ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2086/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2086/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 15 noiembrie 2005, reclamantul C.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, să se dispună anularea hotărârii nr. 5216 din 31 octombrie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că se consideră îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut în comuna Stejaru, județul Tulcea, la 23 februarie 1944, pe timpul strămutării părinților săi, ca urmare a schimbului de populație stabilit potrivit Tratatului româno - bulgar de la Craiova, din septembrie 1940. Prin sentința civilă nr. 73/CA din 26 ianuarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului C.S., a anulat hotărârea nr. 5216 din 31 octombrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea și a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, obligând pârâta să emită o hotărâre, în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada că părinții săi au fost strămutați în septembrie 1940, din comuna Vischioi, județul Durostor (Bulgaria), în România, reclamantul fiind născut în perioada de refugiu și îndreptățit la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, ca urmare a persecuțiilor de natură etnică îndurate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta susține că reclamantul C.S. nu este îndreptățit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiind născut după strămutarea părinților săi, ca urmare a aplicării Tratatului româno - bulgar din septembrie 1940, și, ca urmare, nu a fost obligat să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Totodată, recurenta susține că Tratatul româno - bulgar din 1940 a avut un termen de aplicare de 3 luni de la data schimbului instrumentelor de ratificare, în care trebuia realizat schimbul de populație, astfel că nu se poate susține că reclamantul s-ar fi născut în perioada de strămutare a părinților. În motivarea recursului promovat, Casa Județeană de Pensii Tulcea invocă adresele nr. 1260 din 2 august 2002 și nr. 72712 din 12 august 2005 ale Ministerului Justiției, în care se menționează că de prevederile Legii nr. 189/2000, „beneficiază numai persoanele născute la data strămutării, inclusiv persoanele concepute, întrucât copilul conceput se consideră că există, iar drepturile copilului se recunosc încă de la concepție, dacă s-a născut viu”.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea O.G.
nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
În cauză, se observă că instanța de fond a interpretat corect actele normative aplicabile și a pronunțat o sentință legală și temeinică, considerând că de prevederile Legii nr. 189/2000 beneficiază nu numai persoanele, cetățenii români, care au suferit direct persecuțiile etnice, dar și copiii acestora, născuți în perioada prevăzută de lege (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945), care au resimțit consecințele acestor persecuții, neputând fi excluși de la drepturile compensatorii acordate. Nu pot fi reținute motivele de recurs, potrivit cărora actul normativ incident s-ar aplica numai celor care erau născuți în momentul strămutării, copiii respectivi dobândind din momentul nașterii, același statut, ca și părinții lor.
De asemenea, nu poate fi reținut motivul de recurs potrivit căruia, datorită faptului că Tratatul româno - bulgar încheiat la Craiova, în septembrie 1940, a avut o perioadă de aplicare de 3 luni, cei născuți după această perioadă sunt excluși de la beneficiul drepturilor. Această susținere este infirmată de dispozițiile Legii nr. 189/2000, care nu cuprinde nici o normă de excludere a acestei categorii de persoane. Cu privire la adresele Ministerului Justiției, invocate, urmează a fi înlăturate ca fiind lipsite de relevanță. Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 73/CA din 26 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum si pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.