ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 953/2006

Asupra

recursului civil

de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 1490/2004 emisă

de primarul municipiului Pitești s-a respins notificarea formulată de Gherghina

Maria, având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 440 mp

și restituirea în echivalent a suprafeței de 400 mp, situat în Pitești, cu

motivarea că notificatoare nu a dovedit cu acte că imobilul a trecut în mod

abuziv în proprietatea statului, ci prin cedarea lui de bună voie și, în raport

de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 2.3 din Normele

metodologice în cazul donațiilor se va acorda beneficiul legii numai dacă s-a

admis acțiunea în anulare sau în constatare a nulității donației printr-o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ceea ce nu este cazul în

speță.

Petenta a formulat contestație

împotriva acestei dispoziții, solicitând anularea acesteia și restituirea

imobilului, în natură a suprafeței de 440 mp și în echivalent pentru 400 mp, cu

motivarea că declarația dată la 7 mai 1960 prin care se obligă să cedeze

suprafața de 876 mp teren, în schimbul acestuia pretinzând despăgubiri conform

H.C.M. nr. 1676/1959, nu poate fi considerată o donație, întrucât nu a existat

consimțământul donatorului, solicitare pecuniară fiind de natură a înlătura

orice dubiu cu privire la semnificația termenului „a ceda”.

Prin sentința civilă nr. 9 din 18

ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Argeș s-a admis cererea și s-a anulat

dispoziția nr .1490/2004, dispunându-se restituirea în natură a suprafeței de

440 mp teren, situat în Pitești.

În motivarea sentinței s-au reținut

următoarele: conform declarației dată în anul 1960, petenta și autorul său G.S.

au cedat statului suprafața de 876 mp, în schimbul acestor terenuri solicitând

despăgubiri în numerar potrivit H.C.M. nr. 1676/1959. Această declarație nu

este un act gratuit, întrucât s-au cerut despăgubiri, gratuitatea fiind de

esența donației, conform art. 801 și art. 803 C. civ. Ca atare, se arată în

motivare, nu se poate reține că modalitatea de intrare a imobilului în

proprietatea statului a fost donația, astfel că în mod nelegal s-a respins

notificarea.

În raport cu dispozițiile art. 10

pct. 2 din Legea nr. 10/2001 s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de

440 mp, rămasă liberă, după cum s-a constatat prin raportul de expertiză

efectuată în cauză.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel intimatul Primarul municipiului Pitești, care a susținut că

notificatoare nu a făcut dovada că imobilul a fost trecut în mod abuziv în

proprietatea statului, că aceasta nu a dovedit că în schimbul donației a primit

vreo sumă de bani, încât să se considere că actul intitulat „declarație” nu

constituie donație în favoarea statului și că instanța de fond a făcut o

interpretare subiectivă a donației și a naturii juridice a acesteia.

Prin

decizia civilă nr. 379/A din 20 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești

a fost admis apelul și s-a schimbat în tot sentința, în sensul că acțiunea a

fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că prin actul denumit „declarație” terenul în litigiu a fost

cedat statului și nu s-a făcut dovada că petenta ar fi primit despăgubire în

schimbul donației.

S-a mai reținut că în speță nu

există o hotărâre judecătorească prin care s-a admis acțiunea în anulare sau

constatarea nulității donației, așa cum cer dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 10/2001 și art. 4 din Normele metodologice.

Contestatoarea a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțată în apel, invocând drept temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele

critici:

- instanța a interpretat greșit,

actul dedus judecății și prin aceasta a schimbat natura ori înțelesul vădit

neîndoielnic al acestuia, astfel, „declarația” din 7 mai 1960 nu este o

donație, întrucât nu îndeplinește cerințele art. 801 și art. 803 C. civ.,

lipsind intenția de a gratifica, cedarea imobilului fiind condiționată de

obținerea unei despăgubiri în numerar, potrivit HCM nr. 1676/1959.

