ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 761/2012

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Tribunalul Olt, secția penală, prin sentința penală nr. 62 din 25 mai 2010 pronunțată în dosarul nr. 3091/104/2009, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul M.T., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen. În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a respins acțiunea civila a părții civile P.F.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, suma de 50 lei reprezentând onorariu avocat oficiu (delegația numărul 97 din 11 septembrie 2009) fiind avansată din fondurile M.J.L.C. A luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 342/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, consecutiv căruia s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului M.T. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., constând, în esența, în aceea că în data de 1 noiembrie 2008, inculpatul a agresat victima P.V. care păștea o turmă de animale pe proprietatea sa, lovindu-l inițial cu coada de la o furcă în zona capului, apoi cu pumnii și picioarele, în urma agresiunii intervenind decesul victimei.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin achitare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi în apărare cu martorii S.V., P.M., I.A., H.I., B.L., P.L. Instanța fondului a examinat și apreciat materialul probator, infirmând săvârșirea faptei de către inculpat, sens în care a reținut: Cu privire la situația de fapt, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești instanța a constatat că probele nu sunt apte să înlăture prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului din cauză, urmând a se dispune achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Pentru a se dispune astfel instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., lămurirea cauzei se face întotdeauna prin administrare de probe concludente, din a căror analiză și interpretare trebuie să rezulte atât săvârșirea infracțiunii cât și identitatea autorului. În cauză, din analiza coroborată a declarațiilor martorilor a rezultat cu certitudine că agresiunea în urma căreia a intervenit decesul victimei s-a desfășurat pe un teren agricol aflat la 1,5 km de stația de irigații, in intervalul orar 15:00 - 15:30 și 17:00 – 17:30 în data de 1 noiembrie 2008. Relevante sub acest aspect au fost în principal declarațiile martorilor B.I. si B.Y., în ceea ce privește ora aproximativă la care victima a fost văzută ultima oară în viață și declarațiile martorilor Ș.A.

și Ș.S. referitor la momentul la care s-a descoperit trupul victimei. Primii doi martori menționați sunt proprietarii oilor pe care victima le avea in pază și conform declarațiilor acestora la data comiterii faptei, în jurul orei 12-13, s-au deplasat la stâna proprietatea lor pentru a-l ajuta pe P.V. să mulgă animalele, rămânând în acel loc până în jurul orei 14 când victima a plecat cu animalele la păscut înspre zona în care a și fost găsit cadavrul, iar martorii s-au deplasat în direcția opusa pentru a cosi lucerna. Conform acelorași declarații, martorii au putut sa o observe pe victimă pana in jurul orei 15:30, remarcând chiar că acesta se îndrepta cu turma înspre terenurile cultivate de inculpat, fără a permite însă animalelor să pască pe acele suprafețe ("..am observat că în jurul orei 15:30 P.V.

a plecat cu oile in aceeași direcție înspre terenurile lui M.T. și V.T." declarații B.Y.; ".. de la stână am plecat în jurul orelor 15:30 și el, victima, a plecat cu oile la pășunat.(..) în drum spre casă ne-am oprit lângă un canal unde aveam un teren cultivat cu lucerna și soțul meu s-a apucat să taie lucerna iar eu l-am urmărit pe P.V. unde se deplasa cu animalele la pășunat. Zona unde P.V. era la pășunat cu oile se află lângă terenul deținut de M.T., însă eu nu l-am văzut că ar fi intrat cu oile pe terenul acestuia", declarații B.I. Pe de alta parte martorul Ș.S., persoana care a descoperit cadavrul victimei, a precizat în declarația dată în faza de urmărire penală menținută în instanță că în aceeași zi în jurul orei 17:30 în timp ce se deplasa cu turma de oi pe câmp a văzut că animalele pe care trebuia să le păzească P.V.

pășteau pe un teren cultivat cu orz, și, încercând să îl atenționeze pe acesta din urmă a observat că este căzut la pământ și nu se mai mișcă, context în care a plecat să cheme ajutoare, solicitând în acest sens sprijin martorului Ș.A. Acesta din urmă a confirmat în mare parte ora indicată de către martorul anterior declarând că în data de 01 noiembrie 2008 în timp ce se afla pe un teren pentru a efectua lucrări agricole în jurui orei 17:00 a venit la el martorul Ș.S. indicându-i că a găsit un cadavru și rugându-l să îl încunoștințeze pe proprietarul turmei aflată în paza victimei, respectiv pe B.Y.

Dincolo de inadvertențele minore legate de orele la care fac referire cei patru martori, în mare parte normale dacă se are în vedere caracterul aproximativ și subiectiv în care fiecare persoană apreciază trecerea timpului, instanța a reținut că este stabilită dincolo de orice îndoială perioada de timp în care s-a produs agresarea victimei și decesul acesteia, aproximativ 2 ore între 15:00-15:30 și 17:00-17:30 în data de 01 noiembrie 2008, interval reținut de altfel și în actul de sesizare al instanței.

Prin rechizitoriu s-a arătat că în această perioadă inculpatul M.T., surprinzând victima că lasă turma sa pască pe terenul său cultivat cu orz, a lovit-o pe aceasta inițial cu coada de la o furca în zona capului și apoi în mod repetat cu picioarele în timp ce era căzută la pământ provocându-i moartea, după care, întorcându-se în sat s-a deplasat la magazinul în care își desfășura activitatea nora martorului B.Y., proprietarul turmei, spunându-i acesteia din urmă să îi atragă atenția socrului său să discute cu paznicul animalelor pentru a nu se mai repeta situația. S-a concluzionat în raport de această situație de fapt că inculpatul a încercat acționând în modul arătat să își ascundă fapta și că în mod sigur a făcut referire chiar la incidentul care s-a soldat cu agresarea și decesul victimei.

