ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3271/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3271/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 695 din 18 noiembrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, a anulat hotărârea nr. 9604 din 15 martie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada de stagiu militar cuprinsă între 15 martie 1951 - 15 martie 1954, începând cu data de 1 aprilie 2004. La pronunțarea sentinței, instanța de fond a reținut că din livretul militar și din fișa de evidență militară aparținând reclamantului, rezultă că, în perioada 15 martie 1951 - 15 martie 1954, acesta a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, fiind folosit în activitatea de construcții, fără a avea calitatea de soldat; în perioada arătată, în afara detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, au existat și unități militare, unde tinerii nu erau înrolați ca soldați, nu aveau armă, nu depuneau jurământ, fiind „buni pentru serviciul militar, combatanți neinstruiți” și unde își efectuau stagiul militar prin muncă;
precaritatea evidențelor privind unitățile din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, nu poate duce la pierderea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Prin motivele de recurs, pârâta a susținut că din livretul militar depus la dosarul comisiei de specialitate, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, ca soldat, la U.M. 03220 și U.M.
03923, acestea aparținând Ministerului Forțelor Armate, și nu Direcției Generale a Serviciului Muncii; la rubrica „denumirea specialității militare” din livretul militar este făcută mențiunea „personal auxiliar”, jurământul militar fiind depus la data de 23 august 1951; reclamantul a desfășurat muncă în cadrul Armatei Române, fără ca aceasta să aibă caracterul de „muncă forțată” prevăzută de Legea nr. 309/2002. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., această instanță constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Din fișa de evidență militară a reclamantului rezultă că, în perioada 15 martie 1951 - 15 martie 1954, acesta a efectuat stagiul militar la U.M. 03220 Caracal și U.M. 03933 Bistrița, ca soldat, fiind folosit ca personal auxiliar în activitatea de construcții; repartizarea ca personal auxiliar în corpul soldaților - arma „servicii diverse” a fost făcută ca urmare a faptului că reclamantul, în viața civilă, era de meserie „betonist” și era pensionat medical. În mod greșit, instanța de fond a reținut că munca prestată de reclamant a avut caracter de muncă forțată care intră sub incidența reglementării Legii nr. 309/2002.
În cazul intimatului-reclamant, este vorba de o muncă pe care acesta a prestat-o, în calitatea sa de soldat care a depus jurământul, în cadrul Armatei Române și în unități militare aparținând de fostul Minister al Forțelor Armate, iar nu de muncă forțată efectuată la detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii care a funcționat, în perioada 1950 - 1961, ca instituție civilă, în afara armatei, fiind subordonată inițial, Ministerului Construcțiilor, iar din anul 1956, Președinției Consiliului de Miniștri. Potrivit reglementării Legii nr. 309/2002, beneficiul drepturilor conferite de această lege îl are doar persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Cum stagiul militar efectuat de intimatul-reclamant nu intră sub incidența reglementării Legii nr. 309/2002, acesta nu poate să beneficieze de drepturile compensatorii prevăzute de lege. Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (2) și art. 314 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi admis, sentința atacată va fi casată și în fond, acțiunea formulată de reclamantul B.I. va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței nr. 695 din 18 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de B.I., ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.