ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4142/2010

Asupra cererii

de revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 5731 din 10 decembrie 2009, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Fiscală Brașov - Biroul

Soluționare Contestații împotriva sentinței nr. 35/F din 23 februarie 2009 a

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a

reținut, în esență, următoarele:

Intimata-reclamantă funcționează în cadrul parcului

industrial administrat de SC P.R. SA care a obținut titlu de parc industrial

conform Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 255 din 3 iunie

2004.

Recurenta Direcția Fiscală Brașov a procedat la emiterea

deciziei de impunere nr. 699364/8634 din 18 ianuarie 2008 în vederea perceperii

impozitului pe clădirile și terenurile proprietatea SC A.P. SA deținute în

cadrul parcului industrial.

Problema care se impune a fi elucidată este aceea dacă

facilitățile fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin.

(1) lit. l) C. fisc., în sensul că nu se datorează impozit pentru clădirile și

terenurile din parcurile industriale reprezintă o formă de ajutor de stat în

sensul prevederilor din art. 2 alin. (8) din Legea nr. 143/1999 (pentru

perioada în care această lege a fost în vigoare).

In art. 2 C. fisc. sunt precizate impozitele și taxele

reglementate de acesta, printre acestea regăsindu-se și impozitele și taxele

locale, la lit. h).

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind

Codul Fiscal, "prezentul cod stabilește cadrul legal pentru impozitele și

taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat și

bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste

impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora".

Art. 1 alin. (3) și (4) din Legea nr. 571/2003 prevăd că

"în materie fiscală dispozițiile prezentului cod prevalează asupra

oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea

aplicându-se dispozițiile Codului Fiscal. Dacă orice prevedere a prezentului

cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se

aplică prevederile acelui tratat".

Aceste dispoziții se regăsesc și în art. 148 alin. (2) din

Constituția României.

În art. 1 alin. (5) C. fisc. se prevede faptul că "orice

măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit

dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2006, privind procedurile naționale în domeniul

ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

137/2007".

Ajutorul de stat a fost definit în art. 2 din Legea nr. 143/1999,

„ca fiind orice măsură de sprijin acordată de stat sau de către unitățile

administrative-teritoriale, din resurse de stat sau ale unităților administrativ-teritoriale

(...) sau ale colectivităților locale, indiferent de formă, care distorsionează

sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea anumitor

întreprinderi, fiind considerat incompatibil cu mediul concurențial

normal".

Ajutorul de stat poate fi acordat prin mai multe modalități,

printre care în art. 2 alin. (8) se enumera exceptările, reducerile sau

amânările de la plata taxelor și impozitelor. Ajutorul de stat se concretizează

prin urmare, în cazul intimatei reclamante, în exceptarea de la aceste impozite

și taxe pentru terenuri și clădiri, asigurându-se acesteia un beneficiu de

natură economică și financiară, pe care nu l-ar fi obținut în absența acestor

măsuri. Prin urmare intimata reclamantă intră în categoria persoanelor juridice

cărora, li se putea acorda ajutorul de stat, însă în condițiile procedurii

instituită de O.U.G. nr. 117/2006.

Întrucât această scutire de impozit reprezintă un ajutor de

stat, conform art. l alin. (5) C. fisc., persoanele care, în virtutea titlului

de parc industrial, beneficiază de o asemenea scutire trebuie să se supună

reglementărilor și modalităților de notificare și autorizare prevăzute în

materia ajutorului de stat: Legea nr.143/1999 privind ajutorul de stat și,

ulterior, de O.U.G nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul

ajutorului de stat.

In ceea ce privește competențele privind autorizarea și

recuperarea ajutorului de stat s-a constatat că, pentru perioada 1 ianuarie

2000-31 decembrie 2006 potrivit prevederilor Legii nr. 143/1999, constatarea ca

ilegal a unui ajutor de stat, precum și procedurile de recuperare și rambursare

a ajutorului de stat erau atribuții aflate în competența Consiliului

Concurenței și a instanțelor de judecată, iar nu a organelor fiscale.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la

Uniunea Europeană, conform prevederilor O.U.G. nr. 117/2006 competența de

constatare ca ilegal a unui ajutor de stat și procedurile de recuperare și

rambursare a ajutorului ilegal au fost transferate Comisiei Europene, Consiliul

Concurenței îndeplinind rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană

și furnizorii de ajutor de stat.

