ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4007/2007

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 15 decembrie 2003, reclamantul D.D.G. a chemat în

judecată pe pârâtul M.G., solicitând:

- să se constate prevalența titlului său de proprietate față de titlul

în baza căruia pârâtul posesor neproprietar deține terenul de 222 mp, situat în

București;

- să fie obligat pârâtul să-i lase terenul menționat în deplină

proprietate și liniștită posesie;

- să se constate că față de momentul edificării construcției pe terenul

revendicat, pârâtul este constructor de rea credință și, drept consecință, să

se facă aplicarea prevederilor art. 494 C. civ. referitoare la dobândirea

construcției prin accesiune.

În motivarea acțiunii, întemeiate pe art. 480 și art. 494 C. civ.,

reclamantul a susținut că:

- terenul revendicat a aparținut defunctului G.C., autorul său, care în

anul 1945 l-a donat E.G., soție;

- pârâtul a primit același teren, în folosință veșnică, prin Decizia nr.

2766/1955 a fostului Comitet Executiv al Capitalei;

- la 7 februarie 1957, defunctul C.G. a notificat pârâtului să-și ridice

în termen de 14 zile construcția edificată ilegal pe terenul în litigiu, care

îi aparține;

- în anul 1967, proprietara G.E. și-a revendicat terenul în justiție dar

acțiunea sa a fost respinsă ca prescrisă, conform Decretului nr. 218/1960;

- la 28 martie 2002, Prefectura Municipiului București a eliberat

pârâtului titlu de proprietate asupra terenului revendicat, deși acest bun

imobil nu a ieșit niciodată din patrimoniul proprietarilor inițiali.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1211 din

31 octombrie 2005, a admis în parte acțiunea și:

- a constatat preferabil dreptul de proprietate al reclamantului asupra

terenului de 222 mp, situat în București, în raport de titlul pârâtului;

- l-a obligat pe pârât să-i lase reclamantului, în deplină proprietate

și liniștită posesie, terenul menționat;

- a constatat că pârâtul este constructor de bună credință al

construcției edificate și are față de reclamant un drept de creanță de

2.927.788.000 lei, corespunzător contravalorii materialelor și manoperei,

stabilită de expertul R.G.M.;

- a compensat parțial cheltuielile de judecată și l-a obligat pe pârât

să-i plătească reclamantului diferența de 74.144.290 lei.

S-a reținut că:

- terenul revendicat a fost dobândit conform Legii de împroprietărire

nr. 87/1937 de către G.C., autorul reclamantului, care în anul 1945 l-a donat

soției sale G.E.;

- prin Decizia nr. 2766 din 21 noiembrie 1955, fostul Comitet Executiv

al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R. a autorizat Sfatul Popular al Raionului

Stalin să acorde lui M.C., autorul pârâtului, terenul, în folosință veșnică,

pentru construirea unei locuințe pe credit, conform H.C.M. nr. 4015/1953;

- Direcția de Arhitectură și Sistematizare Sfatului Popular al Capitalei

a autorizat pe autorul pârâtului, la 21 decembrie 1955, să execute pe terenul

în litigiu un corp de clădire din zidărie, compus din subsol, parter și etaj;

- la 6 decembrie 1965, G.E. a solicitat schimbarea rolului și matricolei

terenului, în sensul trecerii numelui său în locul celui al fostului proprietar

G.C.;

- Tribunalul Popular al Raionului 30 Decembrie București, prin sentința

civilă nr. 4845 din 1 noiembrie 1967, a respins ca prescrisă, conform

Decretului nr. 218/1960, acțiunea în revendicare promovată de G.E. împotriva

părinților pârâtului;

- pentru terenul revendicat, Prefectura Municipiului București a emis

titlu de proprietate în favoarea pârâtului, conform art. 36 alin. (2) din Lega

nr. 18/1991;

- titlul reclamantului este preferabil deoarece provine de la vechii

proprietari, în timp ce titlul pârâtului provine de la Statul Român, care a

preluat terenul abuziv, fără un titlu valabil;

