ÎCCJ, Decizia nr. 115/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 noiembrie 2005, pronunțată în

dosarul nr. 10420/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

ca instanță de recurs, constatând ca sunt îndeplinite condițiile art. 42 din

Legea nr. 64/1995, a dispus suspendarea judecății recursului declarat de

Primăria municipiului Onești împotriva sentinței nr. 229 din 15 decembrie 2003,

a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta Primăria

municipiului Onești a declarat recurs.

Reclamanta a susținut că încheierea atacată este

netemeinică și nelegală și, în concluzie, a solicitat admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și repunerea pe rol a cauzei.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul

declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția comercială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în condițiile art. 42 din

Legea nr. 64/1995, republicată.

Prin recursul declarat este vizată provocarea

controlului judiciar asupra încheierii menționate, în considerarea de către

reclamantă a caracterului autonom al acesteia.

Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus,

în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la

hotărâri date în cursul judecății.

Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ.,

raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate cu

recurs numai odată cu fondul.

Excepția de la regula generală statuată de textul

legal menționat este dată de dispozițiile art. 244

1

alin. (1) C.

proc. civ., cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul

judecății, text de lege care însă, la rândul său, exceptă în mod expres încheierile

pronunțate în recurs, situația în speță.

Cu privire la încheierile prin care se dispune

suspendarea judecății în temeiul unei legi speciale, în speță Legea nr.

64/1995, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea atacării

separate cu recurs, cum, de altfel, nici legea specială nu a făcut-o. Ca atare,

creditorul nu poate declanșa calea de atac prevăzută de dreptul comun, având

deschisă numai calea unei cereri pentru ridicarea suspendării, adresată

judecătorului sindic, în condițiile expres prevăzute de art. 43 pct. 1 din

Legea nr. 64/1995, republicată.

Ca atare, încheierea menționată urmează, sub aspectul

căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual-civilă, pentru hotărârea

finală ce se va pronunța în cauză, în această etapă procesuală.

Ori, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt

susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate in apel și

hotărârile date in primă instanță, fără drept de apel.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse

hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. (2)

C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din

același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul

unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin

exercitare.

Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai

multor recursuri este exclusă.

Așadar, în raport cu principiul menționat, coroborat

cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce trebuie a fi întrunite cumulativ, cu

referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi

de atac, recursul declarat de reclamantă apare ca fiind inadmisibil.

Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr.

304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate

împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004,

republicată, a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile

determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 22 din același act

normativ a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, între altele, de a judeca în primă instanță procesele penale, în

cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.

Din coroborarea textelor legale menționate rezultă că

secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte

secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate, pronunță

hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Așadar, cum recursul nu privește o cauză soluționată

în primă instanță de secția penală, ci o încheiere a secției comerciale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în etapa procesuală a recursului,

iar decizia ce se va pronunța în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este

evident că nu sunt întrunite cerințele art. 22 din Legea nr. 304/2004.

Ca atare, în raport cu dispozițiile legale

menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât

potrivit dreptului comun, cât și potrivit acestei legi speciale.

Este de reținut că

modul de determinare al căilor de atac prin legea procesual-civilă,

corespunzător principiului statuat prin art. 129 din Constituția României,

același pentru persoane aflate in situații identice, asigură un control

judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21

din legea fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiție și

a dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru

a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și

autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este

sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea

procesuală și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă

acestora.

Ori, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi

îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca

urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

reclamanta Primăria municipiului Onești împotriva încheierii din 10 noiembrie

2005, pronunțată în dosarul nr. 10420/2005, al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie

2006.