ÎCCJ, Decizia nr. 104/2012

ÎCCJ, Decizia nr. 104/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea nr.

397 din 16 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a fost

respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpata D.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea formulată,

inculpata D.M. a solicitat punerea sa în libertate provizorie sub control

judiciar, menționând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.

160

2

C. proc. pen. și că la dosar nu există date din care să rezulte

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească o nouă infracțiune.

De asemenea, s-a

argumentat că nu există date din care să rezulte că inculpatul va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, martor sau

expert sau prin alterarea mijloacelor de probă, inculpata a fost suspendată din

funcție, nu cunoaște pe niciunul dintre judecătorii față de care se pretinde că

ar fi făcut trafic de influență, denunțătorul B.P. se află încarcerat într-un

penitenciar, nu are antecedente penale și beneficiază de suportul familiei.

S-a mai menționat că

aprecierea cu privire la temeinicia cererii trebuie să se bazeze pe fapte

materiale și obiective, iar invocarea pericolului pentru ordinea publică de o

manieră abstractă este inadmisibilă, analiza presupunând o evaluare riguroasă

și imparțială, situată dincolo de impactul mediatic al cauzei, judecătorul

trebuind să aprecieze dacă pe viitor lăsarea în libertate a inculpatului

creează o stare de pericol pentru raporturile sociale și normala lor

desfășurare.

Analizând cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de către apărătorul

inculpatei și însușită de aceasta, prima instanță a reținut că prin referatul

cu propunerea de arestare preventivă din 29 februarie 2012 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a

corupției înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

1629/1/2012 la data de 29 februarie 2012, s-a solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 149

1

C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc.

pen., arestarea preventivă, pe o durată de 29 zile, a inculpatei D.M., pentru

săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență în concurs real prevăzute

de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

Cu referire la

faptele imputate inculpatei D.M., din denunțurile formulate la 09 februarie 2012

de B.P. și la 24 februarie 2012 de B.P. și P.M., procurorul a reținut, în

esență, că, perioada 2009-2012, inculpata D.M., judecător la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă, a săvârșit fapte de corupție, constând în

aceea că:

noiembrie - decembrie 2009, după ce a fost condamnat prin decizia nr. 731 din

22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (dosar nr.

7039/315/2006) la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare prin

privare de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală,

i-a remis inculpatei D.M., la cererea acesteia și prin intermediul martorului

P.M. suma de 200.000 euro în schimbul promisiunii susnumitei că va interveni pe

lângă magistrații învestiți cu soluționarea dosarului nr. 7039/315/2006 al

Curții de Apel Ploiești având ca obiect contestația în anulare formulată de

reprezentantul legal al SC E.P.C. SRL, parte responsabilă civilmente în dosarul

penal menționat și-i va determina să o admită în principiu, să dispună suspendarea

deciziei penale nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești și în

final să desființeze hotărârea atacată și să pronunțe o hotărâre de achitare a

denunțătorului.

Cu privire la suma de

200.000 euro, cercetările au stabilit că provine din disponibilitățile

financiare ale denunțătorului B.P. și a fost predată inculpatei D.M., în trei

tranșe, în perioada noiembrie – decembrie 2009 prin intermediul martorului P.M.

Acesta a însoțit-o pe

inculpată în municipiul Ploiești și la cererea ei a apelat de pe telefonul său

un bărbat despre care inculpata D.M. i-a spus că se numește F. și este membru

în completul învestit cu judecarea contestației în anulare.

În discuția

telefonică susnumita i-a transmis interlocutorului, într-un limbaj disimulat,

că „are merele asupra sa” referindu-se la suma de bani și l-a întrebat unde să

le lase, indicându-i-se recepția restaurantului P. unde se va afla o persoană

de legătură.

La solicitarea

inculpatei, P.M. s-a deplasat în incinta localului indicat și a predat unei

persoane de sex feminin, sacoșa în care inculpata îi spusese că s-ar afla cei

200.000 euro primiți de la B.P. în împrejurările și scopul menționate.

