ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9676/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1097 din 9 decembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea s-a admis în parte contestația reclamantului B.D. împotriva deciziei emisă de SC M.C.S. Râmnicu Vâlcea pe care a anulat-o, respingând excepția lipsei calității procesual active a reclamanților B.G., B.N. și P.I.

invocată de către intimată și a obligat pe pârâtă să emită decizie motivată privind măsuri reparatorii prin echivalent referitor la terenul de 1700,64 mp, teren compus din 36,5 mp și 1664,14 mp, ce nu mai poate fi restituit în natură, ca efect al afectațiunii în privința primei parcele și ca urmare a solicitării făcute prin notificare și punere în posesie prin executorul judecătoresc în dosarul nr. 203/2003 a persoanei introduse în cauză pentru diferența de 1064,14 mp, cu oferta la valoarea stabilită prin raportul de expertiză la suma de 4.736.471.790 lei; a mai fost respinsă cererea de introducere în cauză a numitei B.M.V., iar pârâta obligată la 6.000.000. lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

În motivarea hotărârii sale, tribunalul a reținut că reclamanții sunt descendenții autorului B.C., așa încât se legitimează procesual activ, preluând drepturile autorului lor, chiar dacă notificarea a fost formulată numai de către B.D., notificarea profitând tuturor moștenitorilor. Pe fond, s-a avut în vedere că cei trei reclamanți contestă decizia pârâtei prin care s-a respins cererea de restituire prin echivalent a acestei proprietăți, intrată în perimetrul deținut de pârâtă, solicitând instanței obligarea la restituirea în natură, iar nu în echivalent.

S-a avut în vedere că, potrivit probelor, s-a demonstrat dobândirea de către autorul reclamantului a unui teren, aflat în prezent în deținerea notificatei, însă pentru același teren s-a mai formulat notificare și de către o altă persoană, B.M.V., care a obținut în justiție obligarea deținătoarei de a-i restitui terenul în litigiu, în cauza respectivă pârâta notificată necerând conexarea celor două cereri ale persoanelor ce au revendicat același teren. S-a mai ținut seama de evaluarea imobilului de către experți la suma de 144.405 dolari SUA.

Constatându-se identitatea terenului pentru care s-a cerut restituirea cu cel din titlurile de proprietate anterioare, prezentate de către reclamanți, precum și faptul că aceștia au solicitat despăgubiri, iar nu restituirea în natură, s-a admis în parte contestația, obligând pârâta să emită o decizie motivată de restituire în echivalent, apreciindu-se inadmisibilă modificarea cererii în sensul restituirii în natură în fața instanței.

Totodată s-a apreciat că trebuia respinsă cererea pârâtei de introducere în cauză, în calitate de titular al dreptului de proprietate, a numitei B.M.V., față de faptul că la data notificării terenul se afla în posesia pârâtei, iar, în calitate de persoane îndreptățite, reclamanții au cerut măsuri reparatorii în echivalent, iar nu restituirea în natură, considerându-se că rezolvarea conflictului născut în urma restituirii aceluiași bun în forme diferite către două persoane diferite să se facă prin exercitarea căilor extraordinare de atac, fără a verifica în fapt drepturile părților la restituirea dreptului de proprietate asupra aceluiași teren. Prin decizia nr. 64 A din 14 aprilie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul pârâtei M.C.S.

Râmnicu Vâlcea împotriva susnumitei sentințe pe care a desființat-o; a admis în principiu cererea de arătare a titularului dreptului și a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal. Curtea a dispus completarea probatoriului în sensul de a se transpune în teren actele anterioare pierderii proprietății, iar în urma expertizei ce a stabilit că terenul deținut de apelantă a aparținut în realitate autorului reclamanților, și nu celeilalte părți, a reținut că apelul e fondat în privința modului de soluționare a cererii de arătare a titularului dreptului. După ce a analizat dispoziția art. 64 și art. 66 C. proc. civ., Curtea a reținut în cauză că situația arătării titularului dreptului este una specială la data de raportare a legii, a formulării notificărilor, persoana notificată deținând indubitabil bunul pentru persoana îndreptățită a-l primi în natură sau echivalent, conform Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că după această primă fază procesuală, una din notificări a suportat un ciclu procedural mai rapid, iar alta a rămas în nelucrare o perioadă mai îndelungată, așa încât s-a ajuns la restituirea bunului către persoana a cărei notificare a fost prima soluționată. S-a apreciat că persoana notificată nu mai deține bunul în sensul prevăzut de lege, respectiv nu suportă creșterea de patrimoniu care dă naștere la obligativitatea despăgubirii persoanei în dauna căreia această creștere s-a săvârșit; o astfel de creștere, însă, a suportat patrimoniul celui arătat ca titular. S-a considerat că se impune ca, în contradictoriu cu această terță persoană, și cu cea de-a doua ce a notificat deținătoarea aceluiași bun, să se stabilească cui i-a aparținut terenul anterior pierderii proprietății acesteia în favoarea statului.

