ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5982/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 212 din 23

februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția civilă, s-a respins

ca nefondată cererea reclamantei, Direcția Generală de Pașapoarte în

contradictoriu cu pârâtul C.G.

Instanța de fond a reținut că, după

aderarea României la Uniunea Europeană, au devenit incidente normele comunitare

care statuează dreptul la liberă circulație al persoanelor, restrângerea

exercițiului acestui drept fiind posibilă în condiții restrictive, referitoare

la ordinea publică, sănătate publică sau siguranța publică.

Apelul declarat de reclamantă a fost

admis, prin decizia civilă nr. 148 A din 26 aprilie 2007, pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Curtea a reținut că pârâtul a fost

returnat din Irlanda în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu

această țară, astfel încât, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a se dispune față de pârât restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.

La stabilirea perioadei pentru care

dreptul la libera circulație va fi limitat, instanța a avut în vedere faptul că

această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.

Astfel, a fost admisă cererea

reclamantei și s-a dispus restrângerea dreptului la libera circulație a

pârâtului C.G.F. pe teritoriul Irlandei pe o perioadă de 4 luni de la data

pronunțării deciziei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul C.G.F.

Recurentul arată că Directiva nr.

2004/38/CE a Consiliului și Parlamentului European consacră dreptul la liberă

circulație al cetățenilor Uniunii Europene, iar România a devenit, de la 1

ianuarie 2007, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Prevederile dreptului comunitar

prevalează față de dreptul intern, nemaiputându-se aplica prevederile art. 38

din Legea nr. 248/2005.

Motivele de recurs pot fi încadrate

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă Direcția

Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează.

Dispozițiile art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 vin în contradicție cu Directiva nr. 2004/38/CE a

Consiliului și Parlamentului European.

Aceasta, în condițiile în care,

norma internă impune drept condiție de restrângere a dreptului la libera

circulație, ca persoana să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord

de readmisie, în timp ce normele Directivei permit restrângerea exercițiului

acestui drept fundamental în situații excepționale, privind motive de ordine

publică, siguranță publică sau sănătate publică [art. 27 alin. (2) din

Directivă].

Or, astfel de motive nu pot rezulta

în mod suficient din faptul însuși al expulzării, pentru că ar însemna ca

principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și

astfel, să fie ignorată exigența normei comunitare.

Aplicând dreptul național,

jurisdicțiile sunt chemate să-l interpreteze, în orice măsură posibilă, în

lumina textului și a finalității Directivei, pentru a atinge rezultatul

(efectul util) avut în vedere de aceasta și a se conforma astfel, prevederilor

art. 189 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Cum interpretarea și aplicarea

dreptului național nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei,

datorită condițiilor restrictive impuse [art. 39 lit. a) din Legea nr.

248/2005], rezultă că instanța, ca autoritate a statului căruia îi revine

obligația de transpunere în legislația internă a normei comunitare, trebuie să

aplice dreptul comunitar, protejând astfel, drepturile conferite de acesta

persoanelor.

Altminteri, ar însemna ca, prin

măsurile dispuse înainte de transpunerea normelor comunitare să nu mai poată fi

realizat obiectivul propus de acestea, ceea ce ar contraveni jurisprudenței

Curții de Justiție a Comunităților Europene (în acest sens, hotărârea din 4

iulie 2006 a Marii Camere), potrivit căreia „jurisdicțiile naționale sunt

obligate să se abțină să interpreteze dreptul intern într-un mod care ar risca

serios, după epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului

propus de respectiva directivă”.

Pentru considerentele expuse, în

baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, se va

casa decizia recurată, precum și sentința nr. 212 din 23 februarie 2007,

pronunțată de Tribunalul Maramureș și se va respinge acțiunea formulată de

Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

C.G.F. împotriva deciziei nr. 148 A din 26 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj,

secția civilă.

Casează decizia recurată și sentința

nr. 212 din 23 februarie 2007 a Tribunalului Maramureș, secția civilă, și

respinge acțiunea formulată de Ministerul Internelor și reformei

Administrative.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2007.