ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 659/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, urmare strămutării dosarului nr. 3771/2000 de la Tribunalul Prahova, reclamantul Ț.P. a solicitat instanței ca în contradictor cu pârâții B.G., B.R. și B.O. , să se dispună rezoluțiunea convenției intervenită la data de 18 iulie 1994 și a actului adițional aferent acesteia și obligarea acestora la plata despăgubirilor plus dobânda legală acordată peroanelor fizice, la care se adaugă un procent de 10 %, precum și instituirea unui sechestru asigurător în mâinile pârâtului B.G. În contradictor cu pârâtul P.I. a solicitat rezoluțiunea convenției de vânzare cumpărare a terenului de 3500 m.p.

situat la adresa primului pârât și obligarea acestuia la restituirea integrală a prețului de 2.500.000 lei și instituirea unui sechestru în mâinile acestui pârât. Prin sentința civilă nr. 1510 din 12 septembrie 2003, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins capătul de cerere privind rezoluțiunea convenției încheiate la data de 18 iulie 1994 și a actului adițional, încheiat între reclamant și pârâtul B.G. în nume propriu și în numele SC G.C. SRL și B.E., a constatat încetat contractul de asociere în participațiune intitulat, convenție”. A fost admis în parte capătul de cerere referitor la despăgubiri solicitate de reclamant și obligați pârâții B.G., B.R.

și B.O. să restituie reclamantului bunuri sau contravaloarea de 17.800.000 lei. A fost respins, ca prescris, capătul de cerere privind rezoluțiunea convenției de vânzare cumpărare teren, în suprafață de 3500 m.p. și capătul de cerere privind restituirea reactualizată a prețului de 2.500.000 lei. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională. Au fost respinse excepțiile privind tardivitatea acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a SC G.C. SRL, admisă excepția privind tardivitatea acțiunii referitoare la rezoluțiunea convenției de vânzare cumpărare, a luat act de renunțarea la judecată privind instituirea sechestrului asigurător. Pentru a dispune în acest fel, instanța de fond a avut în vedere convenția încheiată la 18 iulie 1994, care are caracterul unui contract de asociere în participațiune.

Reclamantul nu a dovedit încălcarea obligațiilor de către pârâți, motiv pentru care acțiunea în rezoluțiune este neîntemeită. Pretențiile reclamantului sunt de asemenea neîntemeiate întrucât în convenție nu s-au prevăzut obligații care să conducă la o răspundere pecuniară a pârâților. Față de împrejurarea că pârâții au fost de acord să restituie bunuri în valoare de 17.800.000 lei, valoare reactualizată, instanța a dispus dezdăunarea reclamantului. În ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare a terenului, instanța l-a considerat prescris. În considerarea respingerii cererii reconvenționale a pârâților, instanța a avut în vedere convenția de cesiune prin care pârâtul a cesionat părțile sale sociale, în consecință atrăgând încetarea colaborării reclamantului cu pârâtul B.G., dată când s-a născut dreptul reclamantului la acțiune.

A stabilit, de asemenea, că la data de introducerii acțiunii pârâtul B.G. era asociat al SC G.C. SRL. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții și reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Prin decizia civila nr. 7 din 15 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galati, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul pârâților, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat în solidar pe pârâți la restituirea bunurilor sau la plata contravalorii lor. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În considerarea soluției pronunțate, instanța de apel a avut în vedere următoarele: actele întocmite de către părți, nu conțin obligații care să facă aplicabile în speță dispozițiile art. 1020 și art. 1021 C. civ., prima instanță a stabilit corect bunurile cât și contravaloarea acestora, dispunând restituirea, în raport de data încheierii contractului de vânzare cumpărare, cererea de chemare în judecată nu este prescrisă.