Astfel, conform art. 26 din O.U.G. nr. 117/2006 privind

procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, „beneficiarul unui ajutor

de stat este obligat să ramburseze suma reprezentând echivalentă ajutorului de

stat a cărei recuperare a fost dispusă de Comisia Europeană".

De asemenea, potrivit art. 30, Consiliul Concurenței

îndeplinește rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană și

furnizorii de ajutor de stat, în procedura de adoptare a deciziilor de

suspendare sau recuperare provizorie a ajutoarelor de stat, în conformitate cu

dispozițiile art. 11 din Regulamentul CE nr. 659/1999.

Conform textului comunitar invocat, Comisia Europeană are

dreptul să solicite și să obțină de la orice stat membru informații despre

ajutoarele de stat existente.

Numai în cazul în care Comisia consideră că un ajutor

existent nu mai este compatibil cu piața comună, aceasta, în mod exclusiv,

poate propune, în scris, statului în cauză una dintre următoarele măsuri:

modificări de fond ale schemei de ajutor; introducerea unor cerințe procedurale;

abrogarea schemei de ajutor.

In aceste condiții, reține instanța de recurs, fără a mai

analiza întreaga procedură după aplicarea acestei prevederi legale, se constată

că atât decizia de impunere cât și dispoziția privind soluționarea contestației

au fost emise de organe neabilitate de a dispune măsuri în legătură cu

ajutoarele de stat.

Astfel, concluzionează instanța de recurs, orice decizii

emise de organismele din România, inclusiv cele emise de organele fiscale

locale, încalcă rolul exclusiv de control și decizie al Comisiei Europene,

urmând a fi anulate ca fiind emise de organe fără calitate în a dispune măsuri

privitoare la ajutoarele de stat autorizate sau ilegale.

Împotriva deciziei nr. 5731 din 10 decembrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

Direcția Fiscală Brașov - Biroul soluționare contestații a formulat cerere de

revizuire în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, susținând, în esență, că decizia atacată a fost

pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.

În baza art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza, mai

întâi, excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată de

intimată.

Conform prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

„Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de

procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin

încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art.

148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României,

republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la

comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17

alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15

zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu

precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare".

Dispozițiile legale mai sus citate, invocate de revizuentă

drept temei al cererii sale, prevăd, așadar, o procedură specială, constituită

din două etape distincte, ce trebuie parcursă de partea interesată în

exercitarea acestei căi de atac, a revizuirii, pentru cazul special prevăzut,

al „încălcării principiului priorității dreptului comunitar".

Astfel, fiind vorba de o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă, pentru comunicarea ei se prevede obligația, revenind părții

interesate, de a solicita expres acest lucru, prin formularea, în termen de 15 zile

de la pronunțare, a unei cereri temeinic motivate.

Ulterior, după comunicarea hotărârii ce se dorește a fi

revizuită, cererea de revizuire trebuie motivată și adresată aceleiași instanțe

într-un termen de 15 zile de la data comunicării.

In speță, hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 10

decembrie 2009 iar revizuenta susține că a formulat cerere de comunicare a

acesteia, întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, la data de

16 decembrie 2009 și că, drept urmare, la data de 29 ianuarie 2010, decizia i-a

fost comunicată.

Verificând actele dosarului, se constată, însă, că

susținerile revizuentei nu sunt probate, întrucât la dosar nu există vreun un

înscris în acest sens iar în evidențele instanței nu este înregistrată vreo

mențiune referitoare la o astfel de cerere a revizuentei sau la măsura

comunicării de către instanță a deciziei atacate.

Mai mult decât atât, raportat la data de 29 ianuarie 2010,

când revizuenta declară că i-a fost comunicată decizia atacată (f.304 - dosar

revizuire), cererea de revizuire, depusă la Oficiul Poștal Brașov la data de 8

martie 2010 (f.52 - dosar) și înregistrată la această instanță la data de 9

martie 2010 (f.8 și 30 - dosar), peste termenul legal de 15 zile de la

comunicare, este tardiv formulată.

Pentru considerentele arătate, cererea de revizuire va fi

respinsă, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de Direcția Fiscală

Brașov - Biroul soluționare contestații împotriva deciziei nr. 5731 din 10

decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca tardivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.