ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4156/2010

Asupra recursurilor penale de față constată: Prin sentința penală nr. 353 din 13 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș s-a dispus condamnarea inculpaților F.G. și C.R. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpaților, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 71 C. pen. Au fost respinse, ca nefondate, cererile privind acordarea despăgubirilor civile formulate de părțile civile F.I., I.D.

și R.G. S-a luat act că părțile vătămate B.I. și B.L. nu s-au constituit părți civile în procesul penal. A fost respinsă cererea de confiscare a sumelor de bani dobândite de inculpați din săvârșirea infracțiunii. A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 28/D/P din 14 aprilie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. asupra sumei de 400 euro, aparținând inculpatului F.G. și consemnată la B.R.D. - Pitești cu chitanța din 14 aprilie 2008. Au fost obligați inculpații F.G. și C.R. la câte 1.810 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Inculpații în cauză au conviețuit împreună ca soț și soție după care, pentru a obține schimbarea numelui de familie și a putea pătrunde astfel pe teritoriului spațiului Schengen unde aveau interdicție de intrare, au divorțat formal, încheind căsătorii de conivență, inculpatul F.G. preluând prin căsătorie numele nepoatei sale, B.E., iar inculpata C.R. numele lui C.M., concubinul numitei B.E.; după ce s-au recăsătorit, inculpații au continuat în fapt raporturile de familie, trăind ca soț și soție. În cursul anului 2005, cei doi inculpați s-au ocupat cu traficul de persoane, obținând foloase materiale din exploatarea părților vătămate F.I., I.D., R.G., B.I.

și B.L., prin obligarea acestora la practicarea cerșetoriei, pe teritoriul Austriei. Victimele traficului de persoane au fost racolate din rândul persoanelor nevoiașe, provenind din zone defavorizate, cu grad redus de instrucție, fără calificare profesională și cu handicap fizic, în cazul părții vătămate I.D. A rezultat că sub pretextul găsirii unor slujbe bine plătite în Austria și care nu necesitau o pregătire specială (în sectorul întreținerii străzilor și la sortarea fructelor), părțile vătămate F.I., I.D., R.G., B.I. și B.L. au acceptat propunerea inculpaților de a se deplasa în străinătate, transportul în țara de destinație și obținerea documentelor de călătorie fiind suportate de cei doi inculpați.

Exploatarea părților vătămate a avut loc pe raza orașului Viena, victimele fiind plasate în anumite locuri și obligate să practice cerșetoria zilnic, în folosul exclusiv al inculpaților. Pe baza probelor administrate în cauză, cu referire la declarațiile părților vătămate și ale martorului T.C.L., s-a reținut că victimele au fost sever exploatate și supuse unor acte de violență fizică și amenințare din partea inculpatului F.G., în scopul obligării lor la practicarea cerșetoriei ori pentru obținerea unor câștiguri mai mari din respectiva activitate; victimele erau obligate să poarte lucruri uzate și cârje pentru a stârni mila trecătorilor.

De asemenea, s-a reținut că părțile vătămate nu au avut posibilitatea de a se apăra împotriva constrângerilor exercitate de inculpați și nici de a acționa în mod liber, având în vedere că nu dispuneau de resurse financiare, nu cunoșteau limbă țării în care se aflau și nici nu știau cărei autorități să se adreseze pentru a pune capăt situației existente. Pe baza situației de fapt reținute, prima instanță a constatat că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în încadrarea dată prin rechizitoriu. Sub acest aspect, au fost înlăturate susținerile în apărare și cererea de achitare formulată de cei doi inculpați.

S-a constatat că declarațiile de nevinovăție ale inculpaților, conform cărora, ei doar ar fi însoțit părțile vătămate până la destinația din Austria, fără a exercita acte de exploatare asupra părților vătămate, erau combătute de celelalte probe administrate în proces, interpretarea coroborată a întregului probator administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, cu referire specială la declarațiile părților vătămate și ale martorilor audiați în cauză, confirmând activitatea infracțională desfășurată de inculpați, în împrejurările descrise în expozeul situației de fapt. În considerentele sentinței au fost indicate motivele pentru care au fost înlăturate din examinare declarațiile de retractare formulate în cauză de părțile vătămate I.D., R.G., B.I.