Față de admiterea apelului pârâților, instanța de fond a omis să îi oblige în solidar la restituire. Evocata decizie, a fost recurată de către pârâții B.G., B.R. și B.O. și de către reclamantul Ț.P. Pârâții au criticat decizia Curții de Apel Galați, pentru următoarele motive: - acțiunea formulată de reclamantul Ț.P. este tardivă, acest motiv de apel nefiind analizat de către decizia atacată; - instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților B.R. și B.O.; - în mod greșit s-a dispus restituirea bunurilor sau a sumei de bani, de către pârâți, singura care trebuia obligată la plată era SC G.C.

SRL; - convenția și actul adițional sunt lovite de nulitate absolută, pentru fraudă la lege și pentru faptul că mențin clauze leonine; - contravaloarea remorcii nu se impune a fi restituită, întrucât a fost plătită; - contestă modalitatea de calcul și stabilire a cheltuielilor de judecată. Reclamantul Ț.P., în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ., a criticat decizia curții de apel, pentru următoarele motive: - instanța de fond nu a ținut cont de poziția părților, pe parcursul soluționării pricinii; - natura juridică a raporturilor dintre părți este ambiguu evidențiată și aplicate greșit normele de drept incidente, expunând opinia că în cauză este aplicabil art. 255 C. com., art. 1020 C. civ., art. 1143 C. civ.; - respingerea acțiunii ca tardivă este total greșită, întrucât cursul prescripției extinctive curge de la deposedare; - în ceea ce privește rezoluțiunea promisiunii de vânzare cumpărare, ce nu mai poate fi îndeplinită în natură, se impune repunerea părților în situația a anterioară, urmând să fie restituit reclamantului prețul vânzării, reactualizat.

Prin întâmpinarea formulată de către pârâți, față de cererea de recurs, se susține că instanța a apreciat în mod corect natura juridică a convențiilor dintre părți, în ceea ce privește primul motiv de recurs. Față de al doilea motiv, arată că în mod greșit susține reclamantul că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 1020 C. civ., în speță că opera în cauză condiția rezolutorie. Aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză, nu a fost încălcat de instanțe, întrucât nu există nici o clauză care să oblige pârâții să beneficieze de toate bunurile iar reclamantul de contravaloarea lor. De asemenea, reclamantul Ț.P. răspunde prin întâmpinare, motivelor de recurs formulate de pârâți. Tardivitatea cererii de chemare în judecată invocată de pârâți nu este întemeiată, deoarece au existat acte întrerupătoare de prescripție, respectiv predarea unor materiale și bunuri de către pârâți și a unei sume de bani.

Recurentele B.R. și B.O. au calitate procesuală pasivă, fiind descendente ale defunctei B.E. Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, constată ambele recursuri nefondate. În vederea analizării cererii de recurs declarată de pârâții B.G., B.R. și B.O., Înalta Curte încadrează motivele dezvoltate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ . Cu privire la tardivitatea cererii de chemare in judecată, invocată de către pârâți, ambele instanțe au realizat o aplicare corectă a dispozițiilor privind prescripția extinctivă. Astfel, prin convenția de cesiune, act adițional, încheiată la data de 30 iulie 2001, la B.N.P. M.M. (dosar fond), pârâtul B.G. a cesionat toate părțile sociale deținute în SC G.C.

SRL. Consecința juridică a acestei cesiuni, a fost încetarea colaborării cu reclamantul. Întrucât prin actul adițional încheiat la 18 iulie 1994, parte integrantă din convenția încheiată la aceeași dată, se prevede că obligațiile părților, stabilite prin act adițional, revin în cazul sistării activității SC G.C. SRL, întrerupere, lichidare, retragere a colaboratorului Ț.P. sau alte cauze „Acțiunea a fost înregistrată la Judecătoria Câmpina, la data de 21 februarie 2000, ori dreptul material la acțiune, născut din convenția încheiată în anul 1994, nu poate fi prescris, din moment ce până la data cesiunii părților sociale de către pârâtul B.G., aceasta a fost în derulare. Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor B.R.

