ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4001/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4001/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 697 din 22

iunie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția

lipsei calității procesuale active a contestatoarei F.C.L.

A respins, ca neîntemeiată,

contestația formulată de contestatorii C.A.R., I.J.E., I.J.S. și F.C.L., în

contradictoriu cu intimatul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului.

De asemenea, a respins cererea

contestatorilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, sub aspectul excepției lipsei calității procesuale active,

că la data de 17 iulie 2001, B.L. s-a adresat cu o notificare către intimat,

prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București,

în calitate de moștenitoare a soțului său B.V., care a fost proprietarul

acestui imobil, conform actului de vânzare-cumpărare depus la dosar.

La data de 23 septembrie 2001,

notificatoarea a decedat, rămânând ca moștenitori contestatorii, fapt ce reiese

din certificatul de legatar nr. 122 din 11 octombrie 2001, eliberat de BNP

B.N., iar față de această situație, s-a constatat că în ceea ce o privește pe

F.C.L., aceasta a dobândit calitatea de contestatoare prin moștenire, acceptând

succesiunea defunctei B.L. și odată cu aceasta s-a transmis și calitatea

procesuală în ceea ce privește notificarea adresată intimatului, privind

imobilul din București, fapt ce reiese din certificatul de legatar aflat la

fila 80 din dosarul de fond, dreptul litigios făcând parte din moștenire.

S-a considerat că excepția lipsei

calității procesuale active a contestatoarei F.C.L. este neîntemeiată întrucât,

așa cum s-a arătat, aceasta în calitate de moștenitoare a notificatoarei a

dobândit și calitatea procesuală, chiar dacă ordinul atacat a fost pronunțat

numai în contradictoriu cu ceilalți trei contestatori.

Pe fondul cauzei, tribunalul a

constatat că, în conformitate cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 8656 din 5 aprilie 1932 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, autorul

contestatorilor B.M. a cumpărat împreună cu V.B., imobilul situat în București,

fără a specifica însă cota ce se cuvine fiecăruia din acest imobil, iar

contestatorii s-au adresat intimatului în calitate de moștenitori doar ai

defunctului B.M., fără a preciza și fără a dovedi cota cuvenită autorului lor.

Din probele administrate în cauză,

reiese că, într-adevăr, autorul contestatorilor a fost proprietarul unei părți

din imobilul respectiv, ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului

nr. 92/1950, fiind preluat în mod abuziv, însă nu rezultă cota ideală din

dreptul de proprietate ce li s-ar cuveni în calitate de moștenitori ai lui

B.M., având în vedere că moștenitorii lui B.V. sunt B.Z.C., B.V. și B.N.,

conform certificatului de moștenitor nr. S250 din 4 august 1967, eliberat de Notariatul

de Stat al Raionului Muscel, care nu au formulat notificare prin care să

solicite restituirea imobilului, pentru a putea fi aplicate dispozițiile pct.

4.1 din H.G. nr. 498/2003.

S-a considerat că nu se poate

stabili cu exactitate cota ce se cuvine contestatorilor din imobilul situat în

București, și în consecință, nu pot fi aplicate dispozițiile art. 4 din Legea

nr. 10/2001, care stabilesc că în cazul în care restituirea este cerută de mai

multe persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată sau se

stabilește în cote părți ideale, care trebuie să rezulte din actele de

proprietate anexate notificării expediate persoanei juridice deținătoare a

imobilului.

În speță, din actele de proprietate

depuse nu reiese cota cuvenită autorului contestatorilor și aceasta nici nu se

poate stabili în baza legii. Întrucât cei doi proprietari erau frați nu se

poate prezuma cota de contribuție a fiecăruia la dobândirea bunului,

considerente pentru care prima instanță a constatat că intimatul a procedat în

mod corect prin respingerea notificării adresate de autoarea contestatorilor.

Prin decizia nr. 125/A din 28 martie

2005, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de contestatorii

C.A.R., I.J.E., I.J.S. și F.C.L. și apelul declarat de apelantul intimat

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, a schimbat în tot

sentința apelată, în sensul că a admis contestația formulată de contestatorii

C.A.R., I.J.E. și I.J.S., a anulat Ordinul 200 din 15 februarie 2005 și a

obligat apelantul intimat să emită o decizie motivată pe fondul cauzei conform

art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel, în raport de actele și lucrările cauzei și de caracterul devolutiv al

apelurilor, a constatat următoarele:

Apelul declarat de apelantele

contestatoare C.A.R., I.J.E., I.J.S. și F.C.L. a fost constatat întemeiat,

întrucât instanța de fond, nelegal a respins contestația pe considerentul că nu

se poate stabili cu exactitate ceea ce se cuvine fiecăruia dintre contestatori

referitor la imobilul în discuție, fără a avea în vedere înscrisurile depuse la

dosarul cauzei, îndeosebi contractul de vânzare-cumpărare nr. 8656/1932.