Apoi s-a apreciat că urmează a se vedea dacă notificarea formulată de reclamant este fondată, iar în situația în care acest teren nu a aparținut persoanei ce l-a primit în procedura specială a Legii nr. 10/2001, urmează dezdăunarea adevăraților proprietari, patrimoniul persoanei respective neputând suporta o creștere în dauna celorlalți. S-a constatat că tribunalul nu a cercetat în fond chestiunea adevăratei îndreptățiri, în contradictoriu cu ambele persoane ce au invocat-o. S-a considerat apelul ca fiind greșit soluționat pe excepție cu privire la cererea de arătare a titularului dreptului, astfel încât s-a avut în vedere de către curtea de apel aplicarea art. 294 C. proc. civ. pentru a da posibilitatea și titularului dreptului de a-și face probe, apărări, asupra acestei îndreptățiri și a eventualei întinderi a prejudiciului creat reclamantului în cauză.

Împotriva susnumitei decizii a curții de apel au formulat recurs reclamantul B.D., dar și intervenienta B.M.V. care invocă în comun pct. 7 și 9, dar și 5 ale art. 304 C. proc. civ., sens în care ambii recurenți susțin că argumentele instanței de apel sunt contradictorii, străine de natura pricinii și că au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, făcându-se o greșită aplicare a legii cu privire la intervenția intervenientei, mai precis cererea de arătare a titularului dreptului. Pe de o parte, recurentul-reclamant arată că, în urma completării probelor, a stabilit că prin expertiză terenul a aparținut autorului său, ulterior a relevat necesitatea administrării de probe, în fața instanței de trimitere, pentru lămurirea acelorași împrejurări.

Pe de altă parte, recurenta-intervenientă indică faptul că cererea prin care a fost introdusă în cauză, ca titular al terenului, a fost respinsă ca inadmisibilă iar în calea de atac s-a apreciat pentru respectarea principiului echității să i se dea posibilitatea să-și formuleze apărări, respectiv probe, ceea ce în realitate o defavorizează, cu atât mai mult cu cât în ceea ce o privește s-a statuat cu autoritate de lucru judecat, prin sentința nr. 299/2003 a Tribunalului Vâlcea, că i se cuvin măsuri reparatorii prin restituirea în natură a terenului în litigiu. Or, o astfel de statuare prin sentința indicată, susține aceeași recurentă, este ignorată de instanța de apel. Consecințele acestei statuări încalcă legea, astfel cum apreciază ambii recurenți, deoarece procedând astfel, se încalcă legea în materie.

Recurenții, prin criticile aduse, sunt în acord cu privire la inadmisibilitatea cererii de intervenție, respectiv de arătarea titularului dreptului în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Dacă recurenta-intervenientă arată în privința cererii că soluția dată încalcă legea deoarece s-a reținut greșit de către instanța de apel că fosta organizație de stat sau cooperatistă ar deține bunul preluat abuziv când bunul a fost înstrăinat prin act autentic de ea însăși, recurenta, apoi recurentul-reclamant menționează că în contextul art. 64 și art. 66 C. proc. civ. pârâtul nu a deținut bunul în temeiul unui raport juridic încheiat cu intervenienta, ci era proprietarul imobilului la momentul notificării, obligat de prevederile art. 21 ale Legii nr. 10/2001 să-l restituie fostului proprietar, iar intervenienta nu poate fi obligată la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001.

