ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3378/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea adresată C.S.M., recurenta N.A., judecător la Judecătoria

Cluj-Napoca, a solicitat recunoașterea gradului profesional de judecător de

curte de apel.

În motivarea cererii a arătat că își

întemeiază solicitarea pe ideea de discriminare existentă între procurorii care

au obținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, prin efectul numirii în cadrul D.I.I.C.O.T., respectiv

în cadrul D.N.A., și între ceilalți procurori și judecători, care sunt obligați

să susțină concurs de promovare în gradul profesional superior.

În argumentarea susținerii menționate,

petenta a invocat Hotărârile nr. 791/2007 și nr. 819/2007 ale Plenului C.S.M.,

prin care s-au respins cererile de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

formulate de procurori din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., raportate la

soluțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție de admitere a recursurilor

declarate împotriva celor două hotărâri menționate.

Consideră petenta că situația creată pe cale

jurisprudențială, reprezintă o „rupere nejustificată a echilibrului" în

rândul celor două categorii de magistrați, iar prevalarea procurorilor din

cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. de alte dispozițiile legale (ce vizează

caracterul special al structurilor din care fac parte), decât cele ale Legii nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pentru înlăturarea

regulii imperative a concursului, reprezintă o fraudă la lege tipică.

S-a mai susținut că procurorii au, ca și

judecătorii, statut constituțional de magistrați, prevăzut expres de art. 133

și art. 134 din Legea fundamentală, iar prin Decizia Curții Constituționale nr.

866 din 28 noiembrie 2006, prin care au fost declarate neconstituționale

dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, s-a stabilit, cu valoare

de principiu că judecătorii și procurorii se află în aceeași situație juridică,

ceea ce presupune înlăturarea oricărei situații de discriminare ce s-ar putea

ivi între cele două categorii de magistrați.

Ca argument final adus în sprijinul cererii

sale de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel,

petenta a arătat că prin acordarea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor D.N.A.

și D.I.I.C.O.T., s-a deschis posibilitatea acestora de a solicita, în baza

Legii nr. 303/2004, recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de

apel, fără a susține vreun concurs de promovare, în condițiile art. 43 din

actul normativ amintit.

Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008,

Plenul C.S.M. a respins cererea petentei N.A., privind recunoașterea gradului

profesional de judecător de curte de apel.

Pentru a hotărî astfel, C.S.M. a reținut că

niciunul dintre judecătorii care au formulat cereri de recunoaștere a gradului

profesional superior, printre care și petenta N.A., judecător la Judecătoria

Cluj-Napoca, nu a susținut examen de promovare în condițiile art. 43-47 din

Legea nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a apreciat că din interpretarea logică și

teleologică a dispozițiilor legii mai susmenționate, rezultă că în cazul

judecătorilor și procurorilor, cariera profesională evoluează prin promovare

dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor, numai în urma

susținerii și promovării, în condițiile legii, a concursului de promovare în

funcții de execuție, iar o interpretare contrară ar fi de natură să eludeze

dispozițiile legale.

A mai reținut C.S.M. că în sprijinul acestei

interpretări vin și dispozițiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, care

stabilesc faptul că judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive

neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor

sau parchetelor, precum și dispozițiile art. 83 alin. (3) din același act

normativ, care prevăd că reîncadrarea în funcția de judecător, procuror ori

magistrat-asistent se face tară concurs și cu avizul C.S.M., la instanțele, sau

după caz, la parchetele de lângă acestea, în cadrul cărora au funcționat până

la data pensionării. A concluzionat în sensul că acestea sunt singurele

situații de recunoaștere a gradului profesional anterior dobândit, regula fiind

aceea că gradul profesional corespunzător unei instanțe sau parchet superioare

se dobândește numai prin promovarea concursului organizat în condițiile art. 43-47

din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, în acord cu Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniștri către

statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată

la 13 octombrie 1994.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

petenta N.A., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În motivarea cererii adresate Înaltei Curți,

recurenta nu a formulat critici propriu-zise împotriva hotărârii pe care a

atacat-o în justiție, ci a preluat motivele de fapt și de drept ale cererii de

recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, înregistrate

la C.S.M. și soluționate de Plenul C.S.M. prin hotărârea recurată.

În esență, a fost invocată discriminarea

creată între procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T., cărora „printr-un simplu

interviu" li s-a recunoscut gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ceilalți magistrați

(judecători și procurori), care pentru a accede într-un grad profesional

superior trebuie să susțină un concurs organizat la nivel național.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, C.S.M. a

arătat că recursul este neîntemeiat, întrucât din interpretarea logică și

teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor

și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

reiese că în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera profesională

evoluează prin promovare, dintr-un grad profesional în cel imediat următor,

numai în urma susținerii, în condițiile legii, a concursului de promovare în funcții

de execuție, reglementat în acord cu Recomandarea (94) 12 a Comitetului de

Miniștri privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13

octombrie 1994.