și B.L. și martorii V.F., T.C.L., M.I. și B.N.V., acordându-se preferință declarațiilor inițiale date în faza de urmărire penală. În drept, activitatea desfășurată de cei doi inculpați a fost încadrată în disp. art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., forma continuată de infracțiune fiind atrasă de numărul părților vătămate și durata în timp a activității infracționale realizate în baza unei rezoluții infracționale unice.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, aceasta s-a făcut cu observarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol social ridicat al faptelor, determinat prin raportare la natura și importanța valorii sociale ocrotite prin dispozițiile legale încălcate, durata în timp a activității și numărul mare de persoane traficate, precum și de periculozitatea socială a inculpaților, demonstrată de faptul că, neavând nicio ocupație, își procurau mijloacele de existență din exploatarea altor persoane. Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că părțile vătămate F.I., I.D. și R.G. s-au constituit părți civile cu sumele de bani rezultate din practicarea cerșetoriei.

Întrucât sumele de bani proveneau dintr-o activitate ilicită, instanța a apreciat că părțile vătămate nu erau îndreptățite să obțină restituirea acestora de la inculpați. Totodată, instanța a respins și cererea reprezentatului M.P. privind confiscarea de la inculpați a sumelor de bani obținute din exploatarea părților vătămate, reținând că materialul probator administrat nu demonstra neechivoc cuantumul beneficiilor rezultate din respectiva activitate. Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de inculpații F.G. și C.R.

Prin apelul parchetului a fost criticată greșita individualizare în cuantum a pedepselor aplicate inculpaților raportat la gravitatea faptelor comise, precum și soluția dată în latura civilă a cauzei, cu referire la greșita respingere a acțiunilor civile exercitate în procesul penal, neconfiscarea de la inculpați a sumelor de bani obținute din exploatarea părților vătămate și greșita ridicare a măsurii a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului, conform art. 163 C. proc. pen. Critica referitoare la greșita individualizare a pedepselor a fost invocată ca motiv de apel și de inculpații F.G. și C.R. care au solicitat aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și buna conduită avută înainte de formularea acuzațiilor.

Prin Decizia penală nr. 62/ A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul parchetului și desființată în parte sentința primei instanțe numai în ceea ce privește confiscarea de la inculpatul F.G. a sumei de 400 euro și menținerea sechestrului asigurător instituit asupra respectivei sume de bani, prin ordonanța D.I.I.C.O.T. nr. 28/D/P din 14 aprilie 2008. Au menținute celelalte dispoziții ale sentinței și respinse apelurile declarate de cei doi inculpați, ca nefondate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor au fost corect stabilite de prima instanță.

S-a reținut în acest sens că, din probele administrate în cauză, cu referire la declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor M.I., T.C.L., C.M.N., B.N.V., V.F. și F.F.M., precum și din evidența privind intrările și ieșirile inculpaților și părților vătămate din țară, procesele - verbale de confruntare dintre inculpați și părțile vătămate și declarațiile inculpaților, rezultă că, în perioada 2004 - 2005, inculpații au racolat prin înșelăciune cele cinci părți vătămate, le-au transportat la Viena, le-au cazat și le-au determinat să cerșească, câștigând prin aservirea acestora, suma de aproximativ 40.000 euro. De asemenea, s-a constatat că individualizarea judiciară a pedepselor pentru fiecare inculpat a fost corespunzător efectuată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

și împrejurările concrete ale cauzei, prima instanță acordând, deopotrivă, relevanță gravității faptelor și conduitei parțial nesincere inculpaților. S-a considerat că pedepsele aplicate respectă principiul proporționalității, fiind suficient de severe, chiar dacă au fost stabilite în limita minimul special, având în vedere modalitatea de executare a acestora. Tot astfel, s-a constatat că și cererea de despăgubiri civile formulată în procesul penal primise o rezolvare corectă din partea instanței, neexistând temei legal care să justifice îndreptățirea părților civile de a obține sumele de bani rezultate din practicarea unei activități interzise de lege. În schimb, instanța de apel a constatat că dispoziția primei instanțe în sensul de a nu confisca suma de 400 euro ridicată de la inculpat era nelegală prin raportare la dispozițiile art. 19 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 C. pen.

Pe cale de consecință, se impunea și menținerea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra sumei de bani ce urma a fi confiscată de la inculpat. Ca urmare, numai în aceste limite a fost admis apelul parchetului și desființată hotărârea primei instanțe. Și împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații F.G. și C.R., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, pct. 17 și pct. 17 1 C. proc. pen., astfel cum au fost reformulate cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri. În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., a fost invocată omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cererii inculpaților privind schimbarea de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu.

Referitor la acest aspect, s-a arătat că cererea de schimbare a încadrării juridice fusese formulată în sensul reținerii în sarcina inculpaților a faptei de instigare și complicitate la infracțiunea de cerșetorie de către părțile vătămate, cerere care, deși expres invocată în cadrul dezbaterilor în apel și reluată în notele de concluzii scrise depuse la dosarul cauzei, nu a fost în niciun fel examinată de instanța de apel. De asemenea, s-a arătat că materialul probator administrat în cauză, nu confirma acuzația de trafic de persoane adusă inculpaților, ajutorul dat părților vătămate, constând în transportarea acestora în locurile unde urmau să cerșească, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de instigare și complicitate la cerșetorie.

