AFFAIRE MARTELLACCI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

28.09.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable;Violation de l'art. 8;Violation de l'art. 13;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE MARTELLACCI c. ITALIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MARTELLACCI c. ITALIA (Cercetarea nr. 33347/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 septembrie 2006 DEFINIF 26/03/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Martellacci c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. B.M. Zupančič președintele Hedigan Bîrsan Zagrebelsky Gyulumyan Myjer, Ziemel, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 septembrie 2006, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La începutul cazului se află o cerere (n 333447/02) îndreptat împotriva Republicii Italiene și al cărui resortisant al acestui stat, dl Benito Martellacci ( La 2 septembrie 2004, Curtea (secțiunea întâi) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile întemeiate pe art. 8 și 13 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1 și 2 din Protocolul nr. 4 în cadrul guvernului. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Procedura de faliment Reclamantul s-a născut în 1949 și se află în Pomezia (Roma). Prin hotărârea pronunțată la 22 martie 1986, Tribunalul din Roma a declarat falimentul personal al reclamantului. La 4 aprilie 1986, acesta din urmă a opus opoziția. El a considerat că, în calitate de mic antreprenor, nu trebuia să facă obiectul unei declarații de faliment. Între 8 aprilie 1986 și 11 iunie 1986 au fost depuse opt cereri de amisiune la pasivul falimentului. Între timp, la 14 mai 1986, reclamantul a solicitat judecătorului delegat (în calitate de judecător) autorizarea de a-și exercita temporar activitatea. 10. La 6 iunie 1986, verificarea pasivului falimentului a avut loc și, la 5 iunie 1986, În iulie 1986, judecătorul a declarat pasivul falimentului executoriu. 11. În aceeași zi, reclamantul i-a cerut judecătorului să-i acorde o pensie alimentară pentru că condițiile sale financiare erau precare și, la 19 iulie 1986, judecătorul a acceptat această cerere. 12. În octombrie 1986 și 25 februarie 1990, au fost depuse șase cereri de faliment întârziate. 13. Între timp, la 4 octombrie 1986, un alt judecător a fost numit ca urmare a mutației primului judecător. 14. Prin intermediul unei hotărâri depuse la 12 februarie 1988, Tribunalul a respins opoziția reclamantului formulată la 4 aprilie 1986 deoarece acesta nu prezentase dovada calității sale de mic antreprenor. 15. La o dată nespecificată, judecătorul a numit un expert în evaluarea bunurilor reclamantului și, la 10 iunie 1991, expertul și-a depus raportul. 16. La 13 aprilie 1992, în urma mutației judecătorului, a fost numit un al treilea judecător. 17. La 12 februarie 1994, sindicatul a fost revocat și un alt sindicat a fost numit în locul său. 18. La 3 martie 1994, sindicatul i-a cerut judecătorului să ordone fostului sindicat să-i dea documentele referitoare la falimentul reclamantului. 19. Prin ordonanța din 5 aprilie 1994, judecătorul a acceptat această cerere și a stabilit în acest scop o audiere la 11 mai 1994. 20. La 11 aprilie 1994, reclamantul a depus o cerere de concordat. 21. La 10 mai 1994, sindicatul a informat judecătorul că o procedură de executare imobiliară introdusă împotriva reclamantului era pendinte și i-a solicitat permisiunea de a interveni în această cauză. La 24 mai 1994, judecătorul a acceptat această cerere. 22. La 22 aprilie 1999, lichidatorul a prezentat un raport în fața judecătorului care avea ca obiect o actualizare a procedurii de executare. 23. La 30 mai 2001, reclamantul a introdus o nouă propunere de concordat. 24. La 11 septembrie 2001, lichidatorul a ordonat licitarea bunurilor reclamantului. 25. La 30 noiembrie 2001, bunurile reclamantului au fost vândute. 26. La 17 și 21 decembrie 2001, reclamantul și, respectiv, lichidatorul au cerut judecătorului să închidă procedura de faliment. 27. Prin decizia din 6 martie 2002, judecătorul a decis să închidă procedura de epuizare a pasivului falimentului. Procedura introdusă în conformitate cu Legea Pinto 28. La 7 august 2002, reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții de Apel din Peru în conformitate cu Legea Pinto care se plângea de durata procedurii, precum și de incapacitatea care decurgea din punerea sa în faliment. 29. Prin decizia depusă la 5 iulie 2004, Curtea de Apel a acordat reclamantului 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul suferit ca urmare a duratei procedurii. 30. Conform informațiilor furnizate de guvern la 31 martie 2005, reclamantul nu se ocupă de casare. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 31. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârile Campagnano c. Italia 77955/01, § 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, § 17-20, 23 martie 2006). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 8 DIN CONVENȚIE, CARE CONVENȚIONEAZĂ LA DREPTUL LA CORESPUNDANȚA, 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 ȘI 2 DIN PROTOCOLUL nr. 32. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său de a-și respecta corespondența din cauza faptului că corespondența celui care a suferit un accident este supusă controlului lichidatorului. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, acesta se plânge că declarația de faliment l-a privat de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4, el denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii; aceste articole sunt astfel formulate art. 8 din Convenție Orice persoană are dreptul la respectarea... corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele să fie economic al țării, să apere ordinea și prevenirea infracțiunilor, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber acolo și de a-și alege liber reședința. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, menținerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau a moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. 