ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6980/2006

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Pe cale de notificare

formulată potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, P.M.O. a solicitat SC A.

SA Slatina, județul Olt, restituirea în natură a terenului în

suprafață de 1279 mp situat în Slatina, județul Olt și despăgubiri

bănești în echivalentul terenului în suprafață de 878 mp

situat la aceeași adresă, pe care unitatea notificată a

construit un complex comercial.

SC A. SA a emis decizia nr.

158 din 16 august 2002, prin care a respins cererile obiect al

notificării, cu motivarea că solicitanta nu a făcut dovada

dreptului de proprietate asupra terenurilor și a modului de preluare în

sensul prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Prin contestație

formulată potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (7) și (8) din

Legea nr. 10/2001, P.M.O. a solicitat anularea deciziei de mai sus, obligarea

emitentei să-i restituie în natură terenul liber și să-i

acorde despăgubiri bănești pentru terenul ocupat de

construcții, așa cum a cerut prin notificare.

În acest scop,

contestatoarea a susținut că a făcut dovada dreptului de

proprietate prin înscrisurile pe care le-a anexat notificării, iar

terenurile au fost preluate de stat fără titlu.

SC A. SA a chemat în

garanție A.P.A.P.S. pentru a fi obligată, în cazul căderii sale

în pretenții, să-i plătească despăgubiri în

echivalentul acțiunilor cumpărate în procesul de privatizare.

Tribunalul Olt, secția

civilă, a pronunțat sentința nr. 319 din 14 aprilie 2003, prin

care a admis contestația formulată de P.M.O., a anulat decizia

atacată, a constatat dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii

prin echivalent bănesc în sumă de 345.120.000 lei pentru terenul din

Slatina, județul Olt și a respins ca neîntemeiată cererea de

chemare în garanție.

Pe lângă

părțile mai sus enunțate, hotărârea a fost pronunțată

în contradictoriu și cu SC V.C. SRL și Statul Român, reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, părți introduse în cauză pe

parcursul judecării pricinii în primă instanță.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel P.M.O., SC A. SA și D.G.F.P. în nume

propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice.

Curtea de Apel Craiova,

secția civilă, a pronunțat decizia nr. 408 din 5 decembrie 2003,

prin care a admis apelurile, a anulat sentința atacată și a

dispus completarea raportului de expertiză tehnică întocmit în

primă instanță.

Aceeași curte de apel a

pronunțat apoi decizia nr. 4338 din 21 decembrie 2004, îndreptată

material prin încheierea din 17 februarie 2005, prin care a admis în parte

„acțiunea formulată de reclamanta P.M.O. împotriva pârâților D.G.F.P.

Olt, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, SC A.

SA Slatina și A.P.A.P.S. București, a anulat decizia nr. 158 din 16

august 2002 emisă de SC A. SA și a stabilit la suma de 983.650.239

lei valoarea terenului în suprafață de 2157 mp situat în Slatina,

județul Olt, valoare în raport cu care vor fi stabilite și acordate

măsurile reparatorii conform H.G. nr. 498/2003.

Decizia nr.408 din 5

decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, a

rămas irevocabilă prin nerecurare.

Împotriva deciziei nr. 4338

din 21 decembrie 2004 pronunțată de aceeași instanță

de apel au declarat recurs SC A. SA Slatina și A.V.A.S., succesoare a

fostei A.P.A.P.S.

SC A. SA a dezvoltat în fapt

recursul susținând că instanța de apel a judecat pricina în raport

cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, deși în cauză erau incidente

prevederile Legii nr. 18/1991 întrucât terenul s-a aflat în patrimoniul

fostului C.A.P. Slatina și a făcut obiectul unui schimb cu Consiliul

Popular al orașului Slatina, care l-a transmis antecesoarei recurentei,

astfel încât recurenta este un dobânditor de bună credință,

acțiunea reclamantei fiind greșit îndreptată în contra sa,

litigiul trebuind să poarte între reclamantă și Comisia municipală

Slatina pentru aplicarea Legii fondului funciar.

Aceeași recurentă

mai critică hotărârea atacată pentru faptul că s-a bazat pe

un raport de expertiză tehnică neconform cu realitatea prin

stabilirea unui preț al terenului exagerat față de prețul

real de 4-6 dolari SUA/mp, precum și pentru faptul că, prin

dispozitivul său, nu a stabilit în sarcina căruia dintre pârâți

cade obligația acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.

