SECȚIUNEA A PATRA CAUZA LA ROSA ȘI ALBA c. ITALIA (N (solicitarea nr. 58274/00) HOTĂRÂREA (Radiation) STRASBURG 28 iunie 2005 DEFINIF 28/09/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza La Rosa și Alba c. Italia (N 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadevall Bonello Maruste Zagrebelsky Pavlovschi, judecătorii și grefierul secțiunii, după ce a intenționat în camera Consiliului la 7 iunie 2005, a adoptat hotărârea în acest sens, adoptată la această dată procedurală. La originea cauzei se află o cerere (n 58274/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care patru resortisanți ai acestui stat, domnul Mario La Rosa, domnul Vincenzo Alba, M Maria La Rosa și domnul Giacomo La Rosa ( Cel de-al patrulea reclamant a decedat la 2 ianuarie 2005. Printr-o scrisoare din 11 martie 2005, domnul Nicola La Rosa a informat grefa cu privire la ce a moștenit cel de-al patrulea reclamant și a dorit să se constituie în cadrul procedurii în fața Curții. Reclamanții sunt reprezentați de domnul A. Anfuso Alberghina, avocat la Caltagirone (Catane). Guvernul Italian ( Ofițerii săi sunt reprezentați de domnii U Leanza și, respectiv, I. Braguglia și co-agentul său, dl F. Crisafolli. Reclamanții au susținut că au fost privați de teren în mod arbitrar și au susținut că principiul exproprierii indirecte nu este în conformitate cu principiul preeminenței dreptului. În plus, reclamanții se plângeau că nu au primit încă despăgubiri și că nu au aplicat o despăgubire pentru cauza lor a legii bugetare nr. 662 din 1996, prin intermediul căruia suma despăgubirii ar fi redusă. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. În aprilie 2004, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de a patra secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Reclamanții s-au născut în 1925, 1927, 1922 și 1920 și au reședința în Caltagirone și, respectiv, Roma. A. La ocuparea terenului Reclamanții erau proprietari ai unui teren situat în Caltagirone. 10. La 4 februarie 1982, municipalitatea Caltagirone a autorizat societatea cooperativă San Martino (inclusiv societatea S.M. De asemenea, primarul Caltagione a autorizat societatea S. M. să ocupe de urgență terenul pentru o perioadă maximă de trei ani de la ocupație materială. 12. La 30 iunie 1982, societatea S. M. a început lucrările de construcție și a început lucrările de construcție. 13. La 8 februarie 1983, municipalitatea Caltagirone le-a furnizat reclamanților sumele de 146 250 ITL, adică 65 ITL pe metru pătrat, cu titlu de avans pe litieră pentru prima parte a terenului și 594 000 ITL, adică 440 ITL pe metru pătrat, cu titlu de avans pe litiera în legătură cu partea a doua a terenului. Această ofertă nu a fost acceptată de solicitanți. B. Procedura inițiată în vederea obținerii de despăgubiri 14. printr-un act de arest notificat la 14 aprilie 1987, reclamanții au introdus o acțiune în despăgubire împotriva societății S. Domnul în fața Tribunalului Civil din Caltagirone. 15. Referindu-se la jurisprudența Curții de Casație în materie de expropriere indirectă (ocupation acquisitiva ), ei considerau că, ca urmare a încheierii lucrărilor publice, dreptul lor de proprietate fusese neutralizat și că, prin urmare, nu le era posibil să solicite restituirea terenului în cauză, ci doar o despăgubire; ei solicitau o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului și o sumă pentru nemulțumirea terenului. 16. Atribuirea cauzei a început la 4 iunie 1987. La noiembrie 1988, pârâta a fost informată în legătură cu recursul din partea municipiului Caltagirone. Prin ordonanța din 22 noiembrie 1988, judecătorul a acceptat această cerere. 17. La 26 iunie 1989, un decret de expropriere a fost notificat reclamanților. 18. În decembrie 1993, o expertiză a fost depusă la grefă. (a) expert, valoarea de piață a terenului la 29 iunie 1985, adică la momentul transformării sale ireversibile, era de 68 500 ITL pe metru pătrat. 19. Printr-un supliment de competență depus la 10 octombrie 1997, expertul recalculat sumele care trebuiau acordate reclamanților conform legii nr. 662 din 1996, între timp a intrat în vigoare. Potrivit expertului, suma de la ..d. expropriere datorată reclamanților în sensul acestei din urmă legi a fost de 37 696,06 ITL pe metru pătrat la 29 iunie 1985. C. acord între reclamanți și administrația 20. La 13 mai 2003, când procedura era încă în curs de desfășurare în fața Tribunalului din Caltagirone, reclamanții, societatea S. M. și municipalitatea Caltagirone au ajuns la o tranzacție. Reclamanții au declarat că au acceptat suma de 233 580 000 ITL, adică 120 634 EUR, care soluționa definitiv orice pretenție din partea acestora în raport cu cauza în cauză. Reclamanții renunțau la orice acțiune în justiție prezentă și viitoare. Curtea reamintește doar în termenii articolului 37 din Convenție ea poate decide în orice moment să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la una dintre concluziile expuse la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din această dispoziție. 