ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.11.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9517/2006

HOTĂRÂRE
22.11.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9517/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 263 din 7

aprilie 2005, Tribunalul Bihor a admis contestația formulată de contestatorul R.F.

în contradictoriu cu Primarul Municipiului Oradea a admis cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenientul R.F.I. și în

consecință, a dispus anularea Dispoziției nr. 174 din 25 februarie 2002 emisă

de intimat în temeiul Legii nr. 10/2001, dispunând obligarea acestuia la

emiterea unei dispoziții de restituire în natură a apartamentelor nevândute

foștilor chiriași, respectiv a apartamentelor nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 9

din Oradea, în favoarea contestatorului și a intervenientului.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de intimat, potrivit deciziei

civile nr. 561/2005-A, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, în dosar nr. 3461/2005.

Pentru a adopta această soluție,

instanțele au reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare

încheiat la 4 iunie 1946, contestatorul și soția sa au cumpărat de la vânzătorul

B.I.G., proprietar tabular, imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. Oradea,

pentru prețul de 150 milioane lei, preț achitat în mai multe rate până la data

de 1 iulie 1940.

Din actele depuse la dosar, rezultă

că R.F. s-a comportat ca un adevărat proprietar al imobilului, dând în chirie

imobilul pe perioada 1 noiembrie 1949-1 mai 1959.

Față de împrejurarea că imobilul în

litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, să

încadrează în categoria imobilelor supuse restituirii, constatându-se că atât

contestatorul, în calitate de proprietar la data preluării imobilului, cât și

intervenientul, moștenitor al numitei R.V., soția contestatorului, intră în

sfera persoanelor îndreptățite la restituire, conform art. 3 lit. a) și art. 4

pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Critica invocată de apelantul

intimat, în sensul că reclamantul nu a făcut dovada cu extrasul de carte

funciară, singura probă admisă în regim funciar, că a fost proprietarul

imobilului, a fost înlăturată de Curtea de Apel Craiova, cu motivarea că în

chiar cuprinsul legii de retrocedare se stipulează că dovada proprietății se

poate face cu orice înscrisuri. O interpretare în sensul celor solicitate de

apelant ar însemna să se creeze un regim discriminatoriu de probațiune pentru

imobilele situate în zonele cu regim de carte funciară.

Reclamantul a făcut dovada că a

cumpărat imobilul, achitând în întregime prețul convenit cu vânzătorul B.G.

Urmare a condițiilor istorice

instituite după 1948, întabularea cumpărătorilor nu s-a mai putut face, iar

ulterior imobilul a fost preluat abuziv și întabulat abuziv în favoarea

Statului Român, în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Împotriva deciziei a declarat recurs

apelantul intimat Primarul municipiului Oradea, reiterând motivele de apel, fără

a aduce vreo critică argumentată juridic în raport cu considerentele pentru

care instanța anterioară a respins apelul.

Recurentul susține că dispoziția de

respingere a notificării depusă de numitul R.F. în temeiul Legii nr. 10/2001 a

fost emisă în conformitate cu prevederile legii, întrucât în sistem de carte

funciară în conformitate cu prevederile art. 17-18 din Decretul-lege nr. 115/1938,

dovada dreptului de proprietate se făcea numai în încheierea în carte funciară,

condiție neîndeplinită în privința petentului.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.

Este adevărat că potrivit art. 17

din Legea nr. 115/1938, dobândirea drepturilor reale asupra imobilelor era

condiționată de existența între „cel care dă și cel care primește dreptul” a

acordului de voință asupra „strămutării” dreptului și de înscrierea în cartea

funciară a „strămutării” dreptului real.

Prima condiție menționată a fost

dovedită în prezenta cauză, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între proprietarul tabular, B.I.G. și contestator la data de 4 iunie 1946.

Cu privire la cea de-a doua

condiție, urmare a evaluării probelor administrate, instanța anterioară a

reținut imposibilitatea întabulării dreptului de proprietate transferat în patrimoniul

contestatorului prin contractul de vânzare-cumpărare menționat, datorită unor

impedimente neimputabile acestuia, determinate de condițiile istorice impuse

după 1948.

Situația de fapt astfel stabilită,

nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs, după abrogarea cazului

de casare prevăzut de vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ.

Este de remarcat, de asemenea, că

imobilul a fost preluat inițial în anul 1947 prin ordin de rechiziție emis de

Primarul municipiului Oradea, Comisia de Rechiziții și Cartiruire, pe numele „dr.

R.F.”, că există depuse la dosar înscrisuri din care rezultă că autoritățile

vremii i-au impus contestatorului plata unor taxe legale în calitate de

proprietar (procesul-verbal nr. 30696/1948 al Primăriei municipiului Oradea,

serviciul tehnic, fila 12 din dosarul nr. 3043/2002 al Tribunalului Bihor) și

că, tot în calitate de proprietar, contestatorul a închiriat parțial imobilul unor

terțe persoane prin contracte de închiriere înregistrate în evidențele fiscale din

acea perioadă.

Particularitățile speței, precum și

faptul că legea nu impune ca în zonele de carte funciară, dovada dreptului de

proprietate să fie făcută exclusiv cu extrasul de carte funciară, permițând depunerea

oricăror altor înscrisuri doveditoare justifică concluzia la care au ajuns

instanțele anterioare, în sensul că titularul cererii de restituire în natură

este persoana îndreptățită la obținerea pentru imobilul în litigiu a măsurilor

reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele prezentate în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă

recursul ca nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei civile nr. 561/A din 29

noiembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-07-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5911/2005
ate apelurile declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 812 din 13 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor. Din considerentele deciziei, rezultă că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, iar în privința apartamentului V, n
ÎCCJ 2005-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2556/2005
Asupra recursului de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 20 februarie 2003, petenții P.V. și P.F. au solicitat instanței anularea dispoz
ÎCCJ 2007-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4729/2007
4 din 27 iulie 2001 emisă de primarul municipiului Oradea, s-a dispus în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură în favoarea reclamantului a apartamentelor cu nr. 4, 5, 6, 7 din imobilul situat în Oradea. Potrivit Referatului pe car
ÎCCJ 2003-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3840/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 februarie 1999 pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamanții D.F., S.Z. și C.E. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Loc
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7405/2011
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 20 octombrie 2008, astfel cum a fost precizată, reclamanții B.D.V., B.D., H.I.A., H.G., S.M.E. și S.F. au chemat în judeca
Sursă