ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3123/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 741

din 14 noiembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.L., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a dispus anularea

hotărârii nr. 17.282 din 9 mai 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta

să recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 10 februarie 1943

- 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr.

105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2004.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, Curtea de Apel Cluj a reținut aspectele ce vor fi arătate în

continuare.

Din înscrisurile depuse la

dosar - copii ale actelor de stare civilă ale reclamantei și declarația

martorei B.L. și declarația tatălui reclamantei, P.C., rezultă că P.L. s-a

născut la data de 10 februarie 1943, în localitatea Vatra Dornei, județul Suceava,

unde părinții săi, P.C. și P.Z., se refugiaseră în luna septembrie 1940, din

localitatea Bistrița, județul Bistrița Năsăud, datorită persecuțiilor etnice.

Curtea de apel a reținut că,

pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui tratament

discriminatoriu față de copiii refugiați împreună cu părinții lor sau născuți

în refugiul părinților.

Împotriva sentinței civile

nr. 741 din 14 noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj, invocând prevederile art. 299 și urm. C. proc. civ., precum și

dispozițiile Legii nr. 189/2000 și ale H.G. nr. 127/2002.

În esență, recurenta-pârâtă

susține că O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și

H.G. nr. 127/2002 prevăd expres și limitativ categoriile de persoane

beneficiare, că pentru dobândirea statutului de refugiat o persoană trebuie să

facă dovada schimbării domiciliului datorită persecuțiilor etnice, că

reclamanta s-a născut în localitatea Vatra Dornei, aparținând Statului Român,

astfel că nu a suferit persecuții etnice și că, prin soluția pronunțată,

instanța de fond a adăugat la lege, în condițiile în care acordarea de drepturi

reparatorii și persoanelor născute în refugiu este un atribut exclusiv al

legiuitorului.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

În fapt, ceea ce se contestă

de către recurenta-pârâtă, este acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999,

persoanelor născute în refugiul părinților.

În această privință, în mod

corect, instanța de fond a reținut că, din interpretarea prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că

atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor

drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate

de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

De asemenea, întemeiat,

curtea de apel a apreciat că reclamanta, născută la data de 10 februarie 1943,

deci ulterior momentului la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze

din localitatea de domiciliu, Bistrița, județul Bistrița Năsăud, în localitatea

Vatra Dornei, județul Suceava, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și

prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate și a refugiului.

Interpretarea corectă pe

care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute

de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că: „s

tabilirea

drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și persoanelor beneficiare,

ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament

juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. Toate

persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna

dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”.

Pe cale de consecință,

interpretarea dată de instanța de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr.

105/1999, nu reprezintă o lărgire a sferei beneficiarilor, nu constituie o

adăugare la lege și nu echivalează cu exercitarea de către instanța

judecătorească a prerogativei de legiferare ce revine unei alte puteri în stat,

așa cum neîntemeiat susține recurenta. În schimb, a admite teza recurentei-pârâte,

ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinți și

copiii lor aflați în aceeași situație, în speță aceea de refugiat, ceea ce ar

reflecta o interpretare restrictivă și strict formală a legii, de natură să

conducă, în speță, la încălcarea principiului constituțional al egalității în

fața legii.

Față de cele

arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică,

urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie

respins

recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 741 din 14

noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal

, ca nefondat

.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2006.