ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6980/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe cale de notificare formulată potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, P.M.O. a solicitat SC A. SA Slatina, județul Olt, restituirea în natură a terenului în suprafață de 1279 mp situat în Slatina, județul Olt și despăgubiri bănești în echivalentul terenului în suprafață de 878 mp situat la aceeași adresă, pe care unitatea notificată a construit un complex comercial. SC A. SA a emis decizia nr. 158 din 16 august 2002, prin care a respins cererile obiect al notificării, cu motivarea că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și a modului de preluare în sensul prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Prin contestație formulată potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, P.M.O. a solicitat anularea deciziei de mai sus, obligarea emitentei să-i restituie în natură terenul liber și să-i acorde despăgubiri bănești pentru terenul ocupat de construcții, așa cum a cerut prin notificare. În acest scop, contestatoarea a susținut că a făcut dovada dreptului de proprietate prin înscrisurile pe care le-a anexat notificării, iar terenurile au fost preluate de stat fără titlu. SC A. SA a chemat în garanție A.P.A.P.S. pentru a fi obligată, în cazul căderii sale în pretenții, să-i plătească despăgubiri în echivalentul acțiunilor cumpărate în procesul de privatizare.

Tribunalul Olt, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 319 din 14 aprilie 2003, prin care a admis contestația formulată de P.M.O., a anulat decizia atacată, a constatat dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc în sumă de 345.120.000 lei pentru terenul din Slatina, județul Olt și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție. Pe lângă părțile mai sus enunțate, hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu și cu SC V.C. SRL și Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, părți introduse în cauză pe parcursul judecării pricinii în primă instanță. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P.M.O., SC A. SA și D.G.F.P. în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a pronunțat decizia nr. 408 din 5 decembrie 2003, prin care a admis apelurile, a anulat sentința atacată și a dispus completarea raportului de expertiză tehnică întocmit în primă instanță. Aceeași curte de apel a pronunțat apoi decizia nr. 4338 din 21 decembrie 2004, îndreptată material prin încheierea din 17 februarie 2005, prin care a admis în parte „acțiunea formulată de reclamanta P.M.O. împotriva pârâților D.G.F.P. Olt, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, SC A. SA Slatina și A.P.A.P.S. București, a anulat decizia nr. 158 din 16 august 2002 emisă de SC A. SA și a stabilit la suma de 983.650.239 lei valoarea terenului în suprafață de 2157 mp situat în Slatina, județul Olt, valoare în raport cu care vor fi stabilite și acordate măsurile reparatorii conform H.G.

nr. 498/2003. Decizia nr.408 din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, a rămas irevocabilă prin nerecurare. Împotriva deciziei nr. 4338 din 21 decembrie 2004 pronunțată de aceeași instanță de apel au declarat recurs SC A. SA Slatina și A.V.A.S., succesoare a fostei A.P.A.P.S. SC A. SA a dezvoltat în fapt recursul susținând că instanța de apel a judecat pricina în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, deși în cauză erau incidente prevederile Legii nr. 18/1991 întrucât terenul s-a aflat în patrimoniul fostului C.A.P. Slatina și a făcut obiectul unui schimb cu Consiliul Popular al orașului Slatina, care l-a transmis antecesoarei recurentei, astfel încât recurenta este un dobânditor de bună credință, acțiunea reclamantei fiind greșit îndreptată în contra sa, litigiul trebuind să poarte între reclamantă și Comisia municipală Slatina pentru aplicarea Legii fondului funciar.