Cu toate acestea, instanța de fond a constatat că situația expusă în actul de sesizare este puțin plauzibilă din cel puțin două motive. În primul rând, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din declarațiile martorei B.M. discuția pe care a purtat-o cu inculpatul referitor la aceste aspecte a avut loc în ziua în care a intervenit decesul, în jurul orei 15:00, ceea ce o plasează anterior perioadei în care putea interveni decesul victimei, făcând astfel imposibil în mod obiectiv ca situația de fapt să fie cea reținută de procuror, sprijinind însă apărarea formulată de inculpat și susținută de acesta în mod constant în tot cursul procesului, în sensul că discuția se referea la un incident care avusese loc cu o zi înainte de deces.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că și daca s-ar reține că aprecierea martorei asupra orei ar fi eronata trebuie constatat că această discuție nu putea avea loc mai târziu de ora 16:00 aceeași zi, întrucât la această oră martora B.M. s-a întâlnit cu soacra sa B.I. și i-a povestit acesteia din urmă despre întâlnirea cu inculpatul, în acest sens în declarațiile date în faza de urmărire penală B.I. arătând că „în jurul orei 16.00 m-am întâlnit cu nora mea B.M. și mi-a povestit că la domiciliul său a venit învinuitul M.T...", declarație care se coroborează cu cea a martorului B.Y.

sub aspectul orei la care s-a reîntors cu soția sa în sat („în jurul orei 16:00 am terminat de cosit și am venit acasă.."). De altfel, instanța a constatat că același lucru rezultă și dacă se are în vedere că potrivit soților B. au plecat de pe câmp în jurul orei 15:30, deplasându-se cu căruța, iar deplasarea cu acest mijloc de transport până în sat durează aproximativ 23 de minute (conform experimentului judiciar realizat in faza de urmărire penală cu ajutorul martorului B.Y.), rezultând ca oră a sosirii în localitate aproximativ ora 16:00, iar discuția dintre martore a avut loc conform declarațiilor înainte ca B.I. să ajungă acasă de la câmp. În contextul acestor probe, instanța de fond a apreciat că dacă s-ar reține că discuția între inculpat și martora B.I.

a avut loc cel mai târziu în jurul orei 16:00 ar rezulta că agresarea victimei ar fi trebuit să se producă imediat ce martorii B.I. și B.Y. au pierdut contactul vizual cu victima P.V., deci în jurul orei 15:30, ceea ce ar presupune că inculpatul în aproximativ 30 de minute a ucis victima, s-a reîntors la domiciliul sau, a luat o bicicletă și s-a deplasat la magazinul în care își desfășura activitatea martora B.I. pentru a discuta cu aceasta, străbătând drumul înapoi în sat cam în același interval de timp ca și martorii B., de asemenea cu căruța, fără a fi însă observat de aceștia deși se deplasau pe aproximativ același traseu, pe un teren agricol care oferea în mod evident o bună vizibilitate.

Deși martora D.I. a precizat în declarația dată în faza de urmărire penală că l-a văzut pe inculpat trecând cu căruța cu lucerna în data de 1 noiembrie 2008, după amiaza, înspre sat, fiind reaudiată la domiciliul său în faza de cercetare judecătorească, martora a indicat că de fapt l-a văzut dimineața trecând înspre câmp (așa cum susține și inculpatul de altfel), arătând chiar că nu se poate înșela asupra perioadei din zi întrucât tocmai hrănea păsările și chiar a fost surprinsă cât de devreme a început inculpatul munca. În plus, trecând peste aceste aspecte ținând de probatoriul administrat în susținerea acuzației formulate, instanța a reținut că apărările constante ale inculpatului nu pot fi ignorate in condițiile în care sunt susținute de declarațiile a 12 martori, dar și de deducțiile logice rezultate din analiza probelor realizată în paragrafele anterioare privind intervalul în care putea fi comisă fapta.

Inculpatul a arătat în toate declarațiile date în faza de urmărire penală dar și în fața instanței judecătorești că la data comiterii infracțiunii, în intervalul orar reținut ca posibil pentru săvârșirea omorului nu s-a aflat pe câmp, ci în localitatea de domiciliu, dând detalii specifice cu privire la activitățile desfășurate pe parcursul întregii zile și indicând oamenii cu care s-a întâlnit și ora aproximativă la care aceste întâlniri au avut loc. La solicitarea inculpatului s-a încuviințat proba cu martori pentru a-și dovedi apărările, fiind audiate persoanele cu care acesta a precizat că ar fi purtat discuții la data de 1 noiembrie 2008, fiecare dintre martori confirmând întâlnirea cu inculpatul și aspectele discutate cu acesta, astfel cum au fost indicate și în declarațiile inculpatului.

Astfel, inculpatul a precizat că în dimineața zilei de 1 noiembrie 2008 a plecat cu căruța într-o livadă pentru a lua lemne de foc, rămânând în această zonă până la ora 13:00 când s-a întors acasă, întâlnindu-se la plecare cu S.V. și la întoarcere cu C.M. În continuare inculpatul a precizat că a rămas la domiciliu până în jurul orei 14:00, pregătindu-și mâncare, și că la ora 14:00 a fost vizitat de P.M. care i-a transmis să se ducă la familia P. pentru a lua brânză, martora a fost audiată la termenul din 16 noiembrie 2009, confirmând acest aspect, inclusiv în ceea ce privește activitățile desfășurate de inculpat la acel moment. în jurul orei 15:00 inculpatul a arătat că a plecat înspre familia P., pe drum întâlnindu-se cu numiții M.V.

și P.L. (cu acesta discutând despre dosarul de pensie al soției sale) după care a stat la familia P. la domiciliu aproximativ 20 de minute, la întoarcere oprindu-se pentru a discuta cu B.M., apoi la magazinul deținut de familia l., discutând totodată pe drum și cu B.L., I.I. și P.M. căreia i-a dat și un corn din cele cumpărate de la I.A. Cu privire la fiecare dintre momentele descrise s-au audiat persoanele la care inculpatul a făcut referire, martorul P.L., confirmând ca a purtat o discuție cu inculpatul privind actele de pensionare intr-o sâmbăta, în perioada in care s-a comis infracțiunea, fără a putea indica data cu exactitate, martorii P.I. si P.M. arătând ca la 01 noiembrie 2008 în jurul orei 16:00 inculpatul a venit cu bicicleta la ei la domiciliu pentru a lua brânza pe care sa o duca soției sale internate in spital, martorul I.A.

indicând ca in ziua in care a aflat de uciderea victimei, in jurul orei 15:00 inculpatul a trecut pe la magazinul în care lucra cumpărând doua cornuri și o sticlă de suc, martora B.M. a precizat că la 01 noiembrie 2008 în jurul orei 15:00 inculpatul a venit cu bicicleta până la magazinul în care lucra și i-a solicitat să-l atenționeze pe socrul său să nu mai permită ciobanului să pască turma de animale pe terenul pe care înființase culturi, martora P.M. confirmând că în jurul orei 16:00, după discuția inițială cu inculpatul s-a reîntâlnit cu acesta pe drum și a primit de la el două cornuri.

Deși martorii indicați anterior nu au putut da detalii foarte exacte despre data și ora la care s-au petrecut evenimentele la care au făcut referire, unii dintre ei fiind puși în dificultate în momentele în care Ie-a fost solicitat sa dea relații despre activitățile lor imediat următoare sau anterioare acestei perioade, instanța de fond a considerat că nu poate înlătura declarațiile în condițiile în care acestea se coroborează fiecare între ele și fiecare cu declarația inculpatului, în plus nefiind infirmate prin alte probe. Faptul ca relatările martorilor nu sunt foarte exacte cu privire la unele detalii este influențat în mod direct de modul în care fiecare dintre ei a perceput evenimentul în cauza, de importanța pe care i-au acordat-o în contextul în care s-a petrecut în ziua în care s-a aflat de uciderea victimei, un eveniment rar în comunitate (martorul I.A.

chiar precizează că își aduce aminte de întâlnirea cu inculpatul întrucât ".. era singurul care cumpăra acel tip de suc și a doua zi, duminică, a aflat că inculpatul este bănuit că l-ar fi omorât pe P.V."), de propria vârsta și modul în care aceasta, în mod inevitabil afectează capacitatea fiecăruia de a percepe, memora și reda evenimentele la care a asistat.

În plus, în aprecierea acestor probe și a importanței lor în cauză s-a avut în vedere si faptul ca inculpatul a făcut referire la o parte din acești martori încă din fazele inițiale ale urmăririi penale, atât în declarațiile din dosarul de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată sesizată cu propunerea de arestare preventivă împotriva sa, neputându-i fi imputat ca aceștia nu au fost ascultați mai devreme, și cu atât mai mult intervalul de timp scurs între momentul comiterii faptei și momentul ascultării în instanță a martorilor neputând justifica prin el însuși concluzia ca declarațiile sunt făcute pro causa, și că ar fi contrare adevărului.

Cât privește proba esențială pe care se sprijină acuzațiile împotriva inculpatului, respectiv evidențierea pe coada furcii aparținând acestuia a unei microurme, în care prin analiza genetica s-a pus in evidenta un profil genetic cromozomial Y unic, incomplet, in corespondenta cu caracterele genetice haplotipul Y de referința al victimei P.V., s-a reținut că această probă științifică nu stabilește în mod cert existența unei agresiuni în care să fi fost folosită și furca inculpatului, după cum nici nu stabilește identitatea agresorului, și nici măcar existenta unui contact fizic intre obiect și victimă, transferul de materie putând interveni și în alte împrejurări sputa, atingerea unor obiecte pe care Ie-a folosit și victima, etc.. Potrivit instanței de fond, faptul că în urma analizei probei nu s-a putut stabili ce anume substanță este cea din care s-au prelevat microurmele sânge, sputa, fragmente epiteliale, etc.., înlătură de plan concluzia certă stabilită exclusiv în baza expertizei ADN ca furca este obiectul folosit pentru a lovi in prima faza a conflictului victima, referirea la concluziile raportului de expertiza medico - legala nefiind foarte relevantă în condițiile în care nu atesta decât că furca ar fi putut fi obiectul contondent folosit de inculpat la agresarea victimei (după cum la fel de bine ar fi putut fi orice,

alt obiect alungit cu aceleași caracteristici generale, coada de la unelte agricole, ciomagul găsit lângă victima, etc..). Instanța de fond a apreciat că toate aceste probe administrate creează un dubiu serios cu privire la identitatea autorului faptei reclamate, dubiu care in raport de principiile care guvernează procesul penal operează in favoarea inculpatului (in dubio pro reo), acesta beneficiind in continuare de prezumția de nevinovăție, în accepțiunea art. 66 C. proc. pen. ridicata la rang de principiu prin art. 52 C. proc. pen.

