ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, reclamantul S.G. a contestat Hotărârea nr. 5200 din 10 mai 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș, prin care s-a dispus respingerea cererii, întrucât petentul nu a făcut dovada calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000, completată și modificată prin Legea nr. 367/2001. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că familia sa a fost refugiată în perioada 1940-1945, astfel cum rezultă din declarațiile celor doi martori existente la dosar, menționând că martorii respectivi au hotărâri prin care li se recunoaște calitatea de refugiați.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș a solicitat respingerea contestației, susținând că petentul nu a probat faptul că și el ar fi fost refugiat și că acest lucru s-ar fi datorat unor motive etnice, așa cum prevede Legea nr. 189/2000. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 151 din 05 noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de către reclamantul S.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia reclamantul, născut la data de 13 august 1940 în comuna Papiu Ilarian, a solicitat stabilirea calității de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000, întrucât, împreună cu părinții, s-a refugiat în localitatea Band și Mureșeni, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Analizând conținutul declarațiilor celor doi martori, prima instanță a reținut existența unor contradicții, în sensul că martorul K.I. a declarat că familia reclamantului s-a refugiat în comuna Band și ulterior, în satul Mureșeni, județul Mureș, deci că refugiul a fost și în satul Mureșeni, pe când martorul I.K. a arătat că stabilirea familiei în satul Mureșeni a avut loc după reîntoarcerea în comuna Papiu Ilarian, din care se refugiase. Pe de altă parte, Curtea a constatat că, din probele administrate în cauză, nu rezultă nici faptul că reclamantul a fost obligat să se mute în comuna Band și nici că această mutare s-a datorat unor motive etnice. Dând eficiență principiului înscris în art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească și considerând că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990, aprobată prin Legea nr. 189/2000, Curtea de Apel a apreciat că se impune menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii emise de Casa Județeană de Pensii Mureș. 3. Calea de atac exercitată de reclamantul S.G. Împotriva sentinței nr. 151 din 05 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul S.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul susține că a făcut dovada că familia sa a fost refugiată în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 și invocă împrejurarea că fratelui său, S.M., i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000.

Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Mureș nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de S.G.. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamantul S.G. a învestit instanța de contencios administrativ, solicitând stabilirea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 05 februarie 1942-06 martie 1945, susținând că s-a refugiat, împreună cu părinții, în localitățile Band și Mureșeni, ca urmare a persecuțiilor etnice (dosar fond).

În fața instanței de fond, reclamantul a depus la dosarul cauzei declarațiile martorilor K.I. și I.K., în formă autentică, precum și Hotărârea nr. 3897/2005, prin care martorului I.K. i s-au acordat drepturile reglementate de Legea nr. 189/2000 (dosar fond). Așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate, judecătorul fondului a pronunțat soluția de respingere, ca nefondată, a acțiunii reclamantului numai în baza declarațiilor celor doi martori, reținând, totodată, existența unor contradicții cu privire la locul refugiului familiei reclamantului. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „b eneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Prin urmare, legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice. Totodată, potrivit art. 6¹ din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că reclamantul a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale, dar instanța de fond a observat contradicții între declarațiile martorilor, motiv pentru care nu a putut stabili cu claritate dacă familia reclamantului s-a refugiat în comuna Band și ulterior, în satul Mureșeni sau dacă familia s-a reîntors în comuna Papiu Ilarian, iar apoi în satul Mureșeni. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a depus în fața instanței de recurs, în temeiul art. 305 din C. proc. civ., un set de înscrisuri, respectiv sentința nr. 53 din 17 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, irevocabilă, Hotărârea nr. 5056/R din 30 aprilie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș și declarația autentificată a martorului K.D.

(dosar recurs). Recurentul susține faptul că fratele său, S.M., beneficiază de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, astfel cum rezultă din sentința Curții de Apel Târgu Mureș și din hotărârea Casei Județene de Pensii Mureș, depuse la dosarul de recurs și solicită, prin notele scrise formulate, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea audierii unor martori, prin intermediul cărora să probeze temeinicia cererii sale. Instanța de control judiciar remarcă faptul că, în considerentele sentinței nr. 53 din 17 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, se reține situația de fapt potrivit căreia, în decembrie 1942, S.M. s-a refugiat cu familia, datorită persecuțiilor etnice, din comuna Papiu Ilarian în comuna Rîciu, jud. Mureș.

Având în vedere atât contradicțiile reținute de instanța de fond, cât și contradicțiile existente între situația de fapt invocată de recurent și situația de fapt reținută în privința fratelui său, S.M., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În primul rând, Înalta Curte apreciază că instanța de fond s-a pronunțat în baza unui probatoriu insuficient și apt să conducă la stabilirea cu certitudine a situației de refugiat din motive de persecuție etnică a reclamantului. Or, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) din C. proc.

civ., pentru a ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. De asemenea, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor. Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Soluția casării și trimiterii cauzei spre rejudecarea fondului se impune și în raport de dispozițiile art. 314 din C. proc. civ., deoarece împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite de instanța de fond, iar criticilor din motivele de recurs ce vizează aplicarea greșită a legii nu li se poate răspunde decât în condițiile în care aceste împrejurări sunt deplin lămurite. În al doilea rând, având în vedere că înscrisurile depuse de recurentul-reclamant în fața instanței de control judiciar au relevat contradicții între situația de fapt invocată de recurent și situația de fapt reținută în privința fratelui său, S.M., Înalta Curte consideră că nu se poate aprecia asupra temeiniciei sau netemeiniciei cererii de chemare în judecată decât prin administrarea tuturor probelor impuse de o completă cercetare a fondului cauzei și cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

Pe cale de consecință, cu ocazia rejudecării, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., instanța de fond va proceda la administrarea tuturor probelor necesare în vederea clarificării contradicțiilor existente cu privire la localitățile de referință și pentru a stabili cu certitudine împrejurările și motivele care au determinat refugiul familiei recurentului-reclamant. Totodată, instanța de fond va ține seama de înscrisurile depuse atât în dosarul fondului, cât și în dosarul de recurs, cu referire la dispozițiile speciale ale Legii nr. 189/2000, precum și de toate apărările și solicitările părților. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 teza I din C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.G. împotriva sentinței nr. 151 din 05 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.