ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4144/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4144/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată C.S.M., recurentul G.C. -
judecător la Judecătoria Cluj - Napoca a solicitat recunoașterea gradului
profesional de judecător de curte de apel, cu mențiunea că nu dorește
promovarea efectivă la instanța superioară.
În motivarea cerem a arătat că
își întemeiază solicitarea pe ideea de discriminare existentă între procurorii
care au obținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta
Curte de Casație și Justiție, prin efectul numirii în cadrul D.I.I.C.O.T.,
respectiv în cadrul D.N.A. și între ceilalți procurori și judecători, care sunt
obligați să susțină concurs de promovare în gradul profesional superior.
În argumentarea susținerii
menționate, petentul a invocat Hotărârile nr. 791/2007 și nr. 819/2007 ale Plenului
C.S.M., prin care s-au respins cererile de recunoaștere a gradului profesional
corespunzător parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
formulate de procurori din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., raportate la
soluțiile Înaltei Curți de
Casație și
Justiție prin care au fost admise recursurile declarate împotriva celor
două
hotărâri menționate.
In opinia petentului, situația
creată pe cale jurisprudențială reprezintă o „rupere nejustificată a
echilibrului" în rândul celor două categorii de magistrați, iar prevalarea
procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. de alte dispozițiile
legale (ce vizează caracterul special al
structurilor din care fac parte), decât cele
ale Legii nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, pentru înlăturarea regulii
imperative a concursului, reprezintă o fraudă la lege tipică.
S-a mai
susținut că procurorii, ca și judecătorii, au statut constituțional de
magistrați, prevăzut expres de art. 133 și art.
134 din Legea fundamentală, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 866 din
28 noiembrie 2006, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art.
52 alin. 1 din Legea nr.
303/2004, s-a
stabilit, cu valoare de principiu, că judecătorii și procurorii se află
în
aceeași situație juridică, ceea ce presupune înlăturarea oricărei situații de
discriminare ce s-ar putea ivi între cele două categorii de magistrați.
Ca
argument final adus în sprijinul cererii sale de recunoaștere a gradului
profesional de judecător de curte de apel,
petentul Gligan Claudiu a arătat că,
prin
acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta
Curte
de Casație și Justiție procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., s-a deschis
posibilitatea acestora de a solicita, în baza Legii nr. 303/2004, recunoașterea
gradului profesional de judecător de curte de apel, fără a susține vreun
concurs de promovare, în condițiile art. 43 din actul normativ amintit.
Prin
Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererea petentului
G.C., privind recunoașterea
gradului
profesional de judecător de curte de apel.
Pentru a hotărî astfel, C.S.M. a
reținut că nici unul dintre judecătorii care au formulat cereri de recunoaștere
a gradului profesional superior, printre care și petentul G.C., judecător la
Judecătoria Cluj - Napoca, nu a susținut examen de promovare în condițiile art.
43 - 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ori din interpretarea logică și
teleologică a dispozițiilor legii mai susmenționate, rezultă că în cazul
judecătorilor și procurorilor cariera profesională evoluează, prin promovare
dintr-un grad profesional în gradul
profesional
imediat următor, numai în urma susținerii și promovării, în condițiile
legii,
a concursului de promovare în funcții de execuție, iar o interpretare contrară
ar fi de natură să eludeze dispozițiile legale.
În sprijinul acestei
interpretări vin și dispozițiile art. 65 alin. 6 din Legea nr. 303/2004 care
stabilesc faptul că judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive
neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor
sau parchetelor, precum și dispozițiile art. 83 alin. 3 din
același act normativ care prevăd că reîncadrarea
în funcția de judecător, procuror
ori magistrat-asistent se face fără
concurs și cu avizul C.S.M., la instanțele, sau după caz, la parchetele de
lângă acestea, în cadrul cărora au funcționat până la data pensionării.
S-a concluzionat că acestea sunt
singurele excepții de recunoaștere a gradului profesional anterior dobândit,
regula fiind aceea că gradul profesional corespunzător unei instanțe sau
parchet superioare se dobândește numai prin promovarea concursului organizat în
condițiile art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, în acord cu Recomandarea (94) 12 a Comitetului de
Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul
judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs petentul G.C., solicitând anularea ei și obligarea C.S.M. să
emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască gradul profesional de judecător
de curte de apel.
Recurentul a susținut
că nu a solicitat promovarea la nici o Curte de Apel din România, ci numai
recunoașterea gradului profesional, întrucât îndeplinește condiția vechimii de
6 ani în funcția de judecător, precum și celelalte criterii cerute de lege în
acest sens.
