ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1252/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 februarie 2011, Curtea de Apel

Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, conform art. 160 și art. 300/1

alin. (1) și (3) C. proc. civ., a constatat că măsura arestării preventive a

inculpatului T.M.F. este legală și a menținut-o.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Galați, față

de probele administrate până în prezent a constatat că măsura arestării

preventive a inculpatului T.M.F. a fost luată cu respectarea condițiilor impuse

de art. 143 și art. 148 lit. a) și f) C. proc. civ., având în vedere modul și

împrejurările concrete în care inculpații au săvârșit faptele, gradul ridicat

de pericol social al faptelor săvârșite, atitudinea procesuală a inculpaților,

constatând că lăsarea în libertate a inculpatului T.M.F. ar prezenta un pericol

concret pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul T.M.F.

și a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a

nu părăsi localitatea, având în vedere ca ceilalți coinculpați sunt judecați în

stare de libertate și inculpatul nu prezintă pericol public.

La data de 19 noiembrie 2008 Direcția Națională

Anticorupție Serviciul Teritorial Galați s-a sesizat din oficiu despre faptul

că inculpatul M.L., în calitate de ofițer de poliție, inspector principal în

cadrul IPJ Brăila, Serviciul Investigații Criminale, a primit cu titlu de mită

suma de 500 Euro și o sticlă de whisky de la inculpatul B.N., în scopul de a nu

consemna în declarația martorei victime M.V.G., din data de 28 august 2007, că

este victima traficului de persoane săvârșit de nepotul său, inculpatul T.M.F.,

de a nu verifica informațiile furnizate în acest sens de martorii M.M. și M.V.,

părinții victimei și de a acoperi activitatea infracțională a inculpaților T.M.F.

și B.N.

La data de 9 august 2007, martorii M.M. și M.V. au

formulat la IPJ Brăila o plângere cu privire la dispariția de la domiciliu a

fiicei lor M.V.G., plângerea fiind consemnată în fața inspectorului principal M.L.

și înregistrată sub nr. 36587 din 13 august 2007. La data de 13 august 2007

inculpatul M.L. a fost încunoștințat de martorii M.M. și M.V. despre faptul că

fiica lor, M.V.G., se află în Spania și este victima traficului de persoane,

săvârșit de inculpatul T.M.F., care face parte dintr-o grupare de proxeneți.

Inculpatul M.L. i-a luat o declarație martorei M.M. în data de 13 august 2007,

însă nu a lăsat-o să consemneze în cuprinsul acesteia că fiica sa este victima

traficului de persoane. Inculpatul M.L. a constatat că martorii M.M. și M.V.

insistă pentru clarificarea situației fiicei lor, astfel, în data de 13 august

2007 le-a spus că trebuie să se adreseze Serviciul de Combatere a

Criminalității Organizate Brăila.

În dimineața zilei de 14 august 2007, martora M.M. și

fiul său au fost conduși de inculpatul M.L. la Serviciul de Combatere a Criminalității

Organizate Brăila, unde a formulat o plângere sesizând că fiica sa M.V.G. a

dispărut de la domiciliu în împrejurări suspecte, fiind posibil ca aceasta să

fie victimă a traficului de ființe umane.

Deși nu mai avea competență să continue cercetările,

inculpatul M.L. nu a clasat lucrarea și nici nu a trimis-o îndată procurorului

în vederea sesizării organului competent.

Din cercetări a rezultat că inculpatul T.M.F. a aflat

de plângerea de dispariție formulată de martora M.M. la IPJ Brăila și la data

de 14 august 2007 a adus-o în țară pe martora M.V.G., pentru a da declarație în

sensul că nu-1 cunoaște și nu este victima traficului de persoane. Aceasta a

fost sechestrată până la data de 28 august 2007 de inculpații T.M.F. și B.N.,

în apartamentul celui din urmă din municipiul Brăila.

Începând cu 14 august 2007 inculpatul M.L. a păstrat

abuziv plângerea în lucru, fără a desfășura vreo activitate în sensul

verificării informațiilor furnizate de M.M. și M.V. în baza unei înțelegeri cu

inculpatul M.L.

