ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1188/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1188/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 27 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât, din examinarea excepțiilor de neconstituționalitate a actelor normative invocate, se constată faptul că acestea nu au legătură cu cauza. Împotriva acestei încheieri, A.C.M.E. București a formulat cerere de revizuire, solicitând schimbarea, în tot sau în parte, a hotărârii atacate. În argumentarea cererii de revizuire, A.C. M.E. București a arătat că nu au fost respectate dispozițiile legii fundamentale în general și a Legii nr. 78/2000 în special, raportat la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 157/2005, inclusiv nerespectarea instrumentelor juridice fundamentale semnate de România ca parte în raporturile cu lumea civilizată, în general și cu U.E., în special.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. l din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată. În speță, revizuenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei, iar, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea cererii de revizuire, nu a depus dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul stabilit.
Constatând că cererea de revizuire nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 17 martie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (l) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrată a cererii de revizuire formulată. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va anula cererea de revizuire formulată de revizuenta A.C.M.E.
BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință de la 27 ianuarie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează cererea de revizuire formulată de revizuenta A.C.M.E. BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință de la 27 ianuarie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca netimbrată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.