Recurentul consideră, în contextul prezentat, că nu i se pot ignora drepturile din cauza unui proces la care nu a fost parte, intervenienta având proprietatea pe un alt amplasament ocupat de construcțiile pârâtei. Or, apreciază același recurent, trebuia să se mențină soluția primei instanțe cel puțin în privința despăgubirilor pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură, aspect ce nu are legătură cu modul de soluționare a cererii de arătare a titularului dreptului. Deliberând asupra recursurilor, acestea urmează a fi admise pentru următoarele rațiuni: Se reține că pârâta nu are a pretinde, în baza Legii nr. 10/2001, introducerea în cauză a numitei B.M.V. (cererea de la filele 27, 28 dosar), dat fiind faptul că la data notificării terenul era în posesia pârâtei, iar persoana îndreptățită în sensul legii amintite a optat pentru măsuri reparatorii în echivalent.

Situația conflictului de drepturi creată între părțile litigante, urmează să fie rezolvată prin exercitarea căilor procesual-civile în condiția în care intervenienta are o hotărâre definitivă și irevocabilă, căci altfel s-ar fi nesocotit cererea intervenientei însăși care în precizările de la 10 iunie 2004, arată că nu a înțeles să formuleze cerere de intervenție în nume propriu. Considerările instanței de apel în sensul că nu s-ar fi cercetat în fond chestiunea adevăratei îndreptățiri, în contradictoriu cu ambele persoane ce au invocat-o, căci s-a soluționat cauza pe excepție cu privire la cererea de arătare a titularului dreptului, astfel că a făcut aplicarea art. 297 C. proc. civ., constituie aspecte ce exced cadrului procesual strict, statuat de Legea nr. 10/2001, a cărei aplicare este prevăzută de norme metodologice.

Astfel, contestatorii-reclamanți au investit instanța, după ce au parcurs procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel că au indicat pe intimat drept deținător, ce urmează în sensul art. 21 și urm. să răspundă notificării prin decizie/dispoziție motivată, pentru ca în final să se pună în discuție calitatea procesuală a intimatei prin cererea de arătare a titularului dreptului. Față de criticile din ambele recursuri, Înalta Curte reține că instanța de apel a încălcat normele procedurale speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001 a cărei aplicare o prezintă Normele Metodologice.

Cadrul juridic, în raport de investirea făcută de către reclamanții contestatori prin cererea acestora ca, după procedura administrativă, să-l indice pe intimatul deținător, obligat să răspundă notificării, prin decizie/dispoziție motivată, conform procedurilor instituite de Legea nr. 10/2001, prin art. 21 și urm. a pus în discuție calitatea procesuală a intervenientei prin așa zisă cerere de arătare a titularului dreptului. Or, deși în apel curtea face o analiză pe fond, legată de probele administrate în completare, conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., și exprimă consecințele statuării asupra calității de persoană îndreptățită, această instanță de apel apreciază greșit că nu s-a cercetat în fond chestiunea „adevăratei” îndreptățiri ce implică ambele persoane (reclamant și intervenientă).

O asemenea abordare superficială din apel prin care „se expediază” fără temei chestiunea de fond soluționată de tribunal, face inaplicabilă dispoziția art. 297 C. proc. civ. Or, instanța de apel trebuia ca în loc să explice consecințele cererii de arătare a titularului, respectiv de intervenție, să analizeze cererea nu numai prin prisma dispozițiilor art. 64-66 C. proc. civ. dar și în contextul dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, însă și pe fondul său pentru simplul motiv că instanța de fond s-a referit, pronunțându-se, ca atare, pe cererea privind pe B.M.V., în condiția în care aceasta nu a înțeles să intervină în cauză, după cum partea însăși arată, prevalându-se de o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat cu privire la același imobil revendicat și în pricina de față.

De aceea, curtea de apel urmează să se pronunțe asupra cererii de arătare a titularului dreptului, după abordarea excepțiilor ce s-ar putea ivi în legătură cu ea, astfel încât să abordeze și fondul acesteia. Drept consecință, făcând aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează ca în cadrul recursurilor ce se vor promova să se caseze hotărârea curții de apel cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru a se pronunța pe cererea de arătare a titularului dreptului atât sub aspect procedural și, dacă este cazul, pe fondul acesteia și, desigur, va răspunde la criticile de fond ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamantul B.D. și intervenienta B.M.V. împotriva deciziei nr. 64 A din 14 aprilie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza la această instanță pentru judecarea pe fond a apelului formulat de pârâta M.C.S. Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 1097 din 9 decembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2006.