ÎCCJ, Decizia nr. 160/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 9759 din 24 noiembrie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 12803/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, cererea petentei D.M., privind

recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel București, a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, petenta a declarat

recurs.

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale

și asupra recursului declarat de petentă, se constată următoarele:

Din economia art. 29 din Legea nr. 47/1992,

republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții

Constituționale, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor

acestui text, cu referire la:

- starea de procesivitate, în care ridicarea

excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural, creat în

fața unui judecător, care trebuie rezolvat premergător fondului litigiului,

- existența unui interes procesual sau substanțial,

cu referire la pertinența excepției, în sensul că dispoziția legală a cărei

neconstituționalitate se cere a fi constatată, are legătură cu soluționarea

cauzei,

- activitatea legii, în sensul că excepția privește

un act normativ în vigoare, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege

sau ordonanță, după caz.

În cauză, în discuție este îndeplinirea condiției

privind „legătura cu soluționarea cauzei”.

Legătura cu cauza privește incidența dispoziției

legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată asupra soluției ce

se va pronunța, asupra pretenției deduse judecății, adică a obiectului procesului

penal aflat pe rolul judecătoriei, cu referire la speță.

Obiectul cauzei privește exclusiv litigiul dedus,

spre soluționare, în cursul căruia, în orice etapă procesuală, în fața

instanței căreia procesul este pendinte, este ridicată excepția de neconstituționalitate.

Așadar, excepția de neconstituționalitate ridicată de

petentă în fața instanței de recurs nu are legătură cu soluționarea în fond a

cauzei penale, având ca obiect infracțiunea prevăzută de art. 210 C. pen.

Or, dispozițiile legale menționate nu abilitează o

instanță a se pronunța asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu

referire la o excepție de neconstituționalitate ce, eventual, ar putea avea

legătură cu soluționarea unei cauze aflate pe rolul altei instanțe de judecată,

întrucât art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, statuează asupra dreptului

judecătorului de a se pronunța exclusiv în cadrul procesului dedus, spre

soluționare, în fața sa, în fond sau căi de atac, după caz.

În fapt, partea vătămată D.M. a sesizat judecătoria,

cu plângere prealabilă, în temeiul art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.,

solicitând punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 210 C. pen., autorul indicat de parte fiind tatăl acesteia.

Tinzând la nesoluționarea cauzei penale prin hotărâre

definitivă, din motive ce o privesc pe aceasta, partea vătămată a formulat mai

multe cereri de recuzare a completelor de judecată de la instanța de fond,

precum și a tuturor judecătorilor instanței de fond.

După învestirea Tribunalului București, cu cereri

privind recuzarea tuturor magistraților instanței de fond, petenta D.M. a

formulat mai multe cereri privind recuzarea tuturor judecătorilor instanței de

recurs.

Ulterior, după învestirea Curții de Apel București,

cu cereri privind recuzarea tuturor judecătorilor instanței firești de recurs,

cu referire la cauza penală privind-o pe partea vătămată D.M., aceasta a

formulat cereri privind recuzarea tuturor judecătorilor acestei din urmă

instanțe.

După învestirea Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu aceste cereri, petenta D.M. a formulat alte cereri privind, pe rând,

recuzarea judecătorilor secțiilor Înaltei Curți.

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu

recursurile declarate de aceeași parte împotriva încheierilor prin care

cererile, privind recuzarea judecătorilor secțiilor Înaltei Curți de Casație și

Justiție, au fost respinse ca inadmisibile.

Împotriva hotărârilor prin care recursurile declarate

de petenta D.M. au fost respinse, ca inadmisibile, aceasta a formulat

contestații în anulare, iar împotriva acestor din urmă decizii, a formulat noi

recursuri.

Invariabil, petenta a solicitat atașarea dosarului de

fond.

Așadar, excepția se constată a fi inadmisibilă, în

sensul că nu îndeplinește cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

republicată.

Ca atare, în temeiul art. 29 alin. (6) din același

act normativ, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale,

pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Codului de procedură penală, în raport cu art. 21 alin. (3) din Constituția

României.

În fine, recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia dispozițiilor Părții Speciale, Titlul

II, Cap. III, Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă condiționarea

admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit legii

procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi

supuse controlului judiciar.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu

recursul declarat de petenta D.M. împotriva unei încheieri prin care secția

civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

respins, ca inadmisibilă, o cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor

Curții de Apel București.

Or, potrivit art. 385

1

alin. (2) C. proc.

pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentința sau decizia

recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi

atacate separat cu recurs.

Așadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată,

separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul

menționat, această excepție trebuie să fie prevăzută expres de lege.

În cauză, urmare a abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de

recuzare, pronunțată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai

prevede excepția atacării acesteia, separat, cu recurs.

O altă interpretare, cu referire la controlul

judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, prin

exercitarea împotriva acesteia, separat, a căilor de atac, prin interpretarea

per

a contrario

a dispozițiilor art. 52 alin. (6) C. proc. civ., este exclusă.

Este de reținut în acest sens intenția legiuitorului,

la care nu se poate adăuga, rezultând fără echivoc din preambulul O.U.G. nr. 55/2004,

potrivit căreia motivul abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., consistă în „necesitatea eliminării neîntârziate a posibilității de exercitare

abuzivă a drepturilor procesuale, care împietează asupra desfășurării normale a

procesului penal și poate conduce la punerea în libertate a unor infractori

periculoși”.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în situații

neprevăzute de legea procesual-penală, constituie o încălcare a principiului

legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în

ordinea de drept.

Este de reținut că legea procesual-penală,

corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituția României,

revizuită și exigențelor privind liberul acces la justiție, generate de art. 21

din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind examinarea legalității și temeiniciei

încheierilor date în cursul judecății, în condițiile art. 361 sau, după caz, art.

385

1

C. proc. pen.

Ca atare, accesul la justiție este asigurat și în

acest caz, corespunzător regulii generale menționate, stabilită de legea

procesual-penală.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca

urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta D.M.,

precum și cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod,

recurenta-petentă menționată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare în

recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea petentei D.M., privind sesizarea

Curții Constituționale, cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor

Codului de procedură penală, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din

Constituția României.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petenta D.M. împotriva încheierii nr. 9759 din 24 noiembrie 2005, pronunțată de

secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 12803/2005.

Obligă recurenta menționată să plătească statului,

suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie

2006.