La data de 10

decembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești a admis în principiu contestația în

anulare formulată de SC E.P.C. SRL și a dispus suspendarea deciziei nr. 731 din

22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești până la soluționarea pe fond a

contestației.

În luna ianuarie

2012, inculpata D.M. i-a promis denunțătorului B.P. că în schimbul unor sume de

bani pe care i le va preciza ulterior va interveni pe lângă judecătorii de la

Curtea de Apel Ploiești învestiți cu soluționarea dosarului nr. 9501/315/2010,

având ca obiect recursul declarat de denunțător împotriva sentinței penale nr.

564 din 15 noiembrie 2011 (dosar nr. 9501/315/2010) prin care Judecătoria

Târgoviște i-a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei penale

nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești (dosar nr.

7039/315/2006) prin care susnumitul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de

3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârșirea unor

infracțiuni de evaziune fiscală și-i va determina să pronunțe o soluție

favorabilă denunțătorului.

În cursul aceleiași

discuții B.P. a acceptat la cererea inculpatei să-i remită periodic diferite

sume de bani în contul cheltuielilor pe care le va efectua pentru rezolvarea

problemei juridice a denunțătorului.

Astfel, cu prilejul

întâlnirii din luna ianuarie 2012 acesta i-a remis sumele de 2.000 euro

(8.688,4 RON la cursul mediu din luna ianuarie 2012 – 4,3442 RON/euro) direct

și 800 RON prin intermediul martorului P.M., judecătoarea pretextând că-i sunt

necesare pentru a participa la un eveniment de familie organizat la sfârșitul

aceleiași luni în municipiul Ploiești de un magistrat cu funcție de conducere

la Curtea de Apel Ploiești, unde a afirmat că îi va întâlni și capacita pe

magistrații care soluționează dosarul cu numărul de mai sus.

Totodată, B.P. i-a

asigurat la cerere și transportul la locul desfășurării evenimentului cu unul

din autoturismele firmei sale condus de denunțătorul P.M.

Ulterior, prin

intermediul acestuia din urmă, inculpata D.M. i-a confirmat că a reușit să

capaciteze un magistrat din completul de judecată care a asigurat-o că îl va

favoriza în dosarul în care este interesat.

La data de 12

februarie 2012 B.P. s-a întâlnit din nou cu inculpata în Târgoviște la sediul

firmei sale SC E. SA, asigurându-l că a purtat discuții cu doi din judecătorii

de la Curtea de Apel Ploiești, investiți cu soluționarea dosarului nr.

9501/315/2010 care au acceptat ca în schimbul unor sume de bani pe care i le

vor preciza în perioada următoare să pronunțe o soluție în favoarea sa.

Totodată, i-a

transmis că este necesar să-l coopteze în activitatea infracțională și pe

președintele completului de judecată, întrucât conduce secția penală a

instanței și are autoritate asupra celorlalți membri și i-a precizat că în

perioada următoare îi va comunica suma de bani pe care denunțătorul trebuie să

i-o remită pentru ca la rândul său să o dea magistraților investiți cu

judecarea cauzei pentru a pronunța o hotărâre favorabilă.

În aceiași

împrejurare inculpata D.M. a pretins și primit de la B.P. suma de 2.000 euro

(8.705,8 RON la cursul din 12 februarie 2012), motivând că îi va folosi la acoperirea

unor cheltuieli ocazionate de înmormântarea mamei sale. La scurt timp i-a mai

cerut încă 1.500 RON pe care denunțătorul i-a dat prin intermediul lui P.M.

În ziua de 21

februarie 2012 B.P. s-a întâlnit cu inculpata D.M. în restaurantul C.R. situat

în orașul Otopeni, ocazie cu care aceasta i-a pretins suma de 110.000 euro,

spunându-i că îi va remite judecătorilor pentru a rezolva favorabil doar „prima

etapă” în dosarul nr. 9501/315/2010, respectiv admiterea recursului, admiterea

cererii de revizuire și rejudecarea acesteia, urmând ca pentru etapa a doua,

constând în anularea hotărârii prin care a fost condamnat, să-i dea o altă sumă

de bani al cărei cuantum i-l va preciza.

