ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4920/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat Tribunalului Suceava să dispună restrângerea exercitării

de către I.D. a dreptului de liberă circulație în Anglia pe o perioadă de cel

mult 3 ani.

În motivarea cererii, reclamanta a

susținut că pârâtul a fost returnat din Anglia în baza Acordului de readmisie

dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005.

Cererea a fost respinsă de

Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 366 din 20 februarie 2007, iar

apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, prin decizia nr. 119 din 3 aprilie 2007.

Instanțele au reținut că cetățenii

români, cu începere de la 1 ianuarie 2007, au dreptul de a intra, de a rămâne 3

luni și a ieși de pe teritoriul unui alt stat membru, fără nici o condiționare

sau formalitate, alta de a deține o carte de identitate sau de pașaport. Sunt

invocate prevederile „Directivei nr. 38/2004 a Parlamentului European și

Consiliului Uniunii Europene”.

Reclamanta a declarat recurs, prin

care, pentru cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a cerut

casarea hotărârilor date în cauza de față și, pe fond, admiterea cererii așa

cum a fost formulată.

Recursul este întemeiat.

Hotărârile au fost date cu

încălcarea legii.

Potrivit art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în

străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui

acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

În asemenea situație, măsura se

dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul

de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a

cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta

are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București [art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005].

Conform art. 52 din aceeași lege, până

la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui

cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un

stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera

circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se

refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la

care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Interpretarea corectă a

dispozițiilor art. 38 lit. a) și art. 52 din lege este contrară celei date în

primă instanță și în apel cu prilejul judecării cauzei de față.

Textele legale amintite nu au

nicidecum semnificația că măsura restrângerii dreptului la libera circulație,

consecință a returnării unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii

Europene în temeiul acordului de readmisie dintre România și acel stat, nu s-ar

mai aplica după data de 1 ianuarie 2007, când România a devenit stat membru al

Uniunii Europene.

Dimpotrivă, măsura este în

continuare aplicabilă, dar nu poate privi decât teritoriul statului din care

cetățeanul român a fost returnat, așa cum se prevede, de altfel, prin art. 39

alin. (1) din lege, momentul aderării României la Uniunea Europeană făcând să

înceteze numai extinderea temporară a măsurii de la statul membru al Uniunii

Europene de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana la teritoriile

statelor membre ale Uniunii Europene, cu o anumită excepție, extindere dispusă

prin art. 52 din lege.

Aderarea României la Uniunea

Europeană nu are ca efect nemijlocit încetarea aplicabilității unei legi

naționale, în speță dispozițiile Legii nr. 248/2005 referitoare la

posibilitatea restrângerii temporare a exercitării dreptului la libera

circulație în statele Uniunii Europene.

Prin faptul aderării, dreptul comunitar

devine imediat aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea internă de

drept a statelor membre, efectul imediat operând prin ele însele în cazul

tratatelor institutive și a regulamentelor, precum și prin transpunere în cazul

directivelor și deciziilor instituțiilor comunitare.

De asemenea, dreptul comunitar are

efect direct în cazul dreptului primar (tratate institutive și regulamente) și

efect util în cazul dreptului derivat (directive și decizii ale instituțiilor

comunitare), adică are un caracter justițiabil în fața jurisdicțiilor naționale

în sensul că particularii pot invoca drepturile prevăzute de normele de drept

comunitar în fața judecătorului național, care este perfect competent să

judece, considerat fiind, în aceste condiții, judecătorul de drept comun al

dreptului comunitar.

În fine, dreptul comunitar este

prevalent dreptului național contrar, producând efecte concrete în ordinea

internă a statelor membre, judecătorul național fiind cel chemat să sancționeze

contrariul.

Dreptul la libera circulație a

cunoscut o primă reglementare în Tratatul de la Roma (1957), care stabilește

„eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulații a

persoanelor, serviciilor și capitalurilor” și statuează faptul că „în scopul

aplicării prezentului Tratat, și fără a aduce prejudicii vreunei prevederi

speciale incluse în acesta, este interzisă orice discriminare pe motiv de

naționalitate”.

Libera circulație a persoanelor în

cadrul Comunității Europene a fost definită de Actul Unic European (1987) drept

una din cele patru libertăți fundamentale ale Pieței Interne (circulația

bunurilor, serviciilor, capitalurilor și forței de muncă).

Libera circulație a persoanelor

derivă din prevederile legate de conceptul de „cetățenie europeană”, introdusă

prin Tratatul de la Maastricht (1993), prin care s-a acordat drept la liberă

circulație și de liberă rezidență în interiorul Uniunii tuturor cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene, cu respectarea condițiilor impuse de

Tratatul Comunității Europene și a măsurilor luate pentru aplicarea acestora

(s.n.)

Dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor acestora este reglementat, după modificarea Regulamentului C.E.E.

nr. 1612/68 și abrogarea mai multor directive anterioare, prin Directiva

2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și a Consiliului

Uniunii Europene, text cu relevanță pentru Spațiul Economic European.

Acest din urmă act normativ derivat

de drept comunitar reglementează, pe lângă dreptul la liberă circulație și

ședere, și restrângerile acestor drepturi pentru motive de ordine publică,

siguranță publică sau sănătate publică (s.n.).

În raport cu cele astfel arătate

sunt de reținut următoarele:

- este esențial nelegal refuzul a

priori al judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul

motiv al incidenței dreptului comunitar, fără să cerceteze și să identifice

eventuale ipoteze de conflict între dreptul comunitar și dreptul intern,

aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie, așa cum mai sus

s-a arătat, dreptul comunitar în mod imediat, direct și prevalent, integrat

automat sau transpus în sistemul național de drept;

- de asemenea, în scopul aplicării

corecte a normei de drept incidente, instanța este obligată să stabilească

faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt

sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel

comunitar și să examineze faptele și măsura cerută prin prisma raportului de

proporționalitate, numai apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă

judecății lor, fie în sensul respingerii acesteia.

Față de situația pârâtului din

prezenta cauză se impune aplicarea normei interne, art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005.

Pârâtul a părăsit România la 16

ianuarie 2002 cu destinația Portugalia, unde a lucrat fără forme legale.

Nefiind mulțumit de câștigul obținut a hotărât să plece fraudulos în Anglia. A

plecat din Portugalia în Franța. În orașul „Calais” s-a ascuns în vagonul unui

tren care urma să ajungă în Anglia. Astfel a intrat în Anglia în jurul datei de

28 mai 2002, unde a lucrat în domeniul construcțiilor. La 26 iunie 2006 a fost

reținut de poliție pentru intrare și ședere ilegală. La 3 iulie 2006 a fost

returnat în România. Toate acestea rezultă din declarația dată de pârât (fila 4

dosar de fond).

Astfel că se apreciază ca fiind

îndeplinite condițiile textelor de lege citate (norma internă și cea

comunitară).

În consecință recursul va fi admis,

cele două hotărâri casate și rejudecând se va admite cererea și se va dispune

restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Angliei,

conform art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Sub aspectul duratei, se

apreciază perioada de un an ca fiind concordantă cu încălcările de lege comise

de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Direcția de

Pașapoarte București împotriva deciziei civile nr. 119 din 3 aprilie 2007 a

Curții de Apel Suceava.

Casează

decizia recurată precum și sentința civilă nr. 366 din 20 februarie 2007 a

Tribunalului Suceava și, rejudecând, admite cererea, dispune restrângerea

exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului pe teritoriul Angliei pe

timp de 1 an.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2007.