ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4920/2007

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Suceava să dispună restrângerea exercitării de către I.D. a dreptului de liberă circulație în Anglia pe o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că pârâtul a fost returnat din Anglia în baza Acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Cererea a fost respinsă de Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 366 din 20 februarie 2007, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 119 din 3 aprilie 2007. Instanțele au reținut că cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007, au dreptul de a intra, de a rămâne 3 luni și a ieși de pe teritoriul unui alt stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alta de a deține o carte de identitate sau de pașaport. Sunt invocate prevederile „Directivei nr. 38/2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene”. Reclamanta a declarat recurs, prin care, pentru cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a cerut casarea hotărârilor date în cauza de față și, pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată. Recursul este întemeiat. Hotărârile au fost date cu încălcarea legii. Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. În asemenea situație, măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București [art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005].

Conform art. 52 din aceeași lege, până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare. Interpretarea corectă a dispozițiilor art. 38 lit. a) și art. 52 din lege este contrară celei date în primă instanță și în apel cu prilejul judecării cauzei de față.

Textele legale amintite nu au nicidecum semnificația că măsura restrângerii dreptului la libera circulație, consecință a returnării unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene în temeiul acordului de readmisie dintre România și acel stat, nu s-ar mai aplica după data de 1 ianuarie 2007, când România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Dimpotrivă, măsura este în continuare aplicabilă, dar nu poate privi decât teritoriul statului din care cetățeanul român a fost returnat, așa cum se prevede, de altfel, prin art. 39 alin. (1) din lege, momentul aderării României la Uniunea Europeană făcând să înceteze numai extinderea temporară a măsurii de la statul membru al Uniunii Europene de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana la teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, cu o anumită excepție, extindere dispusă prin art. 52 din lege.

Aderarea României la Uniunea Europeană nu are ca efect nemijlocit încetarea aplicabilității unei legi naționale, în speță dispozițiile Legii nr. 248/2005 referitoare la posibilitatea restrângerii temporare a exercitării dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene. Prin faptul aderării, dreptul comunitar devine imediat aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea internă de drept a statelor membre, efectul imediat operând prin ele însele în cazul tratatelor institutive și a regulamentelor, precum și prin transpunere în cazul directivelor și deciziilor instituțiilor comunitare.

De asemenea, dreptul comunitar are efect direct în cazul dreptului primar (tratate institutive și regulamente) și efect util în cazul dreptului derivat (directive și decizii ale instituțiilor comunitare), adică are un caracter justițiabil în fața jurisdicțiilor naționale în sensul că particularii pot invoca drepturile prevăzute de normele de drept comunitar în fața judecătorului național, care este perfect competent să judece, considerat fiind, în aceste condiții, judecătorul de drept comun al dreptului comunitar. În fine, dreptul comunitar este prevalent dreptului național contrar, producând efecte concrete în ordinea internă a statelor membre, judecătorul național fiind cel chemat să sancționeze contrariul.

Dreptul la libera circulație a cunoscut o primă reglementare în Tratatul de la Roma (1957), care stabilește „eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulații a persoanelor, serviciilor și capitalurilor” și statuează faptul că „în scopul aplicării prezentului Tratat, și fără a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în acesta, este interzisă orice discriminare pe motiv de naționalitate”. Libera circulație a persoanelor în cadrul Comunității Europene a fost definită de Actul Unic European (1987) drept una din cele patru libertăți fundamentale ale Pieței Interne (circulația bunurilor, serviciilor, capitalurilor și forței de muncă).

Libera circulație a persoanelor derivă din prevederile legate de conceptul de „cetățenie europeană”, introdusă prin Tratatul de la Maastricht (1993), prin care s-a acordat drept la liberă circulație și de liberă rezidență în interiorul Uniunii tuturor cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, cu respectarea condițiilor impuse de Tratatul Comunității Europene și a măsurilor luate pentru aplicarea acestora (s.n.) Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora este reglementat, după modificarea Regulamentului C.E.E. nr. 1612/68 și abrogarea mai multor directive anterioare, prin Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, text cu relevanță pentru Spațiul Economic European.

Acest din urmă act normativ derivat de drept comunitar reglementează, pe lângă dreptul la liberă circulație și ședere, și restrângerile acestor drepturi pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică (s.n.).

În raport cu cele astfel arătate sunt de reținut următoarele: - este esențial nelegal refuzul a priori al judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul motiv al incidenței dreptului comunitar, fără să cerceteze și să identifice eventuale ipoteze de conflict între dreptul comunitar și dreptul intern, aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie, așa cum mai sus s-a arătat, dreptul comunitar în mod imediat, direct și prevalent, integrat automat sau transpus în sistemul național de drept; - de asemenea, în scopul aplicării corecte a normei de drept incidente, instanța este obligată să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze faptele și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate, numai apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă judecății lor, fie în sensul respingerii acesteia.

Față de situația pârâtului din prezenta cauză se impune aplicarea normei interne, art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Pârâtul a părăsit România la 16 ianuarie 2002 cu destinația Portugalia, unde a lucrat fără forme legale. Nefiind mulțumit de câștigul obținut a hotărât să plece fraudulos în Anglia. A plecat din Portugalia în Franța. În orașul „Calais” s-a ascuns în vagonul unui tren care urma să ajungă în Anglia. Astfel a intrat în Anglia în jurul datei de 28 mai 2002, unde a lucrat în domeniul construcțiilor. La 26 iunie 2006 a fost reținut de poliție pentru intrare și ședere ilegală. La 3 iulie 2006 a fost returnat în România. Toate acestea rezultă din declarația dată de pârât (fila 4 dosar de fond).

Astfel că se apreciază ca fiind îndeplinite condițiile textelor de lege citate (norma internă și cea comunitară). În consecință recursul va fi admis, cele două hotărâri casate și rejudecând se va admite cererea și se va dispune restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Angliei, conform art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Sub aspectul duratei, se apreciază perioada de un an ca fiind concordantă cu încălcările de lege comise de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Direcția de Pașapoarte București împotriva deciziei civile nr. 119 din 3 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr. 366 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Suceava și, rejudecând, admite cererea, dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului pe teritoriul Angliei pe timp de 1 an. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2007.