- Decretul nr. 21871960 conținea dispoziții retroactive, iar prescripția

reglementată de art. 3 din acest act normativ nu avea caracter achizitiv și era

contrară imprescriptibilității acțiunii în revendicare (sub aspect extinctiv);

- actele comunicate de Sfatul Popular al Capitalei,

precum și contractul încheiat în baza H.C.M. nr. 4015/1955, conferă pârâtului

calitatea de constructor de bună credință, astfel că, potrivit art. 494 C.

civ., acesta are un drept de creanță corespunzător contravalorii materialelor

și manoperei, stabilită de expertul R.G.M.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauzele cu

minori i de familie, prin decizia nr. 667 din 16 noiembrie 2006, a anulat, ca

netimbrat, apelul formulat de reclamant și a respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârât.

S-a reținut că:

- reclamantul nu și-a timbrat

apelul;

- pârâtul nu poate invoca în propria cale de atac

necompetența primei instanțe, contrar celor susținute la fond, deoarece în

acest mod a schimbat obiectului întâmpinării, ceea ce este inadmisibil;

- de asemenea, pârâtul a schimbat obiectul întâmpinării prin invocarea

excepțiilor privitoare la prescripția dreptului la acțiune și prescripția

achizitivă de 31, pentru prima oară, în apel , și nu la instanța de fond;

- acțiunea este admisibilă deoarece privește două persoane fizice și nu

implică statul, nefiind vorba despre constatarea nulității vreunui act de

înstrăinare imobiliară al acestei entități, conform art. 45-46 din Legea nr.

10/2001;

- nu există autoritate de lucru judecat deoarece prima cerere

(soluționată de fostul Tribunal Popular al Raionului 30 Decembrie prin sentința

civilă nr. 4841/1967) diferă de actuala cerere în privința cauzei și a

părților;

- titlul reclamantului este preferabil deoarece

provine de la adevăratul proprietar, spre deosebire de titlul pârâtului,

provenit de la Statul Român, care a preluat terenul în mod abuziv.

Pârâtul a declarat recurs, prin care a solicitat

casarea ambelor hotărâri și respingerea acțiunii sau trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța competentă.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 3 și 9 C. proc.

civ., recurentul a susținut că:

- față de valoarea imobilului revendicat (stabilită prin expertizele

efectuate în cauză) și modificările aduse Codului de procedură civilă,

competența soluționării pricinii în primă instanță revenea judecătoriei, și nu

tribunalului;

- reclamantul nu are capacitate procesuală activă deoarece nu este

singurul proprietar al imobilului revendicat;

- în actele oficiale bunul

revendicat figura ca teren viran, iar timp de 13 ani autorii reclamantului nu

au făcut nimic pentru a-și apăra dreptul de proprietate, astfel că în speță

operează regula

error communis facit

jus

;

- despăgubirile stabilite de expertiza omologată de instanțe nu

corespunde valorii rele a construcției.

Prima critică este fondată deoarece:

- expertul L.C. a evaluat întregul imobil revendicat (teren și

construcție) la 4.599.629.000 lei;

- în raport de această valoare, consecutiv modificărilor aduse Codului

de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, publicată la 14 iunie 2005,

competența soluționării cauzei în primă instanță revenea judecătoriei;

- art. II alin. (1) din legea precizată [text care derogă de la

dispozițiile cuprinse în art. 725 alin. (2) C. proc. civ.], prevede că

procesele în curs de soluționare în primă instanță la data schimbării

competenței, precum și căile de atac se vor judeca potrivit noilor reguli de

competență.

Așa fiind, fără analizarea

celorlalte motive, prezentul recurs va fi admis, conform art. 312 alin. (1) și

3 C. proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la Judecătoria sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul M.G.

împotriva deciziei nr. 667/A din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată precum și

sentința civilă nr. 1211 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului București și

trimite cauza spre competentă soluționare la, Judecătoria sectorului 1

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 mai 2007.