B.P. a fost de acord

și a stabilit cu inculpata ca în ziua de 26 februarie 2012 să-i remită jumătate

din suma pretinsă respectiv, 60.000 euro prin intermediul unei persoane pe care

o va trimite să-i ridice de la denunțător în baza unui contract de împrumut.

În cursul discuțiilor

la care a asistat parțial și martorul P.M., inculpata D.M. a primit de la B.P.

suma de 1.500 RON în contul acelorași cheltuieli necesare deplasărilor făcute în

interesul acestuia din urmă.

Ulterior inculpata a

devansat întâlnirea, aceasta având loc în ziua de 24 februarie 2012 când

datorită unor împrejurări care i-au inspirat temerea că i se va organiza un

flagrant nu a luat cei șaizeci de mii de euro de la denunțător, spunându-i că a

venit doar să-i transmită că intervențiile sale pe lângă magistrații din

complet sunt favorabile în proporție de 90% iar aceștia nu vor să primească cei

110.000 euro în rate, ci toți odată și numai după ce îi rezolvă problema

judiciară.

La termenul din 27

februarie 2012 Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat recursul declarat

de revizuientul B.P. împotriva sentinței penale nr. 564 din 15 noiembrie 2011

pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

S-a mai arătat că în

cursul urmăririi penale inculpata D.M. a negat acuzațiile de corupție ce i-au

fost aduse arătând că sunt lipsite de suport probator, reprezentând un act de

răzbunare din partea denunțătorului B.P.

La data de 28

februarie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.,

a dispus prin ordonanța nr. 26/P/2012 punerea în mișcare a acțiunii penale față

de susnumita pentru infracțiunile menționate.

Prin hotărârea nr.

119 din 28 decembrie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru

Judecători a încuviințat reținerea și arestarea preventivă a inculpatei D.M.

Prin ordonanța nr. 6

din 28 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A., s-a dispus luarea față de sus-numita a măsurii preventive a

reținerii pe o durată de 24 de ore începând cu 28 februarie 2012 orele 22:00

până la 29 februarie 2012 orele 22:00.

Procurorul a

concluzionat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C.

proc. pen., și există cazul prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen.

Examinând propunerea

de arestare preventivă instanța, având în vedere dispozițiile art. 23 din

Constituție, art. 143 C. proc. pen. și art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale a apreciat că în cauză

există indicii temeinice care fac verosimilă și rezonabilă presupunerea că

inculpata D.M. a săvârșit faptele pentru care este cercetată și în legătură cu

care s-a solicitat arestarea sa preventivă, starea de fapt rezultând din

dovezile depuse la dosarul cauzei și obținute cu respectarea cerințelor legale.

În acest sens, s-a

constatat că interceptările convorbirilor efectuate prin telefon și în mediu

ambiental purtate de inculpată cu denunțătorul B.P. și/sau cu martorul P.M.,

ori între denunțător și martorul nominalizat au fost consemnate în

procese-verbale a căror conformitate cu realitatea a fost certificată de

procuror, în condițiile conformării la dispozițiile art. 91

3

C.

proc. pen., informațiile cuprinse în procesele-verbale de consemnare a

discuțiilor telefonice și ambientale purtate între inculpata D.M., denunțătorul

B.P. și martorul P.M., precum și toate celelalte dovezi invocate în referatul

procurorului având valoarea unor indicii temeinice în sensul dispozițiilor art.

