ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9517/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 263 din 7 aprilie 2005, Tribunalul Bihor a admis contestația formulată de contestatorul R.F. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Oradea a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul R.F.I. și în consecință, a dispus anularea Dispoziției nr. 174 din 25 februarie 2002 emisă de intimat în temeiul Legii nr. 10/2001, dispunând obligarea acestuia la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a apartamentelor nevândute foștilor chiriași, respectiv a apartamentelor nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 9 din Oradea, în favoarea contestatorului și a intervenientului.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de intimat, potrivit deciziei civile nr. 561/2005-A, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, în dosar nr. 3461/2005. Pentru a adopta această soluție, instanțele au reținut următoarele: Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 4 iunie 1946, contestatorul și soția sa au cumpărat de la vânzătorul B.I.G., proprietar tabular, imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. Oradea, pentru prețul de 150 milioane lei, preț achitat în mai multe rate până la data de 1 iulie 1940. Din actele depuse la dosar, rezultă că R.F.

s-a comportat ca un adevărat proprietar al imobilului, dând în chirie imobilul pe perioada 1 noiembrie 1949-1 mai 1959. Față de împrejurarea că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, să încadrează în categoria imobilelor supuse restituirii, constatându-se că atât contestatorul, în calitate de proprietar la data preluării imobilului, cât și intervenientul, moștenitor al numitei R.V., soția contestatorului, intră în sfera persoanelor îndreptățite la restituire, conform art. 3 lit. a) și art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001. Critica invocată de apelantul intimat, în sensul că reclamantul nu a făcut dovada cu extrasul de carte funciară, singura probă admisă în regim funciar, că a fost proprietarul imobilului, a fost înlăturată de Curtea de Apel Craiova, cu motivarea că în chiar cuprinsul legii de retrocedare se stipulează că dovada proprietății se poate face cu orice înscrisuri.

O interpretare în sensul celor solicitate de apelant ar însemna să se creeze un regim discriminatoriu de probațiune pentru imobilele situate în zonele cu regim de carte funciară. Reclamantul a făcut dovada că a cumpărat imobilul, achitând în întregime prețul convenit cu vânzătorul B.G. Urmare a condițiilor istorice instituite după 1948, întabularea cumpărătorilor nu s-a mai putut face, iar ulterior imobilul a fost preluat abuziv și întabulat abuziv în favoarea Statului Român, în temeiul Decretului nr. 92/1950. Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul intimat Primarul municipiului Oradea, reiterând motivele de apel, fără a aduce vreo critică argumentată juridic în raport cu considerentele pentru care instanța anterioară a respins apelul.

Recurentul susține că dispoziția de respingere a notificării depusă de numitul R.F. în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost emisă în conformitate cu prevederile legii, întrucât în sistem de carte funciară în conformitate cu prevederile art. 17-18 din Decretul-lege nr. 115/1938, dovada dreptului de proprietate se făcea numai în încheierea în carte funciară, condiție neîndeplinită în privința petentului. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul nu este fondat. Este adevărat că potrivit art. 17 din Legea nr. 115/1938, dobândirea drepturilor reale asupra imobilelor era condiționată de existența între „cel care dă și cel care primește dreptul” a acordului de voință asupra „strămutării” dreptului și de înscrierea în cartea funciară a „strămutării” dreptului real.

Prima condiție menționată a fost dovedită în prezenta cauză, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat între proprietarul tabular, B.I.G. și contestator la data de 4 iunie 1946. Cu privire la cea de-a doua condiție, urmare a evaluării probelor administrate, instanța anterioară a reținut imposibilitatea întabulării dreptului de proprietate transferat în patrimoniul contestatorului prin contractul de vânzare-cumpărare menționat, datorită unor impedimente neimputabile acestuia, determinate de condițiile istorice impuse după 1948. Situația de fapt astfel stabilită, nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs, după abrogarea cazului de casare prevăzut de vechea reglementare a art. 304 C. proc.

civ. Este de remarcat, de asemenea, că imobilul a fost preluat inițial în anul 1947 prin ordin de rechiziție emis de Primarul municipiului Oradea, Comisia de Rechiziții și Cartiruire, pe numele „dr. R.F.”, că există depuse la dosar înscrisuri din care rezultă că autoritățile vremii i-au impus contestatorului plata unor taxe legale în calitate de proprietar (procesul-verbal nr. 30696/1948 al Primăriei municipiului Oradea, serviciul tehnic, fila 12 din dosarul nr. 3043/2002 al Tribunalului Bihor) și că, tot în calitate de proprietar, contestatorul a închiriat parțial imobilul unor terțe persoane prin contracte de închiriere înregistrate în evidențele fiscale din acea perioadă.

Particularitățile speței, precum și faptul că legea nu impune ca în zonele de carte funciară, dovada dreptului de proprietate să fie făcută exclusiv cu extrasul de carte funciară, permițând depunerea oricăror altor înscrisuri doveditoare justifică concluzia la care au ajuns instanțele anterioare, în sensul că titularul cererii de restituire în natură este persoana îndreptățită la obținerea pentru imobilul în litigiu a măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001. Pentru considerentele prezentate în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei civile nr. 561/A din 29 noiembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.