ÎCCJ, decizie (scj.ro #85095)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85095) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Agenția Națională de Administrare

Fiscală. Activitate de inspecție fiscală a marilor contribuabili. Competență

materială.

Codul de procedură

fiscală,

art

. 33

Ordinul Ministrului

Finanțelor  Publice

nr

. 343/2005

Ordinul Ministrului

Finanțelor  Publice

nr

. 516/2005

Activitatea de inspecție fiscală a

marilor contribuabili, se efectuează, în temeiul dispozițiilor

art

. 33 alin. (3) din Codul de procedură fiscală și a

Ordinelor

nr

. 343/2005 și nr.516/2005, de către

personalul cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul Direcției generale de

administrare a marilor contribuabili. În aceste condiții, actele de inspecție

fiscală emise de ANAF în urma inspectării unei societăți din categoria marilor

contribuabili,  sunt nelegale, fiind date cu încălcarea normelor de

competență.

Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr

.

3799 din 2 noiembrie 2006

Notă: Ordinul Ministrului Finanțelor Publice

nr

. 343/2005 a fost abrogat prin Ordinul

nr

. 753/2006 publicat în Publicat in

M.Of

.

nr

. 443 din 23/05/2006

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice

nr

. 516/2005 a

fost abrogat prin Ordinul

nr

. 1119/2006 publicat în

M.Of

.

nr

. 597 din 11/07/2006

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. JT SA București a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția

Națională de Administrare Fiscală – Direcția

Antifraudă

Fiscală, anularea următoarelor acte emise de pârât decizia nr.2 din 6

septembrie 2005, dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție

fiscală nr.35320 din 28 iunie 2005 și procesul-verbal nr.6 din 24 iunie 2005.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este titulara autorizației de

antrepozit fiscal nr.005 din 15.12.2003 și are ca obiect de activitate

fabricarea produselor din tutun, a căror distribuire este efectuată de o altă

societate din același grup, S.C. JT SA București, în derularea activității,

produsele facturate către societatea de distribuire rămân în depozitul

societății reclamante până la expediere, fiind diferențiate de produsele

nevândute

printr-o etichetă purtând mențiunea „Marfă ieșită

din regimul suspensiv”.

Reclamanta a mai arătat că în perioada 9 – 24 iunie 2005, pârâtul a efectuat o

inspecție fiscală la antrepozitul fiscal al societății reclamante și a procedat

la inventarierea gestiunii de materii prime și produse finite, constatând prin

procesul verbal nr.6 din 24 iunie 2005, că stocul faptic de țigarete nu

corespunde cu stocul scriptic și că în antrepozitul fiscal se găseau și

țigarete aflate în patrimoniul societății distribuitoare, iar reclamanta nu a

notificat autorității fiscale o astfel de modificare a modului de operare a

antrepozitului fiscal, ceea ce reprezintă o încălcare a art.183

lit.i

) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal. Drept

urmare, a fost emisă dispoziția nr.35320 din 28 iunie 2005, privind măsurile

stabilite de organele de inspecție fiscală, prin care reclamanta a fost

obligată să înregistreze în contabilitate rezultatele consemnate în procesul

verbal de inventariere nr.6 din 24 iunie 2005. Contestația formulată de

reclamantă împotriva acestui din urmă act a fost respinsă de pârât prin decizia

nr.2 din 6 septembrie 2005.

În motivarea cererii sale, reclamanta a mai arătat că actele contestate sunt

netemeinice

și nelegale, fiind emise cu aplicarea greșită a

dispozițiilor din Codul de procedură fiscală referitoare la competența de

efectuare a inspecției fiscale a arătat, de asemenea, că metoda inventarierii

stocurilor a fost cea a aproximării iar nu cea a numărării, în condițiile în

care organele de inspecție au intervenit în activitatea de inventariere.

Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității capătului de

cerere privind anularea procesului verbal de inventariere iar, pe fond, a

solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.590 din 9 martie 2006, Curtea de Apel București –

Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins atât excepția

inadmisibilității, invocată de pârâtă, cât și acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în privința

excepției de inadmisibilitate, că în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.18

alin. (2) din Legea nr.554/2004, care prevăd competența instanței de contencios

administrativ de a se pronunța și asupra legalității actelor ce au stat la baza

emiterii actului supus judecății.

Pe fond, instanța a reținut, în esență, că pârâta a efectuat controlul fiscal

în baza competenței generale conferite de art.32 din Codul de procedură

fiscală, în cauză

nefiind

aplicabile prevederile

art.33 alin. (3) din același cod, întrucât pârâta nu a delegat această

competență unei alte autorități. A mai reținut instanța de fond că, în cauză,

controlul s-a efectuat conform art.95 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003,

republicată, acesta fiind un control inopinat, finalizat cu încheierea unui

proces verbal și nu cu un raport de inspecție fiscală și că inventarierea s-a

făcut nu de către organele de control fiscal, ci de către o comisie de

inventariere special desemnată.

Împotriva acestei soluții, considerând-o

netemeinică

și nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art.299,

art.304 pct.9 și art.304

1

din Codul de procedură civilă.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta-reclamantă a arătat că instanță de

fond a aplicat greșit dispozițiile legale referitoare la competența de

desfășurare a inspecției fiscale, cuprinse în art.32 și 33 din Codul de

procedură fiscală.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că art.32

instituie o regulă generală privind competența A.N.A.F. de a efectua inspecția

fiscală asupra contribuabililor, în timp ce art.33 din același cod prevede în

mod expres o excepție de la regula generală amintită, în sensul că, prin ordin

al ministrului finanțelor publice, competența de administrare a impozitelor,

taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat,

datorate de marii contribuabili, poate fi stabilită în sarcina altor organe

fiscale.

În baza acestui articol a fost emis Ordinul nr.343/2005 privind organizarea

activității de administrare a marilor contribuabili, care în art.2 prevede că

toți contribuabilii menționați în anexă (printre care se numără și societatea recurentă)

se administrează, din punct de vedere fiscal, de către Direcția generală de

administrare a marilor contribuabili, instituție publică având personalitate

juridică și calitate procesuală în litigiile rezultate din activitatea de

inspecție fiscală pe care o desfășoară.

Având în vedere că inspecția fiscală în urma cărora au fost emise actele

administrative fiscale contestate a fost realizată de personal din afara

Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, recurenta-reclamantă

a arătat că actele întocmite sunt lovite de nulitate absolută pentru

nerespectarea

regulilor de competență materială prevăzute

de lege.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a reținut că

prevederile art.33 alin. (3) din Codul de procedură fiscală nu sunt aplicabile

în cauză, fără a indica un motiv pentru care le-a înlăturat și a considerat în

mod nelegal că nu a operat o delegare a competenței de efectuare a controlului

fiscal pentru marii contribuabili, în condițiile în care Ministrul Finanțelor

Publice a emis două ordine în acest sens, în aplicarea art.33 alin.(3) din

Codul de procedură fiscală (Ordinul nr.343/2005 și Ordinul nr.565/2005).

Recurenta-reclamantă a mai arătat că organele de inspecție fiscală nu au

prezentat ordinele de serviciu în baza cărora s-a desfășurat inspecția fiscală,

pentru a fi posibilă verificarea competențelor și puterilor lor de verificare,

iar aceste ordine de serviciu nu au fost depuse nici la dosarul instanței, în

cadrul înscrisurilor care au stat la baza actelor administrative fiscale

contestate.

