AFFAIRE LA ROSA ET ALBA c. ITALIE (N° 5)

SECȚIUNEA A PATRA LA ROSA ȘI ALBA c. ITALIA (N (solicitarea nr. 63239/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 iulie 2006 DEFINIF 11/10/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza La Rosa și Albac.

Italia (n 5), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Bonello Traja Zagrebelsky Garlicki Mijović, dnii Šikuta, judecători și grefier de secțiune, după ce a intenționat în camera Consiliului la 20 iunie 2006, renunțând hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (nr. 63239/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care patru resortisanți ai acestui stat, domnii Mario La Rosa, Giacomo La Rosa, Vincenzo Alba și doamna Maria La Rosa, ( Cel de-al doilea reclamant a decedat la 2 ianuarie 2005. Printr-o scrisoare din 11 martie 2005, domnul Nicola La Rosa a informat grefa cu privire la ce a moștenit cel de-al doilea reclamant și a dorit să se constituie în cadrul procedurii în fața Curții.

Reclamanții sunt reprezentați de domnul A. Anfuso Alberghina, avocat la Caltagirone. În conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament, în cadrul acesteia, camera însărcinată cu soluționarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Printr-o decizie din 18 martie 2004, camera a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile întemeiate pe încălcarea nejustificată a dreptului la respectarea bunurilor reclamanților și dreptul acestora la un proces echitabil guvernului.

Această cerere a fost atribuită celei de-a patra secțiuni, astfel cum a fost modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Reclamanții au deținut un teren situat la Caltagirone și au fost înregistrați la Caltagirone, fișa 139, parcela 139. Prin decretul din 15 aprilie 1980, primarul Caltagirone a autorizat societatea cooperativă Esperia să ocupe de urgență 2 230 de metri pătrați din terenul reclamanților, pentru o perioadă maximă de trei ani, în vederea exproprierii sale pentru motive de interes public. Pe 19 mai 1980, a fost o ocupație materială. Printr-un act notificat la 27 martie 1987, reclamanții au introdus o acțiune în despăgubire împotriva societății Esperia în fața instanței civile din Caltagirone.

Ei susțineau că, deși lucrările efectuate pe teritoriul lor l-au transformat pe acesta, nici un decret de expropriere și nici o despăgubire nu erau luate în considerare. În plus, ei au susținut că ocupația terenului era ilegală, dat fiind că aceasta era urmărită dincolo de termenul limită permis. Cei interesați au invitat instanța să declare că construcția clădirilor a transformat într-un astfel de punct terenul lor, încât a dus la pierderea ireversibilă a binelui. Ei solicitau daune-interese pentru pierderea terenului în limita valorii de piață a acestuia. În plus, ei solicitau o sumă pentru neîndeplinirea terenului. 10. noiembrie 1987, partea pârâtă: la cererea municipiului Caltagirone, iar Tribunalul a acceptat această cerere.

11. Potrivit raportului de experiență depus în 1993, ocupația a vizat 2 538 de metri pătrați de teren și a trebuit să fie legal la 18 mai 1983. La această dată, terenul a fost transformat ireversibil. La expert a estimat că valoarea terenului în 1983 a fost de 64 500 ITL pe metru pătrat. 12. În 1996, tribunalul a ordonat o nouă expertiză pentru recalcularea sumelor care trebuie acordate în conformitate cu legea bugetară nr. 662 din 1996 intrată în vigoare între timp, care a adăugat un paragraf bis la la a art. 5a din Legea nr 359 din 1992. Potrivit acestei noi expertize, având în vedere valoarea terenului estimată în 1983 la 64 500 ITL, plata a fost de 90 080 487 lira italiană (35 492 ITL pe metru pătrat).

13. Prin hotărârea din 12 aprilie 2000, Tribunalul din Caltagirone a declarat că ocupația terenului, autorizată inițial, devenise ilegală începând cu 18 mai 1983 și a constatat că, la acea dată, terenul fusese transformat ireversibil de construcții. Prin urmare, conform principiului exproprierii indirecte (ocuparea achiziționatătiva) În conformitate cu Legea nr. 662 din 1996, a fost necesar să se acorde o despăgubire de 90 080 487 ITL, plus indexare și dobândă. În plus, o despăgubire pentru neîndeplinirea terenului în perioada de ocupație autorizată a fost datorată 14. În mai 2006, reclamanții au declarat că nu au obținut încă toate sumele acordate de instanță. II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 16. Dreptul intern relevant este descris în hotărârea Serrao c. Italia 67198/01, 13 octombrie 2005). ÎN DREPTUL OBSERVAȚIEI PRELIMINARE 17. Curtea constată că al doilea reclamant a decedat la 2 ianuarie 2005, dar că acesta are dreptul, dl Nicola La Rosa, și-a exprimat dorința de a urmări în justiție instanța 18. Curtea consideră că moștenitorul celui de-al doilea reclamant, având în vedere obiectul prezentei cauze, poate pretinde că are un interes suficient pentru a justifica continuarea examinării cererii și, prin urmare, îi recunoaște calitatea pentru a se substitui acestuia în speță (a se vedea, de exemplu, Xc. Franța, Hotărârea din 31 martie 1992, seria A n 234-C, p. 89 alineatul 26). II.

