ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3867/2007

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. 2262/C/2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat in judecata pe numitul Ș.B., solicitând să se dispună in contradictoriu cu pârâtul, restrângerea dreptului la libera circulație a acestuia în Italia și Statele Uni unii Europene, pentru o perioada de cel mult trei ani. În motivare, reclamanta, a susținut ca la data de 25 mai 2006, pârâtul Ș.B. a fost returnat din Italia, în baza Acordului de re admisie încheiat între România și aceasta țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997. S-a mai susținut că, în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor romani în străinătate, modificata și completata prin O.G.

nr. 5/2006, restrângerea dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioada de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat între România și acel stat. Prin sentința civila nr. 637 din 22 septembrie 2006, Tribunalul Neamț a respins cererea petentei Di recția Generală de Pașapoarte de restrângere a dreptului la libera circulație față de pârâtul Ș.B.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel petenta Direcția Ge nerală de Pașapoarte susținând că prima instanță a aplicat greșit l egea, procedând la compensarea condițiilor de readmitere reglementată de statul italian . Prin decizia civilă nr. 234 din data de 16 noiembrie 2006, a fost respins apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, reținându-se că potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, instanța nu este obligată sa restrângă exercitarea dreptului la libera circulație.

În contra acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte criticând soluția instanței de apel ca fiind nelegală, susținând, în esență că, dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile în cauză, întrucât pârâtul a fost returnat din Italia la data de 25 mai 2006 în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, urmare a măsurii de returnare dispusă de statul străin. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este adevărat că, potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 poate fi dispusă restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui Acord de Readmisie încheiat între România și acel stat, însă sintagma “poate fi dispusă” înseamnă că această măsură nu se aplică în mod obligatoriu, ca simplu efect al returnării cetățenilor în baza Acordului de Readmisie. Din întreg materialul probator rezultă că pârâtul a ieșit din România la data de 6 mai 2006 cu scopul de a călători, iar la data de 25 mai 2006 a fost returnat din Italia pentru motiv de ședere ilegală.

În perioada de 18 zile de ședere, potrivit declarației pârâtului (fila 6 dosar fond), a locuit la rudele sale. Astfel că, față de împrejurările de fapt stabilite nu s-ar justifica aplicabilitatea dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Față de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 234 din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2007.