CASE OF SAADI v. THE UNITED KINGDOM

Reclamantul s-a născut în 1976 și locuiește în Londra. Reclamantul a fugit din Irak și a ajuns la aeroportul London Heathrow la 30 decembrie 2000. La sosirea la biroul de imigrare, el a vorbit cu un ofițer de imigrare și a solicitat azil. A fost acordată „admisiune temporară” de către ofițerul de imigrare și a fost solicitat să se întoarcă la aeroport la ora 8.00 dimineața următoare. Noaptea pe care reclamantul a fost autorizat să stea la un hotel ales. Dimineața din 31 decembrie 2000 a raportat astfel cum este necesar și a primit din nou o admitere temporară până în ziua următoare, 1 ianuarie 2001 la ora 10.00. Când reclamantul a raportat din nou, după cum este necesar, a acordat (pentru a treia oară) admitere temporară până în ziua următoare, 2 ianuarie 2001 la ora 10.00. În această ocazie, reclamantul a fost reținut și transferat la Oakington Reception Centre (“Oakington”). La 4 ianuarie 2001, reclamantul a primit posibilitatea de a consulta cu reprezentanții legali. Reprezentantul a telefonat ofițerul șef al imigrației la 5 ianuarie și a fost declarat că motivul de detenție a fost că reclamantul a fost un Irakian care a îndeplinit criteriile de reținere la Oakington. În aceeași zi, reclamantul a fost intervievat de un oficial al Secretarului de Stat pentru Departamentul de Apropiere [“SSHD”] în ceea ce privește afirmația sa. Atunci când cererea de azil a fost refuzată la 8 ianuarie 2001, el a fost refuzat oficial concediul de intrare în Marea Britanie. Reclamantul a prezentat un aviz de recurs împotriva refuzului de azil și a fost eliberat la 9 ianuarie. 10. În cadrul procedurii de azil ulterioare, recursul reclamantului a fost permis de către un avocat la 9 iulie 2001 din cauza faptului că Oficiul Intern nu a specificat modul în care reclamantul poate fi returnat în regiunea autonomă a Irakului. Apelul SSH la Tribunalul de Apel pentru Immigrație a fost autorizat la 22 octombrie 2001, iar cazul a fost trimis la un arbitrar. La 14 ianuarie 2003, judecătorul a constatat că reclamantul este un refugiat în sensul Convenției pentru refugiații din 1951, precum și că există un risc real că returnarea sa în Irak să-l expună la tratament contrar articolelor 3 și 8 din Convenție. Reclamantul, împreună cu alți trei deținuți curzi irakieni care au fost reținuți la Oakington, a solicitat permisiunea de revizuire judiciară a detenției lor, susținând că aceaceasta este ilegală în temeiul dreptului intern și în temeiul articolului 5 din Convenție. 12. În primul rând, dl Justiție Collins nu a considerat că detenția este ilegală în temeiul dreptului intern, în esență deoarece el nu este pregătit să implice în dispozițiile legislative o cerință că exercitarea competenței de deținere trebuie să fie „necesar” în scopul efectuării examinării unei cereri de azil. Cu toate acestea, el a constatat că detenția nu este compatibilă cu art. 5 § 1 litera (f) din Convenție pe baza faptului că, după ce un reclamant a formulat o cerere adecvată de azil și nu există niciun risc că ar fi absuși sau nu ar fi avută în altă manieră, nu se poate spune că trebuie reținut „pentru a preveni că are efect o intrare neautorizată”. El a considerat, de asemenea, detenția disproporționată deoarece nu s-a putut dovedi că este rezonabil necesar pentru scopul declarat pentru detenție care a fost examinarea rapidă a cererii de azil. 13. În ceea ce privește motivele de detenție, dl Justiție Collins a remarcat că aparent a luat Biroul Intern de trei luni pentru a realiza că formularea formularului transmis deținuților nu este adecvată și, la 7 iunie 2000, iar la 21 decembrie 2000, formularul a fost revizuit. Începând cu 12 aprilie 2001 (2 februarie 2001, potrivit Guvernului), o formă de cuvinte a fost disponibilă care a declarat „Reason for Detention I a decis că ar trebui să fiți reținut pentru că sunt mulțumită că cererea dumneavoastră poate fi decisă rapid folosind procedurile de urmărire rapidă stabilite la Oakington Reception Centre. În momentul în care am luat în considerare această decizie, se pare că cererea dumneavoastră poate fi una care poate fi decisă rapid.” 14. Această formă de cuvinte nu era disponibilă atunci când reclamantul a fost reținut, iar Collins J. a considerat că este o „disgrasă” că formularul a rămas în spatele politicii. El a continuat: „Formul [folosit la momentul respectiv] a indicat în mod clar că detenția a fost folosită numai atunci când nu exista o alternativă rezonabilă. Toate motivele și factorii reflectă unele posibile încălcări de către deținut sau necesitatea ca el să fie îngrijit prin detenție ...a fost complet nepotrivit pentru detenția Oakington și este, de exemplu, dificil de urmărit de ce motiv ar putea fi considerabil aproape de a fi cazul [de reclamantului]. Din păcate, copia [formului] care ar fi trebuit păstrată în dosar a dispărut și așa că nu știu, nici [de ce a fost spus că ar trebui reținut.” 15. Deficiențele privind motivele de detenție nu au afectat legalitatea detenției. 