143 C. proc. pen. și care trebuie valorificate în contextul cauzei, fiind

suficiente pentru a justifica presupunerea rezonabilă a săvârșirii de către

inculpata D.M. a două infracțiuni de trafic de influență în concurs real

prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Astfel, s-a constatat

că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit.

f) C. proc. pen., datorat circumstanțelor reale în care a avut loc săvârșirea

infracțiunilor imputate, apreciind că pericolul concret pentru ordinea publică

rezidă din natura infracțiunilor comise, valorile sociale lezate, încrederea în

înfăptuirea actului de justiție și a impactului negativ asupra opiniei publice

pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatei acuzate de săvârșirea

unei infracțiuni grave de trafic de influență, de natură a afecta grav

prestigiul justiției, impunându-se luarea măsurii arestării preventive nu

pentru a oferi satisfacție opiniei publice, în cadrul mai general al luptei

contra corupției, ci pentru aplicarea riguroasă a legii și conformarea la

principiul egalității de tratament juridic consacrat de Constituția României și

jurisprudența C.E.D.O.

Așadar, a fost admisă

propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A., și a dispus arestarea preventivă a inculpatei D.M. pe o

durată de 29 de zile.

Încheierea astfel

pronunțată a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondat a recursului

declarat de către inculpată, prin, încheierea penală nr. 88 din 5 martie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători

În ceea ce privește

cererea de liberare sub control judiciar instanța a reținut că, în cauză sunt

întrunite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpată, dar că, îndeplinirea

acestor condiții nu echivalează obligativității acordării acesteia.

Având în vedere

decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs

în interesul legii s-a constatat că examinarea pe fond a cererii de liberare

provizorie presupune, în primul rând, verificarea prealabilă a subzistenței

temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, constatându-se

incidența temeiului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care a stat la

baza luării măsurii arestului preventiv față de inculpată.

S-a reținut, în acest

sens, că pericolul social concret al faptelor presupus comise de inculpată

decurge și din impactul negativ produs asupra ordinii sociale, rezultat din

calitatea avută de inculpată, aceea de judecător la nivelul instanței supreme,

care potențează pericolul social al faptelor de comiterea cărora este bănuită,

determinând o stare de neliniște și insecuritate în rândul societății,

rezultată din posibila implicare a angajaților din cadrul unor instituții

importante ale statului în fapte de corupție.

S-a argumentat,

totodată, că nu se poate considera că în perioada scursă de la momentul luării

măsurii arestării inculpatei s-au schimbat dimensiunile pericolului pentru

ordinea publică, ori a interesului public față de acest caz, în care se

așteaptă reacții prompte și ferme, din partea organelor judiciare, inclusiv sub

aspectul măsurilor preventive, față de natura și gravitatea presupusei

activității infracționale, putându-se aprecia, inclusiv în cadrul examinării

cererii de liberare, că sentimentul de nesiguranță, de revoltă, de neîncredere

în instituțiile statului, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul

opiniei publice, este la fel de puternic ca la data arestării, fiind necesară

în continuare privarea de libertate a inculpatei, pentru a garanta buna

desfășurare a procesului penal, cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpată fiind nefondată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpata, criticând-o, astfel

după cum rezultă din cuprinsul concluziilor orale formulate de către apărătorul

ales (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nelegalitate,

caracterul contradictoriu al probelor, îndeplinirea condițiilor prevăzute de

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., analizarea greșită a cererii de

liberare, prin raportare la condiții neprevăzute de lege.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel, după cum rezultă

din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul

măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului

penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la

urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri

putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen. prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Așadar, rezultă că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.) și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta

a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l

împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luată față de învinuit sau inculpat.

Analizând actele

dosarului se constată că întemeiat prima instanță a apreciat că la acest moment

procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatei nu

era oportună.

Se reține, astfel, că

prin hotărâri judecătorești succesive, față de inculpată a fost luată și apoi

menținută măsura arestării preventive.

Totodată, se constată

că există date apte a convinge un observator obiectiv că în perioada noiembrie

- decembrie 2009 denunțătorul B.P., după ce a fost condamnat prin decizia nr.

731 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (dosar nr.