22. În aprecierea cazului din speță, Curtea nu trebuie să piardă din vedere faptul că reclamanții au încheiat o tranzacție cu societatea S. M. și municipalitatea Caltagirone. 23. Tranzacția sa este perfecționată în mai 2003 atunci când procedura era încă în curs de desfășurare în fața Tribunalului din Caltagirone. 24. Tranzacția a dus, din partea reclamanților, la renunțarea la procedura pendinte și la orice pretenție în legătură cu ocupația și privarea de teren. 25. În opinia Curții, tranzacția susținută a avut ca efect practic satisfacerea într-o mare măsură a revendicărilor formulate de inculpeți sub unghiul art. 1 din Protocolul nr. (1) În plus, instanțele nu au acționat sub constrângere atunci când au renunțat la posibilitatea de a obține, dacă este cazul, o despăgubire mai mare și o sentință pe fond (a se vedea, a invers, la , la żrequet Carbonara și Ventura c. Italia din 30 mai 2000, §§ 43, 44; cererea nr. 9320/81, Decizia din 15 martie 1984, DR 36, p. 24; cererea nr. 8865/80, decizia din 10 iulie 2000, § 43, 44; cererea nr. 9320/81, Hotărârea din 15 martie 1984, DR 36, p. 24; cererea din 10 iulie Din acest motiv, reclamanții au soluționat litigiul la termen și nu mai pot pretinde că sunt victime ale încălcării invocate (a se vedea Giacometti și alții c. Italia (dec.), nr 34939/97, 8 noiembrie 2001, CEDH 2001-XII Guerrera și Fusco c. Italia 40601/98, 3 aprilie 2003 Folcheri c. Italia, Decizia nr. 61839/00 din 3 iunie 2004). 26. În lumina împrejurărilor din speță, Curtea concluzionează că nu se mai justifică continuarea examinării cererii în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Pe de altă parte, niciun motiv special privind respectarea drepturilor omului garantate prin convenție nu mai impune continuarea examinării cererii în temeiul articolului 37 alineatul (1) din convenție. 27. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza de la rol. PE CES, CURȚA, ÎN L
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE LA ROSA ET ALBA c. ITALIE (N
o
2)
(Requête n
o
58274/00)
ARRÊT
(Radiation)
28 juin 2005
28/09/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire La Rosa et Alba c. Italie (N
o
2),
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
MM.
J.
Casadevall
,
G.
Bonello
,
R.
Maruste
,
V.
Zagrebelsky
,
S.
Pavlovschi,
L.
Garlicki,
juges
,
et de M.
M.
O’Boyle,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 juin 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
58274/00) dirigée contre la République italienne et dont quatre ressortissants de cet Etat, M.
Mario La Rosa, M. Vincenzo Alba, M
me
Maria La Rosa et M. Giacomo La Rosa («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 30 mars 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). Le quatrième requérant est décédé le 2 janvier 2005. Par une lettre du 11 mars 2005, M. Nicola La Rosa a informé le Greffe de ce qu’il avait hérité du quatrième requérant et qu’il souhaitait se constituer dans la procédure devant la Cour.
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») est représenté par ses agents successifs, respectivement MM. U Leanza et I.
M.
Braguglia et son coagent, M. F. Crisafulli.
3.
Les requérants alléguaient avoir été privés de leur terrain de manière arbitraire. Ils faisaient valoir que le principe de l’expropriation indirecte n’est pas conforme au principe de la prééminence du droit. En outre, les requérants se plaignaient de ne pas avoir encore perçu une indemnisation et de l’applicabilité à leur cause de la loi budgétaire n
o
662 de 1996, par l’effet de laquelle le montant du dédommagement serait réduit.
4.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
5.
Par une décision du 1
er
avril 2004, la chambre a déclaré la requête recevable.
6.
Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article
59
§
1 du règlement).
7.
Le 1
er
novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la quatrième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Les requérants sont nés respectivement en 1925, 1927, 1922 et 1920 et résidant respectivement à Caltagirone et Rome.
7.
Les requérants étaient propriétaires d’un terrain sis à Caltagirone.
10.Le 4 février 1982, la municipalité de Caltagirone autorisa la société coopérative San Martino («
société S.M.
