ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 976/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, petenta R.M. a

solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Mureș,

anularea Hotărârii nr. 5240 din 11 octombrie 2010 și obligarea pârâtei să emită

o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În cuprinsul

contestației a invocat faptul că are calitatea de persoană refugiată, deoarece

împreună cu mama sa, fiind persecutate de trupele hortiste și germane care au

ocupat localitatea din localitatea Bărboși, jud. Mureș, s-au refugiat în luna

septembrie 1940 în localitatea Mihai Viteazu jud. Cluj unde au locuit până în

luna martie 1945 când s-au întors în localitatea natală.

Prin Sentința civilă

nr. 92 din 7 aprilie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal a respins contestația formulată de R.M., în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că, potrivit recensământului din

1941, Studia Cenzualia Transisilvanica, Recensământul din 1941 Transilvania,

Editura universitară Clujană 2002, ambele localități se aflau în perioada

menționată în teritoriul administrativ al României, iar dispozițiile Legii nr.

189/2000 acordă drepturi doar persoanelor persecutate, în speță refugiate, din

motive etnice.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamanta R.M. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea,

deoarece din cauza trupelor hortiste a fost nevoită să se refugieze.

Examinând cauza și

sentința atacată în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit

persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de

lege.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele

și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit

art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu

acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu

este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurenta, a încercat

să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei

testimoniale.

Simpla mutare a

recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat

de persecuții etnice.

În acord cu cele

reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că refugierile care,

într-adevăr, au avut loc în zonă în perioada 1940 - 1945, s-au datorat stării

de război și liniei frontului și au vizat toți locuitorii din zonă fără deosebire

de etnie. Indiscutabil că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de

domiciliu datorită acestui eveniment au avut de suferit, însă legiuitorul, prin

acest act normativ, nu a înțeles să acorde daune compensatorii și acestor

categorii de persoane.

Așa fiind, cum

recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată

și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în

mod corect, instanța de fond, a dispus respingerea acțiunii, ca nefondată.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de R.M. împotriva Sentinței civile nr. 92 din 7 aprilie 2011 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.