Prezumția de nevinovăție se regăsește și în dispozițiile art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, orice persoană acuzată de o infracțiune fiind prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită, purtând si asupra problemei sarcinii probei, care revine in principiu Ministerului Public, iar îndoiala profită persoanei acuzate (Comisia, raportul din 30 martie 1963 în cauza Austria împotriva Italiei). În orice caz, condamnarea inculpaților în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăție este de natură să atragă constatarea încălcării articolului 6 paragraful 2 din Convenție (Curtea, T. împotriva Austriei, hotărârea din 20 martie 2001). 2. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că reprezintă rezultatul unei analize incomplete a probatoriului administrat.

Rezumând expunerea argumentelor, apelantul a invocat certitudinea și evidența cu care se impune în cauză concluzia, ce rezultă din probele administrate, că în data de 01 noiembrie 2008, orele 15:00, victima P.V. a plecat cu oile de la stâna familiei B., martorii B.I. și B.Y. plecând în direcția opusă, iar la ora 17:30, în aceeași zi, victima a fost găsită decedată de martorul Ș.S.; uciderea victimei a avut loc astfel între orele 15.00-17.00. Distanta dintre locul faptei și domiciliul inculpatului, de 3 km, se parcurge cu bicicleta în 10 minute.

Cum martorii P.I., P.M., la care inculpatul a venit la ora 16:00, I.A., cu care acesta s-a întâlnit la ora 15:00, B.M., la care inculpatul a mers la ora 15:00, respectiv P.M., care s-a reîntâlnit cu inculpatul la ora 16:00, nu fac decât să dovedească tocmai lipsa de veridicitate a acestor probe, întrucât inculpatul nu poate fi prezent, în același timp, în locuri diferite, rezultă singura concluzie logică și certă, care se impune, și anume aceea că între orele 16:00-17:00, interval rămas neacoperit, inculpatul s-a deplasat în câmp, unde a găsit-o pe victimă păscând oile în cultura lui și l-a agresat pe acesta prin aplicarea unor multiple lovituri, ce au condus la decesul victimei.

Cu privire la criticile aduse de instanța de fond analizei genetice, apelantul a precizat că inculpatul a recunoscut că în data de 01 noiembrie 2008 a luat furca și a pus-o în căruță, folosind-o la lucerna și a subliniat faptul că inculpatul nu a prezentat o justificare valabilă pentru prezența ADN-ului, chiar și incomplet, al victimei pe coada furcii sale, mai ales în condițiile în care inculpatul a susținut că nu a avut nici un contact cu victima. În concluzie, inculpatul s-a deplasat cu căruța în care avea furca la și de la locul crimei, iar după aceea a lăsat căruța în curte, deplasându-se numai cu bicicleta. Pentru toate aceste motive, apelantul, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și condamnarea inculpatului M.T.

pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. Față de motivele de apel, inculpatul a depus concluzii scrise în fața instanței de control judiciar. Procedând conform dispozițiilor imperative ale art. 378 alin. (1) indice 1 C. proc. pen., instanța de apel a ascultat pe inculpat, care, în esență, și-a menținut declarațiile anterioare, precizând că dacă s-ar fi știut vinovat de comiterea faptei, ar fi făcut dispărută furca, până la data percheziției, precum și faptul că el s-a întâlnit cu victima cu o zi înainte, în data de 31 octombrie 2008, când a surprins-o cu oile în cultura sa și a atenționat-o verbal să nu se mai repete. Totodată, la termenul din data de 04 noiembrie 2011, instanța de apel a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală din 7 noiembrie 2008 întocmit de I.N.M.L.

M.M., având ca principal obiectiv stabilirea naturii microurmelor biologice prelevate de pe coada furcii, dacă provin din sânge, spută sau celule epiteliale, întrucât din raportul anterior a rezultat că doar urmele prelevate de pe partea metalică a furcii au fost examinate cu kiturile de identificare rapidă a urmelor de sânge de natură umană, fiind înaintată spre examinare și furca, corp delict, care, potrivit procesului verbal din 11 martie 2009, a fost ridicată din posesia inculpatului la data de 11 martie 2009, deci la un interval de cca. 4 luni de la comiterea faptei, interval în care furca a fost în continuare folosită în gospodărie de către inculpat.

S-a dispus, de asemenea, întocmirea unui referat de evaluare psihologică a inculpatului, depunându-se, în acest sens, referatul de evaluare din 25 noiembrie 2010. Astfel, s-a depus la dosar raportul la suplimentul de expertiză medico-legală, examen ADN din 1 iunie 2011, probă în raport de concluziile căreia instanța de apel a solicitat I.N.M.L. M.M. să se pronunțe în sensul avizării uneia dintre ele, întrucât concluziile celor două acte medicale, raportul de expertiză din 13 mai 2009 și raportul la suplimentul de expertiză din 1 iunie 2011 sunt contradictorii. Prin avizul înaintat la data de 5 octombrie 2011, Comisia Superioară de Medicină Legală a aprobat ambele acte medico-legale efectuate la I.N.M.L.