În ziua de 28 august 2007, inculpații T.M.F. și B.N.

au escortat-o pe partea vătămată M.V.G. la sediul IPJ Brăila și i-au predat-o

acestuia pentru audieri, ofițerul de poliție cunoscând că aceasta era

amenințată și prelucrată cu privire la ceea ce trebuia să declare. La data de

28 august 2007, după audierea părții vătămate inculpatul M.L. a procedat la

clasarea plângerii de dispariție, și după terminarea audierii, inculpații T.M.F.

și B.N. au sechestrat-o pe partea vătămată în același apartament până la data

de 30 august 2007.

În data de 1 septembrie 2007 inculpatul B.N. a

urcat-o pe partea vătămată M.V.G. într-un autocar cu destinația Spania, fiind

preluată în orașul Malaga de inculpatul T.M.F. și fratele acestuia T.G. în

perioada ce a urmat inculpatul T.M.F. i-a reținut actele și a obligat-o sa se

prostitueze, sumele obținute fiind folosite în interes personal de învinuit.

Inculpatul T.M.F. a promis sume de bani, respectiv

500 Euro și foloase necuvenite, respectiv o sticlă de wisky în valoare de 100

de Euro inculpatului M.L. pentru a nu verifica informațiile furnizate de

martorii M.M. și M.V. și pentru a acoperi activitatea desfășurată.

Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate

precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că

recursul declarat inculpatul T.M.F., este nefondat, pentru considerentele se

vor arăta în continuare:

Inculpatul a fost trimis în judecată prin

rechizitoriul nr. 208/P/2008 din 15 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciul

Teritorial Galați pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în

mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1), (2), (3) C. pen. și dare de mită

prevăzută în art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 și art. 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Verificând recursul în raport de actele dosarului și

de dispozițiile prevăzute de art. 148, art. 160 indice b și art. 300 indice 2 C.

proc. civ. se constată că măsura arestării preventive și menținerea acesteia a

fost luată în conformitate cu dispozițiile legale.

Astfel, față de materialul probator administrat

rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. a) și lit. f)

și art. 160 indice b C. proc. civ., respectiv temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, inculpatul a săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsa de 4 ani și există probe că

lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Art. 23 din Constituție garantează libertatea

individuală și siguranța persoanei fiind rezultatul faptului că libertatea

individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din

Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această

libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile

constituționale. Prin urmare, art. 23 din Constituție conferă arestării

preventive o configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de restul

operațiunilor firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură

ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și

permite justiției să se deruleze.

Prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate

când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei

măsurii arestări preventive luată față de inculpatul T.M.F. în conformitate cu

dispozițiile legale mai sus evocate, prima instanța, în mod temeinic, a

apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a)

și lit. f) C. proc. pen., nu s-au modificat, astfel a dispus menținerea măsurii

arestări preventive a inculpatului.

Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului T.M.F. se reține că

potrivit art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. dacă inculpatul a fugit ori

s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori

există date ca va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la

judecată și potrivit art. 148 lit. f) C. proc. pen., inculpatul a săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune

măsura arestării preventive a inculpatului.

Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă

administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în

prezent, în cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a

săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină. De asemenea, susținerile

inculpatului în sensul că nu s-a sustras de la urmărirea penală sunt infirmate

de probele administrate, întrucât rezultă din actele dosarului de urmărire

penală că acesta cunoștea calitatea pe care o avea în dosar, respectiv de

învinuit, iar din ordonanța nr. 2 din 21 februarie 2011 emisă pentru

localizarea inculpatului s-a stabilit că la data de 21 februarie 2011 acesta se

afla în municipiul București.

În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în raport de actele

dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la

săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în

sarcina inculpatului art. 189 alin. (1), (2), (3) C. pen. și art. 255 alin. (1)

cu referire la art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/200 sunt sancționate

cu pedepse ce depășesc limita arătată.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă

existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. civ., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din

care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol

concret pentru ordinea publică.

Ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C.

proc. civ., neavând o definiție penală, trebuie particularizată în speță prin

raportare la definiția dată de art. 145 C. pen. noțiunii „public", iar

pericolul concret la care se referă același art. 148 lit. f) este pericolul

particularizat în cauză, în raport de contextul și împrejurările în care s-au

comis infracțiunile, natura acestora și modalitatea de săvârșire.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au

modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci

acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul T.M.F., cu

obligarea aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este

inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (6);

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul T.M.F. împotriva încheierii din 21 martie 2011 a Curții Apel Galați,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 295/44/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 625 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 martie 2011.