Din conținutul acestuia, precum și

din istoricul de rol fiscal (fila 26 dosar fond), rezultă că de la data

cumpărării imobilului și până la data naționalizării acestuia, titulari ai

dreptului de proprietate au fost B.M. și B.V., iar exercitarea atribuțiilor

dreptului de proprietate ale moștenitorilor acestora nu poate fi condiționată

de sistarea stării de indiviziune, cum în mod greșit a apreciat instanța de

fond, care trebuia să se rezume la verificarea legalității și temeiniciei

Ordinului nr. 200 din 15 februarie 2005 emis de apelantul intimat Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Sub acest aspect, instanța de apel a

constatat că apelantele contestatoare au dovedit dreptul de moștenitoare ale

persoanei îndreptățite, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8656

din 5 iulie 1932 emis de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, precum și cu

certificatul de legatar nr. 122 din 11 decembrie 2001 eliberat de Biroul

Notarului Public B.N.

Pentru lămurirea situației prevăzute

în anexa la Decretul nr. 92/1950, poziția nr. 974 unde apare numele B.M., la

cererea grupului de lucru s-a depus declarația pe proprie răspundere din care

rezultă că B.M. este una și aceeași persoană cu B.N.M.

În ce privește apelul declarat de

intimatul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, instanța de

apel a constatat că la 24 ianuarie 2002 s-a înregistrat la sediul intimatei

notificarea nr. 210/2002, formulată de apelantele contestatoare C.A.R., I.J.E.

și I.J.S., potrivit art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea

imobilului (teren și construcție) situat în sector 1,iar în baza acestei

notificări apelanta intimată a emis Ordinul nr. 200 din 15 februarie 2005.

Potrivit art. 24 alin. (3

1

)

din Legea nr. 10/2001, decizia sau după caz, dispoziția motivată de respingere

a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de

persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

unității investite cu soluționarea notificării în 30 de zile de la comunicare,

și față de aceste dispoziții legale calitate procesuală activă au titularele

notificării nr. 210 din 24 ianuarie 2002.

Critica referitoare la faptul că s-a

apreciat eronat că, în speță, contestatoarele sunt persoane îndreptățite la

restituire în condițiile Legii nr. 10/2001 a fost apreciată neîntemeiată,

deoarece în raport de probele administrate rezultă că apelantele contestatoare

sunt moștenitoarele lui B.M., coproprietar al imobilului în litigiu, care a trecut

în proprietatea statului fără titlu valabil, naționalizarea fiind făcută pe un

alt nume, respectiv B.S. în loc B.R.

Prin încheierea din camera de

consiliu din data de 4 iulie 2006, pronunțată de aceeași instanță în dosarul

nr. 30201/2/2005, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a

omisiunii din dispozitivul deciziei nr. 125/A din 28 martie 2006, în sensul de

a se completa la aliniatul 3, după numele contestatoarelor C.A.R., I.J.E. și

I.J.S. și numele contestatoarei F.C.L., formulată de către petenta F.C.L.,

reținând că, în speță, nu este vorba despre o omisiune în sensul dispozițiilor

art. 281 alin. (1) C. proc. civ., întrucât din considerentele deciziei civile

rezultă că petenta nu are calitate procesuală activă.

Prin decizia nr. 186/A din 4 iulie

2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca

neîntemeiată cererea de completare a deciziei civile nr. 125/A din 28 martie

2006, pronunțată de aceeași instanță, formulată de petentul Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a constatat că petentul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului a solicitat să se dispună completarea deciziei civile mai sus

menționate, având în vedere că, deși la pag. 9 alin. (8) se reține întemeiată

critica adusă sentinței pronunțate de prima instanță, cu privire la lipsa

calității procesuale active a contestatoarei F.C.L., în dispozitiv, după ce se

indică în ce mod se modifică sentința apelată, se omite a se indica faptul că a

fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei.

Or, o asemenea cerere nu se

regăsește în nici una din situațiile reglementate de art. 281

2

C.

proc. civ., potrivit căruia „dacă prin hotărârea dată, instanța a omis să se

pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei

cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același

termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, împotriva acelei

hotărâri.

