ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 659/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vrancea, urmare strămutării dosarului nr. 3771/2000 de la

Tribunalul Prahova, reclamantul

Ț.P.

a solicitat instanței ca în contradictor cu pârâții

B.G., B.R.

și

B.O.

,

să se dispună rezoluțiunea convenției intervenită la data de 18 iulie 1994 și a

actului adițional aferent acesteia și obligarea acestora la plata

despăgubirilor plus dobânda legală acordată peroanelor fizice, la care se

adaugă un procent de 10 %, precum și instituirea unui sechestru asigurător în

mâinile pârâtului B.G. În contradictor cu pârâtul P.I. a solicitat rezoluțiunea

convenției de vânzare cumpărare a terenului de 3500 m.p. situat la adresa

primului pârât și obligarea acestuia la restituirea integrală a prețului de

2.500.000 lei și instituirea unui sechestru în mâinile acestui pârât.

Prin sentința civilă nr. 1510 din 12

septembrie 2003, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins capătul de cerere privind rezoluțiunea convenției încheiate la data

de 18 iulie 1994 și a actului adițional, încheiat între reclamant și pârâtul B.G.

în nume propriu și în numele SC G.C. SRL și B.E., a constatat încetat

contractul de asociere în participațiune intitulat, convenție”. A fost admis în

parte capătul de cerere referitor la despăgubiri solicitate de reclamant și

obligați pârâții B.G., B.R. și B.O. să restituie reclamantului bunuri sau

contravaloarea de 17.800.000 lei. A fost respins, ca prescris, capătul de

cerere privind rezoluțiunea convenției de vânzare cumpărare teren, în suprafață

de 3500 m.p. și capătul de cerere privind restituirea reactualizată a prețului

de 2.500.000 lei. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională. Au

fost respinse excepțiile privind tardivitatea acțiunii și lipsei calității

procesuale pasive a SC G.C. SRL, admisă excepția privind tardivitatea acțiunii

referitoare la rezoluțiunea convenției de vânzare cumpărare, a luat act de

renunțarea la judecată privind instituirea sechestrului asigurător.

Pentru a dispune în acest fel,

instanța de fond a avut în vedere convenția încheiată la 18 iulie 1994, care

are caracterul unui contract de asociere în participațiune. Reclamantul nu a

dovedit încălcarea obligațiilor de către pârâți, motiv pentru care acțiunea în

rezoluțiune este neîntemeită. Pretențiile reclamantului sunt de asemenea

neîntemeiate întrucât în convenție nu s-au prevăzut obligații care să conducă

la o răspundere pecuniară a pârâților. Față de împrejurarea că pârâții au fost

de acord să restituie bunuri în valoare de 17.800.000 lei, valoare

reactualizată, instanța a dispus dezdăunarea reclamantului. În ceea ce privește

respingerea capătului de cerere privind rezoluțiunea contractului de vânzare

cumpărare a terenului, instanța l-a considerat prescris. În considerarea respingerii

cererii reconvenționale a pârâților, instanța a avut în vedere convenția de

cesiune prin care pârâtul a cesionat părțile sale sociale, în consecință

atrăgând încetarea colaborării reclamantului cu pârâtul B.G., dată când s-a născut

dreptul reclamantului la acțiune. A stabilit, de asemenea, că la data de

introducerii acțiunii pârâtul B.G. era asociat al SC G.C. SRL.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

apel pârâții și reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia civila nr. 7 din 15 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galati, secția comercială

și de contencios administrativ, a admis apelul pârâților, a schimbat în parte

sentința, în sensul că a obligat în solidar pe pârâți la restituirea bunurilor

sau la plata contravalorii lor. Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

În considerarea soluției pronunțate,

instanța de apel a avut în vedere următoarele: actele întocmite de către părți,

nu conțin obligații care să facă aplicabile în speță dispozițiile art. 1020 și art.

1021 C. civ., prima instanță a stabilit corect bunurile cât și contravaloarea

acestora, dispunând restituirea, în raport de data încheierii contractului de vânzare

cumpărare, cererea de chemare în judecată nu este prescrisă. Față de admiterea

apelului pârâților, instanța de fond a omis să îi oblige în solidar la

restituire.

Evocata decizie, a fost recurată de

către pârâții B.G., B.R. și B.O. și de către reclamantul Ț.P.

