ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3690/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

171/CA din 2 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de Ș.D., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

Tulcea, a anulat hotărârea nr. 5328 din 30 decembrie 2005, emisă de pârâtă, a

recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare și a dispus emiterea de către

pârâtă a unei hotărâri, în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege în

beneficiul reclamantului.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi

arătate în continuare.

Din analiza probelor

administrate, rezultă că reclamantul s-a născut la data de 25 aprilie 1943, în

România, localitatea Eschibaba (Stejaru), județul Tulcea, unde părinții săi,

D.Ș. și D.E., fuseseră strămutați din Bulgaria, în urma Tratatului între

România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940. Totodată,

instanța a reținut că din probatoriul administrat, respectiv din hotărârile nr.

2535/2003 și nr. 7245/2003, fraților reclamantului, Ș.S. și C.I., le-a fost

recunoscută calitatea de beneficiar ai O.G. nr. 105/1999.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare și a dispozițiilor art. 2 din Normele aprobate prin

H.G. nr. 127/2002, curtea de apel a reținut că beneficiază de drepturile

prevăzute de ordonanță, nu numai persoanele, cetățeni români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar

și copiii născuți în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 -

6 martie 1945, întrucât îngrădirea libertății părinților s-a răsfrânt în mod

implicit și asupra libertății copiilor.

În consecință, curtea de

apel a reținut că reclamantul a făcut, prin probele administrate, dovada că

părinții săi au fost strămutați din Bulgaria, în septembrie 1940 și că s-a

născut în perioada de strămutare a părinților, astfel că beneficiază de

prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva sentinței civile

nr. 171/CA din 2 martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra criticile în vreuna din

situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și invocând dispozițiile O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor

aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Prin motivele de recurs,

Casa Județeană de Pensii Tulcea a reiterat aspectele invocate la fond,

contestând faptul că instanța a acordat reclamantului beneficiul O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare și susținând că acesta nu

se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță și de

art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, întrucât nu era născut în

anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria, iar

în anul nașterii sale, 1943, nu a avut loc nici un schimb de populație între

cele două state, astfel că, născându-se în localitatea în care părinții săi fuseseră

strămutați anterior, nu a fost obligat să își schimbe domiciliul.

Analizând cauza, prin prisma

motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii

Tulcea, în raport cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., ale

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile

recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999, persoanelor

născute în localitatea în care părinții lor fuseseră strămutați în urma

Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940.

În cauză, este necontestat

faptul că părinții intimatului-reclamant, D.Ș. și D.E., au făcut, în anul 1940,

obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria,

semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940, și că reclamantul Ș.D. s-a născut în

România, comuna Eshibaba (Stejaru), județul Tulcea, unde fuseseră strămutați

părinții săi din Bulgaria, localitatea Rahman-Așiclar, Durostoru, așa cum

rezultă din înscrisul de la dosarul de fond.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea

unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele

persecutate de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945.

În această privință, în mod

corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare a

strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică

similitudinea de regim juridic aplicabil.

A admite teza

recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între

intimatul-reclamant, pe de o parte, și părinții și frații săi, pe de altă

parte, cu care acesta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat,

suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive

etnice.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate

persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna

dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”. Argumentația Curții Constituționale demonstrează temeinicia

soluției instanței de fond, cu atât mai mult, cu cât și fraților reclamantului

le-a fost recunoscută calitatea de beneficiari ai prevederilor O.G. nr.

105/1999.

În consecință, pe baza

probatoriului administrat, curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că

familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație în baza

Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940

și că, fiind născut la data de 25 aprilie 1943, în localitatea de strămutare a

familiei sale, Ș.D. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de

prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data

limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.

Față de cele

arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică,

urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie

respins

recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 171/CA din 2

martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2006.