ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2006

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Constanța, reclamanta P.Z. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Tulcea - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, solicitând

anularea hotărârii nr. 5161 din 31 august 2005, emisă de pârâtă și obligarea acestuia

să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în mod greșit i s-a respins cererea de acordare a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut la data de 6 decembrie 1944,

după schimbul de populație care a avut loc urmare a Tratatului de la Craiova dintre România și Bulgaria și a făcut dovada că părinții săi au fost strămutați din

Bulgaria, în anul 1941.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii, deoarece reclamanta nu poate beneficia de prevederile

Legii nr. 189/2000, atâta vreme, cât s-a născut după anul 1940, când a avut loc

schimbul de populație între România și Bulgaria, deci nu a avut un domiciliu pe

care a fost obligată să și-l schimbe.

Prin sentința civilă nr. 359/CA din

3 noiembrie 2005, Curtea de Apel Constanța a admis contestația formulată de

reclamanta P.Z., domiciliată în Tulcea, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Tulcea, a anulat hotărârea nr. 5161 din 31 august 2005,

emisă de pârâtă și a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr.

189/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză, respectiv

actele de stare civilă și situația de avere imobiliară rurală a lui G.A.

(bunicul reclamantei), în localitatea Hardali, județul Caliacra, că este de

necontestat faptul că reclamanta s-a născut ulterior datei în care părinții săi

au fost strămutați din localitatea de domiciliu, suferind aceleași consecințe

nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a

persecuțiilor etnice.

Împotriva hotărârii instanței de

fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o

prin aceea că în mod greșit a fost admisă contestația reclamantei, aceasta

neputând beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

A arătat că reclamanta s-a născut

ulterior strămutării părinților săi, deci nu poate fi încadrată în categoria

persoanelor care, datorită persecuțiilor etnice, au fost obligate să-și

părăsească localitatea de domiciliu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare.

Analizând sentința recurată, în

raport cu criticile formulate, cu materialul probator de la dosar și

dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul declarat

apare ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/1999, cu modificările și completările

ulterioare, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român,

care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate, decât cea de domiciliu.

Din conținutul textului de lege

menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din

motive etnice, au suferit persecuții în perioada menționată, fără a se face

distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate sau expulzate în

altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

În speță, reclamanta P.Z. a făcut

dovada cu înscrisurile depuse la dosar, că familia sa a fost strămutată din

localitatea Hardali, județul Caliacra, Bulgaria, în România, în anul 1941, ca

urmare a Tratatului de la Craiova din anul 1940, iar ea s-a născut în timpul

acestui refugiu, în localitatea Sinoe, la data de 6 decembrie 1944.

Fiind născută în perioada refugiului

părinților săi, intimata-reclamantă a împărtășit situația acestora, suportând

consecințele morale și materiale ale refugiului, care s-au răsfrânt și asupra

sa, astfel încât, în mod corect instanța de fond a admis contestația și a

recunoscut reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Față de aceste considerente,

recursul declarat de pârâtă apare ca nefondat și va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținând sentința instanței de fond, ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 359 din 3 noiembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 aprilie 2006.