De asemenea, s-a
arătat că este evidentă discriminarea existentă între procurorii care au
obținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție prin efectul numirii în cadrul D.I.I.C.O.T. sau D.N.A.
și ceilalți procurori și judecători, care sunt obligați să susțină concursul în
vederea promovării într-un grad profesional superior.
În justificarea acestei
discriminări au fost invocate hotărârile irevocabile ale înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care au
fost admise recursurile procurorilor de la D.I.I.C.O.T. și D.N.A. împotriva
hotărârilor nr. 791 și nr. 819 din 28 noiembrie 2007 ale Plenului C.S.M.,
dispunându-se anularea în parte a
acestora,în
ceea ce-i privește pe respectivii recurenți și, în consecință, admiterea cererilor
de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe
lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție.
În opinia recurentului, soluția
astfel adoptată este nefirească, întrucât regula instituită prin art. 43 alin.
(1) din Legea nr. 303/2004 nu cunoaște nici o derogare, iar prevalarea acestor
procurori de alte dispoziții legale ce vizează caracterul special al structurii
din care fac parte, pentru înlăturarea regulii imperative a concursului
reprezintă o fraudă tipică la lege.
De asemenea, se precizează că
situația astfel creată contravine dispozițiilor O.G. nr. 137/2002, art. 14 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 12 la
această Convenție, întrucât crearea pe
cale
jurisdicțională a unei căi lăturalnice pentru anumiți procurori de accedere în
gradul cel mai înalt determină o rupere nejustificată de echilibru între
judecătorii
și procurorii aflați în aceeași situație juridică, prin
statutul lor constituțional, astfel cum a statuat cu valoare de principiu Curtea
Constituțională prin Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006.
Recurentul a solicitat, pentru
egalitate de tratament, admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și
obligarea C.S.M. să emită o nouă hotărâre de recunoaștere a gradului
profesional de judecător de curte de apel.
Analizând motivele de recurs
formulate în raport cu hotărârea Plenului C.S.M. atacată, prin prisma
prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul nu
este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Gradul profesional a fost
definit prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii ca fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un
anumit nivel în ierarhia instanțelor și a
parchetelor,
drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu
respectarea
dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților.
Gradul profesional nu este,
așadar, o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor
specifice postului pe care îl ocupă magistratul,
atribuții care corespund nivelului instanței sau parchetului în cadrul
căruia își
desfășoară acesta activitatea.
în mod corespunzător,
concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de
execuție superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu numai pentru
dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract, promovarea pe loc
având caracter de excepție și putând fi făcută numai în cazurile și condițiile
expres prevăzute de lege.
Din economia prevederilor legale
incidente în materia promovării pe loc rezultă, de altfel, că prin această
formă de excepție a promovării se urmărește, în principal, crearea unei rezerve
de judecători și procurori care să poată funcționa, în condițiile art. 57-60
din Legea nr. 303/2004, la instanțele superioare sau la parchetele de pe lângă
acestea în cazul unei vacantări masive de posturi, ori a unei modificări de
competență de natură să atragă supraaglomerarea acestora.
Legea nr. 303/2004, privind
statutul judecătorilor și procurorilor reglementează, prin dispozițiile cap. V,
secț. 1, numai promovarea judecătorilor și procurorilor la tribunale, curți de
apel și parchete.
Potrivit art. 43 alin. (1) al
acestei secțiuni, promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin
concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante la tribunale,
curți de apel și parchete.
Condițiile
pentru participarea la concursul de promovare și modalitatea de
desfășurare a acestuia sunt stabilite prin art.
44, art. 46 și art. 47 din aceeași lege și Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea concursului de promovare a
judecătorilor
și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a
Plenului
C.S.M., cu modificările aduse prin Hotărârea nr. 659 din 3 iulie 2008.
în conformitate cu prevederile art.
45 din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii care îndeplinesc
condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării
pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de C.S.M., scopul acestei
forme a promovării fiind, în principal, cel anterior arătat.
Promovarea în funcții superioare
de execuție, pe loc sau efectivă, reprezintă o recunoaștere a performanțelor
magistraților, iar reglementarea concursului, ca modalitate de dobândire a
gradului profesional corespunzător unei instanțe superioare, este circumscrisă
exigenței ca deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor să fie
bazate numai pe criterii obiective, care să permită o selecție corectă a
acestora, având în vedere evaluările, integritatea, abilitățile și eficiența
lor.
