ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3943/2005

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 12 din 18 ianuarie

2005, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, au fost respinse

contestațiile la executare formulate de condamnații N.C. și T.Șt. privind sentința

nr. 166 din 12 octombrie 1998 a  Tribunalului Militar Teritorial București,

reformată prin decizia nr. 91 din 28 septembrie 1999 a Curții Militare de Apel

prin care aceștia au fost condamnați, la câte 15 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 176

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., hotărâre rămasă

definitivă prin decizia nr. 4365 din 8 noiembrie 2000, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Instanța a reținut că

motivul invocat de condamnați în contestația contra executării hotărârii menționate

și anume nevinovăția lor, faptul că au fost condamnați pe nedrept pe baza

declarațiilor mincinoase ale coinculpatului G.G., nu face parte din cazurile

prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

De asemenea, s-a mai reținut

că în speță nu a intervenit prescripția executării pedepselor deoarece nu s-a

împlinit termenul de prescripție, contestatorii fiind condamnați pentru

comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, iar hotărârea a rămas

definitivă la 8 noiembrie 2000.

Curtea Militară de Apel,

prin decizia nr. 7 din 22 martie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de contestatori prin care au susținut că sunt nevinovați și că

pedepsele aplicate sunt prea aspre.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs contestatorii N.C. și T.Șt. solicitând casarea hotărârilor și

rejudecarea cauzei pentru că sunt nevinovați.

Verificând hotărârea atacată

pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de criticile

formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Contestația poate fi

îndreptată doar contra executării hotărârii penale, în cazurile prevăzute de art.

461 C. proc. pen.

Ambele instanțe au reținut

corect că motivul invocat de condamnați și anume nevinovăția lor nu este

prevăzut de dispozițiile art. 461 C. proc. pen., nefiind unul dintre cazurile

expres și limitativ în care se poate face contestație la executare.

Într-adevăr, așa cum se

evidențiază în decizia instanței de apel, motivul invocat de contestatori în

sensul că au fost condamnați pe nedrept pe baza declarațiilor neadevărate ale

coinculpatului G.G., nu vizează un incident ivit cu ocazia executării

hotărârii, prevăzut de art. 461 C. proc. pen. ci privește fondul cauzei penale,

care putea fi soluționat doar cu prilejul judecării acesteia.

Hotărârea de condamnare,

rămasă definitivă, a dobândit puterea lucrului judecat și nu poate fi reformată

pe calea unei contestații la executare.

În consecință, Înalta Curte

va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatori, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de contestatorii N.C. și T.Șt. împotriva deciziei penale nr.

7 din 22 martie 2005 a Curții Militare de Apel.

Obligă recurenții

contestatori să plătească suma de câte 800.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 iunie 2005.