În opinia acestora, această situație le-a afectat dreptul la respectarea bunurilor garantate la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat, în lipsa unui decret de expropriere și de despăgubire. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

Pe admisibilitate 20. Curtea constată că acest lucru nu este în mod vădit greșit întemeiat pe în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz; prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fondul Teze ale părților Reclamanții 21. Cu privire la jurisprudența Curții în materie de expropriere indirectă, reclamanții observă că aplicarea principiului la .. expropriere indirectă la cazul lor nu este în conformitate cu principiul preeminenței dreptului. 22. În această privință, reclamanții subliniază că terenul respectiv a fost ocupat și prelucrat fără a fi adoptat un decret de expropriere.

Acest lucru se întâmplă numai la sfârșitul procedurii în despăgubire în fața instanțelor naționale pe care le-au putut obține o hotărâre judecătorească prin care se declara că are loc o ocupație, decizie care, în același timp, a avut drept consecință declararea lor privată retroactivă de proprietatea lor. 23. În ceea ce privește despăgubirea, care depinde, de asemenea, de inițiativa persoanei în cauză, reclamanții susțin că aceasta nu este capabilă să repare . În această privință, aceștia constată că … 24. Guvernul observă că, în cazul de față, este vorba despre o ocupație de teren în cadrul unei proceduri administrative bazate pe o declarație de interes public. El recunoaște că procedura de expropriere nu a fost pusă în aplicare în termenii prevăzuți de lege, în măsura în care nu a fost adoptat niciun decret de expropriere.

25. În primul rând, ar fi util din punct de vedere public, ceea ce nu a fost pus sub semnul întrebării de instanțele naționale. 26. În al doilea rând, privarea bunurilor astfel cum rezultă din exproprierea indirectă ar fi prevăzută de lege Potrivit guvernului, principiul exproprierii indirecte trebuie considerat ca făcând parte din dreptul pozitiv care începe cel târziu din hotărârea Curții de Casație nr. 1464 din 1983. Jurisprudența ulterioară ar fi confirmat acest principiu și ar fi precizat anumite aspecte ale aplicării sale și, în plus, acest principiu ar fi fost recunoscut prin legea nr. 458 din 27 octombrie 1988 și prin Legea bugetară nr. 662 din 1996. 27. Guvernul concluzionează că, începând din 1983, normele privind exproprierea indirectă erau perfect previzibile, clare și accesibile tuturor proprietarilor de terenuri.

28. 28. 28. În consecință, jurisprudența consolidată a Curții de Casație nu poate fi exclusă din noțiunea de lege în sensul Convenției 29. În ceea ce privește calitatea legii, guvernul recunoaște că faptul că un decret de expropriere nu a fost pronunțat este în sine o încălcare a normelor care prezidează procedura administrativă. 30. Cu toate acestea, având în vedere faptul că terenul a fost transformat în mod ireversibil din cauza construirii unei lucrări de interes public, restituirea acestuia nu mai este posibilă. 31. Guvernul definește exproprierea indirectă ca rezultat al interpretării sistematice de către judecătorii principiilor existente, care urmăresc să garanteze că interesul general prevalează asupra interesului particularilor, atunci când lucrarea publică a fost realizată (transformarea terenului) și că acesta răspunde interesului public.

32. În ceea ce privește cerința de a asigura un echilibru corect între sacrificiul impus persoanelor fizice și compensația acordată acestora, guvernul recunoaște că administrația este ținută de persoana particulară. 33. Cu toate acestea, această despăgubire poate fi mai mică decât prejudiciul suferit de persoana în cauză, având în vedere că exproprierea indirectă răspunde unui interes colectiv și că, în ceea ce privește administrația, se referă numai la forma, și anume încălcarea normelor care prezidează procedura administrativă. 34. Cu toate acestea, având în vedere că exproprierea indirectă răspunde unui interes colectiv, guvernul susține că suma în cauză se încadrează în marja de apreciere lăsată statelor pentru a stabili o despăgubire care este în mod rezonabil legată de valoarea bunului.