Pârâții au criticat decizia Curții

de Apel Galați, pentru următoarele motive:

- acțiunea formulată de reclamantul Ț.P.

este tardivă, acest motiv de apel nefiind analizat de către decizia atacată;

- instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a legii, în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâților B.R. și B.O.;

- în mod greșit s-a dispus

restituirea bunurilor sau a sumei de bani, de către pârâți, singura care

trebuia obligată la plată era SC G.C. SRL;

- convenția și actul adițional sunt

lovite de nulitate absolută, pentru fraudă la lege și pentru faptul că mențin

clauze leonine;

- contravaloarea remorcii nu se

impune a fi restituită, întrucât a fost plătită;

- contestă modalitatea de calcul și

stabilire a cheltuielilor de judecată.

Reclamantul Ț.P., în raport de

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., a

criticat decizia curții de apel, pentru următoarele motive:

- instanța de fond nu a ținut cont

de poziția părților, pe parcursul soluționării pricinii;

- natura juridică a raporturilor

dintre părți este ambiguu evidențiată și aplicate greșit normele de drept

incidente, expunând opinia că în cauză este aplicabil art. 255 C. com., art. 1020

C. civ., art. 1143 C. civ.;

- respingerea acțiunii ca tardivă

este total greșită, întrucât cursul prescripției extinctive curge de la

deposedare;

- în ceea ce privește rezoluțiunea

promisiunii de vânzare cumpărare, ce nu mai poate fi îndeplinită în natură, se

impune repunerea părților în situația a anterioară, urmând să fie restituit

reclamantului prețul vânzării, reactualizat.

Prin întâmpinarea formulată de către

pârâți, față de cererea de recurs, se susține că instanța a apreciat în mod

corect natura juridică a convențiilor dintre părți, în ceea ce privește primul

motiv de recurs. Față de al doilea motiv, arată că în mod greșit susține

reclamantul că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 1020 C. civ., în

speță că opera în cauză condiția rezolutorie. Aplicarea principiului îmbogățirii

fără justă cauză, nu a fost încălcat de instanțe, întrucât nu există nici o

clauză care să oblige pârâții să beneficieze de toate bunurile iar reclamantul

de contravaloarea lor.

De asemenea, reclamantul Ț.P. răspunde

prin întâmpinare, motivelor de recurs formulate de pârâți. Tardivitatea cererii

de chemare în judecată invocată de pârâți nu este întemeiată, deoarece au

existat acte întrerupătoare de prescripție, respectiv predarea unor materiale

și bunuri de către pârâți și a unei sume de bani. Recurentele B.R. și B.O. au

calitate procesuală pasivă, fiind descendente ale defunctei B.E.

Înalta Curte, analizând decizia

atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, constată ambele recursuri nefondate.

În vederea analizării cererii de

recurs declarată de pârâții B.G., B.R. și B.O., Înalta Curte încadrează

motivele dezvoltate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9

C.

proc. civ

.

Cu privire la tardivitatea cererii

de chemare in judecată, invocată de către pârâți, ambele instanțe au realizat o

aplicare corectă a dispozițiilor privind prescripția extinctivă. Astfel, prin

convenția de cesiune, act adițional, încheiată la data de 30 iulie 2001, la

B.N.P. M.M. (dosar fond), pârâtul B.G. a cesionat toate părțile sociale

deținute în SC G.C. SRL. Consecința juridică a acestei cesiuni, a fost

încetarea colaborării cu reclamantul. Întrucât prin actul adițional încheiat la

18 iulie 1994, parte integrantă din convenția încheiată la aceeași dată, se

prevede că obligațiile părților, stabilite prin act adițional, revin în cazul

sistării activității SC G.C. SRL, întrerupere, lichidare, retragere a

colaboratorului Ț.P. sau alte cauze „Acțiunea a fost înregistrată la

Judecătoria Câmpina, la data de 21 februarie 2000, ori dreptul material la

acțiune, născut din convenția încheiată în anul 1994, nu poate fi prescris, din

moment ce până la data cesiunii părților sociale de către pârâtul B.G., aceasta

a fost în derulare.

Cu privire la lipsa calității

procesuale pasive a pârâtelor B.R. și B.O., în mod legal a fost respinsă de către

instanța de apel, având în vedere calitatea de succesoare a defunctei B.E.,

semnatara convenției din data de 18 iulie 1994. Nu pot fi primite susținerile pârâților,

dovada renunțării exprese la succesiune este în sarcina acestora și nu invers.

