ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 387/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, reclamantul B.C., în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat anularea Ordinului Autorității

Naționale a Vămilor nr. 69 din 26 ianuarie 2005, de reîncadrare în funcția

publică și, pe cale de consecință, menținerea primului act administrativ emis

de pârâtă, respectiv a Ordinului nr. 1405 din 4 noiembrie 2004.

Reclamantul a arătat că apreciază că

Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 69 din 26 ianuarie 2005 este

nelegal, întrucât încalcă prevederile art. 43 din O.U.G. nr. 92/2004, potrivit

cărora reîncadrarea trebuia efectuată în 30 de zile de la publicarea

ordonanței, iar aceasta a fost publicată la data de 23 noiembrie 2004, condiții

în care obținerea avizului de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și reîncadrarea funcționarilor publici trebuiau efectuate până la 23 decembrie

2004.

Prin sentința civilă nr. 1115 din 8

iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului B.C., a anulat actul

administrativ emis de pârâtă - Ordinul nr. 69 din 26 ianuarie 2005, în ceea

ce-l privește pe reclamant și a menținut actul administrativ individual emis anterior

de Autoritatea Națională a Vămilor - Ordinul nr. 1405 din 4 noiembrie 2005.

Pentru a pronunța o asemenea

hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

- în temeiul Legii nr. 161/2003,

până la 15 iulie 2003 trebuia realizată reîncadrarea funcționarilor publici

vamali pe noile funcții publice stabilite prin acest act normativ, considerent

pentru care s-a emis Ordinul nr. 218/2003, prin care au fost aprobate Instrucțiunile

privind reîncadrarea funcționarilor publici, iar prin Ordinul nr. 1405 din 4

decembrie 2004, au fost revocate deciziile Autorității Naționale a Vămilor, emise

ulterior datei de 15 iulie 2003 și s-a revenit la decizia inițială emisă;

- O.U.G. nr. 92/2004 reglementează

drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul

2005 și față de faptul că potrivit Legii nr. 161/2003, funcționarii publici au

fost reîncadrați în condițiile și cu respectarea criteriilor prevăzute pentru

reîncadrare, în aplicarea O.U.G. nr. 92/2004, trebuia realizată numai salarizarea

corespunzătoare dispozițiilor ordonanței, nu și o altă reîncadrare a

funcționarilor publici, cum s-a făcut prin actul administrativ contestat,

considerent pentru care actul este considerat nelegal, întrucât prin acesta s-a

dispus reîncadrarea, în cazul reclamantului, într-o funcție inferioară celei

avute la reîncadrarea efectuată în condițiile Legii nr. 161/2003;

- în ceea ce privește funcționarii

publici ale căror raporturi de serviciu au fost suspendate în condițiile legii

și care și-au reluat activitatea după 1 ianuarie 2005 (în speță, pe perioada

anterioară fiind în concediu medical), potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 92/2004,

aceștia trebuiau să beneficieze de salariile de bază stabilite potrivit

ordonanței, pentru funcția publică în care au fost reîncadrați, în condițiile art.

6-8 din ordonanță, care fac trimitere la O.U.G. nr. 82/2004, iar reîncadrarea

în funcția publică realizată inițial, în condițiile, criteriile și termenele

prevăzute de Legea nr. 161/2003 și normele de aplicare, trebuia respectată.

Instanța de fond a concluzionat că susținerile

reclamantului sunt întemeiate, prin actul administrativ contestat dispunându-se

reîncadrarea acestuia pe o funcție inferioară celei stabilire la reîncadrarea

în baza Legii nr. 161/2003.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta susține că, în sentința

recurată se reține în mod eronat, că în aplicarea O.U.G. nr. 92/2004, aprobată

prin Legea nr. 76/2005, trebuia realizată numai salarizarea corespunzătoare

dispozițiilor ordonanței, nu și o altă reîncadrare a funcționarilor publici,

cum s-a făcut prin actul administrativ contestat.

Totodată, recurenta învederează că

O.U.G. nr. 92/2004, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, este valabilă

pentru toți funcționarii publici, iar pentru aplicarea acestui act normativ a

fost emis Ordinul nr. 69/2005.

În continuare, în cuprinsul

recursului declarat, se arată că reîncadrarea și salarizarea funcționarilor

publici s-a realizat în conformitate cu prevederile

o.u.g.

nr. 92/2004, după obținerea avizului Agenției

Naționale a Funcționarilor Publici. Cum acordarea avizului s-a făcut după data

de 1 ianuarie 2005, când trebuiau aplicate dispozițiile O.U.G. nr. 92/2004,

Ordinul nr. 69/2005 a fost emis abia la 26 ianuarie 2005, cu aplicabilitate de

la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență menționată.

Referitor la aplicabilitatea

prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 92/2004, recurenta susține că și în cazul

funcționarilor publici ale căror raporturi de muncă au fost suspendate în

condițiile legii, se aplică prevederile art. 6 - 8 din ordonanța de urgentă

menționată.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu materialul probator aflat la dosarul cauzei

și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este fondat,

pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004,

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pentru anul 2005, prevede că funcționarii publici de

execuție salarizați potrivit O.U.G. nr. 82/2004 se reîncadrează în grade

profesionale și beneficiază de salariile prevăzute de O.U.G. nr. 92/2004.

Textul art. 6 menționează, pentru fiecare categorie, clasă și grad profesional

prevăzute de O.U.G nr. 82/2004, care sunt elementele de reîncadrare

corespunzătoare prevăzute de noua ordonanță de urgență. Se observă că O.U.G. nr.

92/2004 reglementează atât încadrarea funcționarilor publici respectivi, cât și

salarizarea acestora, în raport cu reîncadrarea efectuată.

O.U.G. nr. 92/2004 se aplică tuturor

funcționarilor publici salarizați conform O.U.G. nr. 82/2004, astfel că nu se

poate aprecia că în cazul intimatului-reclamant B.C., aplicarea actului

normativ menționat reprezintă o retrogradare în funcție. Reașezarea funcțiilor

și în mod corelativ a salariilor corespunzătoare acestora a fost aplicată

tuturor funcționarilor publici, potrivit acelorași dispoziții legale.

Câtă vreme criteriul de referință al

O.U.G. nr. 92/2004 pentru reașezarea funcțiilor l-a reprezentat încadrarea

potrivit O.U.G. nr. 82/2004, nici un alt argument privind particularitățile în

care s-a făcut încadrarea unui funcționar public sub reglementarea precedentă,

nu are relevanță, noul act normativ necuprinzând vreo nuanțare în acest sens.

Astfel, toți funcționarii publici care au avut o anumită categorie, clasă și

grad profesional potrivit O.U.G. nr. 82/2004, se reîncadrează potrivit noii

reglementări într-o altă categorie, clasă și grad profesional, fără vreo altă

condiționare.

Rezultă că instanța de fond a

pronunțat o sentință netemeinică și nelegală, motiv pentru care se va admite

recursul declarat, se va casa sentința atacată, iar pe fond se va respinge

acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 1115 din 8 iunie

2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea formulată de reclamantul B.C., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.