ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8363/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 2988 din 04 august 2011, Judecătoria Arad, secția civilă, a constatat necompetența sa teritorială și a trimis Judecătoriei Sectorului 3 București, spre competentă soluționare, cererea formulată de M.D.I., executor bancar în cadrul Corpului executorilor bancari ai P.B.R. SA, privind încuviințarea începerii executării silite în favoarea creditoarei P.B.R. SA, pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor titlului executor împotriva debitorului A.C., cu următoarea motivare: Potrivit art. 373 1 C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanța de executare care, potrivit art. 373 alin. (2), este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Cum din datele speței nu se poate concluziona că executarea silită s-ar desfășura în Arad, instanța de executare este cea de la domiciliul debitorului, în speță Judecătoria Sectorului 3 București. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 26 august 2011, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a dispune astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât se solicită încuviințarea executării silite împotriva debitorului, dar și a garanților săi, executorul bancar este în drept să solicite încuviințarea executării silite judecătoriei în circumscripția căreia urmează a se face executarea.

Nu există un text de lege care să oblige pe executor să solicite încuviințarea executării numai la domiciliul debitorului, existând doar o prezumție simplă că bunurile debitorului ce pot fi urmărite se află la domiciliul său, prezumție care însă nu interzice executarea silită și în alt loc, în măsura în care debitorul deține bunuri ori are, eventual, deschise conturi la bănci care au sediul pe raza teritorială a altei judecătorii decât cea a domiciliului.

În ceea ce privește probarea existenței acestor bunuri ori conturi deschise la bănci, aceasta nu poate fi cerută executorului la momentul la care solicită încuviințarea executării silite întrucât, în lipsa încuviințării date de instanță pentru începerea executării silite, executorul nu are temei legal pentru a întreprinde anumite demersuri de identificare a bunurilor, iar dată fiind confidențialitatea raporturilor juridice bancare, executorul nu poate avea acces la informații cu privire la eventualele conturi deschise de debitor la bănci.

Astfel, la acest moment nu se poate stabili dacă debitorul deține bunuri sau are ori nu conturi deschise la bănci cu sediul în circumscripția Judecătoriei Arad, iar pentru analizarea cererii de încuviințare a executării silite trebuie avută în vedere opțiunea creditorului, respectiv a executorului bancar de a efectua executarea silită în circumscripția Judecătoriei Arad, întrucât în faza premergătoare începerii executării, executorul nu este în măsură să producă probe cu privire la existența bunurilor ori a conturilor urmăribile și nici nu este ținut de vreo reglementare legală să probeze aceste aspecte anterior începerii executării. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Art. 373 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, este competent oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea. Conform art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.

Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i, în copie, cererea de executare și titlul respectiv. Instanța de executare este definită, în art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Așadar, încuviințarea executării silite o face judecătoria aflată în raza curții de apel în circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc ce va face executarea silită. Având în vedere că, față de art. 373 1 alin. (4) C. proc.

civ., cererea de încuviințare a executării silite poate fi respinsă numai dacă cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerință este necesară pentru pornirea executării silite; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege, înseamnă că executorul judecătoresc nu este obligat să indice, în chiar cererea de încuviințare a executării silite, bunurile asupra cărora se va face executarea. În plus, art. 373 1 alin. (3) C. proc. civ. arată că, în temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Prin urmare, este inutil ca la momentul încuviințării executării silite să se verifice locul unde s-ar afla bunurile ce urmează să fie executate silit, situarea și existența ca atare a bunurilor interesând doar la momentul executării propriu-zise. Cu alte cuvinte, faptul că, la momentul încuviințării executării silite, bunul se află în raza unei anumite instanțe, va fi total lipsit de relevanță pentru determinarea „instanței de executare”, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ., dacă, până, la momentul executării efective, a ieșit din raza acelei instanțe. În cazul în care s-a cerut încuviințarea executării silite în toate formele de executare, sintagma „judecătoria în circumscripția căreia se face executarea” nu poate fi înțeleasă, doar în baza unei prezumții simple, ca fiind instanța domiciliului debitorului.

De vreme ce, față de art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., creditorul își poate alege executorul, iar această alegere are consecințe și sub aspectul competenței materiale și teritoriale în faza a doua a procesului civil, în condițiile art. 373 alin. (1) și (2) C. proc. civ., limitarea competenței la instanța în raza căreia s-ar putea afla bunuri ale debitorului nu are niciun suport legal. Întrucât, în cauză, cererea de executare silită a fost adresată unui executor bancar, iar acesta, potrivit art. 11 din Ordinul ministrului justiției nr. 2628/C/1999 pentru aprobarea Statutului Corpului executorilor bancari, își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României, încuviințarea executării silite trebuia analizată de prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E În majoritate: Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.