În ceea ce privește netemeinicia sentinței

recurate

,

invocată potrivit art.304

1

Cod procedură civilă,

recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că metoda inventarierii stocurilor a

fost cea a aproximării, iar nu cea a numărării și că instanța de fond a ignorat

faptul că organele de inspecție fiscală au participat nemijlocit la efectuarea

inventarierii, împrejurarea că listele de inventar au fost întocmite de către

organele de inspecție fiscală, precum și faptul că măsurile dispuse prin actele

administrative fiscale contestate deturnează finalitatea controlului fiscal.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a anexat, conform art.305

Cod procedură civilă, copia sentinței civile nr.2082 din 10.03.2006

(irevocabilă conform deciziei nr.1763 din 31.08.2006 a Tribunalului București –

Secția a VIII-a prin care Judecătoria Sectorului 2 București a admis plângerea

formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a

contravențiilor nr.6010 din 24.06.2005, încheiat de A.N.A.F. – Direcția

Antifraudă

Fiscală în urma controlului inopinat care a stat

și la baza actelor administrativ – fiscale atacate în prezenta cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27.10.2006, intimata-pârâtă a

arătat că instanța de fond a reținut în mod corect aplicabilitatea în speță a

art.32, coroborate cu art.95 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, republicată, dispoziții legale potrivit cărora Direcția

Antifraudă

Fiscală din cadrul A.N.A.F. avea competența

generală de a efectua controlul fiscal, în cauză

nefiind

aplicabile prevederile art.33 alin.(3) din același act normativ.

Intimata-pârâtă a mai arătat că recursul este

nefondat

și în ceea ce privește fondul cauzei, pentru că prin procesul-verbal nr.6 din

24.06.2005 a fost finalizat un control inopinat în cadrul căruia au fost

respectate prevederile legale referitoare la efectuarea inventarierii

stocurilor de materii prime și produselor finite, conform pct.7 alin.(4) din

Ordinul nr.1753/2004.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs formulate și cu prevederile

art.304

1

Cod procedură civilă, ținând seama de susținerile și apărările

părților și de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că recursul

este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În perioada 9.06.2005 – 24.06.2005, Direcția

Antifraudă

Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a efectuat un

control inopinat la antrepozitul fiscal al recurentei-reclamante, control în

urma căruia a fost încheiat procesul-verbal nr.6 din 24.06.2005.

În baza acestui proces-verbal a fost emisă dispoziția nr.35320 din 28.06.2005

privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală,

recurenta-reclamantă fiind obligată să înregistreze în evidența contabilă

rezultatele inventarierii efectuate în data de 13.06.2005, când au fost găsite

diferențe între stocul faptic și cel scriptic de produse finite.

Contestația administrativă formulată împotriva dispoziției menționate a fost

respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr.2 din 6.09.2005 emisă de A.N.A.F. –

Direcția

Antifraudă

Fiscală potrivit art.185 alin.(1)

din Codul de procedură fiscală.

La acea dată era în vigoare O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

în forma republicată pentru prima oară, în

M.Of

.

nr.560 din 24.06.2004.

Controlul inopinat este o procedură de control care se aplică în realizarea

atribuțiilor de inspecție fiscală, potrivit art.94 alin.(1)

lit.b

)

din Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare de la acea dată (în prezent

art.95 alin. (1)

lit.a

).

În temeiul art.96 alin.(1) din Codul de procedură fiscală (în prezent art.97

alin.(1) inspecția fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîngrădit prin

Agenția Națională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de

specialitate ale autorităților administrației publice locale ori de alte

autorități care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite,

taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

Administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate

bugetului general consolidat este definită de art.1 alin.(3) din Codul de

procedură fiscală ca fiind ansamblul activității legate de înregistrarea

fiscală, declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor,

taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat,

precum și soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale.

Articolul 32 din Codul de procedură fiscală instituie competența generală a

organelor fiscale pentru administrarea creanțelor fiscale, exercitarea

controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie

fiscală.

Noțiunea de competență generală se referă la sfera prerogativelor autorităților

publice fiscale, delimitată în raport cu funcțiile ce revin altor categorii de

autorități publice.

În cadrul sistemului autorităților fiscale operează însă o repartizare a

atribuțiilor, o delimitare a competenței diferitelor organe fiscale prin norme

de competență materială și teritorială.

Prin urmare, prevederile art.32 din Codul de procedură fiscală nu pot fi

interpretate în sensul că Agenția Națională de Administrare Fiscală are, ea

însăși competența de a efectua orice act de administrare a creanțelor fiscale.

Conform art.17 din același cod, pe lângă A.N.A.F. din sistemul organelor

fiscale mai fac parte unitățile sale teritoriale, precum și compartimentele de

specialitate ale autorităților administrației publice locale, fiecare dintre

acestea având capacitate de drept public, în exercitarea propriilor atribuții

prevăzute prin acte normative.

În ceea ce-i privește pe marii contribuabili, art.33 alin.(3) din Codul de

procedură fiscală prevede că, prin ordin al ministrului finanțelor publice,

competența de administrare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor

sume datorate bugetului general consolidat poate fi stabilită în sarcina altor

organe fiscale.

În executarea acestei prevederi legale, Ministrul Finanțelor Publice a emis

ordinul nr.343 din 25.03.2005 privind organizarea activității de administrare a

marilor contribuabili, urmat de ordinul nr.516 din 22.04.2005 pentru aprobarea

Procedurii de administrare și monitorizare a marilor contribuabili, în vederea

aplicării Ordinului ministrului finanțelor publice nr.343/2005, în vigoare la

data efectuării inspecției fiscale analizate.

Potrivit Capitolului I – Procedura de administrare și monitorizare a marilor

contribuabili administrați de Direcția generală de administrare a marilor

contribuabili – H. Procedura de inspecție fiscală a marilor contribuabili –

pct.1 din Anexa Ordinului M.F.P. nr.516 din 22.04.2005, activitatea de

inspecție fiscală, așa cum este definită din Titlul VII – Inspecția fiscală din

O.G. nr.92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se

efectuează de personal cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul Direcției

generale de administrare a marilor contribuabili.

Această normă specială, emisă în aplicarea art.33 alin.(3) din Codul de

procedură fiscală, cu referire expresă la activitatea de administrare a marilor

contribuabili, derogă de la regula instituită în alin. (1) al aceluiași articol

care conferă organului fiscal (structură

deconcentrată

în teritoriu a Ministerului Finanțelor Publice) în a cărui rază teritorială se

află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit,

competența de administrare a sumelor datorate bugetului general consolidat.

În întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a arătat că în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art.33 alin.(3) din Codul de procedură fiscală, fără să

argumenteze în fapt sau în drept această susținere.

Totodată, este de reținut că în decizia nr.2 din 6.09.2005 nu a fost analizată

în nici un mod problema competenței de efectuare a inspecției fiscale, deși în

contestația administrativă înregistrată sub nr.52628 din 22.07.2005,

recurenta-reclamantă a invocat lipsa competenței de efectuare a inspecției

fiscale, ca motiv de

nelegalitate

a dispoziției

nr.35320 din 28.06.2005 și a procesului-verbal nr.6 din 24.06.2005.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că A.N.A.F. –

Direcția

Antifraudă

Fiscală a emis actele atacate cu

încălcarea normelor de competență menționate mai sus, iar instanța de fond,

respingând acțiunea, a interpretat și aplicat greșit prevederile art.32 și 33

din Codul de procedură fiscală.

Acest motiv de

nelegalitate

a sentinței, încadrat în

prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, face inutilă examinarea

celorlalte critici cuprinse în cererea de recurs, referitoare la procedura

propriu-zisă de efectuare a inspecției fiscale la antrepozitul fiscal al

recurentei-reclamante.

În consecință, recursul a fost admis, sentința atacată casată, și pe fond,

acțiunea a fost admisă iar actele administrative fiscale deduse judecății,

anulate.