ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 698/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 698/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La 9 septembrie 2005, M.F.P. a solicitat

instanței - în contradictoriu cu A.M. - ca, în baza dispozițiilor art. 404

1

alin. (1) C. proc. civ. să dispună întoarcerea executării și în consecință

obligarea pârâtului la restituirea sumei de 12.967.532.432 lei, reprezentând

plată nedatorată, efectuată de reclamant la stăruința creditorului, urmare

încheierii nr. 646 din 7 februarie 2005, dată de Judecătoria Alba-Iulia în

Dosarul execuțional nr. 872/2005.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că prin decizia nr. 1905/ A din 7 decembrie 2004 a

Curții de Apel Alba Iulia, a fost obligat să plătească contestatorului suma de

12.740.343.432 lei hotărârea definitivă fiind pusă efectiv în executare, la

solicitarea executorului judecătoresc, în datele de 4 iulie 2005 și respectiv

28 iunie 2005.

Ulterior, prin

decizia nr. 6164 din 8 iulie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile formulate împotriva

acestei hotărâri pe care a modificat-o, în sensul că a respins apelul declarat

de reclamant împotriva sentinței civile nr. 626 din 3 decembrie 2003 a

Tribunalului Alba, care a fost menținută.

Cum, prin decizia

instanței supreme, se arată, nu s-a dispus restabilirea situației anterioare,

devin aplicabile prevederile art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ.

La 26 octombrie 2005,

pârâtul A.M. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, invocând

prematuritatea introducerii cererii, iar în subsidiar arătând că operează

compensarea datoriilor prevăzută la art. 22, Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

astfel încât se impune suspendarea judecării acestei cauze, până la

îndeplinirea procedurii administrative, prevăzută de legea specială.

Pe calea acțiunii

reconvenționale, A.M. a solicitat - în contradictoriu cu M.F.P., A.P.A.P.S. și SC

A. SA Alba Iulia - să se constate că pârâții reconvenționali au obligația

stabilită prin chiar sentința civilă nr. 626/2003 a Tribunalului Alba,

menținută de instanța supremă, de a-l despăgubi, în condițiile art. 9 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, s-a

solicitat ca instanța să dispună compensarea sumei ce trebuie restituită, ca

efect al întoarcerii executării, cu datoria pe care pârâtele o au în favoarea

reclamantului reconvențional, reprezentând titluri de valoare nominală emise de

M.F.P., acțiuni la societăți comerciale emise de A.P.A.P.S., ori compensarea cu

alte bunuri ori servicii oferite de deținătorul imobilului, la valoarea de

circulație.

Investit în primă

instanță, Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 592 din 14 aprilie

2010, a respins excepția prematurității introducerii cererii de întoarcere a

executării, invocată de pârât, precum și excepția lipsei calității procesuale

pasive în acțiunea reconvențională, invocată de pârâta reconvențională SC A. SA

Alba Iulia, prin lichidator SC M.C.M. SA.

A respins acțiunea

reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional A.M., prin

moștenitor A.C., împotriva pârâților reconvenționali M.F.P., A.P.A.P.S. și SC

A. SA.

A admis acțiunea

civilă vizând întoarcerea executării formulată de reclamantul M.F.P. împotriva

pârâtului A.M. - succedat de A.C.

A obligat pârâtul la

plata, în favoarea reclamantului a sumei de 12.967.532.432 lei, cu titlu de

întoarcere a despăgubirilor civile și cheltuielilor de judecată, din Dosarul

execuțional nr. 872/2005 al B.E.J. - B.T.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că declanșarea procedurii prevăzută

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se realizează numai după finalizarea

procedurii administrative prealabile prevăzută de Legea nr. 10/2001,

republicată.

Finalizarea acestei

din urmă proceduri se realizează prin emiterea unei decizii/dispoziții prin

care, în cazul în care măsura restituirii în natură, sau a compensării cu alte

bunuri sau servicii, nu este posibilă, se propune ca măsură reparatorie în

echivalent acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind

regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv.

Aceste despăgubiri

vor fi determinate (sub aspectul cuantumului valoric) și vor fi valorificate

potrivit procedurii administrative de acordare a despăgubirilor prevăzută de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prevederile art. 22

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, invocate de petentul A.M. ca temei al

cererii, se mai arată, devin incidente în ipoteza existenței unor obligații

reciproce de plată și, respectiv, de restituire, existente între stat și

persoanele îndreptățite.

Obligațiile de plată

sunt cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 10/2001 și sunt instituite în

sarcina Statului Român, iar plata acestor despăgubiri va fi făcută potrivit

procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar

obligația de restituire (restituirea despăgubirilor încasate) fiind instituită

în sarcina persoanelor solicitante, în ipoteza în care, fie în temeiul Legii nr.

