ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, reclamantul S.G. a contestat

Hotărârea nr. 5200 din 10 mai 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș,

prin care s-a dispus respingerea cererii, întrucât petentul nu a făcut dovada

calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000, completată și modificată

prin Legea nr. 367/2001.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că familia sa a fost refugiată în perioada 1940-1945,

astfel cum rezultă din declarațiile celor doi martori existente la dosar, menționând

că martorii respectivi au hotărâri prin care li se recunoaște calitatea de

refugiați.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș a solicitat respingerea

contestației, susținând că petentul nu a probat faptul că și el ar fi fost

refugiat și că acest lucru s-ar fi datorat unor motive etnice, așa cum prevede

Legea nr. 189/2000.

instanței de fond

Prin sentința nr. 151

din 05 noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de către

reclamantul S.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia reclamantul,

născut la data de 13 august 1940 în comuna Papiu Ilarian, a solicitat

stabilirea calității de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000,

întrucât, împreună cu părinții, s-a refugiat în localitatea Band și Mureșeni,

ca urmare a Dictatului de la Viena.

Analizând conținutul declarațiilor

celor doi martori, prima instanță a reținut existența unor contradicții, în sensul

că martorul K.I. a declarat că familia reclamantului s-a refugiat în comuna Band

și ulterior, în satul Mureșeni, județul Mureș, deci că refugiul a fost și în satul

Mureșeni, pe când martorul I.K. a arătat că stabilirea familiei în satul Mureșeni

a avut loc după reîntoarcerea în comuna Papiu Ilarian, din care se refugiase.

Pe de altă parte, Curtea

a constatat că, din probele administrate în cauză, nu rezultă nici faptul că reclamantul

a fost obligat să se mute în comuna Band și nici că această mutare s-a datorat unor

motive etnice.

Dând eficiență principiului

înscris în art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății

trebuie să o dovedească și considerând că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 pentru modificarea

Decretului-lege nr. 118/1990, aprobată prin Legea nr. 189/2000, Curtea de Apel a

apreciat că se impune menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii emise de Casa

Județeană de Pensii Mureș.

de reclamantul S.G.

Împotriva sentinței

nr. 151 din 05 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul

S.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul motivelor

de recurs, reclamantul susține că a făcut dovada că familia sa a fost refugiată

în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 și invocă

împrejurarea că fratelui său, S.M., i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al

drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000.

Intimata-pârâtă Casa Județeană

de Pensii Mureș nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de S.G..

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza

în raport de actele și

lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare.

de drept relevante

Reclamantul S.G. a învestit

instanța de contencios administrativ, solicitând stabilirea calității de beneficiar

al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada

05 februarie 1942-06 martie 1945, susținând că s-a refugiat, împreună cu părinții,

în localitățile Band și Mureșeni, ca urmare a persecuțiilor etnice (dosar fond).

În fața instanței de fond,

reclamantul a depus la dosarul cauzei declarațiile martorilor K.I. și I.K., în formă

autentică, precum și Hotărârea nr. 3897/2005, prin care martorului I.K. i s-au acordat

drepturile reglementate de Legea nr. 189/2000 (dosar fond).

Așa cum rezultă din considerentele

sentinței atacate, judecătorul fondului a pronunțat soluția de respingere, ca nefondată,

a acțiunii reclamantului numai în baza declarațiilor celor doi martori, reținând,

totodată, existența unor contradicții cu privire la locul refugiului familiei reclamantului.

Potrivit

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „b

eneficiază

de prevederile prezentei ordonanțe persoana care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții

din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată

în altă localitate”.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

Prin urmare, legiuitorul

a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Totodată, potrivit

art.

6¹

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din

Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță

se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul în

care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Pe de o parte, Înalta

Curte constată că reclamantul a încercat să-și dovedească calitatea de persoană

refugiată prin intermediul probei testimoniale, dar instanța de fond a observat

contradicții între declarațiile martorilor, motiv pentru care nu a putut stabili

cu claritate dacă familia reclamantului s-a refugiat în comuna Band și ulterior,

în satul Mureșeni sau dacă familia s-a reîntors în comuna Papiu Ilarian, iar apoi

în satul Mureșeni.

Pe de altă parte, Înalta

Curte constată că recurentul-reclamant a depus în fața instanței de recurs, în temeiul

art. 305 din C. proc. civ., un set de înscrisuri, respectiv sentința nr. 53 din

17 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, irevocabilă, Hotărârea

nr. 5056/R din 30 aprilie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș și declarația

autentificată a martorului K.D. (dosar recurs).

Recurentul susține faptul

că fratele său, S.M., beneficiază de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000,

astfel cum rezultă din sentința Curții de Apel Târgu Mureș și din hotărârea Casei

Județene de Pensii Mureș, depuse la dosarul de recurs și solicită, prin notele scrise

formulate, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea audierii unor martori, prin

intermediul cărora să probeze temeinicia cererii sale.

Instanța de control judiciar

remarcă faptul că, în considerentele sentinței nr. 53 din 17 martie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Târgu Mureș, se reține situația de fapt potrivit căreia, în decembrie

1942, S.M. s-a refugiat cu familia, datorită persecuțiilor etnice, din comuna Papiu

Ilarian în comuna Rîciu, jud. Mureș.

Având în vedere atât contradicțiile

reținute de instanța de fond, cât și contradicțiile existente între situația de

fapt invocată de recurent și situația de fapt reținută în privința fratelui său,

S.M., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului, casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În primul rând, Înalta

Curte apreciază că instanța de fond s-a pronunțat în baza unui probatoriu insuficient

și apt să conducă la stabilirea cu certitudine a situației de refugiat din motive

de persecuție etnică a reclamantului.

Or, potrivit dispozițiilor

art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.,

pentru a ajunge la

o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ,

fiind

datori să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare

de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse

în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile pe care le consideră necesare,

chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța

este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul

și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor

activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Față

de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent,

fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de

reclamant, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Soluția

casării și trimiterii cauzei spre rejudecarea fondului se impune

și în raport de dispozițiile

art. 314 din C. proc. civ., deoarece împrejurările de fapt nu au fost pe deplin

stabilite de instanța de fond, iar criticilor din motivele de recurs ce vizează

aplicarea greșită a legii nu li se poate răspunde decât în condițiile în care aceste

împrejurări sunt deplin lămurite.

În al doilea rând, având

în vedere că înscrisurile depuse de recurentul-reclamant în fața instanței de control

judiciar au relevat contradicții între situația de fapt invocată de recurent și

situația de fapt reținută în privința fratelui său, S.M., Înalta Curte consideră

că nu se poate aprecia asupra temeiniciei sau netemeiniciei cererii de chemare în

judecată decât prin administrarea tuturor probelor impuse de o completă cercetare

a fondului cauzei și cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

Pe cale de consecință,

cu ocazia rejudecării, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) și (3)

din C. proc. civ., instanța de fond va proceda la administrarea tuturor probelor

necesare în vederea clarificării contradicțiilor existente cu privire la localitățile

de referință și pentru a stabili cu certitudine împrejurările și motivele care au

determinat refugiul familiei recurentului-reclamant.

Totodată, instanța de

fond va ține seama de înscrisurile depuse atât în dosarul fondului, cât și în dosarul

de recurs, cu referire la dispozițiile speciale ale Legii nr. 189/2000, precum și

de toate apărările și solicitările părților.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 teza

I din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată

și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de S.G. împotriva sentinței nr. 151 din 05 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie

2011.