București, precizând că aparenta contradicție s-a datorat faptului că într-o primă etapă de analiză s-a obținut un ADN incomplet. Instanța de apel, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, pe baza lucrărilor și a materialului din dosar, precum și a probelor noi, conform art. 371 și 378 C. proc. pen., a apreciat că apelul parchetului este nefondat, iar soluția instanței de fond este legală și temeinică. Astfel, în ceea ce privește probele testimoniale prin prisma cărora apelantul a adus critici instanței de fond, insistând asupra faptului că inculpatul nu justifică întregul interval de timp cuprins între orele 15:00-17:30, interval în care s-a stabilit în mod cert și necontestat de nimeni că a avut loc uciderea victimei P.V., instanța de apel a constatat că, dimpotrivă, inculpatul, prin activitățile a căror desfășurare reală reușește să o dovedească acoperă, practic, aproape întregul interval de cca.

2 ore în care s-a produs fapta, iar mijlocul de deplasare folosit de inculpat și specificat expres de toți martorii audiați cu privire la acest interval de timp, a fost bicicleta, fără ca vreunul să facă referire la existența vreunei furci, pe care ar fi și greu să o prezumăm atașată la bicicletă, se coroborează cu lipsa oricărei probe sau chiar indiciu de deplasare a inculpatului cu căruța, în câmp sau în localitate în acest interval de timp. Toate aceste motive au condus la concluzia neveridicității susținerii apelantului în sensul că în interiorul acestui interval de timp inculpatul a luat căruța, la care era atașată furca și a mers în câmp, unde l-a găsit pe P.V.

cu oile în cultura lui de orz, pe care l-a lovit inițial cu furca în cap în timp ce se afla în poziție ortostatică iar după ce a căzut, l-a lovit repetat cu picioarele, pentru ca după toate acestea să se întoarcă în sat, fără să fie văzut de cineva când se ducea sau se întorcea cu căruța de la câmp, iar mai departe să se ducă la domiciliul său, unde lasă căruța, ia bicicleta și efectuează toate deplasările indicate de el și dovedite cu martori. Deși prin declarațiile date asupra orei unii dintre martori aparent se contrazic, instanța de apel a apreciat că nu trebuie omis, pe lângă argumentele aduse de prima instanță cu privire la percepțiile personale influențate de o serie de factori, nici faptul că în cauză primele declarații luate martorilor Ș.A., V.T., B.I., C.D.

și D.I. datează din 11 martie 2009, ale martorilor P.M., P.I. și C.M. datează din 11 iunie 2009, doar martorii B.M., căreia inculpatul i-a spus despre discuția cu victima din 31 octombrie 2008, Ș.S., care a descoperit cadavrul și B.Y., proprietarul turmei, fiind audiați în data de 02 noiembrie 2008, imediat ulterior faptei. De asemenea, nici martorii solicitați de inculpat în apărarea sa nu au fost audiați în faza de urmărire penală, fiind audiați prima oară ulterior datei de 03 septembrie 2009, când s-a dispus trimiterea în judecată. În mod suplimentar, așa cum a reținut prima instanță, contradicțiile nu sunt de esență, existența evenimentelor din ziua respectivă și mai ales ordinea succesiunii lor fiind veridică și dovedită prin concordanța existentă între declarațiile martorilor, pe de o parte, precum și între declarațiile martorilor și cele ale inculpatului, pe de altă parte.

Din alt punct de vedere, instanța de apel a constatat și faptul că, procedural, nu inculpatul este cel care trebuie să facă dovada modului în care și-a petrecut un anumit interval de timp, într-o manieră mai justificată sau mai puțin justificată, acesta nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția, conform art. 66 C. proc. pen, atâta timp cât apreciază că în cauză nu s-a făcut dovada vinovăției sale, ci apelantul era cel care trebuia să arate cu dovezi temeinice, care să se coroboreze între ele, că inculpatul a comis infracțiunea imputată între orele indicate, parchetul neputând invoca drept probă lipsa de dovadă contrară din partea inculpatului, beneficiar al prezumției de nevinovăție.

S-a constatat astfel că nu există nicio probă directă, niciun martor ocular care să fi observat împrejurările în care victima a decedat, singura probă pe care s-a bazat acuzarea fiind raportul de expertiză medico legală ADN efectuat la urmărirea penală, care a concluzionat că pe obiectul corp delict (furca inculpatului) s-a regăsit alături de profilul ADN al inculpatului și al unui bărbat înrudit pe linie masculină cu acesta, probabil tatăl inculpatului, și un profil genetic incomplet asemănător cu al victimei. Aceste concluzii cu valoare de probabilitate au fost însă înlăturate de completarea la raportul de expertiză și avizul I.M.L. M.M., dispuse în faza de apel, care exclud varianta ca pe furca obiect delict să se regăsească ADN-ul victimei.

Astfel, prin suplimentul la expertiză dispus de instanța de apel, a fost reanalizat și extractul ADN rezultat din proba prelevată cu tampon steril de pe coada furcii, iar la această analiză subsecventă a rezultat, din aceeași probă prelevată inițial, un profil ADN mixt cvasi-complet, provenit de la doi bărbați înrudiți pe linie masculină. S-a menționat că în acest amestec se regăsesc caracterele genetice autozomale și cromozomiale ale suspectului M.T. alături de cele ale unui alt bărbat, înrudit pe linie masculină cu acesta. Cu privire la cele ale victimei, prin concluziile suplimentului la raportul de expertiză s-a reținut, în mod tranșant, că nu se mai regăsesc în acest amestec caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y din profilul ADN de referință al victimei.

