ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 august 2005, reclamantul M.T. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 17808 din 15 iunie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile solicitate. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada susținerilor sale, cu declarațiile martorelor L.M.
și H.A., ambele refugiate în aceleași condiții și din aceiași localitate, ca și acesta și care au relatat, audiate fiind în instanță, că în toamna anului 1941, mulți cetățeni din localitatea Morlaca s-au refugiat în teritoriile administrate de Statul Român, cauza refugiului reprezentând-o persecuția etnică la care i-au supus autoritățile de ocupație maghiare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, atâta vreme, cât intimatul-reclamant nu a făcut dovada refugiului din motive etnice, cu înscrisuri oficiale, iar declarațiile martorilor sunt contradictorii. Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ,persoana, cetățean român care, începând de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții de natură etnică, fiind refugiată, strămutată sau expulzată în altă localitate, decât cea de domiciliu. În conformitate cu prevederile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada acestei situații de fapt se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori. În speță, intimatul-reclamant a făcut dovada susținerilor sale, cu declarațiile autentificate de martori, dintre aceștia, martorele H.A. și L.M. fiind audiate și în instanță, unde au relatat că au fost refugiate din aceiași localitate și în aceiași perioadă, ca și intimatul, precizând, totodată, că sunt beneficiare ale Legii nr. 189/2000.
Față de aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 774 din 30 noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.