În ceea ce privește hotărârile judecătorești

pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, C.S.M. a afirmat că „acestea au fost pronunțate în cauze

având ca obiect un recurs individual și nu un recurs în interesul legii, astfel

că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au

caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății".

Cu privire la conceptul de

„discriminare", intimatul a invocat prevederile art. 2 din O.G. nr. 37/2000,

interpretate prin raportare la dispozițiile art. 16 din Constituția României și

ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, care conduc la concluzia că principiul nediscriminării presupune

identitate de soluții numai pentru situații identice.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 -

dreptul comun în materia contenciosului administrativ - intimatul a depus la

dosar copia hotărârii atacate și a documentelor care au stat la baza emiterii

acesteia.

Examinând legalitatea Hotărârii nr. 703 din

10 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în raport cu normele incidente în cauză, Înalta

Curte constată că soluția de respingere a cererii de recunoaștere a gradului

profesional de judecător de curte de apel formulată de recurentă este

întemeiată.

Promovarea judecătorilor și procurorilor în

funcții de execuție la tribunale, curți de apel și parchete, constituie

obiectul de reglementare al articolelor 43-47 din Legea nr. 303/2004, privind

Statutul judecătorilor și procurorilor care instituie regula potrivit căreia

promovarea se face prin concurs organizat la nivel național, în limita

posturilor vacante existente la instanțele sau la parchetele imediat

superioare.

Gradul profesional poate fi definit ca fiind

dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia

instanțelor și a parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire,

promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează

cariera magistraților, cum s-a reținut, de altfel, atât prin Hotărârea nr. 878

din 13 decembrie 2007 a Plenului C.S.M., cât și în jurisprudența relevantă în

materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal.

Gradul profesional nu este, așadar, o noțiune

abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului

pe care îl ocupă magistratul, atribuții care corespund nivelului instanței sau

parchetului în cadrul căruia își desfășoară acesta activitatea.

În mod corespunzător, concursurile de

promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare,

în limita locurilor disponibile, iar nu numai pentru dobândirea unui grad

profesional privit în mod abstract, promovarea pe loc având caracter de

excepție și realizându-se numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de

lege.

De la regula promovării prin concurs se poate

deroga numai prin norme speciale, expres și limitativ prevăzute de lege, care

instituie condiții și proceduri diferite de numire sau de promovare în funcții

de execuție.

Astfel de norme speciale, derogatorii, sunt

cele cuprinse în art. 75 și art. 87 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judecătorească, prevederi prin care este reglementată procedura de numire în

funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T și, respectiv, al D.N.A., structuri

specializate organizate, potrivit legii, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, promovarea procurorilor în

funcții de execuție - cu gradul profesional corespunzător - în cadrul acestor

două structuri se face prin aplicarea normelor speciale expres prevăzute de

lege, iar nu prin eludarea concursurilor de promovare sau prin ignorarea C.S.M.,

așa cum a susținut recurenta în motivarea cererii sale.

Recurenta nu se află în niciuna dintre

situațiile de excepție avute în vedere de legiuitor, în ceea ce privește

promovarea în funcție de execuție la curțile de apel și dobândirea gradului

profesional corespunzător, nefîind prevăzută vreo derogare de la regula

instituită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004, anterior enunțată.

De aceea, neexistând identitate de situații,

nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu în sensul art. 1 și art. 2

din O.G. nr. 137/2000, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale ori al Protocolului nr. 12, adițional la

Convenție, intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005 și ratificat de România

prin Legea nr. 103/2006.

În mod repetat, Curtea Constituțională a

stabilit că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării este

încălcat numai atunci când se aplică un tratament diferențiat unor situații

comparabile, fară a exista o motivare obiectivă și rezonabilă și fără a fi

respectată cerința proporționalității între scopul urmărit prin tratamentul

inegal și mijloacele folosite. Sub acest aspect, soluțiile pronunțate în

contenciosul constituțional român sunt în acord cu jurisprudenta constantă a C.E.D.O.,

care, în aplicarea principiului nediscriminării, prevăzut în art. 14 din

Convenție, a statuat că orice diferență de tratament făcută de stat între

persoane aflate în situații similare trebuie să-și găsească o justificare

obiectivă și rezonabilă.

În privința numirii procurorilor în cadrul

D.N.A. și D.I.I.C.O.T., legiuitorul a instituit condiții și proceduri speciale,

în considerarea unor rațiuni de politică a justiției, în vederea realizării

obiectivelor României de aderare la U.E. și de eficientizare a luptei împotriva

corupției și a criminalității organizate și terorismului - justificare în

măsură să înlăture ideea incidenței unei discriminări în sensul invocat în

cererea de recurs.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 819

din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin.

(3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt

neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde ideea că

instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor

acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le

înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte

acte normative, încălcând astfel principiul separației puterilor, consacrat în art.

1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în

conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tării.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

ca nefondat, reținând că hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul  declarat de N.A.,  împotriva

Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

octombrie 2008.