Expresia din completarea la raportul de expertiză „pe obiectul corp delict nu se mai regăsesc caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y din profilul ADN de referință al victimei" nu trebuie interpretată în niciun caz în sensul că ar fi existat aceste urme și ele ar fi dispărut datorită trecerii timpului întrucât niciun moment în cuprinsul raportului nu se arată că nu se poate concluziona, urmele fiind deteriorate datorită condițiilor de mediu ci dimpotrivă se explică faptul că indicarea inițială a lui P.V. ca posibil contribuitor al urmelor de pe mânerul furcii s-a făcut în condițiile în care între profilele victimei P.V. și suspectului M.T.

există o multitudine de corespondențe și pentru această probă s-a obținut într-o primă etapă de analiză un profil ADN incomplet (aceasta în condițiile în care raportul de expertiză inițial a fost efectuat pe baza probelor ridicate prin umectare cu tampon steril și abia în faza de apel a fost pusă la dispoziția comisiei furca obiect delict pentru a fi examinată în totalitate și a se ridica toate probele necesare pentru analiză și în plus completarea la raportul de expertiză s-a efectuat prin folosirea unor Kituri speciale de amplificare). În consecință, pentru aceste considerente, instanța de apel a constatat că împrejurarea că furca ar fi obiectul cu care a fost comisă infracțiunea de omor nu este susținută de probele administrate.

De altfel, ar fi fost greu de crezut că, față de urmările produse, dacă s-ar fi acționat cu acest obiect nu s-ar fi identificat urme de sânge cu ocazia examinării, or absența sângelui pe furca inculpatului a fost constatată atât în raportul inițial cât și în completarea la raport, astfel cum a fost avizat. Mai mult, instanța a apreciat că deși furca a fost ridicată de la inculpat după 4 luni de la comiterea faptei, acest lucru nu poate fi folosit în niciun caz în defavoarea inculpatului, fiind obligația organelor judiciare să identifice, să ridice și să conserve probele, întrucât inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și orice dubiu îi profită, și mai mult, raportul de expertiză nu a concluzionat că s-ar fi depistat urme de răzuire, de ștergere, spălare sau alte asemenea fapte, aceste împrejurări fiind necesar să fie dovedite și susținute de probe întrucât nu se pot presupune.

Instanța de apel a considerat că nu se poate ignora nici împrejurarea că pe hainele victimei nu s-a regăsit ADN-ul inculpatului, iar pe hainele inculpatului nu s-a regăsit ADN-ul victimei, relevant în acest sens fiind raportul de expertiză medico-legală efectuat la urmărirea penală. Dimpotrivă, pe hainele victimei și o bâtă găsită în apropierea acestuia s-a regăsit alături de ADN-ul victimei și cel al unui bărbat neidentificat, însă ADN-ul inculpatului nu a fost descoperit în niciuna dintre aceste probe. Astfel, din concluziile primei expertize medico-legale, în care au fost supuse spre comparare ADN de referință al inculpatului cu probele prelevate din depozitul subunghial de la ambele mâini ale victimei și cu cele prelevate de pe hainele victimei din momentul decesului, adică pantaloni, cămașă, pulovere, s-a reținut că au fost descoperite urme de sânge doar la nivelul cămășii și nasturilor de la puloverul victimei, ce s-a dovedit a fi al victimei.

În concluzie, fiind astfel înlăturată, din punct de vedere științific, și singura probă invocată în acțiunea penală formulată împotriva inculpatului, care de altfel nu se corobora cu ansamblul materialului probator administrat în faza de urmărire penală și în primă instanță și constatând că, în cauză, nu există nicio probă sau vreun indiciu care să atragă calitatea de suspect a inculpatului, instanța de control judiciar a apreciat că soluția atacată este legală și temeinică, deoarece nu inculpatul este cel care a ucis-o pe victimă. 3. Împotriva deciziei amintite a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, apreciind ca nelegale hotărârile pronunțate în cauză, susținând că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului M.T., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. c) C. proc.

pen., deși la dosar există probe ce dovedesc că inculpatul e autorul omorului. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, circumscrise cazurilor de casare reglementate în art. 385 9 pct. 9, 10, 17, 18 C. proc. pen. se aduc următoarele argumente: În sprijinul vinovăției inculpatului stau, în opinia procurorului, o serie de elemente de care instanțele nu au ținut seama. Astfel, de la începutul cercetării penale, inculpatul a fost considerat posibil autor al faptei, pornindu-se de la constatarea că victima (cadavrul) a fost găsit în cultura de grâu de pe terenul inculpatului, iar inculpatul însuși recunoscuse că în după amiaza zilei precedente avusese o discuție contradictorie cu victima P.V., după ce o surprinsese pășunând oile pe proprietatea sa cultivată cu grâu, aspect confirmat de martora B.M.

De asemenea, obiectele ridicate din domiciliul inculpatului cu ocazia percheziției efectuate, o furcă având urme de culoare brun roșcată ce păreau a fi sânge, prin raportul de expertiză medico-legală stabilindu-se un profil cromozomial Y unic incomplet, dar și faptul că între caracterele genetice din haplotipul Y de referință al victimei și cele evidențiate pe probă existând o concordanță perfectă, reprezintă elemente pe care instanțele nu le-au avut în vedere și nu le-au valorificat corespunzător la dezlegarea acțiunii penale.

