează nu în domeniul dreptului penal ci în domeniul dreptului civil. Din acest motiv, orice noțiune de dol sau de fraudă a persoanei declarate în falit este străină faptelor cauzei, decât dacă ar cădea în ipoteza delictului de faliment simplu sau fraudulos, reglementat de articolele 216 și 217 ale legii asupra falimentului. Curtea subliniază în plus că limitarea drepturilor electorale ale falitului urmărește o finalitate de caracter în esență vexator, vizând să devalorize și să pedepsească falitul ca o persoană nevrednică și acoperită de infamie pentru singurul motiv că a fost supus unei proceduri de faliment civil.
46.
Având în vedere aceste considerații, Curtea consideră că măsura prevăzută de art. 2 al decretului președintelui Republicii nr. 223 din 20 martie 1967 nu are pentru scop decât să micșoreze falitul și constituie o mustrare morală pentru acesta pentru singurul fapt de a fi insolvabil și independent de orice vinovăție (a se vedea, mutatis mutandis, Sabou și Pircalab c. România, nr. 46572/99, § 48, 28 septembrie 2004). Nu urmărește deci un obiectiv legitim. De altfel, Curtea subliniază că, departe de a fi un privilegiu, votul constituie un drept garantat de Convenție (a se vedea Hirst, precitat, § 75). Această concluzie scutește Curtea de a verifica în cauza de față dacă mijloacele folosite pentru a realiza scopul urmărit se dovedesc a fi disproporționate. A existat deci o încălcare a articolului 3 al Protocolului nr. 1.
IV.
PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE
47.
Invocând art. 13 din Convenție, reclamanta se plânge că nu dispune de un cale de recurs efectivă pentru a se plânge de incapacitățile patrimoniale și personale ce o afectează pe toată durata procedurii de faliment și până la obținerea reabilitării sale. art. 13 este astfel formulat:
«
Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de (...) Convenție au fost încălcate are dreptul la acordarea unui cale de recurs efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiunilor lor oficiale.
»
A.
Privind admisibilitatea
48.
Privind partea argumentului privind limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 al Protocolului nr. 1), a corespondenței (art. 8 din Convenție) și a libertății de circulație a reclamantei (art. 2 al Protocolului nr. 4), Curtea reamintește că a concluzionat inadmisibilitatea acestor argumente. Din acest motiv, ea consideră că, neavând de-a face cu argumente «apărabile» în temeiul Convenției, această parte a cererii trebuie respinge ca evident nefondate conform articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
49.
Privind partea argumentului care se referă la incapacitățile derivând din înscrierea numelui falitului în registrul faliților și care persistă până la obținerea reabilitării civile, Curtea constată că nu este evident nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Ea constată de altfel că aceasta nu se lovește de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să fie declarat admisibil.
B.
Privind fondul
50.
Curtea a tratat deja cauze care ridică întrebări similare celor din cauza de față și a constatat încălcarea articolului 13 din Convenție (a se vedea Bottaro c. Italia, nr. 56298/00, §§ 41-46, 17 iulie 2003).
51.
Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Guvernul nu a furnizat nici un fapt nici argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cazul de față. Din acest motiv, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție.
V.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
52.
Conform articolului 41 din Convenție,
«
Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Părții contractante nu permite să repareze decât imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
»
A.
Daune
53.
Reclamanta prezintă o expertiza care evaluează la 72 735 euro (EUR) prejudiciul material pe care ar fi suferit-o. Această sumă corespunde salariului minim (pensione sociale) pe care l-ar fi primit de la declararea falimentului. Reclamanta cere de asemenea 300 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care ar fi suferit-o.
54.
Guvernul contestă aceste pretenții.
55.
Curtea nu percepe o relație de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material prezentat și respinge cererea. Privind prejudiciul moral, consideră că reclamanta a suferit cu siguranță o prejudiciere morală, datorată în special pierderii dreptului de vot. Statuând în echitate, i acordă 1 500 EUR la acest titlu.
B.
Cheltuieli și costuri
56.
Reclamanta cere de asemenea 29 927,40 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate în fața Curții și 1 506,89 EUR pentru cheltuielile de expertiză.
57.
Guvernul contestă aceste pretenții.
58.
Conform jurisprudenței Curții, o reclamantă nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor decât în măsura în care sunt dovedite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cauza de față și ținând seama de elementele în posesia sa și de criteriile sus-menționate, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR la titlul cheltuielilor și costurilor pentru procedura în fața Curții și o acordă reclamantei.
C.
Dobânzi de întârziere
59.
Curtea consideră că este potrivit să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea admisibilă privind argumentele bazate pe art. 8 din Convenție, cu privire la dreptul la respectarea vieții private a reclamantei, art. 13 din Convenție, cu privire la absența unui remediu pentru a se plânge de incapacitățile derivând din înscrierea numelui falitului în registrul faliților, și art. 3 al Protocolului nr. 1, și inadmisibilă pentru surplus;
2.
Declară
că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție;
3.
Declară
că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție;
4.
Declară
că a existat o încălcare a articolului 3 al Protocolului nr. 1;
5.
Declară
a)
că Statul pârât trebuie să verseze reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, 1 500 EUR (o mie cinci sute euro) pentru prejudiciul moral și 2 000 EUR (doi mii euro) pentru cheltuieli și costuri, plus orice sumă care ar putea fi datorată la titlul impozitului;
b)
că de la expirarea acelui termen și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
6.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 29 iunie 2006 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Vincent
Berger
B
oštjan
M. Zupančič
Grefier
Președinte
La prezenta hotărâre se găsește anexată, conform articolelor 45 § 2 din Convenție și 74 § 2 din regulament, opinia concordantă comună a domnului judecător Caflisch și doamnei judecător Ziemele.
B.M.Z.
V.B.
OPINIE CONCORDANTĂ COMUNĂ
A DOMNULUI JUDECĂTOR CAFLISCH ȘI A DOAMNEI JUDECĂTOR ZIEMELE
Noi aderăm la hotărâre cu excepția paragrafului 55 al acesteia, unde Curtea constată că reclamantul «a suferit cu siguranță o prejudiciere morală, datorată în special limitării dreptului de vot» și «i acordă 1 500 EUR la acest titlu».
După parerea noastră, prejudiciul moral rezultând din limitarea dreptului de vot nu este cuantificabil. Curtea ar fi trebuit să judece că constatarea unei încălcări a articolului 3 al Protocolului nr. 1 ar fi constituit, în sine, o satisfacție echitabilă corespunzătoare.