Contestatoarea F.C.L. a declarat

recurs împotriva deciziei civile nr. 125/A din 28 martie 2006 pronunțată Curtea

de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 30301/2/2005 și împotriva încheierii

din camera de consiliu de la termenul din 4 iulie 2006 pronunțată de aceeași

instanță în același dosar, iar pârâtul Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului a declarat recurs împotriva deciziilor 125/A din

28 martie 2006 și nr. 186/A din 4 iulie 2006 pronunțate Curtea de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, în dosarul nr. 30301/2/2005, criticându-le pentru

nelegalitate pentru următoarele motive:

Contestatoarea F.C.L. critică

decizia nr. 125/A din 28 martie 2006 pronunțată Curtea de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, pentru nelegalitate, indicând ca temei legal al motivelor de recurs

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, în dezvoltarea motivului de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., contestatoarea

arată că decizia pronunțată în apel cuprinde o motivare străină de natura

pricinii și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății- respectiv

certificatul de legatar nr. 122/2001.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care îi conferă

contestatoarei calitatea procesuală activă, în raport de certificatul de

legatar, deoarece acceptând succesiunea defunctei B.L., care a notificat

intimatul în termen legal, aceasta alături de ceilalți continuă cele începute

de autoare lor.

Singura condiție care îi este impusă

contestatoarei de lege, este aceea de a fi acceptat, în termen legal,

moștenirea autoarei sale, ceea ce s-a și dovedit, iar efectul acceptării

succesiunii autoarei este acela că a dobândit calitatea procesuală de a

continua toate acțiunile autoarei sale, iar noua decizie trebuie să cuprindă și

numele acesteia.

Pârâtul Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului, critică aceeași decizie pentru nelegalitate,

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele aspecte:

În mod nelegal, instanța de apel a

reținut faptul că instanța de fond nu a avut în vedere contractul de

vânzare-cumpărare nr. 8656/1932 și nici istoricul de rol fiscal din care reiese

faptul că titulari ai dreptului de proprietate au fost B.M. și B.V., de la data

cumpărării imobilului și până la data naționalizării acestuia, precum și faptul

că, contestatoarele au făcut dovada dreptului de moștenire a titularilor

contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat.

Or, trecând peste faptul că nu

există concordanță de nume al titularului dreptului de proprietate ce apare în

titlul de proprietate și titlurile de preluare abuzivă a imobilului,

contestatoarele au dovedit dreptul de moștenire de pe urma autorului B.M., fără

a produce nici o dovadă privind dreptul de moștenire de pe urma celuilalt

coproprietar al imobilului, B.V.

În această situație, instanța de

apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 4.1 și urm. din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr.

498/2003, întrucât notificarea a fost formulată doar de moștenitorii unuia

dintre cei doi coproprietari ai imobilului, fără ca aceștia să facă dovada că

au vocație succesorală și de pe urma celuilalt coproprietar, moștenitorii

acestuia din urmă, așa cum sunt menționați în certificatul de moștenitor nr.

5250 din 4 august 1967, neînțelegând să formuleze notificare în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Prin urmare, doar în situația în

care și aceștia din urmă ar fi formulat o astfel de cerere ar fi fost posibil

ca bunul să fie restituit în totalitate, urmând ca ulterior beneficiarii să

iasă din indiviziune pe calea dreptului comun.

Un alt aspect de nelegalitate al

deciziei civile pronunțate în apel vizează faptul că, în speță, nu s-a făcut

dovada identității între titularul dreptului de proprietate conform

contractului de vânzare-cumpărare nr. 8656/1932, B.M. și persona nominalizată

în Decretul nr. 92/1950, indicat de contestatoare ca fiind titlu de preluare

abuzivă, respectiv B.N.M.

Celelalte critici formulate de

pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în prezent

Ministerul Transporturilor, vizează aprecierea probatoriului administrat,

respectiv a depozițiilor martorilor audiați în cauză și a faptului că instanța

de apel nu a analizat toate înscrisurile depuse în susținerea notificării,

critici ce nu pot fi încadrate în drept în niciunul din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării

deciziei civile recurate, de către instanța de judecată în condițiile art. 306

alin. (3) C. proc. civ., sancțiunea fiind aceea a neprimirii și analizării lor.

Prin recursul declarat de

contestatoarea F.C.L. împotriva încheierii de ședință de la 4 iulie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, se critică încheierea potrivit

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în sensul că instanța a tratat cu

superficialitate judecata cererii de îndreptare a omisiunii din dispozitiv,

întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că are calitate procesuală

activă.

Așa cum au fost dezvoltate criticile

formulate pot fi încadrate, în drept, de către instanță în motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că încheierea recurată a

fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 281 C. proc. civ.