7039/315/2006) la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare prin

privare de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală,

i-a remis inculpatei D.M., la cererea acesteia și prin intermediul martorului

P.M., suma de 200.000 euro în schimbul promisiunii acesteia că va interveni pe

lângă magistrații învestiți cu soluționarea dosarului nr. 7039/315/2006 al

Curții de Apel Ploiești, având ca obiect contestația în anulare formulată de

reprezentantul legal al SC E.P.C. SRL, parte responsabilă civilmente în dosarul

penal menționat și-i va determina să o admită în principiu, să dispună

suspendarea deciziei penale nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel

Ploiești și în final să desființeze hotărârea atacată și să pronunțe o hotărâre

de achitare a denunțătorului. Suma de 200.000 euro a fost predată inculpatei

D.M., în trei tranșe, în perioada noiembrie–decembrie 2009 prin intermediul

martorului P.M.

Acesta a însoțit-o pe

inculpată în municipiul Ploiești și la cererea ei a apelat de pe telefonul său

un bărbat despre care inculpata D.M. i-a spus că se numește F. și este membru

în completul învestit cu judecarea contestației în anulare.

În discuția

telefonică susnumita i-a transmis interlocutorului, într-un limbaj disimulat,

că este în posesia sumei de bani și l-a întrebat unde să-i lase, indicându-i-se

recepția restaurantului P. unde se va afla o persoană de legătură. La

solicitarea inculpatei, martorul denunțător P.M. s-a deplasat în incinta

localului indicat și a predat unei persoane de sex feminin, sacoșa în care

inculpata îi spusese că s-ar afla cei 200.000 euro primiți de la B.P. în împrejurările

și scopul menționate.

La data de 10

decembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești a admis în principiu contestația în

anulare formulată de SC E.P.C. SRL și a dispus suspendarea deciziei nr. 731 din

22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești până la soluționarea pe fond a

contestației.

Ulterior, în luna

ianuarie 2012, inculpata D.M. i-a promis denunțătorului B.P. că în schimbul

unor sume de bani pe care i le va preciza ulterior va interveni pe lângă

judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești învestiți cu soluționarea dosarului

nr. 9501/315/2010, având ca obiect recursul declarat de denunțător împotriva

sentinței penale nr. 564 din 15 noiembrie 2011 (dosar nr. 9501/315/2010) prin

care Judecătoria Târgoviște i-a respins cererea de revizuire formulată

împotriva deciziei penale nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel

Ploiești (dosar nr. 7039/315/2006) prin care susnumitul fusese condamnat la

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate

pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și-i va determina să

pronunțe o soluție favorabilă denunțătorului.

În cursul aceleiași

discuții B.P. a acceptat la cererea inculpatei să-i remită periodic diferite

sume de bani în contul cheltuielilor pe care le va efectua pentru rezolvarea

problemei juridice a denunțătorului. Cu prilejul întâlnirii din luna ianuarie

2012 acesta i-a remis suma de 2.000 euro direct și cea de 800 RON prin

intermediul martorului P.M., inculpata pretextând că sumele îi sunt necesare

pentru a participa la un eveniment de familie organizat la sfârșitul aceleiași

luni în municipiul Ploiești de un magistrat cu funcție de conducere la Curtea

de Apel Ploiești, unde a afirmat că îi va întâlni și capacita pe magistrații

care soluționează dosarul menționat anterior. Totodată B.P. i-a asigurat la

cerere și transportul la locul desfășurării evenimentului cu unul din

autoturismele firmei sale condus de denunțătorul P.M. Prin intermediul acestuia

din urmă, inculpata D.M. i-a confirmat că a reușit să capaciteze un magistrat

din completul de judecată care a asigurat-o că îl va favoriza pe denunțător în

dosarul în care era parte.

La data de 12

februarie 2012 denunțătorul B.P. s-a întâlnit din nou cu inculpata în

Târgoviște la sediul firmei sale SC E. SA, aceasta asigurându-l că a purtat

discuții cu doi din judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești, investiți cu soluționarea

dosarului nr. 9501/315/2010 care au acceptat ca, în schimbul unor sume de bani

pe care le vor preciza în perioada următoare, să pronunțe o soluție în favoarea

sa.