Greșita încadrare juridică a fost invocată separat și în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., solicitându-se, pentru argumentele prezentate în susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice, aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile art. 81 C. pen., corespunzător noii încadrări juridice. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., acesta a fost susținut în raport de refuzul instanței de apel de a administra în mod direct probele cauzei, având în vedere că declarațiile martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești au fost înlăturate de prima instanță, vinovăția inculpaților fiind stabilită pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

S-a arătat că părțile vătămate și martorii cauzei nu au menținut declarațiile de la urmărirea penală și că schimbarea de poziție adoptată fusese motivată în fața instanței de fond. Or, în aceste condiții și pentru formarea unei convingeri corecte în ceea ce privește faptele cauzei, era necesar ca instanța de apel să încuviințeze cererea apărării și să procedeze nemijlocit la readministrarea probatoriilor. Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt fondate pentru existența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. și care face inutilă analizarea celorlalte motive invocate.

Se reține în acest sens că instanța de prim control judiciar a omis să se pronunțe asupra cererii apărării privind schimbarea de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu, stabilind eronat că apelul promovat de inculpați fusese exclusiv formulat sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor. Este adevărat că încheierea de dezbateri de la termenul din 3 iunie 2010 nu conține nicio mențiune privind formularea vreunei cereri din partea apărării în sensul schimbării de încadrare juridică însă notele de concluzii scrise, atașate dosarului anterior termenului de pronunțare din 10 iunie 2010, consemnează invocarea respectivei critici ca motiv distinct de apel, subsecvent argumentelor pentru care se solicita reevaluarea probelor și stabilirea unei alte situații de fapt.

Cererea formulată nu a fost în niciun fel analizată de instanța de apel, deși prin conținut și finalitate constituia o cerere esențială pentru inculpați, de natură să influențeze soluția procesului, încadrarea juridică propusă - participație la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 326 C. pen., modificând substanțial situația juridică a inculpaților, fiind evident mai favorabilă noua încadrare juridică, cu limite de pedeapsă mai reduse față de cele prevăzute pentru infracțiunea din legea specială, în ipoteza primirii cererii și stabilirii vinovăției inculpaților.

Chiar dacă cererea de schimbare a încadrării juridice apare ca fiind formulată după închiderea dezbaterilor, deși apărarea a susținut că respectiva cerere fusese precizată în cadrul dezbaterilor din fața instanței și, din eroare, nu ar fi fost consemnată în încheierea de la termenul din 3 iunie 2010, Înalta Curte constată că exercitarea controlului judiciar trebuia să se efectueze și cu privire la acest aspect, dispozițiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen., prevăzând expres obligația de pronunțare a instanței asupra tuturor motivelor de apel invocate. Decizia din apel nu face nici o referire cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice, deși această obligație subzista și numai pentru a se arăta din ce motive s-a considerat că respectiva cerere nu mai putea fi luată în examinare, ca motiv de apel distinct în calea de atac exercitată în cauză.

De asemenea, se constată că decizia din apel nu a fost deloc motivată sub aspectul încadrării juridice dată faptelor pentru care a avut loc condamnarea inculpaților, indicarea într-o singură frază că situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică fusese corespunzător reținută de prima instanță, neconstituind o motivare în sensul dispozițiilor art. 356 alin. 1 lit. c) C. proc. pen. Din acest motiv, nu se poate considera nici că instanța de apel ar fi înlăturat implicit cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză, neexistând elemente care să conducă la o asemenea concluzie. Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză au fost nesocotite dispozițiile art. 371 și ale art. 378 C. proc.

pen. privitoare la limitele judecății în apel și obligațiile ce reveneau instanței pe acest temei. Neregularitatea constatată atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., situație în care Înalta Curte de Casație si Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpații F.G. și C.R., va casa decizia atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Pitești, urmând ca, în rejudecare, să se procedeze la o examinare completă a cauzei, atât sub aspectul laturii penale, cât și a laturii civile. Se vor menține actele procedurale îndeplinite în fața instanței până la termenul din 3 iunie 2010, conform dispozițiilor art. 385 17 alin. (4) și art. 383 alin. (3) C. proc.

pen. În rejudecare, vor fi avute în vedere și celelalte critici formulate în cadrul motivelor de recurs. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații F.G. și C.R. împotriva Deciziei penale nr. 62/ A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Menține actele îndeplinite în fața instanței de apel până la data de 3 iunie 2010. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 noiembrie 2010.