În viziunea procurorului, instanța de fond a înlăturat în mod neîntemeiat această probă cu valoare științifică, motivând greșit că transferul de materie pe coada furcii aparținând inculpatului ar fi putut interveni și în alte împrejurări spută, atingere, întrucât organele de urmărire penală au ridicat de pe coada furcii urme brun - roșcate ce păreau a fi de sânge, iar pe de altă parte, întregul conținut al raportului de expertiză genetică ADN evidențiază că toate urmele examinate au fost de sânge, și nu de altă natură (cum ar fi sputa). Se mai susține că și instanța de apel a procedat la o eronată interpretare a concluziilor suplimentului efectuat la raportul de expertiză medico-legală examen ADN.

Astfel, sintagma folosită în concluziile întocmite, conform căreia caracterele genetice autozonale și cromozomiale Y din profilul ADN de referință al victimei nu se mai regăsesc în acest amestec vizează situația la momentul examinării, însă nu înlătură și nu influențează în niciun fel constatările inițiale înscrise în raportul de expertiză medico-legală efectuat în faza urmăririi penale, cum greșit au stabilit instanțele.

În această logică se înscrie, în opinia procurorului, și mențiunea făcută în cuprinsul aceluiași supliment de expertiză cu privire la cantitatea insuficientă de material genetic sau la degradarea acestuia prin expunere la factorii de mediu, ceea ce este firesc, ținând seama de timpul scurs între data săvârșirii faptei și data întocmirii suplimentului raportului de expertiză (1 noiembrie 2008, respectiv 1 iunie 2011). Un alt aspect înfățișat în sprijinul motivelor de recurs invocate de către procuror a fost acela al omisiunii instanței de apel de a avea în vedere avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.M.L. M.M. București din 22 septembrie 2011 prin care au fost aprobate ambele acte medico - legale, aviz la care nu se face nicio referire în considerentele deciziei.

O altă critică privește aspectul că atât prima instanță, cât și cea de prim control judiciar nu au analizat concluziile actului medico-legal din 21 iulie 2009 al Serviciului Județean de Medicină Legală Slatina care a concluzionat că furca obiect corp delict supusă examinării poate fi obiectul contondent folosit la agresarea victimei. În fine, procurorul mai arată că prin probele propuse și administrate de instanța fondului, inculpatul nu a dovedit în niciun fel acțiunile întreprinse după ora 16 ale acelei zile, în sensul că în jurul orei 17-17:30 (ora săvârșirii faptei) s-ar fi aflat în alt loc, iar experimentul judiciar efectuat a demonstrat că traseul de la locul comiterii faptei până la domiciliul inculpatului putea fi parcurs de către acesta cu calul și căruța în 23 minute.

Examinând hotărârile recurate, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, prin prisma criticilor aduse de procuror, în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune: Atât prima instanță, cât și instanța de apel în baza probelor aflate la dosarul cauzei, precum și a probelor noi administrate în faza controlului judiciar, au apreciat că în cauză nu există nicio probă sau vreun indiciu care să atragă calitatea de suspect a inculpatului în săvârșirea faptei, iar instanța de apel a înlăturat din ansamblul probator al cauzei și singura probă invocată în acțiunea penală împotriva inculpatului, respectiv concluziile raportului de expertiză medico-legală cu privire la împrejurarea că furca ar fi obiectul cu care a fost comisă infracțiunea de omor, urmare a analizei ADN.

În motivarea soluției de achitare a inculpatului, instanțele au procedat la evaluarea declarațiilor martorilor, dar și a probelor cu caracter științific - expertiză medico-legală. Astfel, instanța de prim control judiciar a apreciat că inculpatul a făcut dovada faptului că în intervalul orar în care s-a reținut în mod cert că a fost ucisă victima, nu s-a aflat la locul infracțiunii, ci, dimpotrivă a desfășurat alte activități, iar din această perspectivă, susținerile acuzării cu privire la aspectul că inculpatul ar fi luat căruța și s-ar fi deplasat pe câmp unde, găsind victima ar fi agresat-o, sunt nefundamentate. În faza judecării apelului, instanța de control judiciar a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale, context în care s-a reanalizat și extractul ADN rezultat din proba prelevată cu tampon steril de pe coada furcii.

Instanța de apel a interpretat concluziile suplimentului efectuat la expertiza medico-legală în sensul că au fost de natură a înlătura cele stabilite inițial cu privire la varianta ca pe furca obiect delict să se regăsească ADN-ul victimei. Astfel, Curtea a motivat că sintagma din completarea adusă raportului de expertiză „pe obiectul corp delict nu se mai regăsesc caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y din profilul ADN de referință al victimei" nu trebuie interpretată în niciun caz în sensul că asemenea urme ar fi existat și ele ar fi dispărut cu trecerea timpului. S-a arătat că, de altfel, raportul de expertiză a evidențiat că indicarea inițială a lui P.V. ca posibil contribuitor al urmelor de pe mânerul furcii s-a datorat condițiilor în care profilele victimei și inculpatului se aseamănă, prezentând o multitudine de corespondențe.

Un alt argument a fost acela că la data întocmirii suplimentului de expertiză, a fost pusă la dispoziția comisiei de expertiză furca obiect delict pentru a fi examinată în totalitate. Înalta Curte de Casație și Justiție nu își propune să efectueze propriul demers analitic, examenul cu privire la aprecierea probelor în cauză, ca operațiune finală a activității de probațiune, la măsura în care probele din prezenta cauză conturează încrederea că sunt în concordantă cu adevărul și nici să examineze măsura în care instanțele și-au onorat obligația de a dovedi netemeinicia împrejurărilor ce formează obiectul probațiunii, onus probandi. Cu toate acestea însă, Înalta Curte de Casație și Justiție amintește că pentru a afla adevărul și a face o corectă aplicare a legii penale, instanța trebuie să satisfacă anumite cerințe în aprecierea probelor, un prim aspect constituindu-l obligația de a nu omite de la evaluare niciuna din probele administrate.