») à construire des logements sur une partie de ce terrain, à savoir 2 624 mètres carrés, et une route sur l’autre partie du terrain, à savoir 1 269 mètres carrés.
11.Par un arrêté du 24 mai 1982, le maire de Caltagirone autorisa la société S. M. à occuper d’urgence le terrain, pour une période maximale de trois ans à compter de l’occupation matérielle.
12.Le 30 juin 1982, la société S. M. procéda à l’occupation matérielle du terrain et entama les travaux de construction.
13.Le 8 février 1983, la municipalité de Caltagirone offrit aux requérants les sommes de 146
250 ITL, soit 65
ITL le mètre carré, au titre d’acompte sur l’indemnisation concernant la première partie du terrain, et de 594
000 ITL, soit 440 ITL le mètre carré, au titre d’acompte sur l’indemnisation concernant la deuxième partie du terrain. Cette offre ne fut pas acceptée par les requérants.
14.Par un acte d’assignation notifié le 14 avril 1987, les requérants introduisirent une action en dommages-intérêts à l’encontre de la société S.
15.Se référant à la jurisprudence de la Cour de cassation en matière d’expropriation indirecte (
occupazione acquisitiva
), ils estimaient qu’à la suite de l’achèvement des ouvrages publics, leur droit de propriété avait été neutralisé et que, par conséquent, il ne leur était pas possible de demander la restitution du terrain litigieux, mais seulement un dédommagement. Ils
réclamaient une somme correspondant à la valeur vénale du terrain et une somme pour non-jouissance du terrain.
16.La mise en état de l’affaire commença le 4 juin 1987. Le
17
novembre
1988, la partie défenderesse demanda l’appel en garantie de la municipalité de Caltagirone. Par une ordonnance du 22
novembre
1988, le juge fit droit à cette demande.
17.Le 26 juin 1989, un décret d’expropriation fut notifié aux requérants.
18.En décembre 1993, une expertise fut déposée au greffe. Selon
l’expert, la valeur vénale du terrain au 29 juin 1985, à savoir au moment de sa transformation irréversible, était de 68
500 ITL le mètre carré.
19.Par un complément d’expertise, déposé le 10 octobre 1997, l’expert recalcula les sommes à octroyer aux requérants aux termes de la loi n
o
662 de 1996, entre-temps entrée en vigueur. Selon l’expert, le montant de l’indemnité d’expropriation due aux requérants au sens de cette dernière loi était de 37
696,06 ITL le mètre carré au 29 juin 1985.
20.Le 13 mai 2003, lorsque la procédure était encore pendante devant le tribunal de Caltagirone, les requérants, la société S. M. et la municipalité de Caltagirone parvinrent à une transaction. Les requérants déclarèrent accepter la somme de 233
580
000 ITL, soit 120
634 EUR, qui réglait définitivement toute prétention de leur part par rapport à l’affaire litigieuse. Les requérants renonçaient à toute action en justice présente et future.
21.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 37 de la Convention elle peut à tout moment de la procédure décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conduire à l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cette disposition.
22.Dans l’appréciation du cas d’espèce, la Cour ne doit perdre de vue le fait que les requérants ont conclu une transaction avec la société S. M. et la municipalité de Caltagirone.
23.La transaction s’est perfectionnée en mai 2003 lorsque la procédure était encore pendante devant le tribunal de Caltagirone.
24.La transaction entraînait, de la part des requérants, la renonciation à la procédure pendante et à toute prétention en rapport avec l’occupation et la privation du terrain.
25.Aux yeux de la Cour, la transaction susdite a eu pour effet pratique de satisfaire dans une grande mesure les revendications formulées par les requérants sous l’angle de l’article 1 du Protocole n
o
1.En outre, les requérants n’ont pas agi sous la contrainte lorsqu’ils ont renoncé à la possibilité d’obtenir, le cas échéant, une indemnisation plus élevée et un jugement au fond (voir,
a contrario
, l’arrêt
Carbonara et Ventura
c. Italie du 30 mai 2000, ECHR 2000, §§ 43, 44 ; requête n
9320/81, décision du 15
mars
1984, DR 36, p. 24; requête n
8865/80, décision du 10
juillet
1981, DR 25, p. 252). De ce fait, les requérants ont résolu le litige à l’amiable et ne peuvent plus se prétendre victimes de la violation invoquée (voir
Giacometti et autres c.
Italie
(déc.), n
o
34939/97, 8
novembre
;
Guerrera et Fusco c. Italie
n
o
40601/98, 3
avril
2003
;
Folcheri
c. Italie
décision n
o
61839/00 du 3
juin
2004).
26.
A la lumière des circonstances de l’espèce, la Cour conclut qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête au sens de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Par ailleurs, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention.
27.
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Décide
de rayer l’affaire du rôle.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 juin 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président