În susținerea acestui motiv de

recurs, se invocă și lipsa actului de acceptare a donației, prevăzut prin

Decretul nr. 478/1954, în concordanță cu dispozițiile art. 814 C. civ., și se

concluzionează că respectiva declarație este o promisiune unilaterală de a

vinde;

- hotărârea recurată a fost dată cu

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în

cauză nefiind vorba de o donație și cu încălcarea prevederilor art. 2 lit. g)

din același act normativ, referitoare la „orice alte imobile preluate de stat

cu titlu valabil..”.

Verificând legalitatea deciziei recurate,

în raport de criticile formulate și prevederile legale aplicabile, Curtea

constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Instanța de apel a făcut o

interpretare greșită a actului dedus judecății și, prin aceasta, a schimbat

natura și înțelesul lui.

Astfel, s-a apreciat în mod eronat

că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, reținând că înscrisul autentic

încheiat la data de 7 mai 1960, denumit „declarație”, este un contract de

donație.

Potrivit dispozițiilor art. 801 și

art. 803 C. civ., „donația este un contract solemn, unilateral și cu titlu

gratuit, prin care una din părți numită donator, cu intenție liberală își

micșorează patrimoniul cu un drept privind patrimoniul celeilalte părți, numită

donatar fără a urmări să primească ceva în schimb”.

Ca atare, ceea ce caracterizează

donația este intenția de a gratifica,

animus donandi

.

În speță, declarația la care se face

referire cu cuprinde acest element subiectiv, care este de esența donației. Astfel,

în respectivul act (f.31 fond), s-a menționat expres că „în schimbul suprafeței

cedate, pretindem să ni se dea o despăgubire legală în numerar, potrivit HCM

nr. 1676/1959”. Prin art. 1 din acest act normativ se stabilea „tarifele de

plată ale construcțiilor și terenurilor din orașe și comune”, „pentru evaluarea

terenurilor și construcțiilor trecute în proprietatea statului prin

expropriere, schimb sau vânzare cumpărare”.

Este evident că o „cedare” de imobile efectuată în

baza acestui act normativ nu era făcută cu scopul de a gratifica, ci cu titlul

oneros, în scopul obținerii despăgubirii prevăzute de HCM nr. 1676/1959 și

Decretul nr. 545/1958 privind reglementarea amplasării construcțiilor, precum

și a trecerii în proprietatea statului a terenurilor și construcțiilor necesare

efectuării unor lucrări sau acțiuni de interes public național.

Un alt element esențial al donației

este acceptarea donației, acceptare care trebuie făcută prin act autentic, în

raport cu dispozițiile art. 814 C. civ. și art. 2 alin. (2) din Decretul nr.

478/1954 privitor la donațiile făcute statului.

O asemenea cerință legală nu a fost

îndeplinită în cauză.

În acest context, în lipsa celor

două elemente esențiale, intenția de a gratifica și acceptarea donației, nu

putem vorbi de un contract de donație în cauza de față.

Întrucât nu ne aflăm în prezența

unui astfel de contract, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, care

condiționează restituirea imobilelor donate statului de admiterea unei acțiuni

în anulare sau constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă.

Instanța de apel a făcut o greșită

interpretare și în ce privește dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 prin

care se definește noțiunea de imobile preluate în mod abuziv. În litera și

spiritul acestei legi este vorba de o preluare abuzivă indiferent dacă imobilul

a fost luat cu titlu sau fără titlu.

În speță însă, imobilul a fost

preluat de stat fără titlu, actul de care s-au prevalat, „declarația” din anul

1960, nu are valoarea juridică a unui contract de donație, cum s-a susținut.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte va admite recursul și va modifica decizia pronunțată în apel în

sensul respingerii apelului declarat de Primarul municipiului Pitești împotriva

sentinței pronunțată de Tribunalul Argeș, în raport cu dispozițiile art. 312

alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanta G.M. împotriva deciziei civile nr. 379/A din 20

iunie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Modifică decizia recurată în sensul

că respinge apelul declarat de Primarul municipiului Pitești împotriva

sentinței civile nr. 9 din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

30 ianuarie

2006.