33. Reclamantul susține că observațiile guvernului au fost prezentate cu întârziere, spre deosebire de art. 38 din Regulamentul de procedură. 34. Curtea arată că a stabilit la 26 noiembrie 2004 termenul pentru prezentarea observațiilor guvernului și că acesta și-a trimis observațiile la 24 noiembrie 2004. 35. Guvernul susține că, întrucât reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții de Apel competente în conformitate cu Legea Pinto, nu se poate pretinde a fi victima încălcărilor pe care le-a invocat. 36. Reclamantul observă că legea Pinto nu constituie un mijloc eficient de recurs pentru a se plânge de durata incapacităților care derivă din faliment. 37. Curtea arată că, în hotărârea sa nr. 362 din 2003, depusă la 14 ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că despăgubirea morală pentru durata procedurilor de faliment trebuie să țină seama, printre altele, de prelungirea incapacităților care derivă din statutul de "lipsit." 38. Curtea amintește că, începând cu 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai poate fi ignorat de public și, începând cu această dată, reclamanții trebuie să utilizeze această cale de atac în sensul articolului 35 1 din convenție (a se vedea Sgattoni c. Italia, nr 77132/01, Hotărârea din 6 octombrie 2005, § 48). 39. În cazul de față, reclamantul a introdus o acțiune la Curtea de Apel din Peru în conformitate cu Legea Pinto care se plângea de durata procedurii și de incapacitatea de a-și demara falimentul. Prin decizia depusă la 5 iulie 2004, instanța de apel a acordat reclamantului 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul suferit ca urmare a duratei procedurii. 40. Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea consideră că, întrucât reclamantul a omis să se aplice în recurs împotriva hotărârii Curții de Apel, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și cu art. 4 din Convenția. II. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DREPTUL LA RESPECTUL VIETII Private 41. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui său în registrul persoanelor care au suferit un accident, acesta nu poate exercita nicio activitate profesională sau comercială. În plus, el denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea sa, care pune capăt acestor incapacități personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani după încheierea procedurii. art. 8 este astfel formulat Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private (...). O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele să fie economic al țării, să apere ordinea și prevenirea infracțiunilor, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora; asupra admisibilității 42. Curtea constată că obiecția nu este în mod evident nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Curtea consideră că ansamblul incapacităților care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registru antrenează în sine o interferență în dreptul la respectarea vieții private a reclamantului, care, ținând seama de natura automată a înscrierii menționate, nu are o evaluare și un control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și a perioadei de timp prevăzute pentru obținerea reabilitării, nu este care este necesară într-o societate democratică, astfel cum este definită la art. 8 alineatul (2) din Convenție; prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 44. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea patrimonială și personală de a-l afecta pe parcursul întregii proceduri de faliment și până la reabilitare. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 45. În ceea ce privește partea plângerii privind limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr 1), a corespondenței (art. 8 din Convenție) și a libertății de circulație a reclamantului (art. 2 din Protocolul nr 4), Curtea amintește că a concluzionat inadmisibilitatea acestor obiecțiuni. În ceea ce privește Convenția, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod evident nefondată conform art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 46. În ceea ce privește partea din cauza incapacităților care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registru și care persistă până la obținerea reabilitării civile, Curtea constată că aceasta nu este în mod evident nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. În fond 47. Curtea a tratat deja cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 13 din Convenție (a se vedea Bottaro c. Italia 56298/00, §§ 41-46, 17 iulie 2003). 48. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 49. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 598,28 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit. Această sumă corespunde salariului minim (pensie socială) pe care acesta l-ar fi primit din declarația sa de faliment. De asemenea, reclamantul solicită 150 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 51. Guvernul contestă aceste pretenții. 52. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material pretins și respinge cererea. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, având în vedere toate circumstanțele cauzei, constatările privind încălcarea prevăzute în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă. 754,78 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 54. Guvernul contestă aceste pretenții. 55. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și pentru acordarea acesteia reclamantului. Interese moratorii 56. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate la articolele 8, în ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private a reclamantului și 13 din convenție, în ceea ce privește absența unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea de a deriva din înscrierea în registru a numelui celui ratat și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenția spune că faptul că a existat o încălcare a articolului 13 din convenție afirmă că constatările privind încălcarea care figurează în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 28 septembrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger oštjan M. Zupančič Moduler Președintele