ÎCCJ, Decizia nr. 128/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 235 din 28 martie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători,

în Dosarul nr. 413/1/2011 a fost respins ca nefondat recursul declarat de

petentul B.I. împotriva Sentinței nr. 1457 din 27 septembrie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei

decizii contestatorul B.I. a formulat contestație în anulare, susținând că

hotărârea contestată este ”netemeinică, nelegală, nu analizează cazurile de

casare”, invocându-se cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit.

a), b), c), d) și e) C. proc. pen.

Examinând în

principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a), b), c),

d), și e) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această

cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești

definitive.

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației

în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind

respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală,

arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de

dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se

află la dosarul cauzei.

Una dintre aceste

condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie

dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele

teoretice prezentate speței de față, se constată că formularea de critici

privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu pot

reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare,

neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv

la:

a) neîndeplinirea în

condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat

recursul;

b) imposibilitatea

părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) situația în care

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) situația în care

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă și

e) situația în care

la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie

potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1) C. proc. pen.

Criticile de fond ale

soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de

contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.

Nici celelalte

critici formulate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile

prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din

cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în

principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) Cod procedură.

În consecință, Înalta

Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de

contestatorul B.I. împotriva Deciziei nr. 235 din 28 martie 2011, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 413/1/2011.

Totodată, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva Deciziei

nr. 235 din 28 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 413/1/2011.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 mai 2011.