Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2005
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4194/2005

HOTĂRÂRE
22.09.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4194/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, reclamanta SC A.R.A. SA, sucursala Bacău, a chemat în judecată pe pârâta SC D.M. SRL Bacău, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 101.386.546 lei contravaloare rate restante neachitate, cu cheltuieli de judecată. Judecătoria Bacău prin sentința civilă nr. 7351 din 5 noiembrie 2003, a respins acțiunea reclamantei ca prematur introdusă. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 31 din 19 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond. Împotriva menționatei decizii, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 C. proc.

civ. Constatând nelegalitatea căii de atac a apelului în speță, față de cuantumul pretențiilor deduse judecății (sub 200.000.000 lei) și dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, Curtea în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia de a soluționa calea de atac formulată împotriva sentinței judecătoriei ca fiind apel. În considerarea acestor dispoziții legale și obiectului cererii dedusă judecății, Curtea va admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Alba Iulia de a soluționa apelul declarat în cauză.

Ca o consecință a admiterii acestei excepții, Curtea apreciază ca fiind de prisos examinarea motivelor de recurs invocate de reclamantă, astfel că, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va casa decizia atacată și va trimite cauza Tribunalului Bacău, ca instanță imediat superioară Judecătoriei Bacău, spre a soluționa calea de atac prevăzută de lege a fi exercitată împotriva sentinței atacate, respectiv recursul.

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale. Casează decizia nr. 31 din 19 februarie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și trimite cauza la Tribunalul Bacău pentru judecarea recursului declarat de reclamanta SC A.R.A. SA, sucursala Bacău, împotriva sentinței nr. 7351 din 5 noiembrie 2003 a Judecătoriei Bacău. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3158/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 4558 din 27 mai 2004 a admis în parte acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA București, sucursala Bihor-Oradea și
ÎCCJ 2005-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 4330 din 21 mai 2005, a admis în parte acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA București, sucursala Bihor - Oradea
ÎCCJ 2004-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5366/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A. SA Iași a chemat în judecată pe pârâta SC G. SRL Bacău, pentru a fi obligată la plata sumei de 21.046.753 lei, reprezentând contravaloare
ÎCCJ 2003-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1008/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 86, pronunțată la data de 13 februarie 2001, în dosarul nr. 3509/2000, secția comercială și de contencios administrativ a Tribuna
ÎCCJ 2005-05-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3135/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 2660 din 6 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei SC U. SA Timișoara, sucursala Ploiești și a obligat-o pe
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă