ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3799/2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3799/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC J.T.I. SA București a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Antifraudă Fiscală, anularea următoarelor acte emise de

pârât: decizia nr. 2 din 6 septembrie 2005, dispoziția privind măsurile

stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 35320 din 28 iunie 2005 și

procesul-verbal nr. 6 din 24 iunie 2005.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că este titulara autorizației de antrepozit fiscal nr. 005

din 15 decembrie 2003 și are ca obiect de activitate fabricarea produselor din

tutun, a căror distribuire este efectuată de o altă societate din același grup,

SC J.T.M. SA București, în derularea activității, produsele facturate către

societatea de distribuire rămân în depozitul societății reclamante până la

expediere, fiind diferențiate de produsele nevândute printr-o etichetă purtând mențiunea

„Marfă ieșită din regimul suspensiv”.

Reclamanta a mai arătat că

în perioada 9 - 24 iunie 2005, pârâtul a efectuat o inspecție fiscală la

antrepozitul fiscal al societății reclamante și a procedat la inventarierea

gestiunii de materii prime și produse finite, constatând, prin procesul-verbal

nr. 6 din 24 iunie 2005, că stocul faptic de țigarete nu corespunde cu stocul

scriptic și că în antrepozitul fiscal se găseau și țigarete aflate în

patrimoniul societății distribuitoare, iar reclamanta nu a notificat

autorității fiscale o astfel de modificare a modului de operare a

antrepozitului fiscal, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 183 lit. i) din

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Drept urmare, a fost emisă dispoziția

nr. 35320 din 28 iunie 2005, privind măsurile stabilite de organele de

inspecție fiscală, prin care reclamanta a fost obligată să înregistreze în

contabilitate rezultatele consemnate în procesul-verbal de inventariere nr. 6

din 24 iunie 2005. Contestația formulată de reclamantă împotriva acestui din

urmă act a fost respinsă de pârât, prin decizia nr. 2 din 6 septembrie 2005.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a mai arătat că actele contestate sunt netemeinice și nelegale,

fiind emise cu aplicarea greșită a dispozițiilor din Codul de procedură

fiscală, referitoare la competența de efectuare a inspecției fiscale; a arătat,

de asemenea, că metoda inventarierii stocurilor a fost cea a aproximării, iar

nu cea a numărării, în condițiile în care organele de inspecție au intervenit

în activitatea de inventariere.

Pârâta, prin întâmpinare, a

invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea

procesului-verbal de inventariere iar, pe fond, a solicitat respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 590

din 9 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal a respins atât excepția inadmisibilității invocată de

pârâtă, cât și acțiunea.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în privința excepției de inadmisibilitate,

că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, care prevăd competența instanței de contencios administrativ de a se

pronunța și asupra legalității actelor ce au stat la baza emiterii actului supus

judecății.

Pe fond, instanța a reținut,

în esență, că pârâta a efectuat controlul fiscal în baza competenței generale

conferite de art. 32 C. proc. fisc., în cauză nefiind aplicabile prevederile

art. 33 alin. (3) din același cod, întrucât pârâta nu a delegat această

competență unei alte autorități. A mai reținut instanța de fond că, în cauză,

controlul s-a efectuat conform art. 95 din O.G. nr. 92/2003, republicată,

acesta fiind un control inopinat, finalizat cu încheierea unui proces-verbal și

nu cu un raport de inspecție fiscală și că inventarierea s-a făcut nu de către

organele de control fiscal, ci de către o comisie de inventariere special

desemnată.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, reclamanta, invocând

prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii de

recurs, reclamanta-reclamantă a arătat că instanța de fond a aplicat greșit

dispozițiile legale referitoare la competența de desfășurare a inspecției

fiscale, cuprinse în art. 32 și 33 C. proc. fisc.

În dezvoltarea acestui motiv

de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că art. 32 instituie o regulă generală

privind competența Agenției Naționale de Administrare Fiscală de a efectua

inspecția fiscală asupra contribuabililor, în timp ce art. 33 din același cod

prevede în mod expres o excepție de la regula generală amintită, în sensul că,

prin ordin al ministrului finanțelor publice, competența de administrare a

impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general

consolidat, datorate de marii contribuabili, poate fi stabilită în sarcina

altor organe fiscale.

În baza acestui articol a

fost emis Ordinul nr. 343/2005 privind organizarea activității de administrare

a marilor contribuabili, care în art. 2 prevede că toți contribuabilii

menționați în anexă (printre care se numără și societatea recurentă) se

administrează, din punct de vedere fiscal, de către Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili, instituție publică având personalitate

juridică și calitate procesuală în litigiile rezultate din activitatea de

inspecție fiscală pe care o desfășoară.

Având în vedere că inspecția

fiscală în urma căreia au fost emise actele administrative fiscale contestate,

a fost realizată de personal din afara Direcției Generale de Administrare a

Marilor Contribuabili, recurenta-reclamantă a arătat că actele întocmite sunt

lovite de nulitate absolută, pentru nerespectarea regulilor de competență

materială prevăzute de lege.

De asemenea,

recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a reținut că prevederile art.

33 alin. (3) C. proc. fisc. nu sunt aplicabile în cauză, fără a indica un motiv

pentru care le-a înlăturat și a considerat în mod nelegal că nu a operat o

delegare a competenței de efectuare a controlului fiscal pentru marii

contribuabili, în condițiile în care Ministrul Finanțelor Publice a emis două

ordine în acest sens, în aplicarea art. 33 alin. (3) C. proc. fisc. (Ordinul

nr. 343/2005 și Ordinul nr. 565/2005).

Recurenta-reclamantă a mai

arătat că organele de inspecție fiscală nu au prezentat ordinele de serviciu în

baza cărora s-a desfășurat inspecția fiscală, pentru a fi posibilă verificarea

competențelor și puterilor lor de verificare, iar aceste ordine de serviciu nu

au fost depuse nici la dosarul instanței, în cadrul înscrisurilor care au stat

la baza actelor administrative fiscale contestate.

În ceea ce privește

netemeinicia sentinței recurate, invocată potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că metoda inventarierii

stocurilor a fost cea a aproximării, iar nu cea a numărării și că instanța de

fond a ignorat faptul că organele de inspecție fiscală au participat nemijlocit

la efectuarea inventarierii, împrejurarea că listele de inventar au fost

întocmite de către organele de inspecție fiscală, precum și faptul că măsurile

dispuse prin actele administrative fiscale contestate deturnează finalitatea

controlului fiscal.

În susținerea cererii de

recurs, recurenta-reclamantă a anexat, conform art. 305 C. proc. civ., copia

sentinței civile nr. 2082 din 10 martie 2006 (irevocabilă conform deciziei nr.

1763 din 31 august 2006 a Tribunalului București, secția a VIII-a), prin care

Judecătoria sectorului 2 București a admis plângerea formulată împotriva

procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 6010 din

24 iunie 2005, încheiat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Antifraudă Fiscală, în urma controlului inopinat care a stat și la baza actelor

administrativ-fiscale atacate în prezenta cauză.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, la data de 27 octombrie 2006, intimata-pârâtă a arătat că instanța de

fond a reținut în mod corect aplicabilitatea în speță a art. 32, coroborat cu

art. 95 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată,

dispoziții legale potrivit cărora Direcția Antifraudă Fiscală din cadrul

Agenției Naționale de Administrare Fiscală avea competența generală de a

efectua controlul fiscal, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 33 alin.

(3) din același act normativ.

Intimata-pârâtă a mai arătat

că recursul este nefondat și în ceea ce privește fondul cauzei, pentru că prin

procesul-verbal nr. 6 din 24 iunie 2005 a fost finalizat un control inopinat în

cadrul căruia au fost respectate prevederile legale referitoare la efectuarea

inventarierii stocurilor de materii prime și produselor finite, conform pct. 7

alin. (4) din Ordinul nr. 1753/2004.

Examinând cauza, în raport

cu motivele de recurs formulate și cu prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., ținând seama de susținerile și apărările părților și de înscrisurile

aflate la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În perioada 9 iunie 2005 -

24 iunie 2005, Direcția Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de

Administrare Fiscală a efectuat un control inopinat la antrepozitul fiscal al

recurentei-reclamante, control în urma căruia a fost încheiat procesul-verbal

nr. 6 din 24 iunie 2005.

În baza acestui

proces-verbal a fost emisă dispoziția nr. 35320 din 28 iunie 2005 privind

măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, recurenta-reclamantă fiind

obligată să înregistreze în evidența contabilă, rezultatele inventarierii

efectuate în data de 13 iunie 2005, când au fost găsite diferențe între stocul

faptic și cel scriptic de produse finite.

Contestația administrativă

formulată împotriva dispoziției menționate a fost respinsă ca neîntemeiată prin

decizia nr. 2 din 6 septembrie 2005, emisă de Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Antifraudă Fiscală, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc.

fisc.

La acea dată era în vigoare

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma republicată

pentru prima oară, în M. Of. nr. 560/24.06.2004.

Controlul inopinat este o

procedură de control care se aplică în realizarea atribuțiilor de inspecție

fiscală, potrivit art. 94 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în forma în vigoare

de la acea dată [în prezent art. 95 alin. (1) lit. a)].

În temeiul art. 96 alin. (1)

C. proc. fisc. [în prezent art. 97 alin. (1)], inspecția fiscală se exercită

exclusiv, nemijlocit și neîngrădit prin Agenția Națională de Administrare

Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților

administrației publice locale ori de alte autorități care sunt competente,

potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuții sau alte sume

datorate bugetului general consolidat.

Administrarea impozitelor,

taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat

este definită de art. 1 alin. (3) C. proc. fisc., ca fiind ansamblul

activității legate de înregistrarea fiscală, declararea, stabilirea,

verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume

datorate bugetului general consolidat, precum și soluționarea contestațiilor

împotriva actelor administrative fiscale.

Art. 32 C. proc. fisc.,

instituie competența generală a organelor fiscale pentru administrarea

creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a

prevederilor legale în materie fiscală.

Noțiunea de competență

generală se referă la sfera prerogativelor autorităților publice fiscale,

delimitată în raport cu funcțiile ce revin altor categorii de autorități

publice.

În cadrul sistemului

autorităților fiscale operează, însă, o repartizare a atribuțiilor, o

delimitare a competenței diferitelor organe fiscale, prin norme de competență

materială și teritorială.

Prin urmare, prevederile

art. 32 C. proc. fisc., nu pot fi interpretate în sensul că Agenția Națională

de Administrare Fiscală are, ea însăși, competența de a efectua orice act de

administrare a creanțelor fiscale. Conform art. 17 din același cod, pe lângă

Agenția Națională de Administrare Fiscală, din sistemul organelor fiscale mai

fac parte unitățile sale teritoriale, precum și compartimentele de specialitate

ale autorităților administrației publice locale, fiecare dintre acestea având

capacitate de drept public, în exercitarea propriilor atribuții prevăzute prin

acte normative.

În ceea ce-i privește pe

marii contribuabili, art. 33 alin. (3) C. proc. fisc., prevede că, prin ordin

al ministrului finanțelor publice, competența de administrare a impozitelor,

taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat

poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale.

În executarea acestei

prevederi legale, Ministrul Finanțelor Publice a emis Ordinul nr. 343 din 25

martie 2005 privind organizarea activității de administrare a marilor

contribuabili, urmat de Ordinul nr. 516 din 22 aprilie 2005 pentru aprobarea

Procedurii de administrare și monitorizare a marilor contribuabili, în vederea

aplicării Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 343/2005, în vigoare la

data efectuării inspecției fiscale analizate.

Potrivit Cap. I - Procedura

de administrare și monitorizare a marilor contribuabili administrați de

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - H. Procedura de

inspecție fiscală a marilor contribuabili - pct. 1 din Anexa Ordinului

Ministerului Finanțelor Publice nr. 516 din 22 aprilie 2005, activitatea de

inspecție fiscală, așa cum este definită din Titlul VII - Inspecția fiscală din

O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se

efectuează de personal cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul Direcției

Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Această normă specială,

emisă în aplicarea art. 33 alin. (3) C. proc. fisc., cu referire expresă la

activitatea de administrare a marilor contribuabili, derogă de la regula

instituită în alin. (1) al aceluiași articol care conferă organului fiscal

(structură deconcentrată în teritoriu a Ministerului Finanțelor Publice), în a

cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al

plătitorului de venit, competența de administrare a sumelor datorate bugetului

general consolidat.

În întâmpinarea depusă la

dosar, intimata-pârâtă a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 33 alin. (3) C. proc. fisc., fără să argumenteze în fapt sau în drept

această susținere.

Totodată, este de reținut că

în decizia nr. 2 din 6 septembrie 2005 nu a fost analizată în nici un mod

problema competenței de efectuare a inspecției fiscale, deși în contestația

administrativă înregistrată sub nr. 52628 din 22 iulie 2005,

recurenta-reclamantă a invocat lipsa competenței de efectuare a inspecției

fiscale, ca motiv de nelegalitate a dispoziției nr. 35320 din 28 iunie 2005 și

a procesului-verbal nr. 6 din 24 iunie 2005.

Având în vedere toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Antifraudă Fiscală a emis actele atacate, cu încălcarea

normelor de competență menționate mai sus, iar instanța de fond, respingând

acțiunea, a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 32 și 33 C. proc.

fisc.

Acest motiv de nelegalitate

a sentinței, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. pen., face inutilă

examinarea celorlalte critici cuprinse în cererea de recurs, referitoare la

procedura propriu-zisă de efectuare a inspecției fiscale la antrepozitul fiscal

al recurentei-reclamante.

În consecință, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul și, în temeiul art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, va casa sentința atacată și pe fond, va admite

acțiunea și va anula actele administrative fiscale deduse judecății.

Ca efect al admiterii

recursului, în baza art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată să

plătească recurentei-reclamante suma de 38.120 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată, constând în taxe de timbru, timbru judiciar și onorarii de avocat,

achitate pentru asigurarea asistenței juridice în cauză, atât în fond, cât și

în recurs, conform chitanțelor și facturilor fiscale depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

SC J.T.I. SA București împotriva sentinței civile nr. 590 din 2 martie 2006 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și,

pe fond, admite acțiunea formulată de reclamantă.

Anulează decizia nr. 2 din 6

septembrie 2005, dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție

fiscală nr. 35320 din 28 iunie 2005 și procesul-verbal nr. 6 din 24 iunie 2005,

emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Antifraudă

Fiscală.

Obligă intimata-pârâtă să

plătească recurentei-reclamante, suma de 38120 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2006.