Pârâtul Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului (în prezent Ministerul Transporturilor) critică

decizia civilă nr. 186/A din 4 iulie 2006 a aceleiași instanțe pentru nelegalitate,

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs se arată că, având în vedere faptul că modificarea sentinței apelate s-a

făcut în tot și nu în parte, instanța de apel avea obligația de a consemna în

cadrul dispozitivului faptul că sentința apelată se modifică în sensul că

admite excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei F.C.L.

Examinând recursurile formulate de

contestatoarea F.C.L. și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, instanța constată următoarele:

Recursurile formulate de părți

împotriva deciziei civile nr. 125/A din 28 martie 2006 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, recursul formulat de

contestatoarea F.C.L. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ.

Din dezvoltarea motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu se arată în ce

constă motivarea străină de natura pricinii făcută de instanța de apel, partea

fiind, de fapt, nemulțumită de modul de apreciere a probatoriului administrat

în cauză, respectiv a certificatului de legatar nr. 122/2001.

Or, pentru investirea instanței de

control judiciar cu unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9

C. proc. civ., nu este suficient indicarea temeiului de drept a acestuia,

partea fiind obligată ca prin cererea de recurs să facă dezvoltarea motivului

de recurs, potrivit art .302

1

lit. c) C. proc. civ. Mai mult, din

dezvoltarea acestuia, așa cum a fost expusă mai sus, rezultă că partea este

nemulțumită de aprecierea făcută de instanța de apel certificatului de legatar

nr. 122/2001, critică ce nu poate fi încadrată în drept de către instanță, în

condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancțiunea fiind aceea a neprimirii

și analizării sale.

Motivul de recurs formulat de

contestatoarea F.C.L. împotriva aceleiași decizii privind nelegalitatea

acesteia, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este

întemeiată, pentru cele ce urmează:

Contestatoarea F.C.L. are calitate

de moștenitoare testamentară a autoarei B.L., căreia îi revine cota de ¼

din succesiunea acesteia alături de intimatele contestatoare C.A.R., I.J.E.,

I.J.S., potrivit certificatului de legatar nr. 122 din 11 decembrie 2001 emis

de BNP B.N.

Acceptând succesiunea notificatoarei

B.L., recurenta contestatoare are calitatea de moștenitoare a acestei și,

inclusiv, dreptul de a contesta Ordinul nr. 200 din 15 februarie 2005 emis de

pârât, urmare a notificării nr. 1190 din 18 iulie 2001 formulată de B.L., ce

constituie obiectul prezentului litigiu, deci are calitate procesuală activă

alături de intimatele contestatoare, așa cum legal a stabilit prima instanță,

chiar dacă ordinul atacat a fost pronunțat numai în contradictoriu cu acestea,

deoarece transmiterea calității procesuale în cazul persoanelor fizice operează

pe calea succesiunii.

În ce privește recursul formulat de

pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva

deciziei nr. 125A din 28 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, privind nelegalitatea acesteia, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este întemeiat, pentru următoarele considerente.

Preluarea imobilului în litigiu de

către stat, prin Decretul nr. 92/1950, s-a realizat în mod abuziv, pe numele

altei persoane decât deținătorii proprietari la momentul naționalizării B.M. și

B.V., potrivit dovezilor de la filele 24, 25, 26 dosar fond.

Însă, în speță, prin actele depuse

la dosar, contestatoarele au făcut dovada că B.L., ale cărei moștenitoare

testamentare sunt, a fost, la rândul său, moștenitoarea testamentară a

defunctului B.M.N., și i-a revenit cota de 1/1 din succesiunea acestuia, filele

16,17 dosar fond.

Prin actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 8656 din 5 aprilie 1932 la Tribunalul Ilfov, Secția

Notariat, autorul B.M., alături de B.N.V., a dobândit proprietatea imobilului

în litigiu, filele 20,21 dosar fond, pe care a deținut-o până în anul 1950,

când a avut loc naționalizarea, fila 25 dosar fond.

Numai că, așa cum s-a arătat mai

sus, nici prin notificare și nici prin contestație autoarea B.L. și apoi,

contestatoarele nu au susținut că au calitatea de persoane îndreptățite la

restituire și de pe urma celuilalt coproprietar al imobilului, B.N.V. și mai

mult, din probele administrate în cauză, rezultă că acesta are alți

moștenitori, respectiv pe B.Z.C., B.V. și B.N.