112/1995, fie în temeiul unor acte normative anterioare acesteia, au fost

încasate despăgubiri, despăgubiri ce trebuie rambursate de acestea pentru a

avea beneficiul restituirii în natură a imobilului notificat potrivit

procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Așadar, conchide

instanța fondului, compensarea se poate dispune la cererea persoanei

îndreptățite în măsura în care acesteia i se poate restitui în natură un imobil

preluat în mod abuziv și pentru care fie la data preluării, fie în temeiul

Legii nr. 112/1995, aceasta a primit o despăgubire, caz în care, potrivit

prevederilor Legii nr. 10/2001, este instituită obligația restituirii

despăgubirii primite, actualizată în conformitate cu prevederile legale

incidente, iar pentru un alt imobil notificat, acesteia, prin

decizie/dispoziție i-au fost acordate/propuse despăgubiri ce urmează a fi

valorificate potrivit procedurii administrative invocate.

În susținerea celor

mai sus-arătate s-au reținut și prevederile pct. 22.3. din Normele metodologice

de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005,

care fac vorbire de referatul aprobat de conducătorul entității învestite cu

soluționarea notificării, prin care se constată ca posibilă restituirea în natură

a imobilului și decizia-dispoziția sau, după caz, ordinul emis de entitatea

învestită cu soluționarea notificării, prin care s-au acordat sau, după caz,

s-au propus despăgubiri.

Cum, prin decizia

instanței de recurs nu s-a dispus restabilirea situației anterioare, în cauză

s-a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 404

2

alin (3) C.

proc. civ. în care se precizează că „dacă nu s-a dispus restabilirea situației

anterioare executării în condițiile alin. (1) si alin. (2), cel îndreptățit o

va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii

”

.

Apelul declarat

împotriva acestei hotărâri de pârâtul A.C., a fost admis de Curtea de Apel Alba

Iulia, secția civilă care, prin decizia nr. 183/ A din 9 decembrie 2010, a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că tribunalul a

încălcat dispozițiile art. 297 C. proc. civ., judecata în primă instanță

făcându-se în lipsa pârâtului, care nu a fost legal citat, la domiciliul său

din Alba-Iulia, str. Oituz, pentru termenul la care instanța a rămas în

pronunțare.

Tot astfel, s-a mai

reținut că, în cauză nu s-a prezentat vreo dovadă a faptului că pârâtul este

moștenitorul debitorului A.M., simpla afirmație a avocatului părții că cel pe

care-l reprezintă a decedat, nefiind suficientă în lipsa certificatului de

deces al celui în cauză, ori a certificatului de moștenitor.

Tot astfel, s-a

reținut și lipsa de la dosar, a titlului executoriu care stă la baza întoarcerii

executării.

Cât privește motivul

de apel referitor la necompetența materială a tribunalului, de a soluționa

cauza în fond, s-a reținut că acesta este nefondat, întrucât instanța

competentă potrivit legii, la care face trimitere art. 404

2

alin. (3)

C. proc. civ., nu este instanța de executare ci instanța competentă material

potrivit art. 1 și art. 2 C. proc. civ., după obiectul și valoarea pricinii, în

raport de care tribunalul în mod corect și-a reținut competența în primă

instanță, valoarea prezentului litigiu fiind peste pragul de 5 miliarde lei

vechi, la care art. 12 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., face referire.

Împotriva deciziei

dată în apel, au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul M.F.P., cât

și pârâtul A.C.

În recursul său, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul A.C. critică hotărârile

pronunțate în cauză, pe considerentul încălcării dispozițiilor art. 404

2

alin. (3), art. 404

3

precum și art. 373

3

alin. (2) C.

proc. civ., sub aspectul competenței de soluționare a cererii în primă

instanță.

Astfel, se arată,

cererea de întoarcere a executării este o cerere ce ține de faza procesuală a

executării, subsecventă fazei procesuale de soluționare irevocabilă a fondului

litigiului.

Ca atare, din

coroborarea prevederilor art. 404

2

alin. (2) și alin. (3) cu art. 373

alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanța competentă potrivit legii, la care

textele fac referire, este instanța de executare, respectiv Judecătoria

Alba-Iulia în circumscripția căreia se va face executarea.

În consecință,

conchide recurentul, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

legale privind competența materială în primă instanță.

Fundamentându-și

calea extraordinară de atac pe același temei juridic - art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - reclamantul M.F.P., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- s-a reținut în mod

greșit că judecata în fond s-a făcut în lipsa părții (pârâtului) care nu ar fi

fost legal citat.

Astfel, pe tot

parcursul procesului, atât intimatul A.C., cât și antecesorul său A.M., au fost

reprezentați de aceeași societate civilă de avocați iar la termenul când

instanța a rămas în pronunțare, cel în cauză a fost citat, inclusiv la adresa

indicată ca domiciliu.

- greșit s-a reținut

și împrejurarea că, nu s-a făcut dovada calității de moștenitor a

pârâtului-reclamant, în condițiile în care, în probațiune, au depus înscrisuri

care atestă această calitate.

De altfel, deși

intimatul nu-și recunoaște calitatea de moștenitor al defunctului A.M., acesta

domiciliază chiar în imobilul ce a aparținut defunctului, soluționarea cererii

fiind în mod deliberat tergiversată de cei doi, încă din anul 2005.

- la data formulării

cererii, au depus la dosar, certificat emis de instanța supremă, din care

rezultă fără echivoc soluția pronunțată în Dosarul nr. 1979/2005. Ca atare, nu

se poate susține că nu au depus titlul executoriu, în baza căruia s-a solicitat

întoarcerea executării.

Recursurile se

privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea celor ce succed.

Se constată că în mod

corect, Tribunalul Alba s-a considerat competent să soluționeze cauza, în primă

instanță.

Astfel, întoarcerea

executării este posibilă prin trei modalități procedurale, toate fiind

reglementate prin dispozițiile art. 404

2

alin. (1), alin. (2) și alin.

(3) C. proc. civ.

Într-o primă

modalitate, întoarcerea executării se dispune chiar de către instanța care a

desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui

interesat.

Când instanța care a

desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a pricinii fără a

desființa titlul executoriu, această măsură va putea fi luată de către instanța

de trimitere.

În ipoteza vizată de

alin. (3) al textului, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare

executării, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente,

potrivit legii, determinarea competenței făcându-se după regulile stabilite

prin dispozițiile art. 1 - 16 C. proc. civ.

Chiar dacă textul de

lege nu o prevede în mod expres, este fără echivoc că sintagma „instanța

competentă potrivit legii” cuprinsă în art. 404

2

alin. (3) C. proc.

civ. face trimitere la competența materială de soluționare a litigiului în

primă instanță, determinată în funcție de criteriul valorii obiectului cererii

de chemare în judecată.

Astfel, deși temeiul

cererii de repunere în situația anterioară îl constituie executarea unui titlu

desființat, cerere formulată potrivit art. 404

2

alin. (3) C. proc.

civ., aceasta nu vizează însă, analiza executării însăși.

Ca atare, în lipsa

unui text expres care să dea cererile având ca obiect întoarcerea executării,

în competența instanței de executare, nu se poate susține că soluționarea în

primă instanță a unor astfel de cereri ar reveni judecătoriei, în

circumscripția căreia s-a făcut executarea, astfel cum prevede art. 373 alin. (2)

C. proc. civ.

Nefondate se privesc

și criticile formulate de reclamantul M.F.P. în legătură cu decizia atacată.

Astfel, după mai

multe suspendări și respectiv repuneri pe rol ale cauzei, urmare decesului

pârâtului A.M., prin încheierea din 10 iunie 2009 s-a dispus introducerea în

cauză a lui A.C., indicat de reclamant ca moștenitor al debitorului, cu

domiciliul în Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989, județul Alba.

Din copia actului de

identitate, depusă de acesta, în apel, rezultă, însă că domiciliul real al

pârâtului este în Alba Iulia, str. Oituz, județul Alba, adresă la care acesta

nu a fost citat pentru termenul la care tribunalul a procedat la soluționarea

cauzei.

Or, potrivit cu art. 85

C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după

citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Tot astfel,

tribunalul nu putea păși la judecarea cauzei, fără ca la dosar să existe dovada

certă a decesului debitorului A.M., dovadă ce nu putea fi făcută decât prin

depunerea certificatului de deces or - în situația prezumată a tergiversării

deliberate a soluționării cererii de către succesorul celui în cauză - a unui

duplicat de pe acest act, care putea fi solicitat chiar de către instanță.

Indispensabil

soluționării judicioase a cauzei, era și stabilirea persoanei care are

calitatea de succesor al defunctului A.M., simpla indicare a unui succesibil

nefiind suficientă, în condițiile în care nu s-a probat că acesta ar fi

acceptat moștenirea sau modalitatea în care ar fi avut loc această acceptare,

pur și simplu or sub beneficiu de inventar.

Nu în ultimul rând,

cu prilejul rejudecării cauzei, este util a se verifica și afirmațiile

reclamantului care, învederând că de peste 6 ani pârâtul defunct și prezumtivul

său moștenitor, se sustrag în mod deliberat întoarcerii executării, arată că A.C.

își are domiciliul chiar în imobilul care a aparținut debitorului obligației de

restituire, aspect confirmat prin chiar actul de identitate, depus în cauză.

Acest aspect, face

trimitere la noțiunea de sezină, respectiv de moștenitor sezinar, reglementată

prin dispozițiile art. 653 din vechiul C. civ., în vigoare la data deschiderii

succesiunii lui A.M., în virtutea căreia cel în cauză s-ar putea bucura de

posesiunea de drept asupra bunurilor succesorale, fără a fi nevoie de

îndeplinirea vreunei formalități.

Tot astfel, odată

dovedită calitatea de succesibil a celui în cauză, negarea calității de

moștenitor nu poate fi probată decât prin prezentarea actului autentic de

renunțare expresă la succesiune, în forma solemnă cerută de lege, act care nu a

fost depus la dosar.

Ca atare, cum toate

aspectele mai sus relevate, de esența litigiului și care țin de o bună judecată

asupra fondului, nu au fost lămurite de prima instanță, în mod corect curtea de

apel a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și a

trimis cauza spre rejudecare, tribunalului.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, ambele recursuri urmează a se respinge, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul M.F.P. și pârâtul A.C. împotriva deciziei nr.

183/ A din 09 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 07 februarie 2012.