Totodată i-a transmis

că este necesar să-l coopteze în activitatea infracțională și pe președintele

completului de judecată, întrucât conduce secția penală a instanței și are

autoritate asupra celorlalți membri și i-a precizat că în perioada următoare îi

va comunica suma de bani pe care denunțătorul trebuie să i-o remită, pentru ca

la rândul său să o dea magistraților investiți cu judecarea cauzei pentru a

pronunța o hotărâre favorabilă.

Cu aceeași ocazie

inculpata D.M. a pretins și primit de la B.P. suma de 2.000 euro (8.705,8 RON

la cursul din 12 februarie 2012), motivând că îi va folosi la acoperirea unor

cheltuieli ocazionate de înmormântarea mamei sale. La scurt timp i-a mai cerut

încă 1.500 RON pe care denunțătorul i-a dat prin intermediul lui P.M.

În ziua de 21

februarie 2012 B.P. s-a întâlnit cu inculpata D.M. în restaurantul C.R. situat

în orașul Otopeni, pretinzând suma de 110.000 euro, pentru a o remite

judecătorilor pentru a rezolva favorabil doar „prima etapă”, respectiv

admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire și rejudecarea acesteia,

urmând ca pentru „etapa a doua”, constând în anularea hotărârii prin care a

fost condamnat, să-i dea o altă sumă de bani al cărei cuantum urma să îl

precizeze. Denunțătorul B.P. a fost de acord și a stabilit cu inculpata ca în

ziua de 26 februarie 2012 să-i remită jumătate din suma pretinsă respectiv,

60.000 euro, prin intermediul unei persoane pe care o va trimite să-i ridice de

la denunțător în baza unui contract de împrumut.

În cursul discuțiilor

la care a asistat parțial și martorul P.M., inculpata D.M. a primit de la B.P.

suma de 1.500 RON în contul acelorași cheltuieli necesare deplasărilor făcute în

interesul acestuia din urmă.

Ulterior inculpata a

devansat întâlnirea, aceasta având loc în ziua de 24 februarie 2012 când,

datorită unor împrejurări care i-au inspirat temerea că i se va organiza un

flagrant, nu a luat cei 60.000 euro de la denunțător, spunându-i că a venit

doar să-i transmită că intervențiile sale pe lângă magistrații din complet sunt

favorabile în proporție de 90% și că aceștia nu vor să primească cei 110.000

euro în rate, ci toți odată după ce îi rezolvă problema judiciară. La termenul

din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul B.P. împotriva sentinței penale nr. 564 din 15

noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

De asemenea, din

conținutul convorbirii purtată la data de 19 februarie 2012 între denunțător și

martorul P.M. a rezultat că, anterior, denunțătorul apelase la inculpată pentru

ca în schimbul unei sume de bani (200.000 euro) să obțină o soluție favorabilă

în soluționarea unei căi extraordinare de atac, declarată împotriva hotărârii

prin care fusese dispusă condamnarea denunțătorului, același aspect rezultând

și din convorbirea inculpatei cu denunțătorul la 21 februarie 2012, în care inculpata,

referindu-se la o nouă sumă de bani pe care denunțătorul ar fi trebuit să o

predea (110.000 euro), o cuantifică în sensul că reprezintă „jumătate cât

prima”. Împrejurarea că într-o perioadă anterioară de timp inculpata fusese

solicitată în vederea rezolvării problemelor judiciare ale denunțătorului

reiese și din convorbirea acesteia cu martorul P.M., angajat al denunțătorului,

la 28 februarie 2012, în care acesta din urmă relatează o convorbire anterior

purtată cu denunțătorul (care își exprimase neîncrederea în acțiunile derulate

de inculpată pentru rezolvarea problemelor sale pentru care primise suma de 200.000

euro) și se discută, de asemenea, de opțiunile pe care denunțătorul le mai

putea avea după respingerea recursului declarat împotriva soluției pronunțată

asupra unei cereri de revizuire a hotărârii de condamnare.

