ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7910/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7910/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința atacată cu recurs,
sentința civilă nr. 1934, pronunțată la data de 19 noiembrie 2004, în dosarul nr.
3088/2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,
respingând excepțiile invocate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, a
admis acțiunea formulată de reclamanta C.D. și a anulat deciziile nr. 1264/2003
și nr. 1265/2003, emise de șeful fostei Direcții Generale a Vămilor,
actualmente Autoritatea Națională a Vămilor, precum și nota de constatare nr. 43254
din 25 iulie 2003, întocmită de Secretarul general al Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici.
Totodată, Autoritatea Națională a
Vămilor a fost obligată să respecte reîncadrarea dată reclamantei C.D., prin
decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003, emisă de șeful acestei autorități.
Pentru a pronunța această soluție, curtea
de apel a reținut, în esență, următoarele:
Potrivit art. XVI alin. (1) din
Legea nr. 161/2003, autoritățile și instituțiile publice aveau obligația ca,
până la data de 15 iulie 2003, să procedeze, între altele, la reîncadrarea
funcționarilor publici conform prevederilor acestei legi, ceea ce s-a realizat la Autoritatea Națională a Vămilor, prin decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003, emisă de șeful
acesteia.
Prin nota de constatare nr. 43254
din 25 iulie 2003, întocmită în urma controlului efectuat de reprezentantul
Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, au fost stabilite criterii noi de
punctaj, stabilindu-se că decizia nr. 1162 din 15 iulie 2003 trebuie revocată
și emise noi decizii de reîncadrare a funcționarilor publici din cadrul
structurilor aparținând Autorității Naționale a Vămilor.
Astfel, șeful Autorității Naționale
a Vămilor a emis decizia nr. 1195 din 25 iulie 2003, decizia nr. 1264 din 14
august 2003 și decizia nr. 1265 din 14 august 2003, prin care au fost revocate
deciziile anterioare și s-a aprobat o nouă reîncadrare, în raport cu noile
criterii stabilite prin nota de constatare.
În motivarea soluției, instanța de
fond a reținut că deciziile emise ulterior datei de 15 iulie 2003, termenul
limită stabilit prin art. XVI din Legea nr. 161/2003, sunt nelegale, deoarece
încalcă principiul neretroactivității actelor administrative și au fost emise
cu încălcarea criteriilor aprobate prin Instrucțiunile privind reîncadrarea
funcționarilor publici, anexă la Ordinul nr. 218 din 27 mai 2003, emis de
președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Referitor la excepțiile invocate de
Agenția Națională a Funcționarilor Publici, cum că nu ar avea calitate
procesuală pasivă, iar reclamanta C.D. nu ar avea calitate procesuală activă,
instanța de fond le-a respins, motivând că prin acțiune s-a cerut și anularea
notei de constatare care a fost întocmită ca urmare a controlului efectuat de
reprezentantul său, iar în privința reclamantei, a reținut că justifică un
drept recunoscut de lege, în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei soluții a formulat
recurs, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, invocând prevederile art. 304
pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență:
- în mod greșit a fost respinsă
excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă;
- nota de constatare a fost
considerată de instanță în mod greșit, ca fiind un act administrativ;
- în mod nelegal a anulat instanța
de fond, nota de constatare, neținând cont de prevederile art. XVI și XVII din
Legea nr. 161/2003.
În concluzie, recurenta a cerut
modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii ca inadmisibil, a capătului
de acțiune prin care s-a cerut anularea notei de constatare nr. 43254 din 25
iulie 2003, ca fiind inadmisibil.
Autoritatea Națională a Vămilor nu a
formulat recurs, iar prin întâmpinarea depusă a cerut respingerea recursului.
Recursul este neîntemeiat.
Astfel, în mod judicios instanța de
fond a reținut că Agenția Națională a Funcționarilor Publici are calitate
procesuală pasivă, în raport cu obiectul capătului de acțiune prin care s-a
cerut anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, încheiată în
urma controlului efectuat de reprezentantul său, la Autoritatea Națională a Vămilor.
În ceea ce privește celelalte două
critici, cum că nota de constatare nu este un act administrativ și că instanța
de fond a anulat-o în mod nelegal, urmează a fi respinse.
Este necontestat că acest act a stat
la baza reanalizării reîncadrării funcționarilor publici efectuate până la
termenul legal prevăzut, respectiv 15 iulie 2003 și revocarea deciziilor ce
fuseseră emise în acest scop, stabilirea unor noi criterii și emiterea unor noi
decizii de reîncadrare.
Este adevărat că nota de constatare
nu a produs efecte juridice prin ea însăși, astfel că nu putea fi atacată
printr-o acțiune separată în justiție.
Dar, potrivit prevederilor art. 11
fraza a II-a din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, instanța
este competentă să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor
administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
Or, instanța de fond, chiar dacă nu
a calificat juridic, nota de constatare, aceasta având caracterul unei
operațiuni administrative, a procedat în mod corect la anularea ei, ca o
consecință a anulării actelor administrative atacate, în conformitate cu
prevederile legale de mai sus.
În concluzie, cele trei motive de
recurs sunt neîntemeiate, astfel că recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva sentinței civile nr. 1934
din 19 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 28 octombrie 2004.