ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 899/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâta D.S. Constanța

– O.S. Basarabi, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 22.707 Euro în

echivalent în lei la cursul din ziua plății, reprezentând contravaloare taxe de

depozitare a 138,027 mp cherestea, pe ultimii trei ani și obligarea pârâtei la

plata dobânzii legale de la data scadenței și până la achitarea debitului

principal.

Prin sentința

civilă nr. 3866/COM din 15 iunie 2010, Tribunalul Constanța, secția comercială,

a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei

următoarele suma de 22.707,90 Euro în echivalentul în lei la cursul din ziua

plății, reprezentând preț al depozitării pentru perioada de depozitare 16

noiembrie 2006 - 16 noiembrie 2009, dobânda legală aferentă creanței

principale, de la data pronunțării și până la executarea obligației de plată

precum și 6.067 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut situația de fapt invocată de

reclamantă cu privire la lăsarea în custodia sa a cantității de 138,027 mp cherestea

prin procesul verbal de contravenție nr. 25 din 30 august 2005 și împrejurarea

că această marfa se află și în prezent în posesia reclamantei, fapt recunoscut

de pârâtă. Astfel, atât prin întâmpinare cât și în răspunsul la interogator,

pârâta a recunoscut că între părți s-au stabilit raporturi juridice specifice

contractului de depozit, însă a susținut că depozitul este cu titlu gratuit.

A mai reținut

prima instanță că în ceea ce privește contractele comerciale, acestea se

consideră încheiate în condițiile realizării acordului de voință între părți,

iar condiția înscrisului unic nu este obligatorie, reglementările comerciale

admițând existența raporturilor contractuale, dacă manifestarea de voință a

părților - oferta și acceptarea ofertei sunt concordante. Contractul de depozit

comercial, cum este cel din speță în conformitate cu art. 3 pct. 19 C. com.,

spre deosebire de depozitul civil care poate fi și cu titlu gratuit, nu poate

fi decât cu titlu oneros și voluntar. Ca și contract comercial, forma scrisă a

depozitului nu este cerută

ad probationem

nefiind enumerat de legea

comercială între actele juridice a căror formă scrisă este cerută pentru probă,

prin urmare, oricare element al contractului poate fi dovedit prin orice

mijloace de probă, în absența formei scrise a contractului deoarece în cazurile

în care dovada existenței contractului însuși este posibilă prin orice mijloc

de probă, același regim juridic îl va avea și oferta și acceptarea ofertei.

Notificarea adresată pârâtei și înregistrată sub nr. 1919 din 07 octombrie 2005

constituie oferta lansată de reclamanta-depozitar către pârâta-deponent sub

aspectul prețului depozitării și deși pârâta nu a emis un act de acceptare

expresă a ofertei, lăsând marfa în continuare în custodia reclamantei, a

achiesat la oferta primită, actul de acceptare fiind tacit.

Reținând ca

fiind dovedite elementele contractului de depozit, inclusiv prețul depozitării,

prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii

civile contractuale în sarcina pârâtei, astfel încât, în calitate de deponent,

pârâta datorează plata prețului depozitării la nivelul tarifului stabilit prin

oferta reclamantei, pentru o perioadă de trei ani anterior momentului sesizării

instanței.

Împotriva

sentinței primei instanțe, a formulat apel pârâta R.N.P.R.S. prin D.S. Constanța,

iar prin decizia nr. 117/COM din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a

admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

In argumentarea

soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că prin procesul

verbal de constatare a contravenției nr. 25 din 28 septembrie 2005 inspectorul

cu paza pădurii din cadrul O.S. Basarabi din subordinea D.S. Constanța a

stabilit că făptuitorul SC C. SA Constanța, în incinta Port, a depozitat

cherestea cu avizele de însoțire completate necorespunzător în sensul că s-au

făcut modificări ulterioare pe avizele de însoțire seria MHIba, nr. 2483784 din

10 septembrie 2005 și HDIba, nr. 2305975 din 07 septembrie 2005 la rubricile

privind proveniența, documente de proveniență, depozitar.

Această faptă a

fost considerată de organul constatator ca întrunind elementele constitutive

ale contravenției prevăzute de art. 3i, art. 4b, art. 4 alin. (4) din H.G. nr. 427/2004,

fapt pentru care a procedat la sancționarea SC C. SA Constanța cu amendă contravențională

în cuantum de 2.500 lei; totodată s-a procedat și la aplicarea sancțiunii

complementare a confiscării cantității de 138,027 m

3

material

lemnos, care a fost lăsat în custodia SC C. SA.

Împotriva

acestui proces verbal de contravenție a formulat plângere contravențională

petenta SC K.G. & H.W.T.C. SRL, înregistrată pe rolul Judecătoriei

Constanța sub nr. 10970/2005, iar prin sentința civilă nr. 11640 din 21

decembrie 2005, Judecătoria Constanța a respins plângerea astfel formulată ca

nefondată, hotărârea rămânând irevocabilă prin respingerea recursului, potrivit

mențiunii de pe sentință, făcută odată cu legalizarea acesteia.