reamintește, de asemenea, că, având în vedere aceste considerații, guvernul concluzionează că echilibrul corect a fost, de asemenea, respectat. 2.Recuperarea Curții cu privire la existența unei ingerințe 36. Curtea reamintește că, pentru a determina dacă a avut loc o priveliste de bunuri, trebuie să se examineze nu numai dacă a existat deposedare sau expropriere formală, ci și dacă s-a privit dincolo de aparențe și dacă s-a analizat realitatea situației în litigiu. De asemenea, este important să se verifice dacă această situație a fost echivalentă cu o expropriere de facto (Sporrong și Lönnroth c. Suedia, Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A n 52, pp. 24-25, § 63). 37. Curtea arată că, prin aplicarea principiului de proprietate indirectă, tribunalul din Caltagirone a considerat că reclamanții sunt privați de proprietatea lor din momentul în care ocupația terenului a încetat să mai fie legală.

În lipsa unui act formal de expropriere, constatarea judecătorului este elementul care consacră transferul patrimoniului public al binelui ocupat. În aceste împrejurări, Curtea concluzionează că hotărârea Tribunalului a avut ca efect privarea reclamanților de proprietatea lor în sensul celei de a doua teze a articolului 1 din Protocolul nr 1 ( Carbonara și Ventura c. Italia, nr 24638/94, § 61, CEDH 2000 VI și Brumărescu c. România [GC], n 28342/95, § 77, CEDH 1999-VII). 38. Pentru a fi compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 o astfel de interferență trebuie să fie despre o cauză de interes public și, în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale de drept internațional.

Lingurgența trebuie să aibă un echilibru corect între cerințele de interes general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului (Sporong și Lönnroth) , citată anterior, p. 26, § 69. În plus, necesitatea de a examina problema echilibrului echitabil nu se poate face simțită decât atunci când a fost dovedită ingerința în litigiu că a respectat principiul legalității și nu a fost arbitrară (Latridis c. Grecia [GC], nr. 31107/96, § 58 CEDH 1999 II, și Beyeler c. Italia [GC], nr. 33202/96, § 107 CEDH 2000-I). 39. Prin urmare, Curtea nu consideră că este oportun să își bazeze raționamentul pe simpla constatare că o despăgubire integrală în favoarea întreprinderilor în cauză nu a avut loc ( Carbonara, citată anterior, § 62). Pe respectarea principiului legalității 40. Curtea face trimitere la jurisprudența sa în materie de expropriere indirectă (Belvedere Alberghiera S.r.l.

c. Italia, n 31524/96, CEDH 2000 Carbonara și Ventura c. Italia , citată anterior ; printre hotărârile mai recente, Acciardi și Campagna c. Italia , n 4040/98, 19 mai 2005 Pasculli c. Italia , n 36818/97, 17 mai 2005 Scordino c. Italia (n , n 43662/98, 17 mai 2005 ; Serrao c. Italia , n 671980/01, 13 octombrie 2005 La Rosa și Alba c. Italia (n , n 58119/00, 11 octombrie 2005 Chirć c. Italia (n , 67196/01, 11 octombrie 2005), conform căreia exproprierea indirectă încalcă principiul legalității pe motiv că nu este capabilă să asigure un grad suficient de securitate juridică și că permite în general administrației să treacă peste normele stabilite în materie de expropriere. Într-adevăr, în toate cazurile, exproprierea indirectă are drept scop să aprofundeze o situație de fapt care decurge din ilegalitățile comise de administrație, să soluționeze consecințele pentru particular și pentru administrație, în beneficiul acesteia.

41. În prezenta cauză, Curtea subliniază că: prin aplicarea principiului "la … Or, în absența unui act formal de expropriere, Curtea consideră că această situație nu poate fi considerată ca fiind o situație previzibilă, dat fiind că aceasta este doar prin decizia definitivă și că a fost consacrată achiziționarea terenului patrimoniului public. Prin urmare, instanțele au avut siguranță juridică în ceea ce privește privarea de teren în momentul în care judecata tribunalului din Caltagirone a devenit definitivă. 42. Curtea observă apoi că situația în cauză a permis administrației să profite de o ocupație ilegală de teren. Cu alte cuvinte, administrația a reușit să se conformeze normelor care reglementează exproprierea în mod corespunzător și, printre altele, fără ca o despăgubire să fie pusă în paralel cu dispoziția părților interesate.

43. În acest sens, Curtea constată că aplicarea retroactivă a Legii nr. 662 din 1996 în cazul de față a avut ca efect privarea reclamanților de posibilitatea de a obține despăgubiri pentru prejudiciul suferit. 44. Având în vedere aceste considerații, Curtea consideră că ingerința în cauză nu este compatibilă cu principiul legalității și că aceasta a încălcat, prin urmare, dreptul la respectarea bunurilor reclamanților. 45. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III.

privind VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 46. Reclamanții susțin că adoptarea și aplicarea legii nr. 662 din 23 decembrie 1996 la procedura lor constituie o ingerință legislativă contrară dreptului lor la un proces echitabil, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, care, în pasajele sale relevante, dispune de Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 47. Guvernul contestă această teză și observă că legea în cauză nu a fost adoptată pentru a influența încheierea procedurii intentate de reclamanți.

