ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3160/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 130 din 17 ianuarie 2006, la Curtea de Apel Suceava, secția penală,

numitul A.D. a formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. împotriva actelor procurorului, și anume: rezoluția nr. 19025/6365 din 18

noiembrie 2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție; rezoluția nr. 2500/II/6/2005 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați; rezoluția nr. 325/II/2 din 18 octombrie

2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

și rezoluția nr. 1238/II/6/2005 a Procurorului General Adjunct al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Suceava, motivat de încălcarea dispozițiilor art. 37

1

din Legea nr. 51/1995, coroborate cu art. 23 din Legea nr. 514/2003, art. 89

alin. (1) din Legea nr. 304/2004 și art. 209 alin. (2) și (5) C. proc. pen.

La termenul din 27 martie

2006, petiționarul a invocat excepția de nelegalitate a art. 111 pct. 5 din

Regulamentul de ordine interioară a parchetelor, aprobat prin Ordinul

Ministerului Justiției nr. 2850/2004, text potrivit căruia „unde există un

procuror general adjunct, acesta este înlocuitorul de drept al procurorului

general”, susținând că aceasta dispoziție adaugă la lege - la art. 89 pct. 1

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească.

Astfel, arată petiționarul,

că textul legii prevede imperativ că procurorul general „poate fi ajutat” de

unul sau doi adjuncți, dar adjunctul nu se poate substitui procurorului general

în acele activități date în mod expres de lege în sarcina exclusivă a acestuia

din urmă.

martie 2006, instanța a suspendat judecata cauzei și a trimis sesizarea privind

excepția de nelegalitate la Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ

și fiscal.

din 24 mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și

fiscal, pronunțată în dosarul nr. 2099/36/2006 (nr. 345/2006), a fost respinsă,

ca nefondată, excepția de nelegalitate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, după analiza comparativă a celor două texte - din ordin și

din lege. că legiuitorul, în secțiunea Legii nr. 304/2004 privind organizarea

parchetelor, nu a urmărit decât reglementarea primară a aspectelor esențiale,

referitoare la: principiile de organizare, structura generală a unităților de

parchet și atribuțiile principale ale conducătorilor acestora.

A considerat instanța că

celelalte aspecte de natură organizatorică administrativă, care presupun

detalieri și dezvoltări ale dispozițiilor legii, au fost lăsate spre a fi

reglementate prin ordin al ministrului justiției.

A apreciat instanța că

posibilitatea de delegare a atribuțiilor procurorului general în cazul absenței

acestuia, precum și modalitatea concretă de delegare a acestora au fost în mod

legal reglementat printr-un ordin, iar ele sunt firești într-o instituție

publică, în cazul absenței conducătorului acesteia.

A constatat instanța că, în

conținutul lor, normele criticate ca nelegale respectă principiul instituit de art.

4 din Legea nr. 24/2000, cu privire la conformitatea actelor normative date în

executarea legii, a ordonanțelor sau a hotărârii Guvernului, cu aceste acte de

putere superioară.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen recursul de față, reclamantul-petiționar, cererea fiind

legal scutită de plata taxei de timbru.

În motivarea cererii,

recurentul arată:

Că instanța, în mod nelegal,

a refuzat să se pronunțe asupra nulității absolute a Regulamentului de ordine

interioară a parchetelor și a Ordinului Ministerului Justiției nr. 2850 din 25

octombrie 2004, prin care acest regulament a fost aprobat, deși această

nulitate a fost invocată la termenul din 12 aprilie 2006, ceea ce echivalează

cu o nejudecare a fondului.

Că ambele acte sunt nule,

întrucât, potrivit art. 127 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Regulamentul de

ordine interioară a parchetelor se aprobă numai cu avizul conform al

Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al Ministerului Justiției, la

propunerea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar în cauză nu există avizul Consiliului Superior al

Magistraturii pentru nici unul dintre acte, contrar dispozițiilor art. 39 alin.

(4) din Legea nr. 317/2004.

Că instanța a refuzat

solicitarea reclamantului de a fi citat în cauză ministrul justiției, în

persoana d-nei M.M., citat fiind Ministerul Justiției, care nu are calitate

procesuală pasivă, astfel încât hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de articolul 105 C. proc. civ.

Că instanța a refuzat

administrarea probelor solicitate de reclamant, și anume, cererea de relații la Consiliul Superior al Magistraturii, referitor la existența sau inexistența avizului său

conform asupra Regulamentului de ordine interioară și a Ordinului nr. 2850/2004.

În drept, sunt invocate

dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ.

Recursul nu se fondează.

formulată în cadrul unui proces penal, are ca temei legal art. 4 din Legea nr. 554/2004

privind excepția de nelegalitate.

Așa fiind, instanța de fond

în contencios administrativ nu putea să schimbe cadrul juridic special prescris

de Legea contenciosului administrativ, ca mijloc de apărare într-un proces, cu

cadrul general al anulării actelor administrative care se poate cere pe cale de

acțiune, pe temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, inclusiv pentru vicii de

formă ale actelor atacate.

din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează,

într-adevăr, proiectele de regulamente și ordine care se aprobă de către

ministrul justiției. Acest aviz este unul conform, potrivit art. 127 alin. (2)

din Legea nr. 304/2004, în cazul Regulamentului de ordine interioară a

parchetelor.

comunicare din 15 mai 2006, în cauză a fost citat ca intimat „Ministerul

Justiției” ca emitent generic al ordinului atacat.

Dovada de comunicare

îndeplinește toate condițiile formale prevăzute de art. 100 C. proc. civ., iar nulitățile prevăzute de art. 105 C. proc. civ. nu pot fi invocate decât de

către partea vătămată printr-o încălcare a cărei înlăturare nu se poate realiza

decât prin anularea actului.

instanța de fond a solicitării de a se cere relații de la Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la avizarea Regulamentului, este o măsură

legală, proba cerută nefiind concludentă în cauză, din două motive: pe de o

parte, instanța a fost învestită de reclamant cu o excepție de nelegalitate

supusă dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 și ale cărei temeiuri au

fost concret expuse prin raportare la art. 89 pct. 1 din Legea nr. 304/2004.

Pe de altă parte, existența

avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii rezultă chiar din

formula introductivă a ordinului în discuție („având în vedere avizul conform

al Consiliului Superior al Magistraturii, acordat prin Hotărârea nr. 185 din 20

octombrie 2004”).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul A.D. împotriva sentinței civile nr. 126 din 14 mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2006.