16. Curtea de Apel a susținut recursul SSHD la 19 octombrie 2001, iar Camera de Lordi a respins recursul reclamantului la 31 octombrie 2002. Atât Curtea de Apel, cât și Camera de Lordi au susținut că detenția era legală în temeiul dreptului intern. În ceea ce privește art. 5 § 1 litera (f) și prin trimitere la cazul Chahal (Chahal v. Regatul Unit, hotărârea din 15 noiembrie 1996, Rapoartele Hotărârilor și Deciziilor 1996-V), fiecare a considerat că detenția a fost în scopul de a decide dacă să autorizeze intrarea și că detenția nu trebuie să fie „necesar” pentru a fi compatibile cu dispoziția. Prin urmare, detenția a fost „pentru a preveni ... Intrarea neautorizată” și, în plus, nu a fost disproporționată, menținerea Lord Slynn: „Nevoia unor aranjamente structurate și bine gestionate, care ar fi afectate de întârzierea sau neatenția reclamantului pentru interviu, este evidentă. Pe cealaltă parte solicitanți care nu locuiesc la Oakington, dar care locuiesc unde au ales, ar suferi inevitabil inconvenientul considerabil dacă ar trebui să fie disponibili la scurt timp și continuu pentru a răspunde la întrebări.... Obținerea unei decizii rapidă este în interesul nu numai al reclamanților, ci al celor din ce în ce mai mult în coadă.” 17. Legea privind imigrația din 1971 prevede detenția administrativă a persoanelor care fac obiectul controlului imigrației „pentru examinarea și în așteptarea unei decizii dacă să acorde sau să refuze permisiunea de intrare” (Schedul 2, punctul 16). Admiterea temporară este folosită ca alternativă la detenție. Este o formă de consimțământ autorizat pentru intrarea în Regatul Unit, care poate fi supusă condițiilor, inclusiv cerințele de raportare și restricții privind reședința, ocuparea sau ocuparea persoanei (Schedul 2, punctul 21). 18. În general (în alte cazuri decât cele care implică Oakington), îndrumarea SSD necesită o evaluare individuală a necesității de a menține în detenție pentru a preveni abscondarea. 19. La 16 martie 2000, Barbara Roche, deputată a Parlamentului European, a anunțat o modificare a politicii de detenție în mod specific și exclusiv legată de noul Oakington Reception Centre. Reclamanții de azil Oakington ar putea fi reținuți în cazul în care s-a parut că cererea lor a fost în măsură să fie hotărâtă rapid, inclusiv cele care pot fi certificate ca fiind „infondate în mod manual”. Pentru a sprijini ofițerii de imigrație, au fost elaborate liste de naționalități – și categorii în cadrul naționalităților – în ceea ce privește care ar putea fi justificată considerația la Oakington, deoarece ar trebui să fie simple de tratat. Se afirmă că Oakington va consolida capacitatea biroului de a se ocupa rapid de cererile de azil. 20. Mai multe orientări au fost emise în Manualul de punere în aplicare a operațiunilor în ceea ce privește persoanele care au fost considerate neadecvate pentru detenția Oakington. Cazurile în care detenția la Oakington nu ar fi adecvată includ următoarele: - orice caz care nu pare a fi unul în care s-ar putea ajunge la o decizie rapidă sau în care existau factori de complicitate; - solicitanți minori de azil neînsoțițiți; - cazuri în care exista o litigiu în ceea ce privește vârstă; - solicitanți cu handicap; - persoane cu nevoile speciale de medicină; - cazuri care implică litigii în ceea ce privește naționalitatea; și - cazuri în care reclamanții de azil au fost violenti sau necooperanți. 21. În plus, toate persoanele considerate a fi în pericol de abscondare (de la Oakington) nu au fost considerate adecvate pentru detenție la Oakington. 22. Centrul de Recepție Oakington are garduri de perimetru înalt, porți închise și 24 de oră de gardieni de securitate. Locul este mare, cu spațiu pentru recreere în aer liber și asociere generală și sfaturi legale la fața locului este disponibil. Există o cantină, o bibliotecă, un centru medical, o sală de vizite sociale și o sală de respectare religioasă. Următoarea descriere a fost folosită în acest caz: „Toate facilitățile normale furnizate într-un centru de detenție pentru imigrație sunt disponibile – restaurant, centru medical, sala de vizite sociale, respectarea religioasă și recreerea. Operațiunile practice și facilitățile de la Oakington sunt, totuși, foarte diferite de alte centre de detenție. În special, există un regim relaxat cu securitate fizică minimă, reflectând faptul că scopul este de a lua în considerare și de a decide aplicațiile. Site-ul în sine este foarte deschis cu o zonă mare pentru recreere în aer liber și asociere generală sau spațiu personal. Reclamanții și dependenții lor sunt liberi să se deplaseze în jurul site-ului, deși, în interesul confidențialității și siguranței, există două domenii în care numai femeile și familiile pot merge.” 23. „Normele de casă” pentru Oakington necesită, printre altele, ca deținuții să își scape sau să se reîntoarcă în camera atunci când este necesar; că poșta să fie deschisă în fața ofițerilor; că deținuții trebuie să mănânce în momente stabilite și că vizitele pot fi primite numai în momente specifice. În plus, deținuții trebuie să poarte identificarea în orice moment (a fi arătat ofițerilor la cerere); trebuie să se supună tuturor personalului și să participe la apeluri nominale. Deținuții bărbați sunt găzduiti separat de soții și copiii lor și nu pot sta cu ei peste noapte.