În plus, aplicarea acestei legi nu ar fi avut un impact negativ asupra reclamanților și, prin urmare, se concluzionează că nu există nicio problemă cu privire la aplicarea dispoziției în litigiu în ceea ce privește cauza reclamanților. În sprijinul tezelor sale, guvernul se referă în mod specific la Hotărârea Forrerer-Niedenthal c. Germania 47316/99, 20 februarie 2003); OGIS-Institut Stanislas, OGEC Saint-Pie X și Blanche de Castille și alții c. France 4221/98 și 51633/00, 27 mai 2004) și Bäck c. Finlanda , (n 37598/97, CEDH 2004 VIII). 48. Curtea arată că acest motiv este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 49. Curtea tocmai a constatat, sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1, întrucât situația denunțată de reclamant nu este conformă cu principiul legalității (punctele 43-44 de mai sus).

Având în vedere motivele care au adus Curtea la această constatare a încălcării, Curtea consideră că În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții 51. S a se referi la cauza Carbonara și Ventura c. Italia (satisfacție echitabilă), nr. 24638/94, 11 decembrie 2003) și la cauza Papamichalopoulos și alții c. Grecia (art. 50), Hotărârea din 31 octombrie 1995, seria A n 330 B), reclamanții solicită repararea integrală a prejudiciului suferit.

În această privință, aceștia solicită plata unei sume corespunzătoare valorii de piață actuale a terenului, plus valoarea cea mai ridicată a prezenței clădirilor și solicită Curții să numească un expert. În cererile lor din iulie 2004, reclamanții au calculat acest prejudiciu la 938 806 EUR (EUR). 52. În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamanții solicită fiecare 50 000 EUR. 53. Reclamanții solicită, de asemenea, 64 896 EUR, plus taxa pe valoarea adăugată (TVA) și contribuțiile la fondul de previzionare al avocaților (CPA), pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. Guvernul 54. Guvernul contestă pretențiile materiale ale reclamanților, atât în temeiul, cât și în suma acestora, și constată că acestea sunt în orice caz excesive și bazate pe calcule greșite.

55. În ceea ce privește prejudiciul moral, Guvernul susține că o astfel de pagubă depinde de durata excesivă a procedurii în fața instanțelor naționale. Prin urmare, plata oricărei sume cu titlu de despăgubire este condiționată de epuizarea remeditorului Pinto, care nu a avut loc în speță. În orice caz, guvernul consideră că suma solicitată de solicitanți este excesivă. 56. Guvernul susține că nici o sumă nu trebuie plătită pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, deoarece obiecțiile reclamanților sunt nefondate. În orice caz, suma solicitată ar fi excesivă. Evaluare a Curții 57. Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 nu se află în stare de fapt. Prin urmare, aceasta o rezervă, având în vedere posibilitatea de a ajunge la un acord între statul pârât și persoana pârâtă [art. 75 alineatele (1) și (4) din regulament].

nu este cazul să se ia în considerare … 2 din Convenție, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă președintelui camerei sarcina de a o stabili. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 11 iulie 2006 în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. T. Early icolas Bratza Modululer Președintele

QUATRIEME SECTION

AFFAIRE LA ROSA ET ALBA c. ITALIE (N o 5) (Requête n o 63239/00) ARRÊT STRASBOURG 11 juillet 2006 DÉFINITIF 11/10/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire La Rosa et Alba c. Italie (n o 5), La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. G. Bonello , K. Traja , V. Zagrebelsky , L. Garlicki , M me L. Mijović, MM. J. Šikuta, juges , et de M. T. L Early, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 juin 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

6. Les requérants étaient propriétaires d’un terrain sis à Caltagirone et enregistré au cadastre, feuille 139, parcelle 139.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

16. Le droit interne pertinent se trouve décrit dans l’arrêt Serrao c. Italie (n o 67198/01, 13 octobre 2005). EN DROIT I.

OBSERVATION PRÉLIMINAIRE

17. La Cour note que le deuxième requérant est décédé le 2 janvier 2005 mais que son ayant droit, M. Nicola La Rosa, a exprimé le souhait de poursuivre l’instance

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o 1

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

46. Les requérants allèguent que l’adoption et l’application de la loi n o 662 du 23 décembre 1996 à leur procédure constitue une ingérence législative contraire à leur droit à un procès équitable tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses passages pertinents, dispose : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) et dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) ».

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

50. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Les requérants