Prin urmare, întrucât legiuitorul
nu a reglementat instituția recunoașterii automate a unui grad profesional
corespunzător instanței superioare, la îndeplinirea condiției de vechime, cum
pretinde recurenta, Consiliul Superior al
Magistraturii
a apreciat în mod corect că solicitarea sa echivalează cu o cerere de
promovare
la instanța superioară, care nu poate fi primită întrucât nu a susținut
examenul de promovare în condițiile art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004 privind
Statutul judecătorilor și procurorilor.
Pentru promovarea în funcția de
judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Legea nr. 303/2004 a
instituit, prin prevederile secț. a 3-a, o altă procedură, având vocația de a
accede în acest grad atât judecătorii cât și procurorii care îndeplinesc
condițiile prevăzute de art. 52 alin(l).
Curtea
Constituțională, prin Decizia nr. 866/2006, a constatat că dispozițiile acestui
text de lege sunt neconstituționale numai în partea care condiționează această
promovare de îndeplinirea funcției de judecător în ultimii 2 ani.
S-a apreciat astfel că numai
această exigență și nu întreaga procedură constituie o discriminare contrară
legii fundamentale, respectiv o rupere nejustificată a echilibrului în sânul celor
două categorii de magistrați, raportat
la
statutul lor constituțional similar și, în plus, la faptul că prin însăși
condiția de
bază impusă de textul analizat, pentru promovarea în funcția
de judecător la înalta Curte de Casație și Justiție - aceea a vechimii de 12
ani în funcția de judecător sau de procuror - aceștia au fost așezați într-o
situație juridică identică, exigența respectivă având ca efect promovarea numai
a magistraților judecători și excluderea posibilității promovării magistraților
procurori.
Legea nr. 303/2004, republicată,
cu modificările și completărilor
ulterioare,
a reglementat, de asemenea, prin art. 75 și 87, o procedură specială de
numire
a procurorilor în cadrul structurilor specializate D.I.I.C.O.T. și D.N.A.,
derogatorie de la procedura de drept comun stabilită prin art. 43 din Legea nr.
303/2004, procedură care implică o selecție a candidaților prin prisma unor
condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru
ocuparea funcțiilor respective.
Respectându-se statutul
constituțional similar al celor două categorii de magistrați, ambele texte au
impus, între altele, condiția vechimii de cel puțin 6 ani în funcția de judecător
sau procuror pentru numirea în cadrul acestor entități specializate.
Anterior
intrării în vigoare a acestei legi, O.U.G nr. 43/2002 a instituit de
asemenea, pentru procurorii D.N.A., o
procedură derogatorie de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992
care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcțiile de execuție
superioare la tribunale, curți de apel și parchetele de pe lângă aceste
instanțe, iar Legea nr. 303/2004, în forma inițială, a prevăzut, prin art. 100 alin.
(l), că magistrații în funcție la data intrării ei în vigoare se consideră că
îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care sunt numiți.
D.I.I.C.O.T. a fost înființată
prin Legea nr. 508/2004, ca structură specializată în combaterea unor astfel de
infracțiuni, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, iar numirea procurorilor în cadrul acestei structuri specializate sa
făcut inițial în condițiile stabilite prin dispozițiile cu caracter special ale
acestui act normativ, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării
judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție sau de conducere la
tribunale, curți de apel și parchete, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004,
cap. V, secț. 1.
Prevederile art. 8 din acest act
normativ au fost abrogate prin Legea nr. 247/2005, aceeași procedură specială
fiind prevăzută însă de art. 72 din Legea
nr.
304/2004, astfel cum a fost modificat prin aceeași lege 247/2005, devenit art.
75
în urma republicării.
Procedura specială astfel
instituită se înscrie în limita regulilor pe care legiuitorul este în drept să
le fixeze pentru promovarea magistraților în anumite funcții, asigurând de
altfel și egalitatea de tratament a celor două categorii - judecători și
procurori - prin stabilirea vocației de a accede la respectivele funcții și în
favoarea judecătorilor cu o vechime de cel puțin 6 ani.
Normele cu caracter special în
discuție au avut o justificare obiectivă și
rezonabilă
în sensul jurisprudenței C.E.D.O., astfel cum s-a statuat constant prin
hotărârile
judecătorești irevocabile invocate de recurentă, statuări care își
păstrează în întregime valabilitatea, raportat la
necesitatea eficientizării luptei
împotriva corupției, a criminalității
organizate și terorismului.
