Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2006
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5906/2006

HOTĂRÂRE
15.06.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5906/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 907 din 6 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a admis contestația formulată de C.D. în contradictoriu cu Primăria municipiului Alexandria, împotriva dispoziției nr. 3042 din 8 octombrie 2004, pe care a anulat-o în parte și s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri civile în cuantum de 48.173.927 lei. Instanța a reținut că prin dispoziția nr. 3042/2004 s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la restituirea imobilului din Alexandria jud. Teleorman, valoarea acestuia fiind stabilită la 48.173.927 lei, acordându-se contestatorului măsuri reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Imobilul în discuție a avut destinația de locuință, situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar măsurile reparatorii constau în despăgubiri bănești. Contestatorul nu și-a dat acordul pentru măsuri reparatorii, altele decât despăgubirile bănești. Apelul declarat de Primăria municipiului Alexandria a fost respins, decizia civilă nr. 913 din 17 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, menținând sentința apelată, cu aceeași motivare. Astfel, instanța de apel reține că imobilul a avut destinația de locuință, fiind expropriat prin Decretul nr. 264/1974.

Art. 11 din Legea nr. 10/2001, reglementează situația imobilelor expropriate fără a face distincție cu privire la caracterul de locuință al construcției, prevăzând pentru această categorie de imobile acordarea numai a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală sau în acțiuni, în raport de opțiunea persoanei îndreptățite, singura în măsură să aleagă modalitatea de acordare a despăgubirilor. În speță, reclamantul a solicitat despăgubiri bănești. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs Primăria municipiului Alexandria. Recurenta susține că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) și (8) din Legea nr. 10/2001, contestatorul nu poate beneficia decât de titluri de valoare nominală sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Analizând recursul în raport de criticile formulate, care fac posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată următoarele: Imobilul în litigiu a avut destinația de locuință fapt ce rezultă din autorizația de construcții nr. 9070/1955 prin care tatăl reclamantului a fost autorizat să construiască o casă de locuit (fila nr.7 din dosarul 3422/2004) și a fost expropriat în baza Decretului nr. 264/1974. Dispozițiile art. 11 alin. (4) și (8) din Legea nr. 10/2001 prevedeau anterior modificării prin Legea nr. 247/2005 dreptul fostului proprietar la măsurile reparatorii indicate de recurentă însă art. 11 alin. (8) din legea republicată prevede că măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii ori despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.

Legea nr. 247/2005 stabilește regimul plății tuturor despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, indiferent de forma în care au fost acordate. Potrivit prevederilor acestei legi (art. 16 și urm.), persoanelor beneficiare ale măsurilor reparatorii li se emit titluri de despăgubiri, iar titlurile de valoare nominală nevalorificate se convertesc în titluri de despăgubiri. Prin urmare, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, pentru imobilul expropriat, intimatului-reclamant nu-i mai pot fi acordate măsurile reparatorii indicate de recurentă: titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.

DECIDE: Respinge recursul declarat de Primăria municipiului Alexandria împotriva deciziei civile nr. 913 din 17 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9775/2005
din 5 ianuarie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta susținând că în mod greșit instanțele au reținut că i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent sub formă de ti
ÎCCJ 2007-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5015/2007
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele: Tribunalul Teleorman prin sentința civilă nr. 1227 din 16 octombrie 2006 a respins ca nefondată plângerea înregistrată de petenta M.M. pe
ÎCCJ 2008-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1317/2008
nr. 10 din 15 mai 2005 emis de Notariatul de Stat al Raionului Alexandria și matricola de clădiri, fila 38 dosar fond. În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea ca temeinică și legală a sentinț
ÎCCJ 2005-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2535/2005
contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive: a modificat dispoziția nr. 121 din 6 iunie 2002 emisă de Primăria municipiului Alexandria în ce privește art. 1 și art. 2; a dispus restituirea în nat
ÎCCJ 2005-05-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3555/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 152 din 1 martie 2004 a Tribunalului Teleorman a fost respinsă contestația împotriva dispoziției nr. 35 din 22 ianuarie 2004 a Pr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă