ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3943/2005

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 12 din 18 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, au fost respinse contestațiile la executare formulate de condamnații N.C. și T.Șt. privind sentința nr. 166 din 12 octombrie 1998 a Tribunalului Militar Teritorial București, reformată prin decizia nr. 91 din 28 septembrie 1999 a Curții Militare de Apel prin care aceștia au fost condamnați, la câte 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 4365 din 8 noiembrie 2000, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Instanța a reținut că motivul invocat de condamnați în contestația contra executării hotărârii menționate și anume nevinovăția lor, faptul că au fost condamnați pe nedrept pe baza declarațiilor mincinoase ale coinculpatului G.G., nu face parte din cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen. De asemenea, s-a mai reținut că în speță nu a intervenit prescripția executării pedepselor deoarece nu s-a împlinit termenul de prescripție, contestatorii fiind condamnați pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, iar hotărârea a rămas definitivă la 8 noiembrie 2000. Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 7 din 22 martie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de contestatori prin care au susținut că sunt nevinovați și că pedepsele aplicate sunt prea aspre.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii N.C. și T.Șt. solicitând casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei pentru că sunt nevinovați. Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. Contestația poate fi îndreptată doar contra executării hotărârii penale, în cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Ambele instanțe au reținut corect că motivul invocat de condamnați și anume nevinovăția lor nu este prevăzut de dispozițiile art. 461 C. proc. pen., nefiind unul dintre cazurile expres și limitativ în care se poate face contestație la executare. Într-adevăr, așa cum se evidențiază în decizia instanței de apel, motivul invocat de contestatori în sensul că au fost condamnați pe nedrept pe baza declarațiilor neadevărate ale coinculpatului G.G., nu vizează un incident ivit cu ocazia executării hotărârii, prevăzut de art. 461 C. proc.

pen. ci privește fondul cauzei penale, care putea fi soluționat doar cu prilejul judecării acesteia. Hotărârea de condamnare, rămasă definitivă, a dobândit puterea lucrului judecat și nu poate fi reformată pe calea unei contestații la executare. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatori, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatorii N.C. și T.Șt. împotriva deciziei penale nr. 7 din 22 martie 2005 a Curții Militare de Apel. Obligă recurenții contestatori să plătească suma de câte 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2005.