Se constată, de

asemenea că din convorbirea purtată la 21 februarie 2012 între inculpată și

denunțător rezultă că aceasta prezintă modalitatea în care urma să contribuie,

contra unei sume de bani la rezolvarea problemei judiciare a denunțătorului,

respectiv prin exercitarea influenței asupra persoanelor investite cu

soluționarea recursului declarat împotriva soluției pronunțată asupra unei

cereri de revizuire a hotărârii de condamnare, relevantă în acest sens fiind și

convorbirea din data de 24 februarie 2012.

Așadar, faptele

descrise și despre care există indicii că au fost comise de către inculpată,

realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență,

prevăzută de dispozițiile art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, faptele

pentru care inculpata a fost cercetată și apoi a fost trimisă în judecată,

pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectă, sub aspectul

regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1)

C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său,

rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția

oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această

instituție.

Acordarea liberării

sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar

instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei

măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că

aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei

concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,

calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,

circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau

inculpatului.

Totodată,

dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o

obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul

procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat

de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative

celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.

Așa fiind, se

constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpată, contextul în care

acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor

preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără

privarea de libertate a inculpatei, în vederea normalei desfășurări a procesului

penal, pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Se constată,

totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control

judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar

avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și

necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele

referitoare la inculpată nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta

concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate

de către apărarea acesteia neputând fi avute în vedere de o manieră izolată,

față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în

anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare

de libertate.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și

aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în

speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros

argumentată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Soluția primei

instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,

reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta

cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de

libertate a inculpatei, având în vedere natura infracțiunilor despre care

există presupunerea rezonabilă că au fost comise, gravitatea acestora,

complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a procesului

penal.

Rezultă, așadar, că

nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind

un potențial comportament negativ al inculpatei ulterior liberării, în

condițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Caracterul inoportun

al admiterii cererii rezultă implicit din natura și gravitatea faptelor despre

care există indicii, ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de

inculpată, gravitate sporită de calitatea și poziția avută de aceasta în

societate, despre care există date că s-a folosit contrar normelor în vigoare,

creând un climat de neîncredere socială în autoritățile statului, prin impresia

creată publicului în sensul existenței posibilității realizării contrar legii a

intereselor unui terț cu concursul chiar a unei persoane investită cu apărarea

ordinii de drept și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a

organelor judiciare.

Astfel, argumentele

invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a

justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros motivată.

Se constată,

totodată, că referirile la temeiul de drept al luării, față de inculpată, a

măsurii arestării preventive cuprinse în considerentele încheierii recurate nu

constituie o motivare greșită sau insuficientă a soluției pronunțate, deoarece

acestea antamează ansamblul elementelor din care, în mod implicit rezulta

caracterul inoportun al admiterii, la acest moment procesual a cererii

inculpatei.

Referitor la

argumentele ce vizează caracterul contradictoriu al declarațiilor

denunțătorului, acestea nu pot fi primite față de stadiul procesual al cauzei

și obiectul acesteia; cauza se află în prezent în faza judecății, iar probele

din care rezultă presupunerea plauzibilă că persoana actualmente trimisă în

judecată a comis faptele ce i se impută nu trebuie să aibă același caracter cu

cele ce fundamentează o acuzație sau o condamnare. Din probele administrate

până la acest moment procesual rezultă date și indicii apte a crea presupunerea

rezonabilă de comitere a faptelor pentru care inculpata a fost trimisă în

judecată, care, față de particularitățile lor, astfel după cum acestea rezultă

din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează

convingerea că derularea procesului penal poate fi negativ influențată în

condițiile liberării inculpatei, astfel că nici scopul procesului penal nu ar

putea, în alte condiții să fie atins.

Pentru considerentele

ce preced dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta

inculpată la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata D.M. împotriva încheierii nr. 397 din

16 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală în dosarul nr. 2003/1/2012.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 martie 2012.