ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8363/2011

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 2988 din 04 august 2011,

Judecătoria Arad, secția civilă, a constatat necompetența sa teritorială și a

trimis Judecătoriei Sectorului 3 București, spre competentă soluționare,

cererea formulată de M.D.I., executor bancar în cadrul Corpului executorilor

bancari ai P.B.R. SA, privind încuviințarea începerii executării silite în

favoarea creditoarei P.B.R. SA, pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor

titlului executor împotriva debitorului A.C., cu următoarea motivare:

Potrivit art. 373

1

C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de

instanța de executare care, potrivit art. 373 alin. (2), este judecătoria în

circumscripția căreia se va face executarea.

Cum din datele speței

nu se poate concluziona că executarea silită s-ar desfășura în Arad, instanța

de executare este cea de la domiciliul debitorului, în speță Judecătoria

Sectorului 3 București.

Prin încheierea de

ședință din camera de consiliu de la 26 august 2011, Judecătoria Sectorului 3

București a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad; constatând ivit

conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de

Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune

astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât se solicită

încuviințarea executării silite împotriva debitorului, dar și a garanților săi,

executorul bancar este în drept să solicite încuviințarea executării silite

judecătoriei în circumscripția căreia urmează a se face executarea. Nu există

un text de lege care să oblige pe executor să solicite încuviințarea executării

numai la domiciliul debitorului, existând doar o prezumție simplă că bunurile

debitorului ce pot fi urmărite se află la domiciliul său, prezumție care însă

nu interzice executarea silită și în alt loc, în măsura în care debitorul

deține bunuri ori are, eventual, deschise conturi la bănci care au sediul pe

raza teritorială a altei judecătorii decât cea a domiciliului.

În ceea ce privește

probarea existenței acestor bunuri ori conturi deschise la bănci, aceasta nu

poate fi cerută executorului la momentul la care solicită încuviințarea

executării silite întrucât, în lipsa încuviințării date de instanță pentru

începerea executării silite, executorul nu are temei legal pentru a întreprinde

anumite demersuri de identificare a bunurilor, iar dată fiind

confidențialitatea raporturilor juridice bancare, executorul nu poate avea

acces la informații cu privire la eventualele conturi deschise de debitor la

bănci. Astfel, la acest moment nu se poate stabili dacă debitorul deține bunuri

sau are ori nu conturi deschise la bănci cu sediul în circumscripția

Judecătoriei Arad, iar pentru analizarea cererii de încuviințare a executării

silite trebuie avută în vedere opțiunea creditorului, respectiv a executorului

bancar de a efectua executarea silită în circumscripția Judecătoriei Arad,

întrucât în faza premergătoare începerii executării, executorul nu este în

măsură să producă probe cu privire la existența bunurilor ori a conturilor

urmăribile și nici nu este ținut de vreo reglementare legală să probeze aceste

aspecte anterior începerii executării.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Art. 373 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că, dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile

judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul

judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze

executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc

din circumscripția curții de apel în care se află acestea. Dacă bunurile

urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de

apel, este competent oricare dintre executorii judecătorești care funcționează

pe lângă una dintre acestea.

Conform art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ., cererea de executare silită, însoțită de titlul

executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.

Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita

instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i, în copie,

cererea de executare și titlul respectiv.

Instanța de executare

este definită, în art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în

circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea

dispune altfel.

Așadar, încuviințarea

executării silite o face judecătoria aflată în raza curții de apel în

circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc ce va face

executarea silită.

Având în vedere că,

față de art. 373

1

alin. (4) C. proc. civ., cererea de încuviințare a

executării silite poate fi respinsă numai dacă cererea de executare silită este

de competența altui organ de executare decât cel sesizat; titlul nu a fost

învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerință este

necesară pentru pornirea executării silite; creanța nu este certă, lichidă și

exigibilă; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin

executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege, înseamnă că

executorul judecătoresc nu este obligat să indice, în chiar cererea de

încuviințare a executării silite, bunurile asupra cărora se va face executarea.

În plus, art. 373

1

alin. (3) C. proc. civ. arată că, în temeiul încheierii prin care se admite

cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda

la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare

dintre formele prevăzute de lege.

Prin urmare, este

inutil ca la momentul încuviințării executării silite să se verifice locul unde

s-ar afla bunurile ce urmează să fie executate silit, situarea și existența ca

atare a bunurilor interesând doar la momentul executării propriu-zise.

Cu alte cuvinte,

faptul că, la momentul încuviințării executării silite, bunul se află în raza

unei anumite instanțe, va fi total lipsit de relevanță pentru determinarea

„instanței de executare”, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ., dacă,

până, la momentul executării efective, a ieșit din raza acelei instanțe.

În cazul în care s-a

cerut încuviințarea executării silite în toate formele de executare, sintagma

„judecătoria în circumscripția căreia se face executarea” nu poate fi

înțeleasă, doar în baza unei prezumții simple, ca fiind instanța domiciliului

debitorului.

De vreme ce, față de

art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ., creditorul își poate alege

executorul, iar această alegere are consecințe și sub aspectul competenței

materiale și teritoriale în faza a doua a procesului civil, în condițiile art.

373 alin. (1) și (2) C. proc. civ., limitarea competenței la instanța în raza

căreia s-ar putea afla bunuri ale debitorului nu are niciun suport legal.

Întrucât, în cauză,

cererea de executare silită a fost adresată unui executor bancar, iar acesta,

potrivit art. 11 din Ordinul ministrului justiției nr. 2628/C/1999 pentru

aprobarea Statutului Corpului executorilor bancari, își exercită atribuțiile pe

întreg teritoriul României, încuviințarea executării silite trebuia analizată

de prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În majoritate:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2011.