ÎCCJ, Decizia nr. 129/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 409 din 13 iulie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2481/2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul R.O. împotriva adresei nr. 1868/3468/2004, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară penală. S-a reținut că la data de 14 aprilie 2005, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată plângerea formulată de petentul R.O. împotriva adresei nr. 18681/3468/2004, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară penală.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin adresa nr. 4/P/2005 din 5 aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a restituit cererea înregistrată sub nr. 13862 din 30 martie 2005, solicitându-i anexarea copiei ordonanței procurorului, precum și plângerea adresată acestuia. Petentul a susținut că acest mod de soluționare prejudiciază imaginea actului de justiție și constituie o obstrucționare vădită a dreptului constituțional privind liberul acces la justiție. Pentru a respinge plângerea, ca inadmisibilă, prima instanță a constatat că prin adresa din 27 iunie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară penală, a comunicat petentului, că memoriile adresate de acesta, înregistrate sub nr. 18681/3468/2004, au avut ca obiect „declararea recursului în anulare”.

Dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., prevăd expres și limitativ, actele procurorului împotriva cărora persoanele determinate de același text pot formula plângere în instanță. Or, actele procurorului împotriva cărora petentul a formulat plângere, nu fac parte dintre cele prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul a declarat recurs, fără a indica nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Acesta a precizat că motivele recursului vor fi prezentate oral în fața instanței, la termenul fixat pentru judecarea recursului. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din economia dispozițiilor art. 228 C. proc.

pen., cu referire la art. 200 din același cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare constând în obținerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existența faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârșită de către învinuit și că făptuitorul răspunde penal. Prin același text, legiuitorul a avut în vedere și situația în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penale. Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluție procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia. În concluzie, rezoluția sau ordonanța, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc.

pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziție al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiții determinate. Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al normelor legale menționate și în lipsa temeiului legal, principiul echipolenței nu poate fi invocat pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura și efectele rezoluției sau ordonanței, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale. Or, în cauză organul de urmărire penală nu a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale. Astfel, organul de urmărire penală a fost sesizat prin mai multe memorii. Acestea priveau declararea unui recurs în anulare în cauza penală privindu-l pe petentul menționat.

Prin urmare, în cauză nici nu s-a pus problema efectuării de acte premergătoare și, în consecință, nici problema dispunerii asupra acestora prin rezoluție sau ordonanță, după caz. Ca atare, recursul se constată a fi nefondat, plângerea formulată de petent privind, într-adevăr, o adresă, și nu unul din actele procesuale prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. În fine, din economia dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., rezultă cu evidență că este supusă controlului judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv dispoziția de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții vătămate, prin art. 275 - 278 din același cod.

Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti. Totodată, o altă concluzie dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului, ceea ce nu a găsit cu cale să prevadă și, în consecință, a altera voința reală a acestuia. Or, în cauză petentul a sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 278 1 C. proc.

pen. Așa fiind, în mod corect, instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.O. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.O. împotriva sentinței nr. 409 din 13 iulie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2481/2005. Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.