Hotărârile judecătorești în
discuție, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, nu au creat o cale lăturalnică pentru ca anumiți
procurori să acceadă în gradul cel mai înalt, prin eludarea concursurilor, cum
susține recurenta, constatând doar o realitate de fapt conformă normelor legale
cu caracter special incidente în materie, respectiv
aceea că procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. și D.N.A. din cadrul
Parchetului de pe
lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în
condițiile legii speciale, au dobândit dreptul de a funcționa la acest nivel în
ierarhia parchetelor, echivalența funcțiilor respective rezultând și din
prevederile art. 11 ale O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea și alte
drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de persoane din
sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007.
în conformitate cu acest text de
lege, procurorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. sunt salarizați potrivit art.
6 - 13 de la lit. a) din anexă - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați
potrivit legii, iar, în conformitate cu dispozițiile
art. 33 din O.U.G. nr. 27/2006, judecătorii și procurorii aflați în
activitate la data
intrării în vigoare a acesteia se consideră că
îndeplinesc condițiile legale pentru funcția în care sunt încadrați.
Procurorii D.I.I.C.O.T. și
D.N.A. nu au solicitat, de altfel, promovarea la Parchetul de pe lângă înalta
Curte de Casație și Justiție, pentru a se putea susține că s-ar fi realizat, pe
cale jurisdicțională, o rupere nejustificată a echilibrului între cele două
categorii de magistrați, prin crearea unei alte modalități de
promovare decât cea a concursului, prevăzută
pentru promovarea judecătorilor și
procurorilor la tribunale, curți de
apel și parchete, iar îndeplinirea condițiilor prevăzute de normele legale cu
caracter special, anterior arătate, la numirea lor, nu a fost contestată.
Dreptul la nediscriminare
prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocat de
recurentă, este un drept subiectiv substanțial, care nu are o existență
independentă în sistemul de protecție europeană a drepturilor și libertăților
fundamentale pe care acesta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât
prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o
situație dată, este posibil ca el să fie încălcat, fără a se constata și o
încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei
încălcări a acestor dispoziții se poate face, însă, numai în legătură cu un alt
drept apărat de Convenție.
La data de 1 aprilie 2005 a
intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la convenție privitor la interdicția
generală a oricărei forme de discriminare.
Potrivit art. 1 al
acestui Protocol, exercitarea dreptului prevăzut de legea națională a unui stat
contractant este asigurată, fără nici o discriminare întemeiată, în special, pe
unul din motivele arătate de text, sau orice altă situație și nimeni nu poate
face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă
aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate.
Prin urmare, după această dată,
toate persoanele aflate sub jurisdicția statelor contractante pot invoca
încălcarea dreptului la nediscriminare nu numai cu privire la drepturile și
libertățile garantate de convenție și/sau de protocoalele sale adiționale, ci
și cu privire la orice drept recunoscut în legislația națională a statului
contractant în cauză.
Făcând o interpretare nuanțată a
prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat însă că a distinge
nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror
particularități impun a fi tratate diferențiat.
Diferența de tratament devine
discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile
statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca
acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Or, raportat la circumstanțele
concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele
legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o
discriminare a recurentei, în calitatea sa de judecător, în raport cu
procurorii D.I.I.C.O.T. și D.N.A., în sensul art. 14 din Convenție, nu poate fi
reținută.
În plan național, în sensul
dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, de asemenea,
numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se
află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament
diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca
metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.
Prin actul normativ menționat se
asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și
nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către
documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor,
ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele
care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în
baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea
prejudiciului cauzat.
Conform jurisprudenței Curții
Constituționale, în concordanță cu cea a C.E.D.O., principiul constituțional al
egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații
identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite
pentru persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul în speță.
Curtea Constituțională, prin
Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art.
1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
republicată, sunt neconstituționale, în măsura în
care din acestea se desprinde că
instanțele judecătorești au competența
să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,
considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe
cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte
acte normative, încălcând astfel principiul separației puterilor,
consacrat în art. 1
alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61
alin. (l), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate
legiuitoare a țării.
Prin urmare, nici din această
perspectivă Înalta Curte nu ar putea obliga
C.S.M.
să recunoască recurentului gradul profesional
de judecător de curte de
apel, prin aplicarea unor norme legale cu caracter special adresate altor
subiecte de drept, respectiv procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T.
Pentru toate aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va
respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.C.
împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 noiembrie 2008.