Critica referitoare la obligarea SC

G.C. SRL la plata contravalorii bunurilor este nefondată, motivat de faptul ca

părți în convenția din data de 18 iulie 1994, au fost reclamantul T.P., pe de o

parte și B.G., în nume propriu și în calitate de asociat unic și administrator

al societății comerciale, astfel încât obligarea pârâților în solidar cu SC G.C.

SRL este legală.

În ceea ce privește motivele de

nulitate absolută ale convenției și actului adițional din 18 iulie 1994, invocate

de pârâți, acestea nu au bază legală. Frauda la lege arătată nu există,

calitatea de avocat a reclamantului nu are relevanță față de încheierea unei

convenții de asociere în participațiune. Clauzele leonine, fără a fi

individualizate, sunt stabilite prin acordul părților. Prin semnarea convenției,

pârâtul B.G. și-a dat acordul în mod expres cu privire la stabilirea cadrului

juridic în care se vor desfășura relațiile dintre părți, astfel încât nu își

poate invoca propria culpă.

Cuantumul cheltuielilor de judecată,

la care au fost obligați pârâții, în temeiul art. 274 C. proc. civ. este corect

determinat, instanțele făcând și aplicațiunea dispozițiilor art. 276 C. proc.

civ.

Recursul reclamantului Ț.P., de

asemenea este de nefondat.

Prin prisma criticilor aduse prin

intermediul art. 304

C.

proc. civ

.

, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate,

întrucât decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină decizia judecătorului.

Respectiv, raporturile juridice dintre părți au fost în mod legal întemeiate de

instanță pe dispozițiile art. 251 și următoarele C. com. Conform convenției încheiate

între părți, reclamantul urma să asigure mijloacele financiare în colaborarea

dintre părți, iar pârâtul B.G. și soția sa B.E., activitatea fizică. Întrucât

atât din probele administrate în cauză cât și din actele încheiate între părți,

nu s-a demonstrat că răspunderea pecuniară poate fi antrenată, pretențiile

pecuniare ale reclamantului. Singura pretenție admisă de către instanță, având

în vedere și acordul pârâților este restituirea în natură sau a contravalorii

acestora, stabilită prin expertiză la suma de 17.800.000 lei. De asemenea,

întrucât prin convenție nu s-a prevăzut ca modalitate de rezoluțiune a

contractului de asociere, neexecutarea propriilor obligații de către pârâți, nu

se poate dispune rezoluțiunea actelor pentru acest motiv.

În ceea ce privește cererea de

rezoluțiune a antecontractului de vânzare cumpărare, respingerea acesteia ca

tardiv formulată este întemeiată. Ambele instanțe, au apreciat că în raport de

data introducerii cererii de chemare în judecată la Judecătoria Câmpina la data

de 21 februarie 2000 și data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare

la data de 1 iunie 1995, termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 din

decretul nr. 167/1958. Deși reclamantul susține că dreptul material la acțiune

s-a născut la data de 7 decembrie 1998, dată când a luat cunoștință de decizia nr.

2788 a Tribunalului Prahova, când a avut certitudinea că vânzarea este

imposibilă. Analizând consecințele juridice produse de chitanța încheiată la

data de 6 septembrie 1994, existentă la dosarul de fond, rezultă că părțile au

inserat în conținutul ei o modalitate de despăgubire, în situația în care, nu

se poate face vânzarea”. Ori, în această situație, reclamantul nu poate susține

că certitudinea vânzării există numai de la data pronunțării deciziei civile

sus menționate. Această posibilitate a existat încă de la data încheierii

chitanței, între P.I. și reclamant, părțile stabilind prin intermediul unei clauze

penale, modalitatea de dezdăunare. Sancțiunea aplicată neexercitării acțiunii în

rezoluțiunea promisiunii de vânzare cumpărare, în termenul general de prescripție,

a lipsit de efecte juridice clauza penală.

Motivat de toate aceste

considerente, în temeiul art. 312

C.

proc.

civ

.

, urmează a se respinge ca

nefondate recursurile reclamantului și pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul

pârâților B.G., B.R. și B.O. și al reclamantului Ț.P. declarate împotriva

deciziei civile nr. 7 din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială

și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2006.