A.V.A.S. a invocat motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea cărora a susținut că instanța de apel a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât nu a comunicat

recurentei raportul de expertiză efectuat în cauză, încălcându-i

astfel dreptul la apărare; că aceeași instanță nu a

motivat în drept temeiul în baza căruia a admis acțiunea reclamantei;

că recurenta a fost obligată direct către reclamantă

deși a fost doar chemată în garanție de către SC A. SA; iar

în fine că însăși cererea de chemare în garanție este

inadmisibilă în raport cu obiectul acțiunii principale.

Pentru considerentele expuse

amândouă recurente au cerut casarea hotărârii atacate, prima dintre

ele cerând respingerea pe fond a contestației formulată de P.M.O.,

iar secunda cerând trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de

Apel Craiova.

Examinând recursurile,

Înalta Curte constată cele ce succed.

Prin hotărârea

supusă recursurilor de față, instanța de apel a constatat,

pe de o parte, valoarea terenului în litigiu și, pe de lată parte, a

dispus că, în limita acesteia, vor fi stabilite și acordate

măsuri reparatorii conform H.G. nr. 498/2003.

În considerentele

hotărârii, care explică dispozitivul său, s-a arătat

că valoarea terenului a fost stabilită potrivit art. 31 și art.

36 din Legea nr. 10/2001, iar măsurile reparatorii prin echivalent vor fi

acordate conform H.G. nr. 498/2003.

Deși extrem de sumare,

considerentele de mai sus, prin trimiterea la dispozițiile textelor legale

arătate, demonstrează că instanța de apel a statuat în

sensul că P.M.O. este îndreptățită să beneficieze,

pentru terenul în suprafață de 2157 mp și în valoare de

983.650.239 lei, în funcție de opțiunea sa, de una din

următoarele măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de

Legea nr. 10/2001în forma în vigoare la data judecării apelului:

- titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, care trebuia a-i fi

oferite de A.V.A.S., emise de Ministerul Finanțelor Publice și

primite în plată de către A.V.A.S. potrivit prevederilor art. 31

alin. (4) și (7) și art. 34 alin. (2) și (3) din Legea nr.

10/2001;

- acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital

oferite de A.V.A.S. potrivit art. 31alin. (6) și art. 35 din lege;

- despăgubiri

bănești, caz în care oferta corespunzătoare a unității

deținătoare (în speță SC A. SA) urma a fi trimisă

prefecturii, care, după centralizare, trebuia să o transmită

Ministerului Finanțelor Publice, după care, prin lege specială,

s-ar fi reglementat modalitățile, cuantumul și procedurile de

acordare a despăgubirilor bănești (art. 36-40 din lege).

Recursurile de

față au fost declarate în luna februarie 2005, conținând critici

referitoare la încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001 în forma în

vigoare la acea vreme.

Ulterior însă, prin

Legea nr. 247/2005, s-au admis modificări substanțiale Legii nr.

10/2001, care a fost republicată.

Potrivit noilor

dispoziții legale, care sunt de imediată aplicare, măsurile

reparatorii prin echivalent prevăzute în forma inițială a Legii

nr. 10/2001 constând în titluri de valoare nominală, acțiuni la

societăți comerciale și despăgubiri bănești se

convertesc de drept în titluri de despăgubiri emise prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în numele și pe seama Statului

Român (art. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005), după o procedură

special reglementată.

Ca urmare, indiferent de

modul în care instanța de apel a aplicat legea așa cum era ea în

vigoare și de eventuala temeinicie a criticilor formulate pe calea

recursurilor de față raportate la aceleași prevederi legale,

prin arătatele modificări au fost înlăturate orice

obligații în sarcina recurentelor care să decurgă din

hotărârea recurată.

În consecință,

recurentele nu mai justifică nici un interes ocrotit juridicește de a

obține casarea hotărârii recurate.

Asemenea interes ar fi avut

numai Statul Român, în numele și pe seama căruia urmează a se

executa hotărârea atacată, însă acesta nu a exercitat calea de

atac a recursului, deși a fost parte în proces, reprezentat fiind prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru toate cele ce preced

recursurile vor fi respinse în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., fiind inutil a se mai cerceta motivele invocate în dezvoltarea lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de SC A.

SA Slatina și A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 4338 din 21 decembrie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2006.