Față de cele

reținute, instanța a constatat că litigiul dintre părți a fost determinat de

săvârșirea de către intimata reclamantă a unei fapte contravenționale, faptă

care urmare a controlului judecătoresc exercitat ulterior prin plângerea

contravențională s-a dovedit că există, iar sancțiunea principală a amenzii și

cea complementară a confiscării cu lăsarea în custodie sunt legale și

temeinice.

Lăsarea

cantității de cherestea în custodia intimatei reclamante s-a făcut în temeiul

art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 247/2004 în forma publicată la data de 01 iulie

2007 potrivit căruia, în cazul în care la unitatea silvică prevăzută la alin.

(2) nu există spații adecvate și/sau mijloace de încărcare-descărcare, agentul

constatator stabilește de comun acord cu unitatea silvică respectivă un alt

spațiu pentru deținerea în custodie a materialului lemnos confiscat sau reținut

în vederea confiscării, inclusiv în spațiile deținătorului, cu acceptul

acestuia.

Avându-se în

vedere atât dispozițiile H.G. nr. 247/2004 cât mai ales derularea procesului contravențional,

instanța a apreciat ca nefondată și total inoportună notificarea nr. 1919 din

07 octombrie 2005 prin care reclamanta SC C. SA a solicitat pârâtei D.S. Constanța

să procedeze de urgență la ridicarea mărfii ce face obiectul procesului verbal nr.

1820 din 27 mai 2005 de pe platforma sa, iar în cazul în care marfa nu ar fi

fost ridicată în termen de 3 zile lucrătoare, s-a pus în vedere organului

constatator posibilitatea stabilirii prețului custodiei la nivelul prețului

existent pentru marfa respectivă la momentul confiscării, respectiv 0,15 Euro/m

3

(cu TVA inclus).

Din probele

administrate în cauză, instanța de apel a reținut că între părți nu pot fi

aplicabile regulile contractului de depozit din moment ce între acestea nu

există un acord de voințe privind încheierea unei astfel de convenții. în ceea

ce privește prețul depozitului, față de poziția pârâtei care nu a fost nici un

moment de acord cu prețul fixat de reclamantă pentru custodia cantității de

cherestea, indicând atât în întâmpinare cât și la interogatoriu faptul că

depozitul este unul gratuit, depozitul astfel invocat fiind cel mult cu titlu

gratuit.

Din cele

reținute, instanța a considerat că nu ne aflăm în fata unui contract de

depozit, astfel încât nu poate fi angajată răspunderea contractuală a pârâtei

pentru neplata prețului, ci în materia executării sancțiunilor contravenționale

complementare prevăzută de art. 40 și urm. din O.G. nr. 2/2001.

Împotriva

deciziei sus menționate, a declarat recurs reclamanta SC C. SA CONSTANȚA,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul

respingerii apelului pârâtei și respingerea acțiunii reclamantei.

In argumentarea

motivului de nelegalitate invocat, recurenta-reclamantă a susținut, în esență,

că potrivit art. 3 pct. 19 C. com., contractul de depozit încheiat de părți are

natură comercială, iar contractul de depozit comercial nu poate fi decât cu

titlu oneros. A mai susținut recurenta că este o societate specializată în

operațiuni de depozitare, că și-a îndeplinit obligațiile specifice

depozitarului, însă intimata nu și-a îndeplinit obligația corelativă de

achitare a prețului depozitării.

La termenul de

dezbateri în fond, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepția necompetenței

materiale a Tribunalului, în raport de valoarea obiectului litigiului dedus

judecății.

Din examinarea

actelor dosarului, se constată că acțiunea are ca obiect pretenții în cuantum

de 22.707,90 Euro, reprezentând 97.569,03 lei la data formulării acțiunii, ca

atare, în raport de dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., văzând și

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) același cod, competența de soluționare a

cauzei revine Judecătoriei Constanța.

In ceea ce

privește caracterul comercial al litigiului, în mod corect s-a reținut de către

prima instanță că ne aflăm în prezența unui contract de depozit comercial,

având în vedere atât calitatea de comerciant a uneia dintre părți, cât și

prezumția de comercialitate instituită de dispozițiile art. 4 C. com., ce nu a

fost înlăturată.

Altfel spus,

având în vedere calitatea de comerciant a reclamantei și faptul că izvorul

pretențiilor acesteia este un contract de depozit comercial, rezultă că

litigiul este de natură comercială.

In consecință,

față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., Înalta Curte admite recursul reclamantei, casează decizia atacată și

sentința primei instanțe și trimite cauza spre soluționare, în primă instanță,

ca litigiu comercial, Judecătoriei Constanța.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul

declarat de reclamanta SC C. SA CONSTANȚA și în consecință:

Casează decizia

civilă nr. 117/COM din 30 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, și sentința civilă nr. 3866/COM din 15 iunie 2010 pronunțată de

Tribunalul Constanța, secția comercială, și trimite cauza spre soluționare în

primă instanță ca litigiu comercial, Judecătoriei Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 martie 2011.