și B.O., în mod legal a fost respinsă de către instanța de apel, având în vedere calitatea de succesoare a defunctei B.E., semnatara convenției din data de 18 iulie 1994. Nu pot fi primite susținerile pârâților, dovada renunțării exprese la succesiune este în sarcina acestora și nu invers. Critica referitoare la obligarea SC G.C. SRL la plata contravalorii bunurilor este nefondată, motivat de faptul ca părți în convenția din data de 18 iulie 1994, au fost reclamantul T.P., pe de o parte și B.G., în nume propriu și în calitate de asociat unic și administrator al societății comerciale, astfel încât obligarea pârâților în solidar cu SC G.C. SRL este legală. În ceea ce privește motivele de nulitate absolută ale convenției și actului adițional din 18 iulie 1994, invocate de pârâți, acestea nu au bază legală.

Frauda la lege arătată nu există, calitatea de avocat a reclamantului nu are relevanță față de încheierea unei convenții de asociere în participațiune. Clauzele leonine, fără a fi individualizate, sunt stabilite prin acordul părților. Prin semnarea convenției, pârâtul B.G. și-a dat acordul în mod expres cu privire la stabilirea cadrului juridic în care se vor desfășura relațiile dintre părți, astfel încât nu își poate invoca propria culpă. Cuantumul cheltuielilor de judecată, la care au fost obligați pârâții, în temeiul art. 274 C. proc. civ. este corect determinat, instanțele făcând și aplicațiunea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. Recursul reclamantului Ț.P., de asemenea este de nefondat.

Prin prisma criticilor aduse prin intermediul art. 304 C. proc. civ . , nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină decizia judecătorului. Respectiv, raporturile juridice dintre părți au fost în mod legal întemeiate de instanță pe dispozițiile art. 251 și următoarele C. com. Conform convenției încheiate între părți, reclamantul urma să asigure mijloacele financiare în colaborarea dintre părți, iar pârâtul B.G. și soția sa B.E., activitatea fizică. Întrucât atât din probele administrate în cauză cât și din actele încheiate între părți, nu s-a demonstrat că răspunderea pecuniară poate fi antrenată, pretențiile pecuniare ale reclamantului.

Singura pretenție admisă de către instanță, având în vedere și acordul pârâților este restituirea în natură sau a contravalorii acestora, stabilită prin expertiză la suma de 17.800.000 lei. De asemenea, întrucât prin convenție nu s-a prevăzut ca modalitate de rezoluțiune a contractului de asociere, neexecutarea propriilor obligații de către pârâți, nu se poate dispune rezoluțiunea actelor pentru acest motiv. În ceea ce privește cererea de rezoluțiune a antecontractului de vânzare cumpărare, respingerea acesteia ca tardiv formulată este întemeiată. Ambele instanțe, au apreciat că în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată la Judecătoria Câmpina la data de 21 februarie 2000 și data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare la data de 1 iunie 1995, termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958.

Deși reclamantul susține că dreptul material la acțiune s-a născut la data de 7 decembrie 1998, dată când a luat cunoștință de decizia nr. 2788 a Tribunalului Prahova, când a avut certitudinea că vânzarea este imposibilă. Analizând consecințele juridice produse de chitanța încheiată la data de 6 septembrie 1994, existentă la dosarul de fond, rezultă că părțile au inserat în conținutul ei o modalitate de despăgubire, în situația în care, nu se poate face vânzarea”. Ori, în această situație, reclamantul nu poate susține că certitudinea vânzării există numai de la data pronunțării deciziei civile sus menționate. Această posibilitate a existat încă de la data încheierii chitanței, între P.I. și reclamant, părțile stabilind prin intermediul unei clauze penale, modalitatea de dezdăunare.

Sancțiunea aplicată neexercitării acțiunii în rezoluțiunea promisiunii de vânzare cumpărare, în termenul general de prescripție, a lipsit de efecte juridice clauza penală. Motivat de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ . , urmează a se respinge ca nefondate recursurile reclamantului și pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursul pârâților B.G., B.R. și B.O. și al reclamantului Ț.P. declarate împotriva deciziei civile nr. 7 din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2006.