Din această perspectivă, criticile avansate de procuror cu referire la greșita înlăturare a concluziilor raportului de expertiză medico - legală efectuat în faza urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.M.L. M.M. (din 22 septembrie 2011) a aprobat ambele acte medico-legale întocmite în cauză - sunt fondate. În același registru se înscrie și omisiunea instanțelor de a evalua în cadrul probațiunii, concluziile actului medico - legal din 21 iulie 2009 al Serviciului Județean de Medicină Legală Slatina. Asemenea omisiuni ale instanței de apel de a se pronunța cu privire la unele probe administrate, esențiale de altfel în plan probator, și de natură a influența dezlegarea acțiunii penale, sunt în măsură a atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen. Pe de altă parte, evaluarea completă și justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o analiză minuțioasă a materialului probator și apoi pe o sinteză rațională a evaluărilor făcute, pe examinarea probelor în ansamblul lor. Din această perspectivă, în speța de față, instanța de apel avea obligația de a interpreta corespunzător concluziile actelor medico-legale efectuate în cauză, având în vedere că avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală le aproba și, de asemenea, în motivarea soluției se impunea a se face referire la acest aviz. Este știut că înlăturarea unei probe se face de către organul judiciar în mod motivat în contextul în care o asemenea probă nu se înscrie, în planul coroborării, în registrul probator al cauzei.

Este criticabil faptul că în cuprinsul deciziei instanței de prim control judiciar nu se face vorbire de avizul Comisiei Superioare de Avizare și control a actelor medico-legale, prin care se statuase cu privire la aprobarea ambelor acte medico-legale efectuate la I.N.M.L. București, iar instanța a concluzionat în mod categoric în sensul că suplimentul de expertiză efectuat înlătură concluziile inițiale, fără însă a oferi argumente suficiente. De altfel, argumentele aduse de Curte în înlăturarea concluziilor expertizei medico-legale din faza urmăririi penale nu sunt convingătoare, iar aprecierea că acele contradicții ce au rezultat în urma probei testimoniale cu privire la situația de fapt nu ar fi esențiale, este eronată, atâta timp cât cauza nu a fost lămurită sub toate aspectele (în acest sens, a se evalua corespunzător declarațiile martorilor Ș.A., V.T., B.I., C.D., D.I., P.M., P.I., C.M.).

În raport cu exigențele ce s-ar fi impus a fi satisfăcute în materia aprecierii probelor, Curtea a considerat în mod nejustificat ca neesențiale contradicțiile ce existau între probe, iar pe de altă parte a înlăturat, tot în mod nejustificat și neconvingător motivat, concluziile cu caracter științific, ajungând la certitudine, fără însă a se baza pe un material probator complet și fără a evalua în mod corespunzător pe cel existent. În acest sens este de remarcat, printre altele, maniera în care instanța de apel a statuat cu privire la faptul că inculpatul ar fi desfășurat anumite acțiuni în intervalul orar în care s-a comis infracțiunea, astfel încât teza acuzării nu se confirmă. S-a omis, însă, a se constata că asupra orei la care martorii audiați în cauză, Ș.A., V.T., B.I., C.D., D.I.; alții, ar fi perceput cu propriile simțuri, prezența inculpatului, aceștia au revenit cu ocazia reaudierii lor.

Stabilirea intervalului de timp în care prezența inculpatului a fost sesizată constituia un element extrem de important în conturarea situației de fapt și, în mod implicit, în dezlegarea corectă a acțiunii penale. Pe de altă parte, invocarea factorului trecerii timpului în justificarea unei atitudini procesuale inconsecvente în relatarea unor aspecte importante de către martori nu poate fi primită, în contextul în care revenirea acestora asupra propriilor susțineri din faza de urmărire penală nu s-a fundamentat pe argumente plauzibile și temeinice. În fine, în mod eronat instanțele au reținut inexistenta vreunei contradicții cu referire la derularea evenimentelor din ziua respectivă și, îndeosebi, la succesiunea acestora, în împrejurarea în care declarațiile martorilor nu au permis stabilirea unei situații de fapt certe.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de prim control judiciar nu a acordat semnificația cuvenită cerințelor în aprecierea probelor. În virtutea argumentelor ce preced și în considerarea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 208 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casând decizia atacată și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În condițiile în care se va aprecia că declarațiile martorilor audiați în cauză relevă aspecte contradictorii privind stabilirea împrejurărilor de fapt, instanța de apel are obligația, în contextul efectului devolutiv al acestei căi de atac, să lămurească în mod corect și complet aspectele de fapt ale cauzei, sens în care va aprecia în privința extinderii probatoriului, în sarcina sa existând obligația de a lua măsuri pozitive în scopul completării materialului probator pentru a statua cu valoare de certitudine în ce împrejurări victima a fost agresată. Cum neregularitatea constatată afectează decizia instanței de apel, ca urmare a omisiunii de a se pronunța cu privire la unele probe administrate, esențiale în cauză, de natură a garanta drepturi și a influența dezlegarea acțiunii penale, Înalta Curte de Casație și Justiție nu va mai analiza celelalte cazuri de casare invocate.

În cauză, cheltuielile judiciare avansate cu ocazia soluționării procesului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 208 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, aceleiași instanțe. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimatul inculpat M.T. în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2012.