ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5673/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5673/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul S.T. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 26.223 din 1 aprilie 2005, emisă de pârâtă, motivând că este beneficiarul prevederilor Legii nr. 189/2000, întrucât a fost născut în perioada de refugiu a părinților săi, din motive de persecuție etnică.
Prin sentința civilă nr. 229 din 13 iunie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația reclamantului S.T., a anulat hotărârea nr. 26.223 din 1 aprilie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța și a constatat reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 17 februarie 1944 - 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că reclamantul s-a născut în timpul refugiului părinților săi, aceștia făcând obiectul unui schimb de populație, urmare a Tratatului de la Craiova din 1940, încheiat între România și Bulgaria. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Constanța, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. În motivare, recurenta a susținut că în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, întrucât O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede expres acordarea drepturilor, pentru persoanele născute în perioada de refugiu a părinților. Recursul este nefondat și urmează să fie respins. Într-adevăr, din probatoriile existente la dosarul cauzei, rezultă că intimatul-reclamant s-a născut la data de 17 februarie 1944, în localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, părinții săi făcând obiectul unui schimb de populație ca urmare a Tratatului de la Craiova, încheiat în 1940, între România și Bulgaria. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate. Din interpretarea prevederilor actelor normative menționate anterior, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și persoana care a suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra ei. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Pe cale de consecință, instanța de fond în mod corect a reținut faptul că minorul dobândește același statut, ca și părinții săi, și anume, acela de refugiat, motiv pentru care Curtea constată că recursul se dovedește a fi nefondat și urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 229 din 13 iunie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.