Aceeași recurentă mai critică hotărârea atacată pentru faptul că s-a bazat pe un raport de expertiză tehnică neconform cu realitatea prin stabilirea unui preț al terenului exagerat față de prețul real de 4-6 dolari SUA/mp, precum și pentru faptul că, prin dispozitivul său, nu a stabilit în sarcina căruia dintre pârâți cade obligația acordării măsurilor reparatorii prin echivalent. A.V.A.S. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

întrucât nu a comunicat recurentei raportul de expertiză efectuat în cauză, încălcându-i astfel dreptul la apărare; că aceeași instanță nu a motivat în drept temeiul în baza căruia a admis acțiunea reclamantei; că recurenta a fost obligată direct către reclamantă deși a fost doar chemată în garanție de către SC A. SA; iar în fine că însăși cererea de chemare în garanție este inadmisibilă în raport cu obiectul acțiunii principale. Pentru considerentele expuse amândouă recurente au cerut casarea hotărârii atacate, prima dintre ele cerând respingerea pe fond a contestației formulată de P.M.O., iar secunda cerând trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Craiova. Examinând recursurile, Înalta Curte constată cele ce succed.

Prin hotărârea supusă recursurilor de față, instanța de apel a constatat, pe de o parte, valoarea terenului în litigiu și, pe de lată parte, a dispus că, în limita acesteia, vor fi stabilite și acordate măsuri reparatorii conform H.G. nr. 498/2003. În considerentele hotărârii, care explică dispozitivul său, s-a arătat că valoarea terenului a fost stabilită potrivit art. 31 și art. 36 din Legea nr. 10/2001, iar măsurile reparatorii prin echivalent vor fi acordate conform H.G. nr. 498/2003. Deși extrem de sumare, considerentele de mai sus, prin trimiterea la dispozițiile textelor legale arătate, demonstrează că instanța de apel a statuat în sensul că P.M.O.

este îndreptățită să beneficieze, pentru terenul în suprafață de 2157 mp și în valoare de 983.650.239 lei, în funcție de opțiunea sa, de una din următoarele măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001în forma în vigoare la data judecării apelului: - titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, care trebuia a-i fi oferite de A.V.A.S., emise de Ministerul Finanțelor Publice și primite în plată de către A.V.A.S. potrivit prevederilor art. 31 alin. (4) și (7) și art. 34 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001; - acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital oferite de A.V.A.S. potrivit art. 31alin.

(6) și art. 35 din lege; - despăgubiri bănești, caz în care oferta corespunzătoare a unității deținătoare (în speță SC A. SA) urma a fi trimisă prefecturii, care, după centralizare, trebuia să o transmită Ministerului Finanțelor Publice, după care, prin lege specială, s-ar fi reglementat modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor bănești (art. 36-40 din lege). Recursurile de față au fost declarate în luna februarie 2005, conținând critici referitoare la încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001 în forma în vigoare la acea vreme. Ulterior însă, prin Legea nr. 247/2005, s-au admis modificări substanțiale Legii nr. 10/2001, care a fost republicată.

Potrivit noilor dispoziții legale, care sunt de imediată aplicare, măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute în forma inițială a Legii nr. 10/2001 constând în titluri de valoare nominală, acțiuni la societăți comerciale și despăgubiri bănești se convertesc de drept în titluri de despăgubiri emise prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în numele și pe seama Statului Român (art. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005), după o procedură special reglementată. Ca urmare, indiferent de modul în care instanța de apel a aplicat legea așa cum era ea în vigoare și de eventuala temeinicie a criticilor formulate pe calea recursurilor de față raportate la aceleași prevederi legale, prin arătatele modificări au fost înlăturate orice obligații în sarcina recurentelor care să decurgă din hotărârea recurată.

În consecință, recurentele nu mai justifică nici un interes ocrotit juridicește de a obține casarea hotărârii recurate. Asemenea interes ar fi avut numai Statul Român, în numele și pe seama căruia urmează a se executa hotărârea atacată, însă acesta nu a exercitat calea de atac a recursului, deși a fost parte în proces, reprezentat fiind prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru toate cele ce preced recursurile vor fi respinse în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., fiind inutil a se mai cerceta motivele invocate în dezvoltarea lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de SC A. SA Slatina și A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 4338 din 21 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2006.