Din actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 8656 din 5 aprilie 1932 la Tribunalul Ilfov, Secția

Notariat, prin care B.M. și B.N.V. au dobândit proprietatea imobilului în

litigiu, nu rezultă cotele în care aceștia au devenit proprietari ai

imobilului, astfel că, în speță, operează prezumția că aceștia au dobândit

bunul imobil în proprietate, în cote egale, respectiv câte ½ pentru

fiecare.

În această situație, contestatoarele

C.A.R., I.J.E., I.J.S. și F.C.L., au făcut dovada de persoane îndreptățite la

restituire, în sensul art. 4 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare testamentare ale autoarei B.L.,

care, la rândul său, a avut calitatea de moștenitoare testamentară a autorului

B.M., în cotă de 1/1 din masa succesorală rămasă de pe urma acestuia.

În ce privește întinderea dreptului

la a cărui restituire au vocația contestatoarele, privitoare la imobilul în

litigiu, critica formulată de pârâtul recurent este întemeiată, deoarece

acestora nu li se poate restitui imobilul, în litigiu, în întregime, ci numai

cota ce a aparținut autorului B.M., respectiv ½ din imobil.

În ce privește critica formulată de

pârât, în sensul că nu s-a făcut dovada identității între autorul B.M., în

calitate de coproprietar al imobilului preluat și persoana indicată în actul de

naționalizare, ca fiind B.N.M., este nefondată, întrucât din chiar conținutul

contestației rezultă că se reclamă preluarea abuzivă a imobilului de câtre

stat, întrucât s-a realizat pe numele altei persoane decât adevăratul

proprietar.

În ce privește recursul declarat de

contestatoarea F.C.L. împotriva încheierii din 4 iulie 2006, pronunțată în

camera de consiliu de aceeași instanță, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., este nefondat.

Astfel, în mod legal a apreciat

instanța de apel că cererea formulată de petenta F.C.L., de îndreptare a

omisiunii din dispozitivul deciziei nr. 125/A din 28 martie 2006, în sensul de

a se completa la alin. (3), după numele celorlalte contestatoare, numele

acesteia, este neîntemeiată, deoarece nu este vorba de o omisiune în sensul

dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la numele,

calitățile și susținerile părților sau cele de calcul sau orice alte erori

materiale din hotărâre ce ar fi putut fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Soluționarea greșită a cauzei pe

această excepție, în privința petentei, se putea constitui în motiv de recurs

și nicidecum în temeiul cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în

decizia civilă în condițiile art. 281 C. proc. civ.

Și recursul declarat de pârâtul

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (în prezent Ministerul

Transporturilor) împotriva deciziei de completare nr. 186/A din 4 iulie 2006 a

aceleiași instanțe, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

este nefondat.

Astfel, faptul că în dispozitivul

deciziei nu s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a

contestatoarei F.C.L., nu se regăsește în situația reglementată de art. 281

2

C. proc. civ., potrivit căruia dacă prin hotărârea pronunțată instanța a omis

să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra

unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în

același termen în care se poate declara recurs.

În speță nu este vorba de una din

aceste ipoteze, legal constatând instanța de apel că, de fapt, se invocă

contradicții între considerente și dispozitivul acesteia, iar calea de urmat

pentru parte nu este cea prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ.

Pentru considerentele mai sus

expuse, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

admite recursurile declarate de contestatoarea F.C.L. și de pârâtul Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (în prezent Ministerul

Transporturilor) împotriva deciziei civile nr. 125/A din 28 martie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o va casa, în parte,

în sensul că se va admite și contestația formulată de contestatoarea F.C.L. și

va fi obligat recurentul pârât să emită decizie motivată pentru cota de

½ din imobil în favoarea contestatoarelor. Se vor menține restul

dispozițiilor acestei decizii.

Se va respinge recursul declarat de

contestatoarea F.C.L. împotriva încheierii de îndreptare din data de 4 iulie

2006 a aceleiași instanțe și recursul declarat de pârât împotriva deciziei de

completare nr. 186 din 4 iulie 2006 a aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de contestatoarea F.C.L.

și de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (în

prezent Ministerul Transporturilor) împotriva deciziei civile nr. 125A din 28

martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a Civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează

în parte.

Admite și contestația formulată de contestatoarea

F.C.L. și obligă recurentul-pârât să emită decizie motivată pentru cota de

½ din imobil în favoarea contestatoarelor.

Menține

restul dispozițiilor deciziei.

Respinge recursul declarat de contestatoare împotriva

încheierii de îndreptare din data de 4 iulie 2006 a aceleiași instanțe.

Respinge recursul declarat de pârât împotriva

deciziei de completare nr. 186 A din 4 iulie 2006, a Curții de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2007.